miercuri, 22 decembrie 2021

Jianca, o nouă pensiune agroturistică în apropierea Craiovei.

     Pentru că ne-am hotărât să facem Secret Santa după un an de pauză datorat pandemiei, duminică am mers în apropierea Craiovei la pensiunea agroturistică Jianca, un loc plăcut aflat în dreapta sensului giratoriu de la Serele Işalniţa pe DE 70 cum mergi de la Craiova spre Filiaşi.








 Mai precis pensiunea agroturistică Jianca care oferă o categorie de confort de 4 margarete este amplasată în mediul rural, la 2 km de râul Jiu și la 12 km de Municipiul Craiova, în județul Dolj, comună Almăj, cu acces la DE 70, drum intens circulat ce face legătura cu Balcanii de Vest, și Vestul Europei, pe traseul: Giurgiu – Alexandria – Craiova – Filiași – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Timișoara.

    După cum ne-a povestit gazda noastră Mihai Luță Dumitrașcu așezarea pensiunii este în zona de câmpie pe o suprafață construită de 800 mp cu amprentă la sol de 430 mp și un spațiu împrejmuit alocat activităților agroturistice de 2.500 mp.

    Pensiunea este parte a Complexului agricol Sere Ișalnița, fiind conectată la 13,5 hectare din acest complex care produce în prezent castraveţi, roşii, ardei domnul Mihai Luță Dumitrașcu fiind pasionat de legumicultură şi continuator al tradiţiei din zona unde înainte de 1990 erau amplasate cele mai mari sere din Europa.

    Capacitatea totală este de 16 locuri de cazare. Pensiunea dispune de 1 apartament cu terasă și 7 camere, dintre care una adaptată pentru persoanele cu dizabilități. Toate camerele sunt cu pat dublu.


 

    Pensiunea dispune de o sală restaurant cu 8 mese și 48 de locuri. Alte 4 mese cu 16 locuri sunt disponibile în încăperi alăturate restaurantului, sala de living și bibliotecă.


 

    În exterior, cele două terase și foișorul extinde numărul de locuri disponibile la peste 80m şi oferă o multitudine de facilităţi:

 - Cazare cu pensiune completă, demipensiune sau simplă;

- Acces la bucătăria unității de alimentație publică;

- Bibliotecă și salon living;

- Practicare sporturi: masă ping-pong, masă biliard, darts;

- Dotare cu jocuri de societate: șah, table, remi, cărți de joc;

- Internet;

- Masă și fier de călcat;

- Mașină de spălat rufe automată;

- Posibilitatea participării ca divertisment la activități gospodărești – ferma de capre și păsări, ferma agricolă – îngrijire plantație legumicolă și pomicolă;

- Practicare cicloturism prin cele 5 biciclete

- Binoclu pentru observarea păsărilor din rezervația Natura 2000 Coridorul Jiului - Foișor - Grătar

- Terasă acoperită

- Terasă neacoperită

- Grădină și loc de joacă pentru copii (tobogan și leagăn)

- Magazin cu produse agricole locale

    În cadrul pensiunii vă vor încânta ochii o mulţime de obiecte tradiţionale româneşti.







    Căile de acces sunt atât rutier prin DE 70/DN 6, precum cât și pe cale feroviară cu staționare în haltă Almăj.

    Numele atribuit pensiunii îşi are originea în denumirea femeilor muncitoare de pe malul raului Jiu care au continuat şi transmis tradiţia cultivării legumelor.

    Legumele cultivate la pensiune cât şi o mulţime de preparate tradiţionale din legume cum ar fi zacusca, castraveţii muraţi, gemuri sau dulceaţa pot fi achiziţionate de la magazinul aflat în apropierea pensiunii.




    În afară de preparatele tradiţionale servite am putut asculta muzica interpretată de formaţia formaţia Răzvan şi Aurelia Beznă, alături de Ion Cărămizaru.

    Vinurile olteneşti de Sâmbureşti au însoţit preparatele culinare şi vă postez câteva imagini fără a vrea în vreun fel să vă fac poftă de mâncare mai ales celor care ţin post.














    După asemenea desfăt culinar şi după 3 feluri de vin oltenesc a fost nevoie şi de hidratare corespunzătoare oferită ca de obicei de sponsorul nostru Aqua Carpatica.

    Proprietarii îşi doresc pe viitor şi oferirea de noi servicii:

- Extinderea gamei de preparate culinare cu note local-contemporane și a serviciilor de catering în orașul Craiova;

- Dotarea curții pensiunii cu un concept de foișor ușor de transformat din spațiu de evenimente în aer liber în spațiu protejat pentru evenimente de seară sau adaptat anotimpului rece;

- Construirea în cadrul pensiunii a unei piscine și a unui ciubăr;

- Amenajarea de căsuțe în copaci și a unor instalații de tiroliană;

- Reamenajarea magazinului fermei în vederea sporirii atractivității și alimentarea lui cu produse de la producători locali în sistem consignație;

- Dotarea parcării cu o instalație de încărcare a mașinilor electrice;

- Dotarea pensiunii cu atv-uri pentru organizarea de mici drumeții la obiectivele turistice din zonă.

    Iata şi bucuria primirii unui cadou drăguț de la Secret Santa. 




    Cam aşa am petrecut Craiova Blog Meet #106 şi Secret Santa şi nu vreau să uit să vă spun că la Pensiunea Agroturistica Jianca încă mai erau disponibile locuri pentru petrecerile de Crăciun şi de Revelion.




Crăciun fericit tuturor!








duminică, 12 decembrie 2021

Formula fericirii in familie?

Formula fericirii in familie? Nimic mai simplu!
Cum faci un bărbat fericit? 😄

1. Găteşte pentru el
2. Fă dragoste cu el
3. În rest, lasă-l în pace!
Cum faci o femeie fericită? 😜
Trebuie să fii pentru ea:
1. prieten
2. societate plăcută
3. iubit
4. frate
5. părinte
6. maestru
7. educator
8. bucătar
9. tâmplar
10. instalator
11. mecanic
12. electrician
13. stilist
14. sexolog
15. co-însărcinat
16. psiholog
17. psihiatru
18. terapeut
19. autodidact
20. organizator
21. tată bun
22. curat
23. simpatic
24. atletic
25. tandru
26. atent
27. galant
28. inteligent
29. glumeţ
30. creativ
31. puternic
32. înţelegător
33. tolerant
34. precaut
35. ambiţios
36. curajos
37. credincios
38. respectuos
39. pasional
40. competent şi nu uita:
41. să-i faci des complimente
42. să mergi cu plăcere la cumpărături
43. să nu exagerezi
44. să fii bogat
45. să fii rezistent la stres
46. să nu te uiţi după alte femei
şi în acelaşi timp:
47. să nu fii gelos
48. să-i dai libertate
49. să ai o relaţie bună cu familia ta, fără s-o neglijezi pe ea
50. să o consolezi şi să-i ridici moralul în momentele dificile şi foarte important:
51. să nu uiţi aniversările ei şi ale celorlalţi membri ai familiei, prieteni, aniversarea căsniciei voastre şi a tuturor prietenilor, aniversarea logodnei voastre şi....toate datele posibile pe care ea le uită___
Atât!😅🙈

sâmbătă, 11 decembrie 2021

REVELION

REVELION!

De o lună, doamna Lili,
Cu bărbatul ei, Ion,
Vor să fac-un chef acasă,
Că doar e… Revelion!
Nu sunt tineri, „vârst-a treia”,
Se mai sprijină-n baston...
Vor să adune toată „gaşca”,
Că doar e… Revelion!

Se-adunară gospodine
Pricepute la mâncare,
C-aşa se obişnuieşte
La această sărbătoare.
Ela-i tare pricepută
În sarmale cu slănină,
Iar Ioana-n „boeuf” şi icre,
Ana-n tort cu... zaharină.
Murături aduce Luci,
Pritocite de Bogdan,
Iar Odette, o răcitură
Cu urări în noul an.

Musafirii bat la uşă,
Ora-i zece, casa-i plină.
O paradă de fustiţe
Cu parfum de naftalină…
Bunicuţele fardate
Şi-au expus aurăria,
Iar bărbaţii, cu trei fire
Îşi acoperă chelia.

Masa este aranjată.
Nu au fost dificultăţi.
Toţi pun pe nas ochelarii
Şi privesc la bunătăţi.
Masa-i cu delicatese.
Zice Lili lui Ion:
„Tu nu pui nimic în gură,
C-ai jumate de colon!”
Gina-i zice lui Dănuţ:
„Ce te tot uiţi la mâncare?
Pentru tine e otravă,
C-ai colesterolul mare!”
Horia vrea o saramură,
Dar nu ia, că-i cardiac,
Lia ar dori iahnie,
Dar are gaze la stomac.

Veselia se încinge
Se-antreneaz-acuma toţi,
Şi încep să-şi amintească
De copii şi de nepoţi.
Când pendula bate ora
C-am ieşit din anul vechi,
Gică doarme stând pe scaun
C-are dopuri în urechi.

Gazda vine c-o surpriză,
Tinereţea s-o învie,
La bărbaţi, în dar le-oferă:
O...Viagra-n farfurie!
Şi toate doamnele în cor
Sorcovesc pe bărbaţii lor:
„Tare ca fierul,
Iute ca oţelul,
Tare ca piatra,
iute ca săgeata!”

Vreau să-mi spun şi eu părerea:
„Beţi, mâncaţi, fără avize,
Să cinstim anul ce vine,
C-avem timp... de analize!”
LA ANU’ ŞI LA MULŢI ANI!

autor-Elena Iakab

joi, 9 decembrie 2021

Patru legi ale spiritualității

"În India sunt predate patru legi ale spiritualității: 
- Prima lege spune: „Cine vine către tine este întotdeauna persoana potrivită."
Nimeni nu vine în viața noastră întâmplător, toți oamenii din jurul nostru, care interacționează cu noi, pe care îi întâlnim, sunt acolo cu un motiv. 
- A doua lege spune: „Ceea ce se întâmplă este exact ceea ce ar trebui să se întâmple.” 
Nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră nu s-ar fi putut întâmpla altfel. Nici măcar cel mai nesemnificativ detaliu. Ce s-a întâmplat este exact ceea ce trebuia să se întâmple și așa trebuia să fie pentru a învăța lecțiile necesare.
- A treia lege spune: „Oricând începi, este momentul potrivit.” 
Totul începe la momentul potrivit, nu mai devreme, nici mai tărziu. Când suntem pregătiți ca ceva nou să înceapă în viață noastră, începe. 
- A patra lege și ultima spune: „Când ceva se termină, se termină."
Dacă ceva s-a terminat în viața noastră, a fost spre binele nostru, așa că  mai bine îl lăsăm în urmă și mergem mai departe, deja îmbogățiti cu acea  experienta."
Trimiteți scrisoarea prietenilor dv.!
 Mulțumiri!!! 🙏
(preluată de pe Fb) 

miercuri, 8 decembrie 2021

PRINCIPII EVREIEȘTI



"Pentru că Dumnezeu nu poate fi simultan în mai multe locuri le-a creat pe mame."

“Nu fi dulce, te vor mânca. Nu fi amar, te vor scuipa”.

“Să-ți fie teamă de calul de dinaintea ta, de boul din urma ta, și de proștii din toate părțile”

“Oaspetele și peștele peste 3 zile încep a mirosi”.

“Dumnezeu îi păzește pe săraci, cel puțin, de păcatele scumpe”.

“Soția nesuferită – mai rea ca ploaia: ploaia te aduce în casă, iar soția te alungă din casă”.

“Cât de dulce nu ar fi iubirea – compot din ea nu vei face”.

“Vinul intră, secretul iese”.

“Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură, pentru ca să asculte mai mult și să vorbească mai puțin”.

“Cine nu are copii știe cum să-i educe”.

“Cere sfatul unui dușman și fă invers”.

“Adevărul pe jumătate e o minciună întreagă”.

“Adevărul nu e un păcat, dar nici el nu se spune tuturor”.

“Dacă problema poate fi soluţionată cu ajutorul banilor, aceasta nu este o problemă, ci cheltuile financiare”.

“Să te ferească Dumnezeu de femei rele, iar de cele bune salvează-te singur!”.

“Omul trebuie să trăiască măcar din curiozitate”.

“Surdul a auzit, cum mutul povestea, că orbul l-a văzut pe şchiop alergând repede”.

“Părinţii îşi învaţă copiii să vorbească, iar copiii îi învaţă pe părinţi să tacă”.

“De la depărtare toţi oamenii par a fi buni”.

“Lumea va dispărea nu pentru că sunt prea mulţi oameni, ci pentru că sunt prea mulţi neoameni”.

duminică, 5 decembrie 2021

Craciunul

Craciunul nu e despre cum esti nervos si injuri la volan in timp ce asculti colinde la radio. Craciunul nu este despre imbulzeala de la mall. Craciunul nu este despre porci taiati si carnati la metru. Craciunul nu este despre batai in trafic. Craciunul nu este despre cat de plin e frigiderul si nici despre munti de pastile care ajuta la tranzitul intestinal.Craciunul nu este despre mancare si bautura. Craciunul nu este momentul cand suntem un pic mai buni. Craciunul nu este despre cat costa cadourile. Craciunul este despre zambete, despre bucurie, despre armonie, Craciunul este momentul in care iti faci mai mult timp pentru ceilalti. Craciunul este despre cum sa reunesti toata familia in jurul bradului, Craciunul este despre amintiri frumoase, Craciunul este pentru odihna, pentru o vorba buna de la cei dragi, Craciunul este pentru clipele in care poti sa faci ce vrei si tot ce in timpul anului nu apuci sa faci pentru ca nu ai timp. Craciunul inseamna dragoste, Craciunul inseamna sa “Enjoy the silence”. Craciunul inseamna liniste si pace. Craciunul inseamna liniste, nu consum.(https://www.facebook.com/bloguluotrava) 

sâmbătă, 4 decembrie 2021

Atunci când...

Atunci când un loc (sau o persoană) îţi produce mai multă tristeţe decât fericire, pleacă. Nu stărui acolo unde nu te simţi binevenit, acolo unde nu ai confort şi unde nu te simţi dorit. Nu te încăpăţâna să rămâi lângă oameni care nu te preţuiesc şi cărora nu le pasă de fericirea ta.

Atunci când te afli printre oameni care îţi spulberă visurile, care te împiedică să evoluezi şi să îţi atingi ţelurile, pleacă. Nu permite nimănui să îţi irosească şansele de a deveni cine vrei să fii şi de a ajunge acolo unde îţi doreşti să ajungi.

Atunci când te afli lângă cineva care te face să te simţi inutil, neimportant, incapabil, neapreciat şi de neiubit, pleacă. Nu permite nimănui să te facă să crezi că eşti altfel decât bun, capabil, minunat. Şi nu permite nimănui să te facă să crezi că nu meriţi să ai tot ce este mai frumos şi mai bun.

Atunci când, acolo unde te afli, plângi mai des decât râzi, pleacă. Nu datorezi nimănui tristeţea şi nefericirea ta.

Atunci când te afli într-un loc, lângă cineva sau într-o situaţie care îţi fură pacea sufletului, pleacă. Nu face un viciu din ceva ce este toxic pentru sufletul tău. Teama, nesiguranţa şi neîncrederea sunt sentimente distructive, pe care nu le meriţi.

Atunci când omul de lângă tine nu te mai primeşte cu iubire, când nu îţi mai vorbeşte cu iubire şi când te face să te simţi mai mult o povară decât o binecuvântare, pleacă. Nu depinzi de un om şi, cu siguranţă, există un alt om care să te iubească aşa cum meriţi.

Atunci când te afli într-o relație (fie de iubire, fie de prietenie), în care ești nevoit mereu să te justifici și să faci eforturi ca să arăți cine ești, pleacă. Nu te irosi străduindu-te să le arăți cum și cine ești celor incapabili să vadă și să înțeleagă. 

Atunci când povestea pe care o trăiești este diferită de povestea la care ai visat, pleacă. Nu te irosi trăind o poveste pe care nu ți-ai dorit-o și fă tot posibilul să trăiești povestea la care visezi. 

Cu drag, pentru voi!

Irina Binder 
Insomnii

http://www.irinab.com/2014/05/pleaca.html