miercuri, 22 decembrie 2021

Jianca, o nouă pensiune agroturistică în apropierea Craiovei.

     Pentru că ne-am hotărât să facem Secret Santa după un an de pauză datorat pandemiei, duminică am mers în apropierea Craiovei la pensiunea agroturistică Jianca, un loc plăcut aflat în dreapta sensului giratoriu de la Serele Işalniţa pe DE 70 cum mergi de la Craiova spre Filiaşi.








 Mai precis pensiunea agroturistică Jianca care oferă o categorie de confort de 4 margarete este amplasată în mediul rural, la 2 km de râul Jiu și la 12 km de Municipiul Craiova, în județul Dolj, comună Almăj, cu acces la DE 70, drum intens circulat ce face legătura cu Balcanii de Vest, și Vestul Europei, pe traseul: Giurgiu – Alexandria – Craiova – Filiași – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Timișoara.

    După cum ne-a povestit gazda noastră Mihai Luță Dumitrașcu așezarea pensiunii este în zona de câmpie pe o suprafață construită de 800 mp cu amprentă la sol de 430 mp și un spațiu împrejmuit alocat activităților agroturistice de 2.500 mp.

    Pensiunea este parte a Complexului agricol Sere Ișalnița, fiind conectată la 13,5 hectare din acest complex care produce în prezent castraveţi, roşii, ardei domnul Mihai Luță Dumitrașcu fiind pasionat de legumicultură şi continuator al tradiţiei din zona unde înainte de 1990 erau amplasate cele mai mari sere din Europa.

    Capacitatea totală este de 16 locuri de cazare. Pensiunea dispune de 1 apartament cu terasă și 7 camere, dintre care una adaptată pentru persoanele cu dizabilități. Toate camerele sunt cu pat dublu.


 

    Pensiunea dispune de o sală restaurant cu 8 mese și 48 de locuri. Alte 4 mese cu 16 locuri sunt disponibile în încăperi alăturate restaurantului, sala de living și bibliotecă.


 

    În exterior, cele două terase și foișorul extinde numărul de locuri disponibile la peste 80m şi oferă o multitudine de facilităţi:

 - Cazare cu pensiune completă, demipensiune sau simplă;

- Acces la bucătăria unității de alimentație publică;

- Bibliotecă și salon living;

- Practicare sporturi: masă ping-pong, masă biliard, darts;

- Dotare cu jocuri de societate: șah, table, remi, cărți de joc;

- Internet;

- Masă și fier de călcat;

- Mașină de spălat rufe automată;

- Posibilitatea participării ca divertisment la activități gospodărești – ferma de capre și păsări, ferma agricolă – îngrijire plantație legumicolă și pomicolă;

- Practicare cicloturism prin cele 5 biciclete

- Binoclu pentru observarea păsărilor din rezervația Natura 2000 Coridorul Jiului - Foișor - Grătar

- Terasă acoperită

- Terasă neacoperită

- Grădină și loc de joacă pentru copii (tobogan și leagăn)

- Magazin cu produse agricole locale

    În cadrul pensiunii vă vor încânta ochii o mulţime de obiecte tradiţionale româneşti.







    Căile de acces sunt atât rutier prin DE 70/DN 6, precum cât și pe cale feroviară cu staționare în haltă Almăj.

    Numele atribuit pensiunii îşi are originea în denumirea femeilor muncitoare de pe malul raului Jiu care au continuat şi transmis tradiţia cultivării legumelor.

    Legumele cultivate la pensiune cât şi o mulţime de preparate tradiţionale din legume cum ar fi zacusca, castraveţii muraţi, gemuri sau dulceaţa pot fi achiziţionate de la magazinul aflat în apropierea pensiunii.




    În afară de preparatele tradiţionale servite am putut asculta muzica interpretată de formaţia formaţia Răzvan şi Aurelia Beznă, alături de Ion Cărămizaru.

    Vinurile olteneşti de Sâmbureşti au însoţit preparatele culinare şi vă postez câteva imagini fără a vrea în vreun fel să vă fac poftă de mâncare mai ales celor care ţin post.














    După asemenea desfăt culinar şi după 3 feluri de vin oltenesc a fost nevoie şi de hidratare corespunzătoare oferită ca de obicei de sponsorul nostru Aqua Carpatica.

    Proprietarii îşi doresc pe viitor şi oferirea de noi servicii:

- Extinderea gamei de preparate culinare cu note local-contemporane și a serviciilor de catering în orașul Craiova;

- Dotarea curții pensiunii cu un concept de foișor ușor de transformat din spațiu de evenimente în aer liber în spațiu protejat pentru evenimente de seară sau adaptat anotimpului rece;

- Construirea în cadrul pensiunii a unei piscine și a unui ciubăr;

- Amenajarea de căsuțe în copaci și a unor instalații de tiroliană;

- Reamenajarea magazinului fermei în vederea sporirii atractivității și alimentarea lui cu produse de la producători locali în sistem consignație;

- Dotarea parcării cu o instalație de încărcare a mașinilor electrice;

- Dotarea pensiunii cu atv-uri pentru organizarea de mici drumeții la obiectivele turistice din zonă.

    Iata şi bucuria primirii unui cadou drăguț de la Secret Santa. 




    Cam aşa am petrecut Craiova Blog Meet #106 şi Secret Santa şi nu vreau să uit să vă spun că la Pensiunea Agroturistica Jianca încă mai erau disponibile locuri pentru petrecerile de Crăciun şi de Revelion.




Crăciun fericit tuturor!








duminică, 12 decembrie 2021

Formula fericirii in familie?

Formula fericirii in familie? Nimic mai simplu!
Cum faci un bărbat fericit? 😄

1. Găteşte pentru el
2. Fă dragoste cu el
3. În rest, lasă-l în pace!
Cum faci o femeie fericită? 😜
Trebuie să fii pentru ea:
1. prieten
2. societate plăcută
3. iubit
4. frate
5. părinte
6. maestru
7. educator
8. bucătar
9. tâmplar
10. instalator
11. mecanic
12. electrician
13. stilist
14. sexolog
15. co-însărcinat
16. psiholog
17. psihiatru
18. terapeut
19. autodidact
20. organizator
21. tată bun
22. curat
23. simpatic
24. atletic
25. tandru
26. atent
27. galant
28. inteligent
29. glumeţ
30. creativ
31. puternic
32. înţelegător
33. tolerant
34. precaut
35. ambiţios
36. curajos
37. credincios
38. respectuos
39. pasional
40. competent şi nu uita:
41. să-i faci des complimente
42. să mergi cu plăcere la cumpărături
43. să nu exagerezi
44. să fii bogat
45. să fii rezistent la stres
46. să nu te uiţi după alte femei
şi în acelaşi timp:
47. să nu fii gelos
48. să-i dai libertate
49. să ai o relaţie bună cu familia ta, fără s-o neglijezi pe ea
50. să o consolezi şi să-i ridici moralul în momentele dificile şi foarte important:
51. să nu uiţi aniversările ei şi ale celorlalţi membri ai familiei, prieteni, aniversarea căsniciei voastre şi a tuturor prietenilor, aniversarea logodnei voastre şi....toate datele posibile pe care ea le uită___
Atât!😅🙈

sâmbătă, 11 decembrie 2021

REVELION

REVELION!

De o lună, doamna Lili,
Cu bărbatul ei, Ion,
Vor să fac-un chef acasă,
Că doar e… Revelion!
Nu sunt tineri, „vârst-a treia”,
Se mai sprijină-n baston...
Vor să adune toată „gaşca”,
Că doar e… Revelion!

Se-adunară gospodine
Pricepute la mâncare,
C-aşa se obişnuieşte
La această sărbătoare.
Ela-i tare pricepută
În sarmale cu slănină,
Iar Ioana-n „boeuf” şi icre,
Ana-n tort cu... zaharină.
Murături aduce Luci,
Pritocite de Bogdan,
Iar Odette, o răcitură
Cu urări în noul an.

Musafirii bat la uşă,
Ora-i zece, casa-i plină.
O paradă de fustiţe
Cu parfum de naftalină…
Bunicuţele fardate
Şi-au expus aurăria,
Iar bărbaţii, cu trei fire
Îşi acoperă chelia.

Masa este aranjată.
Nu au fost dificultăţi.
Toţi pun pe nas ochelarii
Şi privesc la bunătăţi.
Masa-i cu delicatese.
Zice Lili lui Ion:
„Tu nu pui nimic în gură,
C-ai jumate de colon!”
Gina-i zice lui Dănuţ:
„Ce te tot uiţi la mâncare?
Pentru tine e otravă,
C-ai colesterolul mare!”
Horia vrea o saramură,
Dar nu ia, că-i cardiac,
Lia ar dori iahnie,
Dar are gaze la stomac.

Veselia se încinge
Se-antreneaz-acuma toţi,
Şi încep să-şi amintească
De copii şi de nepoţi.
Când pendula bate ora
C-am ieşit din anul vechi,
Gică doarme stând pe scaun
C-are dopuri în urechi.

Gazda vine c-o surpriză,
Tinereţea s-o învie,
La bărbaţi, în dar le-oferă:
O...Viagra-n farfurie!
Şi toate doamnele în cor
Sorcovesc pe bărbaţii lor:
„Tare ca fierul,
Iute ca oţelul,
Tare ca piatra,
iute ca săgeata!”

Vreau să-mi spun şi eu părerea:
„Beţi, mâncaţi, fără avize,
Să cinstim anul ce vine,
C-avem timp... de analize!”
LA ANU’ ŞI LA MULŢI ANI!

autor-Elena Iakab

joi, 9 decembrie 2021

Patru legi ale spiritualității

"În India sunt predate patru legi ale spiritualității: 
- Prima lege spune: „Cine vine către tine este întotdeauna persoana potrivită."
Nimeni nu vine în viața noastră întâmplător, toți oamenii din jurul nostru, care interacționează cu noi, pe care îi întâlnim, sunt acolo cu un motiv. 
- A doua lege spune: „Ceea ce se întâmplă este exact ceea ce ar trebui să se întâmple.” 
Nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră nu s-ar fi putut întâmpla altfel. Nici măcar cel mai nesemnificativ detaliu. Ce s-a întâmplat este exact ceea ce trebuia să se întâmple și așa trebuia să fie pentru a învăța lecțiile necesare.
- A treia lege spune: „Oricând începi, este momentul potrivit.” 
Totul începe la momentul potrivit, nu mai devreme, nici mai tărziu. Când suntem pregătiți ca ceva nou să înceapă în viață noastră, începe. 
- A patra lege și ultima spune: „Când ceva se termină, se termină."
Dacă ceva s-a terminat în viața noastră, a fost spre binele nostru, așa că  mai bine îl lăsăm în urmă și mergem mai departe, deja îmbogățiti cu acea  experienta."
Trimiteți scrisoarea prietenilor dv.!
 Mulțumiri!!! 🙏
(preluată de pe Fb) 

miercuri, 8 decembrie 2021

PRINCIPII EVREIEȘTI



"Pentru că Dumnezeu nu poate fi simultan în mai multe locuri le-a creat pe mame."

“Nu fi dulce, te vor mânca. Nu fi amar, te vor scuipa”.

“Să-ți fie teamă de calul de dinaintea ta, de boul din urma ta, și de proștii din toate părțile”

“Oaspetele și peștele peste 3 zile încep a mirosi”.

“Dumnezeu îi păzește pe săraci, cel puțin, de păcatele scumpe”.

“Soția nesuferită – mai rea ca ploaia: ploaia te aduce în casă, iar soția te alungă din casă”.

“Cât de dulce nu ar fi iubirea – compot din ea nu vei face”.

“Vinul intră, secretul iese”.

“Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură, pentru ca să asculte mai mult și să vorbească mai puțin”.

“Cine nu are copii știe cum să-i educe”.

“Cere sfatul unui dușman și fă invers”.

“Adevărul pe jumătate e o minciună întreagă”.

“Adevărul nu e un păcat, dar nici el nu se spune tuturor”.

“Dacă problema poate fi soluţionată cu ajutorul banilor, aceasta nu este o problemă, ci cheltuile financiare”.

“Să te ferească Dumnezeu de femei rele, iar de cele bune salvează-te singur!”.

“Omul trebuie să trăiască măcar din curiozitate”.

“Surdul a auzit, cum mutul povestea, că orbul l-a văzut pe şchiop alergând repede”.

“Părinţii îşi învaţă copiii să vorbească, iar copiii îi învaţă pe părinţi să tacă”.

“De la depărtare toţi oamenii par a fi buni”.

“Lumea va dispărea nu pentru că sunt prea mulţi oameni, ci pentru că sunt prea mulţi neoameni”.

duminică, 5 decembrie 2021

Craciunul

Craciunul nu e despre cum esti nervos si injuri la volan in timp ce asculti colinde la radio. Craciunul nu este despre imbulzeala de la mall. Craciunul nu este despre porci taiati si carnati la metru. Craciunul nu este despre batai in trafic. Craciunul nu este despre cat de plin e frigiderul si nici despre munti de pastile care ajuta la tranzitul intestinal.Craciunul nu este despre mancare si bautura. Craciunul nu este momentul cand suntem un pic mai buni. Craciunul nu este despre cat costa cadourile. Craciunul este despre zambete, despre bucurie, despre armonie, Craciunul este momentul in care iti faci mai mult timp pentru ceilalti. Craciunul este despre cum sa reunesti toata familia in jurul bradului, Craciunul este despre amintiri frumoase, Craciunul este pentru odihna, pentru o vorba buna de la cei dragi, Craciunul este pentru clipele in care poti sa faci ce vrei si tot ce in timpul anului nu apuci sa faci pentru ca nu ai timp. Craciunul inseamna dragoste, Craciunul inseamna sa “Enjoy the silence”. Craciunul inseamna liniste si pace. Craciunul inseamna liniste, nu consum.(https://www.facebook.com/bloguluotrava) 

sâmbătă, 4 decembrie 2021

Atunci când...

Atunci când un loc (sau o persoană) îţi produce mai multă tristeţe decât fericire, pleacă. Nu stărui acolo unde nu te simţi binevenit, acolo unde nu ai confort şi unde nu te simţi dorit. Nu te încăpăţâna să rămâi lângă oameni care nu te preţuiesc şi cărora nu le pasă de fericirea ta.

Atunci când te afli printre oameni care îţi spulberă visurile, care te împiedică să evoluezi şi să îţi atingi ţelurile, pleacă. Nu permite nimănui să îţi irosească şansele de a deveni cine vrei să fii şi de a ajunge acolo unde îţi doreşti să ajungi.

Atunci când te afli lângă cineva care te face să te simţi inutil, neimportant, incapabil, neapreciat şi de neiubit, pleacă. Nu permite nimănui să te facă să crezi că eşti altfel decât bun, capabil, minunat. Şi nu permite nimănui să te facă să crezi că nu meriţi să ai tot ce este mai frumos şi mai bun.

Atunci când, acolo unde te afli, plângi mai des decât râzi, pleacă. Nu datorezi nimănui tristeţea şi nefericirea ta.

Atunci când te afli într-un loc, lângă cineva sau într-o situaţie care îţi fură pacea sufletului, pleacă. Nu face un viciu din ceva ce este toxic pentru sufletul tău. Teama, nesiguranţa şi neîncrederea sunt sentimente distructive, pe care nu le meriţi.

Atunci când omul de lângă tine nu te mai primeşte cu iubire, când nu îţi mai vorbeşte cu iubire şi când te face să te simţi mai mult o povară decât o binecuvântare, pleacă. Nu depinzi de un om şi, cu siguranţă, există un alt om care să te iubească aşa cum meriţi.

Atunci când te afli într-o relație (fie de iubire, fie de prietenie), în care ești nevoit mereu să te justifici și să faci eforturi ca să arăți cine ești, pleacă. Nu te irosi străduindu-te să le arăți cum și cine ești celor incapabili să vadă și să înțeleagă. 

Atunci când povestea pe care o trăiești este diferită de povestea la care ai visat, pleacă. Nu te irosi trăind o poveste pe care nu ți-ai dorit-o și fă tot posibilul să trăiești povestea la care visezi. 

Cu drag, pentru voi!

Irina Binder 
Insomnii

http://www.irinab.com/2014/05/pleaca.html

duminică, 14 noiembrie 2021

Matrimonial


Nu-și găsea și el o femeie. Și a căutat, să nu credeți că n-a căutat. La muncă, ori erau măritate, ori erau cu nasul pe sus. El voia una nemăritată și cu nasul pe jos. O femeie la locul ei. De fapt, mai bine la locul lui, că loc avea. Căutase și pe rețelele de socializare. Acolo, toate erau deja într-o relație cu Facebook, n-aveau nevoie de el. A încercat și pe site-uri de matrimoniale. Acolo toate voiau bărbați cu bani. El bani n-avea. Unele voiau bărbați cu simțul umorului. El n-avea nici de-ăsta. Voiau bărbați înalți. Nici cu asta nu stătea prea bine. Toate voiau să aibă păr. De unde păr?! Și-apoi, ce să facă cu părul, zău așa? Lor le trebuia bărbat sau perucă?! A căutat și la biserică. Nu erau decât babe. L-a întrebat și pe popa. Acesta, ca să scape de el, i-a făcut cadou o biblie. O organizație creștină donase bisericii mai multe biblii, ca să le împartă credincioșilor. Vasile – uitasem să vă spun, Vasile îl chema pe personajul despre care vă povesteam – a luat biblia și în tramvai, în drum spre casă, s-a apucat s-o citească. Și atunci s-a luminat. A citit uimit cum Dumnezeu a făcut femeia dintr-o coastă a lui Adam. Evrika, ar fi spus Vasile dacă ar fi cunoscut expresia. Asta e soluția, e clar! N-avea el bani, simțul umorului, înălțimea potrivită sau păr, dar coaste avea. Se pipăi emoționat să vadă care coastă ar fi mai potrivită să-i fie soție. Găsi una care parcă s-a mișcat la atingerea lui. Iată, ea e,  apoi  zise către coastă: Bună! Coasta nu răspunse. Trebuie s-o scot de-acolo, își zise Vasile, înțelegând că o femeie interioară nu i-ar folosi la nimic. Așa că, după ce coborî din tramvai, se opri drept la măcelărie. Măcelarul îl tranșă cu pricepere, îi scoase coasta și, fără să-l întrebe, o puse la marinat. De ce?! Întrebă Vasile, dar măcelarul îl asigură că în 24 de ore e tocmai bună. Vasile se duse acasă să se odihnească până a doua zi. Simțea un ușor junghi intercostal.
(https://www.facebook.com/marilena.dumitrescu) 

marți, 9 noiembrie 2021

Fără analize și concluzii



Martie 2020 -  1 martie 2021

23.090 decese la 804.090 cazuri confirmate
     28,7 decese la mia de cazuri confirmate

1 Martie 2021  - 10 nov 2021

27.666 decese la 902.792 cazuri confirmate
    29,7 decese la mia de cazuri confirmate

Ce-i asta?

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

De nu poți...

De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni!
De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute!
De nu poți ajuna, măcar postește!
De nu poți face bine, măcar nu face rău!
De nu poți construi biserici, construiește măcar o troiță, și de nu poți nici măcar o troiță, dă 1 leu săracului!
De nu poți construi fântâni, dăruiește măcar un pahar cu apă!
De nu poți să acoperi greșeala celuilalt, măcar nu-l pârî!
De nu poți face pace, măcar nu aduce tulburare!
De nu poți ajuta cu fapta, ajută măcar cu vorba, și de nu poți nici cu vorba, măcar nu pune piedici!
De nu te poți bucura de darul celuilalt, măcar nu-l invidia!
De nu poți aduce bucurii, măcar nu întrista!
De nu poți fi sfânt, fii măcar om!
De nu poți urca pe scara virtuților, măcar nu da înapoi!
(Text preluat )

Ziua internațională a bunului-simț

Astăzi este Ziua internațională a bunului-simț. Scuze, nu este, ar fi trebuit să fie.
Pentru că o țară cu bun-simț, ar fi avut guvern. Dar tot bunul-simț al celor care sunt acolo, dacă ar fi existat, ar fi trebuit să decidă. A decis absența lui, așadar e tot important.
Într-o țară cu bun-simț, schimbarea ar fi trebuit să vină dinspre fiecare, dacă fiecare ar fi avut... exact: ați ghicit.
Tot bunul-simț ar trebui să ne facă, vaccinați sau nevaccinați, să nu ne facem proști unii pe ceilalți pentru o simplă opinie, pentru exercitarea unui drept, până la urmă. Spunem ce avem de spus și gata:”Eu m-am vaccinat!”, ”Eu nu mă vaccinez!”. Cu ce par mai deștepți unii față de ceilalți?
Relația cu comunitatea LGBT, ca un exemplu evident, ține de bun-simț. Babe huiduitoare pun la punct oameni asumați, pentru că aceste babe au trăit toată viața sub apăsarea unor fantezii care doar fantezii au rămas. Ele sunt indignate, în egală măsură și de heterosexualitatea manifestată evident, pentru că au, chipurile, bun-simț. Cum să ai bun-simț, dacă ești interesat ce fac oamenii în intimitate? Pare mai degrabă că nu ai avea, nu?
Într-o țară cu bun-simț, biserica și-ar fi deschis porțile pentru bolnavi, nu s-ar fi rugat pentru ei în timp ce-i privește cum stau agățați de tuburi de oxigen în parcări. Călugării ar fi pus la dispoziția acestora chiliile, gândindu-se la... Dumnezeu, căci frica de Dumnezeu este egală cu bunul-simț.
Într-o țară cu bun-simț, Parlamentul ar fi aruncat o privire spre dreptul la informare corectă a cetățeanului și s-ar fi deranjat (de mult, nu acum, deși nici acum nu se grăbesc) să numească două consilii de administrație la radioul public și la televiziunea publică. Două instituții de mare bun-simț, în toată istoria lor. 
Într-o țară cu bun-simț.... nu mai contează, doar le știți: autostrăzi, școli, căldură în apartamente, prețuri accesibile...
Dar de unde atât bun-simț?
Culmea, într-o țară lipsită de bun-simț, toată lumea știe de existența acestei zile internaționale. Și nimeni nu face nimic.
Asta e cea mai mare lipsă de bun-simț.
(https://www.facebook.com/alexandru.mogoseanu.50) 

duminică, 31 octombrie 2021

Personalitatea zilei: Dumitru Furdui



Dumitru Furdui (Tică Furdui) (n. 27 octombrie 1936, Băilești, Dolj, România – d. 13 aprilie 1998, Paris, Franța) a fost un actor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1957, nu fără peripeții (este eliminat temporar în 1953), devenind ulterior interpret de comedie în teatru și televiziune.

S-a născut la într-o familie de basarabeni (zona Soroca) care s-au refugiat în Oltenia la începutul celui de-al doilea Război Mondial. Se crede că de fapt actorul a fost născut în Basarabia, dar actele de identitate i-au fost întocmite în România.

În 1982 sau 1983 s-a refugiat politic în Franța, unde a lucrat sporadic în cinematografie, până la moartea survenită în circumstanțe neclare (căzut de la etajul opt al imobilului în care locuia, posibil ca urmare a unui suicid și/sau datorită consumului de alcool). Actorul ducea o viață retrasă, exilul nedovedindu-se soluția visată; în momentul decesului, fiul său, Tudor Furdui, se afla în România.

Fiul său este din 1999 crainic sportiv la TVR1.

Actorul a scris și memorialistică: 2 volume apărute postum în 1999 la Editura Fronde sub titlul „Teatrul în comunism”.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”

A devenit cunoscut şi iubit de public pentru rolurile sale de comedie în teatru şi film. A debutat în 1958 în pelicula „Doi vecini“, regizată de Geo Saizescu, avându-i colegi de platou pe Grigore Vasiliu-Birlic, Nineta Gusti, Ion Lucian, Carmen Stănescu. Au urmat „Setea“, „Soldaţi fără uniformă“, „Un surâs în plină vară“ sau  „Împuşcături pe portativ“. 
L-a jucat pe Cristoloveanu în „Brigada Diverse intră în acţiune“ (1970), alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, sau Dem Rădulescu. N-a lipsit din comediile de neuitat „B.D. în alertă“ sau „B.D. la munte şi la mare“. 
A fost remarcabil în rolul inginerului agronom Geo în filmul „Toamna bobocilor“, regizat de Mircea Moldovan. 
În teatru a făcut roluri memorabile în „Balerina portocalie“, în „Câinele grădinarului“, în „Sânziana şi Pepelea“ sau în „Triumful talentului“, difuzate la Teatrul Naţional Radiofonic. 
Cartea lui „Teatrul în comunism“se citeşte cu plăcere, având o triplă calitate: informează, reaminteşte, meditează“, a scris Bogdan Ulmu în „File dintr-un jurnal teatral“. 

Dumitru Furdui s-a confesat într-unul dintre volumele sale de memorialistică: 
„Orice ocazie ţi se iveşte să o studiezi cu atenţie şi dacă e-n măsură să îţi schimbe viaţa, cât de cât în bine, să o urmezi. Nimic mai regretabil decât să te gândeşti pe urmă că ai avut o oportunitate şi n-ai folosit-o!“

duminică, 17 octombrie 2021

Vreme rea


La nici doi ani după nuntă, nevastă-sa a început să ningă. La început el nu s-a speriat. A crezut că e normal. Nu mai fusese însurat până atunci, aşa că nu ştia mare lucru despre femeile măritate. Ea era frumoasă aşa, ninsă. Dar lui îi era din ce în ce mai frig. Aşa că a început să bea. Seara, după lucru, mergea cu colegii la băut. Beau şi vorbeau despre neveste. Aflase de la ceilalţi că toate femeile măritate ning uneori. Unele chiar viscoleau câteodată. Altele, dimineaţa erau pline de rouă.  Unele se înceţoşeau, iar altele se înnorau şi plouau zile în şir. Mai ales englezoaicele. Englezoaicele erau nevestele englezilor. N-ar fi aflat asta dacă n-ar fi lucrat la o multinaţională. Într-o zi, un corporatist din ăsta a dispărut. Au aflat mai târziu că fusese surprins de avalanşa de nevastă-sa în pat cu o colegă nemăritată şi însorită. Au ţinut un minut de reculegere, dar nimeni nu s-a gândit la corporatistul mort sub zăpezile nevestei. Toţi s-au gândit la nevestele lor care, înainte de a se mărita, erau toate numai raze de soare. Apoi s-au îmbătat criţă, pregătindu-se pentru tornada de-acasă. Hei, bărbaţilor! Să ştiţi că femeile răsar şi strălucesc doar pe cer senin.
(https://www.facebook.com/marilena.dumitrescu) 

luni, 11 octombrie 2021

Viața mea...

„Viața mea nu este construită pe răstit, pe înjurături, pe relații de forță. Eu nu mi-am permis niciodată să mă răstesc la nimeni. Probabil că autoritâțile ar reacționa daca aș începe să injur. Să spun tot felul de vorbe grele. Dar nu pot, pentru că mă îmbolnăvesc. Relația asta de ostilitate e derizorie. Dacă eu văd la televizor că o majoritate agramată aflată în sânul Parlamentului se răstește, mie bunul simț și educația îmi spun că trebuie să fac invers. E o chestie elementară, creștină, să cumpănești și să stabilești cu blândețe ce ai de făcut.”
————————
Marcel Iureș

marți, 5 octombrie 2021

Sfaturi tibetane

Călugării tibetani sunt consideraţi cei mai înţelepţi din lume. Chiar dacă crezi sau nu în magia spiritualităţii lor, un lucru nu poate fi negat – ei cunosc fericirea; iată 25 de sfaturi esenţiale pentru armonia sufletească care vin din grandiosul Tibet:
1. Îţi place, spune.
2. Nu îţi place, spune.
3. Îţi este dor de cineva, caută-l.
4. Nu înţelegi, întreabă.
5. Vrei să te întâlneşti cu cineva, cheamă-l.
6. Vrei ceva, cere.
7. Niciodată nu te certa.
8. Vrei să fii înţeles, explică.
9. Eşti vinovat, admite, cere scuze.
10. Fiecare îşi are adevărul lui şi aceste adevăruri nu coincid.
11. Nu comunica cu oameni de proastă calitate.
12. Cea mai importantă în viaţă este iubirea – restul sunt detalii.
13. Problemele omului sunt doar în capul lui.
14. Caută plăcerea în tot ce te inconjoară.
15. Nu uita că ai doar o viaţă.
16. Reţine că nu datorezi nimănui nimic.
17. Reţine că nimeni nu îţi
 datorează nimic.
18. Nu regreta timpul şi banii cheltuiţi pentru cunoaşterea lumii.
19. În viaţă să te bazezi doar pe tine.
20. Ai încredere în simţurile tale.
21. Fii răbdător cu oamenii.
22. Admiră natura.
23. Dacă ai dispoziţie prostă,
 aminteşte-ţi că atunci când vei muri nu o vei mai avea deloc.
24. Trăieşte azi pentru că ieri s-a
 dus, iar mâine poate să nu vină. 
25. Nu uita că ziua de azi e cea mai bună zi.
Bucurați-vă, așadar, de cea mai bună zi!

miercuri, 29 septembrie 2021

LOGICA COVIDIANĂ


1.Dacă te îmbolnăvești după prima doză, este pentru că îți lipsește a 2-a doză.
2.Dacă te îmbolnăvești după a 2-a doză, înseamnă că nu trecuseră 21 de zile.
3.Dacă te îmbolnăvești după 21 de zile, ”injecția este pentru a nu te îmbolnăvi grav”.
4.Dacă evoluția bolii e gravă, ”injecția este ca să nu mori”.
5.Dacă mori, ”nicio injecție nu este 100% sigură. Este vina asimptomaticului că nu a vrut să se injecteze”.
Și pentru că trăim vremuri excepționale...
1.Producătorul serului nu este responsabil.
2.Guvernul nu este responsabil.
3.Nici asistenta care te înțeapă nu este responsabilă.
Dar dacă nu-ți injectezi serul, TU ești responsabil!

sâmbătă, 25 septembrie 2021

Când...

„Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”
Martin Niemöller

luni, 30 august 2021

Despre sapiofili

https://relatii.net/2021/07/30/cine-este-un-sapiofil-15-semne-ca-esti-unul-dintre-ei/#

Frica

Dacă cineva încearcă să-ți provoace frica, în "traducere" înseamnă că are nevoie de acea energie a fricii tale pentru ca să o folosească în beneficiul său personal determinându-te pe tine să faci ceva sau să îi dai posibilitatea să facă ceva ce vrea el, încălcându-ți ție liberul arbitru.
Soluția?
Să nu îți fie frică! 
Să nu îi dai acea energie!
(fb) 

duminică, 29 august 2021

vineri, 20 august 2021

O descriere a politicii actuale

“Viorel Ilișoi, o secundă de atenție! Eu sînt un tip destul de zgîrcit. Iar anii care trec peste mine accentuează această infamă trăsătură. Dar te rog să ții minte un lucru (martori îmi sînt toți cei care citesc acum): cu prima ocazie cînd voi călca Bucureștiul, voi veni la tine la ușă cu două lăzi de bere (tu alegi marca) pentru fraza pe care ai scris-o astăzi: 

„Mă doare inima să recunosc, după atâția ani de speranțe deșarte, din care totuși m-am nutrit, că nu e nicio deosebire fundamentală între ciuma roșie și ciuma galbenă sau albastră, că PNL n-a putut să se ridice din cloaca politichiei dâmbovițene și să-și reaprindă pe stemă luminile liberalismului autentic, că acest partid a coborât din cărțile de istorie în arena circului ieftin, acolo unde se balegă maimuțele și fiarele care și-au pierdut demnitatea și simțul libertății.””
Paul Gabor
De Ciprian Onose

miercuri, 18 august 2021

Poveste


 
Un maestru zen se plimba pe stradă, când un om a ieșit brusc dintr-un gang și cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt.
Străinul și-a ieșit din minți de furie.
Maestrul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil și i-a spus:
– Prietene, nu știu care dintre noi este răspunzător de această întâlnire bruscă. Nu am intenția să-mi pierd timpul făcând investigații în această direcție. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.
După care a zâmbit din nou și și-a văzut de drum.

marți, 17 august 2021

Din nou despre vinuri: Crama Aristiței

    Chiar dacă temperaturile ridicate care au asaltat România nu ne prea lasă să ieşim din casă nu puteam rata o nouă întâlnire cu bloggerii la evenimentul cu numărul #39 Brânzeturi cum se CuVin la restaurantul Ribs House din Craiova.
    Evenimentul a fost organizat ca de obicei de către Asociaţia Bloggerilor Olteni şi DictionarCulinar.ro.
    Pentru cei care nu ştiu Domeniul Aristiței este situat în Valea Călugărească, satul Nicovani. Deține 4 ha cultivate cu viță de vie și o cramă boutique nouă, dotată cu utilaje ultramoderne de vinificație ce are o capacitate de producție de 100000 lt.
    Valea Nicovani este datată ca parte a localității încă din secolul XV. Are o veche tradiție în cultivarea viței de vie și producerea vinului.
    La începutul secolului XX aici aveau conace cu vii o serie de oameni importanți la acea vreme.
    Printre aceștia și Ion Bujoiu, om politic, fost ministru al economiei în perioada interbelică.
    Familiei Bujoiu i-a aparținut acest domeniu până în 1947, iar după 1989 este retrocedat moștenitorilor familiei, de la care în 2013 cumpără D-ra Bianca Ioniță, redenumind domeniul după mama sa, D-na Adina Aristița Ioniță.
    Domeniul are în exploatație 4 ha cultivate cu Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon.
    Situată în mijlocul acestei plantații, într-un peisaj de excepție, completat de o cultură de lavandă și de câțiva migdali seculari, se află crama.
    Construcția cramei este nouă, înglobând un beci de peste un secol al unei crame vechi.
    Utilajele sunt noi și răspund oricărei provocări a vinificației moderne.
    Capacitatea cramei este de 1000 hl, excedând suprafeței actuale.
    Crama dispune de un flux dedicat vizitelor, dar și de un spațiu de degustare conceput ca un loc de relaxare și recreere în compania vinului, unde se pot organiza degustări profesionale și de agrement.
    Eticheta sticlelor de vin care impresionează prin aspect şi consistenţă poartă amprenta oenologului Cristian Tudor ne-a spus doamna Anca Nica, directorul de vânzări de la crama Aristiţa, care a vorbit despre vinurile prezentate la degustare.


    Despre brânzeturi a vorbit ca de obicei colegul nostru Daniel Botea de la Asociaţia Bloggerilor Olteni.



Asocierile propuse de organizatori au fost următoarele:




- Domeniul Aristiței Vizionar Riesling Rhin + Camembert


- Domeniul Aristiței Vizionar Chardonnay + British Cheddar + Aperifrais


 - Domeniul Aristiței Vizionar Cupaj alb (Sauvignon Blanc + Chardonnay + Riesling Rhin + Muscat Ottonel) + Emmentaler Delaco


Rose (Burgund şi Fetească Neagră) + Bavaria Blu


 - Fetească Neagră + Delaco Creamy Blue + Grand Bavarese



    Eu am apreciat cel mai mult combinaţia nr. 1 ţinând cont şi de faptul că vinul prezentat este mai puţin întâlnit în România.

    Rieslingul de Rhin, este un vin alb-verzui, demisec, proaspăt şi echilibrat, care te îndeamnă să dai un plus de savoare unei mese servită alături de cei dragi.
    Este un vin ideal pentru un prânz cu preparate din carne de pasăre, ori o cină lejeră cu somon la grătar, ori păstrăv la cuptor.
    Vinul are arome olfactive de citrice coapte, grapefruit, miere şi cremene. Gustul este echilibrat, ușor mineral și citric, cu o aciditate intensă și bine integrată, ce nu se simte în postgust.
    Se consideră că Rieslingul de Rhin era deja cultivat în Germania secolului al XV-lea și unii autori cred că originile sale sunt mult mai vechi, circa cu două mii de ani în urmă.
    În restul Europei Rieslingul de Rhin mai este cultivat în Franţa, mai specific, în Alsacia, unde îşi au originea vinuri excelente, precum şi în Croaţia, Slovenia, Austria și Ungaria.
    Rieslingul de Rhin este considerat un soi nobil și mulţi îl consideră cel mai bun soi alb din lume.
    Caracteristică neobişnuită pentru soiul alb este faptul că rezistă foarte bine la maturare. Rieslingul mai tânăr se distinge prin echilibru și buvabilitate. Cel matur pune în evidenţă potenţialul extraordinar al acestui soi; chiar după 10 ani, cele mai bune rieslinguri arată o mare complexitate şi fineţe a aromelor.

    Camembert - Ile de France este simbolul naţional al Franţei, Camembert-ul s-a născut odată cu Republica Franceză, la sfârşitul secolului 18. Se spune că a fost produsă pentru prima dată de Marie Harel, soţia unui fermier din Normandia, sub îndrumarea unui preot originar din regiunea Brie.
    Este  fabricată din lapte de vacă, are o textură moale, cremoasă, catifelată şi 0 culoare galbenă
    Gustul este vag dulceag, de ciuperci, cu un retrogust lung.
    Mirosul este iniţial slab apoi se intensifică pe măsura maturării ajungând să fie considerată una din cele mai intens mirositoare varietăţi de brânză.
    Coaja este comestibilă, cu mucegai alb şi aroma de ciuperci
    Servirea se face la temperatura camerei, cu felii de baghetă proaspătă şi crocantă sau cu fructe (pere, struguri albi etc.)

    Asocierea poate fi descrisă drept prospeţime, mirare, miracol.

    Fără îndoială combinaţia aleasă de mine nu poate fi cea mai bună, voi puteţi gusta oricare dintre vinurile prezentate împreună cu brânzeturile asociate şi nu veţi regreta.
    Feteasca Neagră este de asemenea excelentă iar Rose-ul spectaculos.
    Tragerea la sorţi nu mi-a adus noroc însă atmosfera a fost ca de obicei excelentă cu toate inconvenientele datorate căldurii insuportabile la care cu greu au făcut faţă cele 2 instalaţii de aer condiţionat.




    Nu vreau să vă fac poftă de mâncare însă trebuie să vă arăt neapărat şi ce am servit alături de vinurile şi brânzeturile pe care le-am lăudat atât.

Pe curând!




luni, 16 august 2021

Scrisoare din armată


Dragă mamă și tată,
Mă simt foarte bine aici! Sper că și vouă acasă, lui Gheorghe, Ion, Petru, Lenuța, Florica și Ana, vă merge la fel de bine.
Spuneți-le lui Gheorghe și Ion că în armată este minunat și să se înroleze și ei neapărat, înainte să se ocupe toate locurile.
La început mi-a fost mai greu, fiindcă trebuia să stau în pat până la ora 6, dar m-am obișnuit.
Mai spuneți-le lui Gheorghe și Ion că nu trebuie să-și facă decât lor patul și încă câteva fleacuri înainte de micul dejun. Nu tu muncă în grajd, hrănit de animale, tăiat lemne, făcut focul.
Micul dejun este mai ciudat: sunt tot felul de sucuri, chifle, dulceață, müsli, dar niciun cartof, carne, șuncă, cârnați și varză, așa cum mâncăm noi acasă. Dar poți să le mănânci porția unor orășeni care beau doar cafea.
Nu mă miră că orășenii nu pot merge așa repede și departe. După un marș de câteva ore, au bășici la picioare și se întorc în unitate cu camionul. Și nu au mers decât cum ar fi la noi de acasă la poștă.
Peisajul este frumos, dar din păcate foarte plat.
Acum o să râdă Gheorghe și Ion: am primit laude pentru tragere la țintă! Nici nu știu de ce. Cercul negru din centru este mult mai mare decât un cap de șoarece și nici măcar nu se mișcă. Și nici nu trage înapoi, ca frații Tudosă de peste deal. Unde mai pui că trebuie să te întinzi comod pe o saltea și să aștepți până trag și ceilalți (o veșnicie).
Cel mai mult îmi plac antrenamentele de luptă corp la corp. Dar trebuie mare atenție la orășeni, că se rup repede. Doar cu Ionuț am probleme, l-am pus jos doar o singură dată. Cred că din cauză că eu am 1,80 m și 80 kg, iar el 2 m și 130 kg. Oricum, este mult mai ușor ca acasă când scapă taurul nostru la vaci și trebuie să-l bag înapoi în grajd.
Vă îmbrățișez cu drag,
Fiica voastră, Maria.😁

vineri, 13 august 2021

Proverbe cu tâlc

"Farmecul poporului evreiesc este constituit în mare parte din proverbele și zicătorile lor subtile:
1. Dacă problema poate fi rezolvată cu bani, aceasta nu este o problemă – e o cheltuială de bani.
2. Adam – primul om fericit, pentru că nu a avut soacră.
3. Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură, pentru ca să asculte mai mult și să vorbească mai puțin.
4. Să te păzească Dumnezeu de femei rele, de cele bune să te păzești singur.
5. A intrat vinul – a ieșit taina.
6. Dumnezeu nu poate fi pretutindeni în același timp – de aceea a creat mamele.
7. Nu fi dulce – altfel te vor mînca. Nu fi amar – altfel te vor scuipa.
8. Toți se plîng de lipsă de bani, dar de lipsă de minte – nimeni.
9. Păzește-te de o capră – din față, de un cal – din spate, de un prost – din toate părțile.
10. Cunoștințele nu ocupă mult spațiu.
11. Oaspetele și peștele peste trei zile încep a mirosi.
12. Omul trebuie să trăiască cel puțin de dragul curiozității.
13. Alegînd între două rele, pesimistul le alege pe ambele.
14. Surdul a auzit cum mutul a povestit, că orbul a văzut, cum șchiopul alerga foarte rapid.
15. Dumnezeu îi păzește pe săraci, cel puțin, de păcatele scumpe.
16. Dacă caritatea nu ar costa nimic, toți oamenii ar fi filantropi.
17. Cînd o fată bătrînă se căsătorește, ea se transformă imediat într-o soție tînără.
18. Părinții îi învață pe copii să vorbească, copiii îi învață pe părinții să tacă.
19. De la distanță toți oamenii sunt buni.
20. Nu e atît de bine cu bani, cit de rău e fără ei.
21. Poate oul e mult mai deștept decît găina, dar se strică repede.
22. Încă nu s-a născut calul pe care vei putea prinde urma tinereții tale.
23. Bărbații ar face mai mult, dacă femeile ar vorbi mai puțin.
24. Cărunțimea – semnul bătrîneții, nu al înțelepciunii.
25. Să taci bine e mult mai greu decît să vorbești bine.
26. Soția rea e mai periculoasă decăt ploaia rea: ploaia te încuie în casă, iar soția rea te alungă din ea.
27. Lumea va dispare nu pentru că sunt mulți oameni, ci pentru că sunt mulți omeni răi.
28. Doamne! Ajută-mă să mă ridic în picioare – să cad în genunchi pot și singur.
29. Dacă viața nu se schimbă spre bine, așteaptă, și ea se va schimba spre rău.
30. Oricît de dulce n-ar fi dragostea, compot din ea n-o să iasă.
31. Cînd nu este nimic de făcut, oamenii se apucă de lucruri mari.
32. Cine nu are copii știe cum să-i educe.
33. Mai bine să mori de rîs decît de frică.
34. Experiența – cuvîntul cu care oamenii numesc greșelile lor.
35. Îmbătrînind, omul vede mai slab, dar mai mult."
(fb) 

Dar dumneavoastră ați văzut soarele?

"Știți ceva? Una peste alta, n-are, domne, nicio importanță!
Stai ani de zile cu coatele pe pervazul vieții și te uiți la soare. Câteodată te încălzești, altădată îl bănuiești că luminează inegal și nedrept, dar - de cele mai multe ori - nici nu-l vezi.
Vezi doar culorile pe care le nasc razele lui.
În spatele verdelui unui câmp - e soarele. Ascuns după turcoazul cerului, e soarele. Dincolo de petalele ca un obraz de femeie ale florilor, cu toate culorile lor... știți cine e.
Păi da, asta zic! N-are, domne, nicio importanță! Ce nu are importanță? Păi... nimic, dacă oricum nu are.
Dar știți care e treaba? Soarele habar nu are că existăm. Nici noi nu prea știm, până când nu ni-l arată cineva. Un copil. Care poate fi oricare dintre noi. Iar oamenii-copii au un dar minunat: acela de a vedea și de a-ți împărtăși tot; simplu; corect; răbdător; vulcanic; lăcrimând; râzând.
“Nu vă supărați, ați văzut soarele?”
Nu. Pentru că nu te poți uita la el.
Dar am văzut tot ceea ce luminează, toate culorile pe care le naște.
Da, domne, da! Soarele e ca dragostea, v-ați prins...
Te întorci spre cel care te-a întrebat:
“Dar dumneavoastră ați văzut soarele?”
N-are nicio importanță.
Dar culorile..."
(Ducu Mogoșeanu) 

Dorel Vișan: „Drumul omenirii de la această oră, fie că le place unora, fie că nu le place, se îndreaptă spre animalizarea omului.”


Marele actor român, Dorel Vișan, a declarat că drumul omenirii în acest moment este spre „animalizarea omului” și niciodată în istorie, omul nu a fost mai batjocorit ca azi.

Artistul a mai spus că artiștii nu sunt instrumente şi că nu trebuie să uite că niciun efort nu este prea mare pentru artă, relevă Agerpres. 

Dorel Vișan a vorbit în conferința de deschidere a Festivalului Serile Filmului Românesc, eveniment aflat la a XII-a ediţie.

„Niciodată pentru artă efortul nu-i prea mare. Asta au uitat artiştii, îmi pare rău. Am cuvinte frumoase şi de laudă pentru cei care au ostenit şi ostenesc în continuare pentru această întâlnire de suflet foarte bine organizată, foarte calzi, atenţi, cu multă condescendență şi cu mult respect. M-am mirat că într-o lume atât de urâtă în care trăim oamenii pot să se mai regăsească”, a spus Dorel Vişan.

Acesta a ţinut să sublinieze că artiştii nu sunt „nişte instrumente”, iar teatrul şi filmul sunt nişte altare ale culturii.

„Noi, artiştii, nu suntem nişte instrumente ca să-i facem pe ceilalţi să râdă. Noi facem un apostolat sau cel puţin aşa făceau cei care nu mai sunt şi îi vom evoca mâine (Draga Olteanu Matei, Stela Popescu, Gheorghe Dinică, Vladimir Găitan vor fi evocaţi joi în cadrul Galei CineMemoriam-n.r). Teatrul şi filmul sunt nişte altare laice. Nu sunt nişte locuri de şmecherii şi de manifestare a gărgăunilor din capul unora, ci sunt locuri în care se transmit mesaje de bine, de adevăr şi de frumos. Aceste trei cuvinte artiştii nu le pot despărţi. Unul faţă de celălalt nu au valoare. Noi am uitat un lucru, că suntem duali. Suntem formaţi din materie şi spirit, din trup şi suflet. Fiind formaţi din aceste două lucruri, avem două gândiri: o gândire materialistă şi o gândire spiritualizată. Tragedia lumii moderne este că omul nu mai participă cu toată gândirea fiinţei lui, ci participă numai cu gândirea materialistă, cu gândirea în maşină, este robul telefonului, este robul calculatoarelor, este robul reclamelor idioate. Este tot ce vrei, dar nu mai participă cu gândirea lăuntrică, gândirea lăuntrică ce te deschide pentru a-ţi depăşi necazurile şi care te deschide spre revelaţia divină, singurul lucru care dă sens”, a afirmat actorul.

El a menţionat că deşi omul şi-a pierdut sensul vieţii, organizarea de festivaluri precum SFR „ţin şi ating partea noastră de suflet”.

„Omul şi-a pierdut sensul vieţii, dar el izbucneşte în alte locuri: izbucneşte în iubirea de sine, izbucneşte în dorinţa de putere, izbucneşte în sexualitate. Nu trebuie decât să vă uitaţi în jur şi veţi vedea cum se manifestă aceste lucruri. De aceea cred că un asemenea festival (SFR-n.r.) şi o asemenea întâlnire trebuie să atingă şi aceste lucruri care ţin de partea de suflet a noastră. Sufletul este singurul lucru pe care poţi să-l pierzi fără să-ţi dai seama. Orice pierzi, fie o carte, un copil, o iubită, un iubit, un părinte, se simte. Sufletul poţi să-l pierzi fără să simţi nimic, să trăieşti ani de zile, să ai şi funcţii de răspundere, să ai familie şi să trăieşti fără suflet. Se pare că şcolile de teatru şi de film nu mai prelucrează aceste lucruri. Actorii devin simple instrumente de divertisment şi nu e bine. Acest festival atât de frumos organizat, poate şi pentru anii viitori, ar trebui să ţină cont pentru că la anul vom fi şi mai urâţi decât suntem în acest an”, a apreciat Dorel Vişan.

În opinia sa, „niciodată în omenire nu a fost aşa o bătaie de joc de om cum este astăzi”.

„Drumul omenirii de la această oră, fie că le place unora, fie că nu le place, se îndreaptă spre animalizarea omului. Niciodată în omenire nu a fost aşa o bătaie de joc de om cum este astăzi. Să nu mai poţi intra în biserică, să nu mai poţi intra în teatru numai dacă te supui unor ticăloşi. Este foarte grav ce se întâmplă astăzi în lume şi trebuie să fim conştienţi de acest lucru”, a subliniat el.

Marele actor şi-a încheiat discursul recitând câteva versuri din poezia manifest a lui Adrian Păunescu „Nevoia de artă”: „Nu daţi un sens risipei când ne plătiţi pe noi/ Ci puneţi frâu finanţei absurde şi corupte!/ Nimic nu va rămâne din niciun fel de lupte/ De nu veţi da culturii o parte înapoi/ Din miile de aripi furate, smulse, rupte/ Să-şi pună pene-n coifuri toţi birocraţii noi”.

În perioada 11-15 august la Iaşi se desfăşoară cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc. Evenimentul este organizat de ARTIS, cu sprijinul Primăriei Iaşi şi Ateneului Naţional din Iaşi.

Festivalul SFR din acest an îi este dedicat lui Ion Caramitru, care din motive medicale nu a putut fi prezent la Gala de deschidere. În cadrul Galei a fost proiectat, în aer liber, filmul „Ştefan Luchian”, o producţie din 1981, în regia lui Nicolae Mărgineanu, în care Ion Caramitru interpretează un rol magistral. La Gală au fost prezenţi actriţa Maria Ploae, Irina-Margareta Nistor, ambasadoarea SFR, şi regizorul Nicolae Mărgineanu. Filmul împlineşte anul acesta 40 de ani de la lansare.(gândește.org)

miercuri, 11 august 2021

DE CE VĂ PLEACĂ ANGAJAȚII ???



Angajatii nu părăsesc companii, ci își părăsesc superiorii. Compania e doar o entitate fiscală . Succesul ei este dat de oamenii care o conduc. Dacă mentalitatea celor de la conducere este una sănătoasă , compania are toate sansele să ajungă in top. Ca lider trebuie să înțelegi că nu ai cum sa ai succes de unul singur, iar daca oamenii din subordinea ta nu se simt apreciați, te vor părăsi fără regrete pentru un loc de munca unde aud macar un "bravo, Georgica!". 
In România 99% dintre oamenii de afaceri sunt bolnavi de patronism. Expresia "ca tine mai asteapta 100 la poarta" e cea mai uzitata atunci când angajatul, dupa câțiva ani de eforturi, indrazneste sa solicite o renegociere salariala. Dar te-ai gandit tu, patroane, ce implica angajarea unui incepator? Iti place sa fii Manole? Fii! Numai ca in ziua de astazi e foarte greu sa mai gasesti o Ana de zidit. Pentru ca Ana a evoluat, nu mai merge sa o amagesti cu o punga de sticksuri. Asadar e posibil sa realizezi ca nepasarea ta cu privire la nemultumirile sau dorinta de mai bine a unuia dintre angajati sa iti aduca mai multe deservicii decat avantaje. Invata ca a investi in oamenii care te ajuta sa iti ridici afacerea inseamna a-i tine aproape. Nu te baza niciodata pe faptul ca vor sta de foame, ca si cainele rupe lantul daca e batut. Investitia in oamenii tai incepe cu ascultarea activa. Nu ii privi condescendent si plictisit atunci cand vin sa iti comunice ce ar dori. Incearca pentru cateva momente sa te pui in locul lor si arata-le ca esti OM, nu sef. Incurajeaza-i macar verbal atunci cand au rezultate, chiar daca nu sunt dintre cele de top. Imagineaza-ti evolutia angajatului tau precum un film alcatuit din frameuri. Tu esti fotograful. Tu apesi pe buton. Surprinde si complimenteaza fiecare fragment pe care il consideri bun in alcatuirea unei scene. Nici nu ai idee cat de mult conteaza sa apreciezi efortul unui om si sa il faci sa simta asta, fara teama ca si-o va lua in cap. Pentru ca daca se intampla asa, tu nu ai pierdut nimic. Nu ai ce sa iti reprosezi. E despre el, angajatul tau ingrat, care nu a apreciat ajutorul si suportul tau.
In viata invatam multe, dar uitam ca cel mai important e sa fim OAMENI!
Text preluat.

Banc

Un tren care trebuia să ajungă în comunism rămâne fără combustibil. Oamenii apelează la ajutorul lui Lenin, care le spune: Ardeți tot ce se poate din tren! După ce ard totul, ajung să se mănânce între ei, iar supraviețuitorii imploră iar să ajungă în comunism, moment în care Lenin le răspunde: Unde vreți să mai mergeți? Nu vedeți că ați ajuns?

DE CE VĂ PLEACĂ ANGAJAȚII ???



Angajatii nu părăsesc companii, ci își părăsesc superiorii. Compania e doar o entitate fiscală . Succesul ei este dat de oamenii care o conduc. Dacă mentalitatea celor de la conducere este una sănătoasă , compania are toate sansele să ajungă in top. Ca lider trebuie să înțelegi că nu ai cum sa ai succes de unul singur, iar daca oamenii din subordinea ta nu se simt apreciați, te vor părăsi fără regrete pentru un loc de munca unde aud macar un "bravo, Georgica!". 
In România 99% dintre oamenii de afaceri sunt bolnavi de patronism. Expresia "ca tine mai asteapta 100 la poarta" e cea mai uzitata atunci când angajatul, dupa câțiva ani de eforturi, indrazneste sa solicite o renegociere salariala. Dar te-ai gandit tu, patroane, ce implica angajarea unui incepator? Iti place sa fii Manole? Fii! Numai ca in ziua de astazi e foarte greu sa mai gasesti o Ana de zidit. Pentru ca Ana a evoluat, nu mai merge sa o amagesti cu o punga de sticksuri. Asadar e posibil sa realizezi ca nepasarea ta cu privire la nemultumirile sau dorinta de mai bine a unuia dintre angajati sa iti aduca mai multe deservicii decat avantaje. Invata ca a investi in oamenii care te ajuta sa iti ridici afacerea inseamna a-i tine aproape. Nu te baza niciodata pe faptul ca vor sta de foame, ca si cainele rupe lantul daca e batut. Investitia in oamenii tai incepe cu ascultarea activa. Nu ii privi condescendent si plictisit atunci cand vin sa iti comunice ce ar dori. Incearca pentru cateva momente sa te pui in locul lor si arata-le ca esti OM, nu sef. Incurajeaza-i macar verbal atunci cand au rezultate, chiar daca nu sunt dintre cele de top. Imagineaza-ti evolutia angajatului tau precum un film alcatuit din frameuri. Tu esti fotograful. Tu apesi pe buton. Surprinde si complimenteaza fiecare fragment pe care il consideri bun in alcatuirea unei scene. Nici nu ai idee cat de mult conteaza sa apreciezi efortul unui om si sa il faci sa simta asta, fara teama ca si-o va lua in cap. Pentru ca daca se intampla asa, tu nu ai pierdut nimic. Nu ai ce sa iti reprosezi. E despre el, angajatul tau ingrat, care nu a apreciat ajutorul si suportul tau.
In viata invatam multe, dar uitam ca cel mai important e sa fim OAMENI!
Text preluat.