luni, 25 septembrie 2023

Degustare Dragasi cu branzeturi de la Delaco



Zilele trecute am fost din nou prezent la o degustare cu vinurile de la Dragaşi şi brânzeturile de la Delaco la mai vechea noastră gazdă primitoare C House Milano din Craiova.

Ediţia a ajuns la nr. 54 şi a fost organizată de Asociaţia Bloggerilor Olteni şi Dicţionar Culinar.ro.

Vinul este o băutură alcoolică apreciată de oameni de mii de ani, iar arta fabricării sale a evoluat constant de-a lungul timpului, fiecare cultură adăugând propriile tehnici și ingrediente unice fiind obținut prin fermentarea sucului de struguri. Reacția chimică implică drojdia, care transformă zahărul din struguri în etanol, adică un alcool.

Ştiaţi că unele dintre cele mai vechi dovezi ale existenței vinului în lume au fost descoperite în Georgia, în anul 6000 î.Hr. Dovezi ale unei băuturi asemănătoare vinului (băutură fermentată pe bază de struguri) au fost descoperite și în China, în anul 7000 î.Hr. De asemenea, alte dovezi au fost regăsite și în Sicilia (4000 î.Hr) și Iran (5000 î.Hr).

Cu toate acestea, cea mai veche dovadă a unei producții constante de vin datează din 4100 î.Hr. În Armenia, unde a fost descoperită cea mai veche cramă de vin. Aici, viticultorii zdrobeau strugurii cu picioarele, sucul fiind colectat într-o cuvă în care acesta fermenta.

Domeniul Dragaşi are o suprafaţă de 7 hectare de viță de vie din soiuri nobile, într-una din cele mai faimoase zone viticole ale României: dealurile Drăgășani din inima Olteniei fiind aşezat pe Dealul Viilor intre cramele Bauer şi Ştirbei.

Acestea au fost vinurile de la degustare şi asocierile propuse:




1. Pelerin Cuvée Blanc (Sauvignon Blanc + Pinot Gris) + Aperifrais Ile de France,




2. Pelerin Sublim Fumé (Sauvignon Blanc) + Camembert Ile de France,



3. Pelerin Rosé + Emmentaler Delaco,




4. Pelerin Ramato (Pinot Gris) + British Cheddar Delaco D'Exceptie,




5. Arhon Cabernet Franc 2017 + Grana Padano Delaco D'Exceptie.




Am aflat, pentru prima dată în viața mea despre tehnica de vinificație Ramato, prin care mustul rămâne în contact cu pielițele mai mult timp în perioada fermentării rezultând un vin Roşe din struguri albi în loc de strugurii negri aşa cum ştiam.




Despre aceste lucruri ne-a povestit Alina Bușu, reprezentanta Domeniului Dragaşi, iar despre brânzeturi Daniel Botea de la ASBO.




Alegerea mea privind ultima asociere cred că o puteţi încerca şi voi deoarece veţi avea ocazia să degustaţi un vin special vinul Arhon Cabernet Franc.
Având o culoare rubinie intensă, cu reflexe purpurii ARHON Cabernet Franc din recolta 2017 este un vin roșu sec cu arome complexe și bogate care combina notele de fructe negre, precum afinele și cireșele sălbatice, cu accente de ciocolată, ardei roșu și tutun.
Acest vin a fost păstrat timp de 30 de luni în butoaie din lemn de stejar fiind recomandat să fie servit la temperatura de 18°C pentru a-i permite să-și dezvăluie cu eleganță aromele și structură.
Acest vin roșu sec se potrivește perfect cu preparatele culinare pe bază de carne roșie, paste consistente, brânzeturi fine maturate și sushi. Este o alegere specială pentru iubitorii de vinuri de calitate, fiind disponibil într-o ediție limitată ce numără doar câteva mii de sticle.



Grana Padano este o brânză italiană, făcută din lapte de vacă (parțial smântânit). A obținut Denumirea de Origine Controlată în 1996. Conținutul de grăsimi este de aproximativ 32%, iar pasta are o consistență foarte dură. Se prezintă sub forma unui cilindru ușor convex, ce cântărește între 24 și 40 de kg. Pentru obținerea unui kilogram de Grana Padano sunt necesari aproximativ 15 l de lapte.
Cum se fabrică Grana Padano
Cașul (obținut, cum spuneam, din lapte de vacă parțial degresat) este fărâmițat (până la dimensiunea unui bob de orez) și încălzit la o temperatură de 54ºC. După o oră se învelește în pânză de în și se pune în forme. După 48-72 de ore se sărează (în saramură), se scurg și se pun la măturat, pentru o perioadă ce poate varia de la 8-12 luni (grana giovane), la 2 ani și chiar mai mult (Grana Riserva).
Condițiile de producție sunt verificate de Consorzio Tutela Grana Padano, un consorțiu înființat în 1954, ce reunește atât producătorii, cât și distribuitorii de Grana.
Și, tot la capitorul fabricație, mai trebuie precizat un lucru: Grana Padano este brânza DOC cu cel mai mare volum de producție din lume.
După ce am degustat şi comentat fiecare asociere a urmat tragerea la sorţi unde fericiţii câştigători s-au ales cu câte o sticlă de vin şi un pachet de brânză dintre cele preferate.



Şi pentru că momentele plăcute nu pot dura o veşnicie seara noastră s-a finalizat prin fotografi de grup de mai sus urmând să ne reîntâlnim cu toţi la o alta degustare.



sâmbătă, 23 septembrie 2023

Educație

Un deținut condamnat la pedeapsa cu moartea în așteptarea execuției, a cerut o ultimă dorință, un pix și o foaie. După ce a scris timp de câteva minute, condamnatul a chemat gardianul închisorii și a cerut ca acea scrisoare să fie dusă mamei lui.
Scrisoarea a spus:
"Mamă, dacă ar fi fost mai multă dreptate în lumea asta, am fi fost în doi astăzi să fim condamnați și nu doar eu. Ești la fel de vinovatà ca și mine, chiar ești vinovată și de viața pe care o pierd.
Îți amintești când am furat și am adus acasă bicicleta unui băiat?
M-ai ajutat să o ascund ca tatăl meu să nu afle și să mă pedepsească.

Îți amintești când am furat banii din portofelul vecinului?
Ai fost cu mine cheltuindu-l în mall.
Îți amintești când te-ai certat cu tatăl meu și a plecat?
Voia doar să mă corecteze, pentru că în loc de a studia, am copiat  tema examenului.... în cele din urmă m-au descoperit și m-au expulzat.

Te-ai pus împotriva tatălui meu și a profesorilor, iar eu nu am învățat nimic, devenind un delicvent, în cele din urmă.
Mamă, eram doar un copil, după am devenit un adolescent tulburat și acum sunt un om intolerant și agresiv.
Mamă, eram doar un copil care avea nevoie de corecție și nu o aprobare. Dar totuși Eu te iert!
Eu doar te rog să dai să citească această scrisoare la un număr cît mai mare de părinți, din toată lumea, astfel încât aceștia să știe că au o responsabilitate de a crește un copil, făcându-l să devină un om, care poate acționa prin a face bine sau rău....

Mulțumesc, mamă, pentru că mi-ai dăruit viața și m-ai ajutat să o pierd.

Fiul tău delicvent

De asemenea, am vrut să vă reamintesc că:

Cine refuză să-și pedepsească fiul, nu-l iubește. Cine îl iubește nu ezită să-l certe. 
Educația este cea mai puternică armă pe care o puteți folosi pentru a schimba lumea. Educă copii, și nu va fi necesar să pedepsești adulții.

miercuri, 20 septembrie 2023

Să mergem la Festivalul Elena Teodorini



O veste bună pentru iubitorii de operă începând cu 1 octombrie Opera Romana Craiova va organiza cea de-a XVIII-a ediţie a festivalului Elena Teodorini.

"Festivalul Internaţional „Elena Teodorini“ a luat naştere din iniţiativa unui mănunchi de entuziaşti şi avizaţi slujitori ai mirificei arte lirice, menită să aducă un omagiu celei ce a fost marea cântăreaţă de renume mondial şi pasionată îndrumătoare a tinerelor talente de solişti vocali – Elena Teodorini (1857-1926).

Festivalul s-a dorit a fi o punte largă către lume, spre lumea muzicală internaţională, deschidere care, vreme de decenii, nu şi-a găsit ambianţa adecvată de abordare. Extrem de bogata tradiţie culturală a acestor meleaguri a impus căutarea unor noi modalităţi de promovare a valorilor muzicale autentice, dar şi abordarea unor acţiuni tot mai interesante, care să îmbogăţească existenţa noastră spirituală, conferind manifestărilor artistice ample coordonate în contextul cultural european.

Şcoala românească de canto, emblematic reprezentată, printre multe alte nume ilustre, şi de craioveanca Elena Teodorini, are posibilitatea să-şi etaleze prin acest festival certa disponibilitate, contribuind la proliferarea artei interpretative în contextul cultural mult mai amplu al Uniunii Europene.

Festivalul Internațional „Elena Teodorini“ – menit să cinstească memoria celei care este şi patroana spirituală a Operei Române Craiova – se distinge ca un eveniment cultural deosebit de important al oraşului Craiova, alături de Festivalul Craiova muzicală al Filarmonicii „Oltenia“ şi Festivalul Internaţional „Shakesperare“ al Teatrului Naţional craiovean." (https://www.operacraiova.ro/ro/opera/festivalul-international-elena-teodorini/istoric-festival)


Programul festivalului va fi următorul:


FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ELENA TEODORINI

EDIȚIA a XVIII-a

1 octombrie – 19 noiembrie 2023


1 octombrie, ora 19.00 | Cercul Militar


de Giacomo Puccini

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA



7 octombrie, ora 19.00 | Cercul Militar


de Giuseppe Verdi

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA



14 octombrie, ora 19.00 | Cercul Militar

LA SERVA PADRONA

de G.B. Pergolesi

ASOCIAȚIA CULTURALĂ NIRMAL ART



21 octombrie 2023, ora 19.00 | Cercul Militar

AUTUMN DANCE

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA



27 octombrie 2023, ora 19.00 | Filarmonica Oltenia

UN RECVIEM GERMAN

de Johannes Brahms

FILARMONICA OLTENIA



30 octombrie, ora 19.00 | Filarmonica Ion Dumitrescu

MISSA TRINITAS

FILARMONICA ION DUMITRESCU RÂMNICU VÂLCEA



31 octombrie, ora 19.00 | Cercul Militar

BOEMA

de Giacomo Puccini

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA



4 noiembrie, ora 19.00 | Cercul Militar

COSI FAN TUTTE

de W.A. Mozart

OPERA BRAȘOV



4 noiembrie, ora 19.00 | Teatrul Național Marin Sorescu

ANOMALIA

TEATRUL NAȚIONAL MARIN SORESCU



31 octombrie-5 noiembrie | Muzeul de Artă

CANTO MASTERCLASS

SOPRANA NELLY MIRICIOIU



5 noiembrie, ora 19.00 | Filarmonica Oltenia

GALA ELENA TEODORINI

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA



8-11 noiembrie | Muzeul de Artă

MASTERCLASS

Recitativele în operă

PROF. UNIV. DR. ANCA MIHUȚ



11 noiembrie, ora 18.00 | Teatrul Colibri

VRĂJITORUL DIN OZ

TEATRUL COLIBRI



18 noiembrie, ora 19.00 | Promenada Mall

GALA DE OPERĂ ȘI OPERETĂ

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA



19 noiembrie, ora 19.00 | Filarmonica Oltenia

GALA DE OPERĂ CALLAS & PUCCINI

OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA




Va asteptam la spectacole!

marți, 19 septembrie 2023

Un film despre revoluţia din 1989 care trebuie văzut neapărat

Zilele trecute la Craiova VIP Electroputere a avut loc avanpremiera filmului Libertate în regia lui Tudor Giurgiu care este este un regizor și producător român de film. Pe lângă filmul de ficțiune, a realizat și videoclipuri muzicale și filme documentare fiind printre multe alte realizări profesionale iniţiatorul Festivalului de Film Transilvania.



Filmul va apărea din 6 octombrie în cinematografe şi a fost filmat în perioada pandemiei în condiţii destul de dificile în care actorii se testau zilnic de COVID.
Acţiunea filmului se petrece la Sibiu când în zilele revoluţiei din decembrie 1989 în marea confuzie creată intenţionat la acea vreme au fost reţinuţi, arestaţi sau ucişi foarte mulţi militari, miliţieni, securişti sau civili şi s-au comis foarte multe abuzuri care nu au fost nici până la această dată sancţionate în condiţiile în care persoanele vinovate trăiesc în prezent.
Un grup de miliţieni bănuiţi că au tras în armată au fost reţinuţi şi ţinuţi (sechestraţi) într-un bazin de înot golit de apă timp de mai bine de o lună de zile.
În acest film bazat pe o documentare riguroasă veţi remarca imaginile mohorâte din vremea comunismului, interioare de birouri sau de apartamente şi scene de luptă foarte bine realizate.
Multe dintre imaginile din această producţie mă duc cu gândul la modul în care erau arestaţi evreii în timpul războiului, a anticomuniştilor atunci când erau duşi la Gherla, Sighet sau canal sau la unele scene vizionate din timpul diverselor conflicte armate care au avut loc recent pe glob.
Din păcate istoria se repetă şi autorităţile de atunci şi de acum au făcut tot posibilul ca adevărul să nu poată fi niciodată aflat este concluzia realizatorilor şi a noastră a celor prezenţi la proiecţie.
În film îl veţi vedea pe actorul Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova Alex Calangiu alături de Toma Cuzin, Alexandru Papadopol şi Andi Vasluianu.



La final am putut sta de vorbă cu regizorul filmului Tudor Giurgiu, cu Alex Calangiu şi Toma Cuzin prezenţi în sală care la final ne-au acordat autografe şi s-au fotografiat alături de doritori.




Recomand acest film tuturor celor care vor să îşi amintească momentele dramatice ale revoluţiei precum şi tinerilor care cunosc istoria acelor timpuri numai din auzite pentru ca astfel de intamplari oribile sa nu se mai repete.
Scriind acestea mă macină un gând: "oare dacă revoluţia ar avea loc în zilele noastre lucrurile s-ar petrece mai paşnic sau mai violent?"
Cine poate şti răspunsul?

vineri, 1 septembrie 2023

Să nu alegi să faci rău

„Să nu alegi să faci rău, chiar dacă ai fost rănit. Lasă răul să se ducă, iertarea îți va aduce liniște.
 Să nu spui cuvinte grele, chiar dacă ți se par meritate și perfect adevărate. Ecoul lor se stinge greu. Rănind un suflet, vei purta povara durerii lui. 
Să nu îți lași frustrarea să se reverse pe oamenii dragi. Oricine are dreptul de a fi trist, supărat și nervos, dar nu vom găsi niciodată liniște furând liniștea altcuiva.
Să nu ții minte răul. Și nici pe omul care ți l-a făcut. Vei zbura mai ușor, fără ca apăsarea dezamăgirilor să-ți îngreuneze aripile.
 Să uiți. Și să-ți amintești doar binecuvântările din viața ta: zilele și clipele care trec și adaugă rost vieții. Oamenii și bucuria. Toate trec, cu bune și rele. 
Depinde doar perspectiva din care vrei să le privești pe toate. Și, alegând iertarea, bunătatea și liniștea interioară, niciodată nu vei  avea de pierdut.
#ConstantinNecula

Efectul Dunning-Kruger


„Oamenii cu niveluri scăzute de calificare trag concluzii greșite și iau decizii greșite, dar nu pot face greșeli din cauza nivelului lor scăzut de calificare”.
Semnificație: lipsa de înțelegere a greșelilor comise duce la o credință în propria corectitudine și, în consecință, la creșterea încrederii în propriile decizii și în sine, precum și la o conștientizare a propriei superiorități.
Astfel, efectul Dunning-Kruger este un paradox psihologic cu care cu toții ne confruntăm adesea în viață: oamenii mai puțin competenți se văd profesioniști, în timp ce cei mai competenți tind să se îndoiască de ei înșiși și de abilitățile lor. Cu cât nivelul de calificare este mai scăzut, cu atât este mai mare încrederea în sine.
La începutul cercetării lor, Dunning și Kruger au luat ca ipoteză de cercetare celebra declarație a lui Charles Darwin:
„Ignoranța generează mai des încredere decât cunoaștere” și Bertrand Russell: „Unul dintre lucrurile nefericite ale timpului nostru este că cei care sunt încrezători sunt proști, iar cei care au imaginație sau înțelegere sunt plini de îndoială și indecizie”. (via Elena Virlan)