Scrisoare către Moş Nicolae…
.
Se face noapte-afară... și-i târziu,
De-aceea îndrăznesc acum să-ți scriu,
Pe-un nor, nu pe-o depeșă... omenească
Și sper, scrisoarea mea să te găsească...
.
Azi n-am primit nici un cadou, să ştii…
Ghetuţele mi-s goale şi pustii
Şi stau acolo, lângă soba stinsă,
Iar inima mi-e de tristeţe ninsă…
.
Nu-i nici un suflet uşa să-mi deschidă
Şi am în gură-un gust de aguridă
Şi-un dor adânc în ochi și-n inimioară,
De când te tot aştept, la ceas de seară…
.
Dar am, cu toate-acestea, ce să dau
Celor ce-n lume... şi mai puţin au,
Aşa că, dragă Moşule, să vii
Doar dacă poţi, chiar de-s... ore târzii...
.
Şi... Moşule, de vrei să-mi faci pe plac,
Cadoul meu, așa cum e, sărac,
Să-l iei şi să-l împarţi azi tuturor,
Căci îl ofer cu dragoste şi dor,
.
Deși e... tot ce-n lume mi-a rămas :
E inima ce-mi bate-al vieţii pas!
.
Mariana Cruceru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu