Legende

1. Van Gogh a vândut un singur tablou, pe perioada vieţii lui, “Podgoria Roşie” (1888), la preţul de 400 de franci în Belgia. Asta nu l-a oprit, însă, să picteze peste 800 de tablouri.

2. In 1954, Jimmy Denny, managerul lui Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis Presley, după un singur concert. I-ar fi spus: "Nu vei ajunge nicăieri, fiule. Mai bine te-ai întoarce la condus camioane".

3. Beethoven a fost considerat de către profesorii săi, fără nicio şansă de a ajunge compozitor. Nu i-a ascultat însă, şi a compus cinci dintre cele mai bune simfonii ale sale, fiind surd.

4. Albert Einstein nu a vorbit până la 4 ani şi nu a citit până la 7. Una din profesoare l-a descris ca fiind "încet la minte, nesociabil şi pierdut pentru totdeauna  în vise prosteşti". A fost exmatriculat de la şcoală şi a pierdut admiterea la Politehnica de la Zurich. Totuşi, a învăţat să vorbească, să citească şi chiar să facă puţină mate, nu?

5. Michael Jordan şi Bob Cousy au fost daţi afară din echipa de baschet a liceului. Jordan spunea:  "Am eşuat de nenumărate ori în viaţă. Tocmai de aceea am reuşit."

6. Un expert spunea despre Vince Lombardi că: "Posedă cunoştinţe minime despre fotbal şi o totală lipsă de motivaţie." Este considerat astăzi, cel mai mare antrenor de fotbal american.

7. În 1944, Emmeline Snively, directoarea unei agenţii de modeling, i-a spus aspirantei Norma Jean Baker, "Mai bine ai învăţa să fii secretară sau ţi-ai găsi un soţ". Sunt sigur că ştiţi că Norma Jean a devenit Marilyn Monroe. Acum, cine are habar cine a fost Emmeline Snively?

8. Winston Churchill a rămas repetent când era în clasa a 6-a. De fiecare dată când a candidat a fost înfrânt, până când a împlinit 62 de ani şi a devenit Prim Ministru. El a scris mai târziu: "Să nu cedezi niciodată, să nu cedezi niciodată, dar niciodată, niciodată, niciodată – în nimic, mare sau mărunt – să nu cedezi niciodată, decât în fața perceptelor de onoare și bun simț. Niciodată, niciodată, niciodată, dar niciodată să nu renunți!"

9. Sigmund Freud a fost huiduit pe scenă, atunci când şi-a prezentat pentru prima oară ideile, comunităţii ştiinţifice din Europa. S-a întors la biroul lui, a continuat să scrie și bine a făcut!

10. Charles Darwin a renunţat la cariera de medic. Tatăl său i-ar fi reproșat: "Nu-ţi pasă de nimic, în afară de prins câini şi şobolani." În biografia lui, Darwin a scris: "Am fost considerat de tatăl meu şi de toţi profesorii, ca un băiat foarte obişnuit, de fapt chiar mai jos decât standardul mediu de inteligenţă." Cu siguranţă, a evoluat.

11. Profesorii lui Thomas Alva Edison spuneau despre el că "e prea prost ca să înveţe ceva". A fost concediat de la primele două joburi ale sale, fiind considerat neproductiv. Ca inventator, a făcut 1000 de invenţii lipsite de succes, înainte de a reuşi să inventeze becul. Întrebat de un reporter cum s-a simţit eşuând de 1000 de ori, Edison a spus: "Nu am eşuat de 1000 de ori. Becul a fost o invenţie cu 1000 de paşi."

12. Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar, pe motiv că nu are imaginaţie şi idei bune. A dat faliment de mai multe ori, până să construiască Disney Land-ul. Dealtfel, propunerea parcului a fost refuzată, pe motiv că nu ar atrage pe nimeni.

13. La vârsta de 21 de ani, actriţei franceze Jeanne Moreau i s-a spus, de către un director de casting, că are capul prea curbat, că nu e destul de frumoasă şi nici îndeajuns de fotogenică, pentru a face un film. A respirat adânc şi şi-a zis: "În regulă. Atunci cred că trebuie să fac totul în felul meu".

După ce a făcut 100 de filme, în 1997, a primit premiul Academiei Europene de Film pentru Realizările de-a lungul Activităţii.

14. Charlie Chaplin a fost iniţial, refuzat de către studiourile din Hollywood, pantomima sa fiind considerată un nonsens.

15. Profesoara lui Enrico Caruso i-a spus acestuia că n-are voce şi că nu poate să cânte deloc. Părinţii voiau ca el să devină un inginer.

16. Marcel Ciolacu n-am facut NIMIC pana la 37 de ani ca apoi sa devina premier!

Începi să mori încet

Începi să mori încet;

dacă nu călătorești,

dacă nu citești,

dacă nu asculți sunetele vieții,

dacă nu îți place de tine.

Începi să mori încet:

Când îți distrugi stima de sine,

Când nu îi lași pe alții să te ajute.

Începi să mori încet;

Dacă devii sclav al obiceiurilor tale,

Mergi pe aceleași căi în fiecare zi...

Dacă nu îți schimbi rutina,

Dacă nu porți culori diferite

Sau nu vorbești cu cei pe care nu-i cunoști.

Începi să mori încet:

Dacă eviți să simți pasiune

și emoțiile lor tulburi;

Pe cei care-ți fac ochii să strălucească

Și inima să-ți bată repede.

Începi să mori încet:

Dacă nu riști ceea ce este sigur pentru nesigur

Dacă nu mergi după un vis

Daca nu îți permiți

Cel puțin o dată în viață

Să eviți sfaturile sensibile.

Nu te lăsa să mori încet

Amintește-ți să fii fericit!

~Pablo Neruda

Poet chilian- Premiul Nobe pentru Literatură în 1971

Povestea denumirii cartierului Valea Roșie din Craiova

"Ma întorc înapoi în timp și am să vă spun că în anul 1896, satul Ungureni avea 956 locuitori, cu câteva zeci mai multe femei decât bărbați, iar,ca o comparație în anul 1860, Craiova avea 21921 locuitori, pentru ca mai târziu în anul 1912 avea 51973 locuitori.

Viata țăranilor la sfârșit de sec XIX și început de secol XX era deosebit de grea și totuși locuitorii din Ungureni dețineau 1054 capete cornute mari, însemnând vaci și boi, dar și 1590 capete cornute mici, oi și capre.

Produsele satului se aduceau la oraș în mahalalele negostorilor. Printre cele mai importante mahalale din Craiova, frecventate de țărani, voi enumera câteva: mahalaua Sf Gheorghe Nou, mahalaua Sf Ioan Hera (a sârbilor), mahalaua Sf Gheorghe Vechi, mahalaua negostorilor, mahalaua cojocarilor, mahalaua Ungureni (aici se vindeau la zahana-abator, oi, capre, vaci) mahalaua tabacilor, mahalaua Dorobănția, ș.a.

După îngenuncherea țăranilor care au participat la răscoala din primăvara anului 1907, dar și a găzarilor din marile orașe care se ridicaseră împotriva negostorilor bogați, aceia care au dat foc la conacele boierești su fost aspru persecutați.

Sărăcia înfloritoare din bordeiele țăranilor, care aveau multe guri de hrănit,i-a făcut pe unii dintre cei vizați de clasa asupritoare ,să apuce calea codrului. Dispăreau de acasă să li se piardă urma și de nevoie pentru a le asigura celor rămași cele necesare traiului, se apucau de furat.

Jurământul dat în fața șefilor de bande era să ia doar de la cei bogați, dar au fost cazuri când, acești haiduci,au luat și din puținul săracilor.

Preponderent furau animale pe care le sacrificau să-și piardă urma și apoi le valorificau în zahanaua Ungureni din Craiova.

Acești lotri ai acelor vremi dețineau pistoale și puști cu care trăgeau în aer și îi descurajeau pe proprietarii animalelor să intervină, de frică să nu fie împușcați.

De obicei, furturile aveau loc odată ce gospodarii obosiți adormeau, până în miezul nopții, când era somnul mai dulce, dar și pentru a avea timp, ca tot pe negură,să ajungă cu animalele la Craiova, să nu fie văzuți de către cineva la lumina zilei.

Pentru că nu am acordul rudelor( nici nu l-am cerut) ,nu pot numi aici decât pe capii de bande de hoți despre care știu că nu voi avea probleme în a le dezvălui identitatea. Printre ei i-aș numi pe Roma Țârei ( cel născut în anul 1887), străbunicul meu Șiță Mihai, dar și pe Fănică Gogică. Ei, dar și alții,unii foarte duri, au întreținut aceste îndeletniciri, atât la începutul primului război mondial, în 1914, cât și în timpul războiului în anul1916 când România a intrat efectiv în luptă și când a fost sub ocupație nemțească (orașul Craiova,cel puțin). Hoția și furturile au continuat ,cu alți protagoniști desigur până după al doilea război mondial.

Atunci în primii ani de secol XX, la marginea Craiovei, restrânsă, pe multe oage, văi și dealuri de adăpost,la est de cimitirul Ungureni, unde azi este cartierul Valea Roșie, era o râpă imensă. Aici ,în zorii zilei, animalele furate se sacrificau, se jupuiau și erau duse la abator cu căruțe închiriate, spre a fi vândute. Hoții erau și buni negustori, iar pe animalele deosebit de grase și frumoase luau prețuri foarte bune.

În urma acelor măceluri care aveau loc zilnic,se revărsau ràuri de sânge din care lingeau câinii pripăsiți pe acolo. Jandarmii și poliția verificau și ei cu mijloacele lor plângerile păgubiților, dar nu găseau niciodată nimic care sa-i ajute la prinderea hoților. Și știți de ce.

Chiar oamenii care știau meteahna hoților îi duceau pe jandarmi la "Valea Roșie ".

Mai târziu odată cu extinderea, prin construirea de case noi, a orașului, toată lumea vorbea de cartierul hoților ungurenari. Putin știau, iar cei mai mulți asociau locul cu mahalaua Ungureni.

Nu este un moment sau un lucru de fală , dar face parte din istoria locului și trebuie amintit cum trebuie amintit și locul unde a existat stabilimentul " Crucea de piatră", cârciuma și bordelul, același cu locul unde se și cheltuiau o bună parte din banii câștigați prin furt. Aici tartorele principal era unul Șiorici, care cerea și o taxă de protecție pe care o împărțea cu oamenii legii."

Preluat

O bestie a Securității - Petrache Goiciu. Carcerele morții

  

Răzvan Gheorghe: Maior la acea vreme, Petrache Goiciu a fost comandantul Gherlei în perioada 1952-1959. Era notoriu pentru sadism, voi aminti doar că l-a zidit de viu – nu-i vreo metaforă, o exprimare literară, ci purul adevăr – pe locotenentul de artilerie Nicolae ”Nae” Cojocaru, într-un cotlon sufocant, unde l-a lăsat să putrezească timp de aproape 9 luni, în beznă și-n propriile fecale, fiind hrănit mizerabil printr-o mică spărtură. Deținutul va relata că unica ”dotare” a sicriului de ciment, în care fusese băgat cu lanțuri la picioare, era un piron zdravăn, întrucât Goiciu spera ca până la urmă să se spânzure cu fâșii de zeghe, mai devreme sau mai târziu, cuprins de disperare. Numai că Nae Cojocaru – unul dintre ofițerii luați prizonieri de ruși după 23 august 1944 și trecut, timp de 9 ani, prin lagărele siberiene – avea să-i strice socotelile și să reziste, dând dovadă de o tărie ieșită din comun. Cum vi-l amintiți pe Goiciu?

Nicolae Ciurică: Era o brută însetată de sânge, asta-i indiscutabil. Simțea nevoia să bată cu mâinile lui, i se vedea plăcerea pe față. Pe unde a fost trimis a presărat teroare și moarte. Astea erau specialitățile lui Goiciu. S-a făcut remarcat de cum am ajuns la Gherla, când toți noii veniți am fost încolonați în fața clădirii administrației ca să ne vorbească. Printre amenințări și înjurături, trosc!, mai lovea câte un deținut, deși omul abia-l vedea și nu-i greșise cu nimic. Ne-a zis că nu va tolera abaterile și ne-a încredințat că acolo ne vor putrezi ciolanele dacă nu vom respectăm întru totul regulamentul. Adevărul e că am stat mult la Neagra. 

Printre cei mai apropiați colaboratori ai lui Goiciu se numărau locotenentul Aurel Mihalcea, care-i devenise ginere, frații Șomlea și locotenentul Constantin Istrate. Cu toții bestii între bestii, eu unul n-am văzut urme de umanitate la specimenele astea. Criminali fără scrupule. Nu de puține ori Goiciu își revărsa otrava și asupra subordonaților pe care-i înjura și-i umilea în văzul tuturor. Ăia acceptau să șteargă cu ei pe jos, doar erau lingăii lui.

În perioada lui Goiciu s-au înmulțit și diversificat spațiile destinate izolării. Te băgau la beci, în morgă sau în carcerele din Zarcă. Morga era o cameră friguroasă, lipsită de ferestre. Acolo te așteptau și câteva cadavre azvârlite de-a valma. La Gherla se murea pe capete, deseori aveau loc execuții. În beci era frigul de pe lume – săpat sub nivelul Someșului, apa se scurgea în permanență pe ziduri, deținuții fiind nevoiți să rămână ore-n șir cu picioarele în noroi, până la stingere, moment în care gardianul îți arunca două scânduri ca să te-ntinzi până a doua zi dimineață, când ți le lua. Umezeala aia intra în tine. Frigul era o constantă și în Zarcă, desigur, unde, deși am auzit de existența unor celule cu dușumea, n-am avut niciodată norocul să fiu băgat în ele, ci numai în carcere cu ciment pe jos. 

De parcă toate hrubele astea n-ar fi fost suficiente, Goiciu ordonase construirea unor cuști din lemn cu înălțimea de 2 m și lățimea de numai 40-50 cm, în care deținuții erau forțați să rămână în poziție de drepți pe toată durata zilei. ”Carcerele Morții”, așa li se zicea. Mulți s-au prăpădit lăsați zile-n șir în sicriele alea. Goiciu a atins o culme a terorii în lunile de după revolta frontieriștilor. Setea de răzbunare i-a fost adâncită și de faptul că deținuții îl înjuraseră în gura mare de la ferestre, strigându-i în față adevărul, și anume că era un criminal odios. 

Prostia lui Goiciu era la fel de mare ca sadismul. Avea un tic verbal – cum îi spunea cineva ceva, orice, s-apuca să zică ”Și eu, și eu!”, cu toate că nici nu-l asculta pe respectivul. Într-o zi, un deținut l-a abordat și i-a mărturisit:

– Domnu’ comandant, vedeți, eu sunt cam tembel din născare…

– Și eu, și eu!, l-a asigurat Goiciu.

Ne-a bufnit râsul pe toți, măi băiatule. Unii râdeam pe față, alții pe-nfundate, iar unii se întorseseră cu spatele și se țineau de gură. Bucuria că râdeam de el era mai mare decât frica de sancțiuni. Inevitabil, deținutul cu pricina a fost trimis la Neagra. Încă râdea când a plecat.  

Autor:fostul partizan anticomunist Nicolae Ciurică

Degustare cu vinuri de la Crama Aramic sau cum poţi poţi petrece câteva ore în frig alături de un vin bun

A-55-a ediţie a evenimentului Brânzeturi cum se cuVin #55 ne-a strâns la începutul anului pe o parte a bloggerilor olteni, pasionați de vin și iubitori de brânzeturi la C House Milano din Craiova.

Cu ocazia excursiei făcute la Timişoara în cursul lunii noiembrie vizitasem Crama Aramic unde am avut ocazia să cunoaştem istoria acesteia şi am degustat şi achiziţionat o parte dintre vinuri astfel încât acesta a fost unicul motiv pentru care am participat la acest eveniment şi anume calitatea acestor vinuri.

Prezentarea brânzeturilor și vinurilor a fost făcută de către Daniel Botea, președintele ASBO și degustător autorizat de brânzeturi, împreună cu Adam Crăciunescu, unul dintre fondatorii cramei.

Crama Aramic este o cramă tânără, dar cu rădăcini puternice în istoria locală. Întinsă pe o suprafață de 46 de hectare, crama cultivă 8 soiuri nobile de viță-de-vie (Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Muscat Ottonel, Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Merlot și Pinot Noir) din care rezultă 14 tipuri de vin grupate în 4 game:

GAMA ARAMIC:

Chardonay, Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Roze Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Muşcat Ottonel

GAMA PREMIUM:

Alb de Silagi, Roșu de Silagi

GAMA PIATRA SOARELUI:

Saugvinon Blanc, Colonada, Pinot Noir

REZERVĂ:

Aramic Rezervă

Crama Aramic este o cramă tânără privată, cu un capital 100% românesc. Crama fost înființată în 2010 de către Adam și Cosmin Crăciunescu, tată și fiu, din pasiunea lor pentru viță de vie și vin. Cei doi antreprenori și-au dorit să reînvie tradiția uitată de peste 3 decenii a zonei Silagiului din județul Timiș.

Proiectul inițial a demarat în perioada 2010-2012 și a constat în reînființarea plantațiilor cu soiuri de viță nobilă.

Anul 2015 a însemnat prima producție de vin, odată cu finalizarea unei învestiții semnificative într-o linie performantă de îmbuteliere cu o capacitate de 200.000 de litri.

Anul 2020 a reprezentat finalizarea a patru proiecte, dintre care unul fiind un spațiu modern pentru degustări de vin și evenimente, o construcție care completează perfect ansamblul administrativ al Cramei Aramic.

Crama dispune și de o sală de maturare a vinului în baricuri de stejar, aflată sub nivelul cramei, la o temperatură naturală controlată. Învechirea vinului în baricuri oferă vinului anumite arome speciale, îi intensifică culoarea și îi oferă o textură mai cremoasă. La început am avut privilegiul să explorăm nuanțele și subtilitățile a două variante de Fetească Albă oferite de Crama Aramic, respectiv recoltele 2022 şi 2023.

Feteasca Albă a fost asociată cu Aperifrais Cote d’Azure Ile de France. Gustul rafinat al vinului alb s-a împletit armonios cu textură cremoasă a acestei creme de brânză cu topping de legume și ierburi aromate. Feteasca Albă de Silagiu are o culoare galben-verzuie și un miros inconfundabil de flori de nalbă. La prima degustare a acestui vin vei simți aroma predominantă a caiselor, apoi în gustul lung vei remarca note de citrice.

Un vin perfect care poate fi savurat alături de preparate din carne de pasăre, salate sau preparate din pește slab.

A urmat Sauvignon Blanc Piatra Soarelui asociat cu Havarti Castello; Sauvignon Blanc-ul este un vin cu totul special, produs din strugurii cu cele mai bune rezultate. Pentru a obține gustul inconfundabil, strugurii sunt ținuți în contact cu mustul pentru 42 de ore. Iar gustul este pe măsură: amplu, mineral, cu nuanțe intense de măr Granny Smith și un final cremos, cu nuanțe de grapefruit.

Poate fi asociat cu paste cu sosuri din brânzeturi, carne de curcan, carne de vită, rosbif sau fructe de mare.

Cea de-a treia asociere a fost a vinului Rosé cu British Cheddar Delaco D'Exceptie, Roze-ul produs din strugurii Pinot Noir are o culoare strălucitoare și te întâmpină cu arome de fragi, căpșuni, urmând ca postgust să simți note de cireșe albe, zmeură și petale de trandafir. Gustul are un final plăcut, iar vinul este corpolent, cu o bună aciditate.

Poate fi asociat cu aperitive, sushi sau fructe de mare.

A urmat Feteasca Neagră împreună cu Caşcavalul Sofia Delaco, Feteasca Neagră are o culoare roșie rubinie intensă, şi îți dezvăluie arome intense și dominante de cireșe negre, completate de aromele de prune și nuanțe afumate. Finalul este lung, cu note de cuișoare.

Poate fi asociat cu preparate din carne de vită și berbecuț.

La final am servit Feteasca Neagră Baricata + Grana Padano Delaco D'Exceptie.

A fost foarte greu să mă decid care asociere mi-a plăcut cel mai mult deoarece toate vinurile sunt de calitate şi pot fi consumate cu diverse ocazii având totodată şi preţuri decente.

Eu am ales până la urma combinaţia a doua însă nu am fost norocosul câştigător la tragerea la sorţi.

Despre gazda evenimentului pot spune că personalul a fost amabil şi serviabil însă cu toate că se ştia de faptul că vom avea un eveniment, în incinta locului unde s-a desfăşurat, acesta nu a fost încălzit iar pe parcursul serii instalaţia de climatizare a "băgat" aer rece. Dacă preţul la mâncare să zicem că este normal pentru un restaurant preţul apei întrece pe departe preţul apei în Sahara, Dubai sau Mormântul Sfânt. De asemenea nu am nicio explicaţie asupra lipsei ventilaţiei corespunzătoare astfel încât hainele miros a mâncare de parcă am fi stat în bucătărie.

După cum am scris şi la început calitatea vinurilor a fost singurul lucru care m-a convins să stau până la final.

Evident lucrurile pot fi îmbunătăţite aşa încât la următoarele degustări condiţiile vor fi în mod cert mai bune.

Slower, Older and Smarter

,,Un Airbus 380 este în drum peste Atlantic.

Zboară constant cu 800 km/h la 10.000 de metri, când deodată apare un avion de luptă Eurofighter, care zbura cu o viteză de Mach 2.

Pilotul avionului de luptă încetinește, rămâne alături de Airbus și îl salută pe pilotul avionului de pasageri prin radio:

- Airbus, zbor plictisitor, nu-i așa? Acum uită-te aici!

Își rostogolește avionul pe spate, accelerează, sparge bariera sunetului, se ridică rapid la o înălțime amețitoare și apoi coboară aproape de nivelul mării într-o plonjon uluitor. Se întoarce lângă Airbus și întreabă zâmbind:

- Ei, ce zici, cum a fost?

 Pilotul Airbus-ului răspunde:

- Impresionant, dar acum uită-te la asta!

Pilotul Eurofighter-ului urmărește cu atenție Airbusul, dar nu se întâmplă nimic.

Continuă să zboare drept, cu aceeași viteză.  După 15 minute, pilotul Airbus-ului transmite prin radio:

- Ei, ce zici, cum a fost?

Confuz, pilotul avionului militar întreabă:

-  Ce vrei să spui? Ce ai făcut?

Pilotul Airbus-ului râde și spune:

- M-am ridicat, mi-am întins picioarele, m-am dus în spatele aeronavei, la toaletă, apoi am luat o ceașcă de cafea și un fursec de ciocolată.

Morala poveștii: când ești tânăr, viteza și adrenalina par a fi grozave. Dar pe măsură ce îmbătrânești și devii mai înțelept înveți că confortul și liniștea sunt mai importante.

Se numește S.O.S.: Slower, Older and Smarter - mai lent, mai bătrân și mai inteligent.

Dedicat tuturor prietenilor mei seniori.

Este timpul să încetinim și să ne bucurăm de restul călătoriei." - autor necunoscut

Klaus & Barroso vine la Craiova

Amatorii de comedii bune sunt invitaţi pe data de 23.01.2024 ora 19.00 la Inspire VIP Cinema pentru a-l vedea pe Micutzu într-un film fără înjurături.

Un amic de-al meu zicea că nu este normal să faci un film fără înjurături deoarece personajele nu par naturale întrucât toată lumea înjura mai mult sau mai puţin funcţie de situaţie.

Împreună cu Cosmin Micutzu Nedelcu vor veni la întâlnirea cu spectatorii şi actorii Adrian Nicolae şi Bogdan Theodor Olteanu.

Întâlnirea va avea loc la ora 19.00 iar la ora 19.30 va începe proiecţia filmului după care actorii prezenţi vor sta în sala la discuţii cu spectatorii prezenţi în sală.

Filmul Klaus şi Barroso a avut deja proiecţii în prezenţa echipei la Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu, Timişoara, Constantă,  Galaţi şi Iaşi. Urmează proiecţiile de la Botoşani, Suceava, Craiova, Ploieşti, Oradea şi Satu Mare.

Din distribuţia filmului realizat de Bold Studio Film mai fac parte:

Adrian Nicolae,

Cosmin „Micutzu” Nedelcu,

Carol Ionescu,

Alexandru Ion,

Vlad Dragulin,

Rolando Matsangos,

Codrin Boldea,

Vlad Brumaru,

Cezar Antal,

Madalina Craiu,

Şerban Pavlu,

Victoria Raileanu,

Alin Florea,

Madalina Stoica,

Bogdan Fărcaş,

Câtă Nicolau.

Vă aşteptam la film să râdem împreună!

Pilda

O pildă pe măsura unui geniu al literaturii universale - Ernest Hemingway. 

"Prin orificiul mic din perete, șoricelul se uită la fermierul și soția lui care deschideau un pachet.

- Ce mâncare o fi? s-a întrebat șoricelul.

A rămas șocat când a văzut că era o capcană pentru șoareci.

Șoricelul a fugit ca să-i avertizeze pe toți cei care locuiau la fermă.

-Există o capcană pentru șoareci în casă! Există o capcană pentru șoareci în casă!

Găina a ridicat capul și a spus:

-Domnule șoarece, înțeleg că acest lucru este grav pentru dumneavoastră, dar pe mine nu mă ingrijorează. Nu mă deranjează deloc.

Șoricelul s-a dus la porc și i-a spus:

-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!

Porcul, mai empatic, a spus:

-Îmi pare foarte rău, domnule șoarece, dar nu pot face altceva decât să mă rog. Vă asigur că veți fi in rugăciunile mele. Șoarecele atunci s-a dus la vacă:

-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!

Vaca a spus:

-Ohh... Domnule șoarece, îmi pare rău pentru tine, dar nu mă deranjează.

Șoricelul, trist, speriat și descurajat s-a întors în casă pentru a înfrunta singur capcana fatidică.

În timpul nopții a auzit un zgomot ciudat care a răsunat în toată casa; un zgomot ca cel al unei capcane care își prinde prada. Soția fermierului s-a ridicat imediat să vadă ce va găsi. În întuneric, nu a văzut că era un șarpe veninos cu coada prinsă în capcană. Șarpele a mușcat-o pe soția fermierului, care a facut febră mare. După cum mulți știu, în cultura țărănească, febra este vindecată cu supă proaspătă de găină, așa că fermierul a ieșit cu cuțitul în ogradă pentru a-și procura ingredientul principal al supei: găina.

Cu toate acestea, boala soției sale nu a dispărut. Mulți prieteni au venit să o viziteze pentru a o incuraja. Casa era mereu plină și pentru a hrăni pe toată lumea, fermierul a trebuit să taie porcul. După câteva zile soția lui a murit și atât de mulți oameni au venit la înmormântarea sa, încât fermierul a trebuit să măcelărească  și vaca pentru a oferi prânzul tuturor. Șoricelul, prin gaura mică din perete, privea totul cu mare tristețe.

Morala: Data viitoare, când simți că cineva se confruntă cu o problemă și crezi că nu te preocupă, amintește-ți că atunci când unul dintre noi este lovit, suntem cu toții în pericol. Suntem cu toții implicați în această călătorie numită viață.

A avea grijă unul de celălalt este o modalitate de a ne încuraja și de a ne susține reciproc. Când auzi clopotul, nu întreba pentru cine sună. Sună și pentru tine..."

Jean Mihail

 

Cel mai Bogat Român din istorie. A împrumutat Statul Român pentru a depăși Marea Criză

Banii i-au adus notorietatea în perioada interbelică, dar un  testament putea să-l înscrie pe veci în istorie. Ioan C. Mihail,  supranumit Jean, a fost unul din cei mai bogați români care au existat  vreodată. În timpul Marii Crize Economic izbucnite în 1929, face un gest  uriaș și devine garantul țării pentru un împrumut extern. S-a stins pe  23 februarie 1936.

La 1837, avea să se nască Constantin Dinu Mihail, ctitorul  dinastiei. Învățat de mic să prețuiască pământul la justa lui valoare,  își ia inima în dinți și pleacă la Şcoala de Agricultură din Hohenheim.  Acolo, tânărului îi cade cu tronc o macedoneancă pe nume  Mathilda  Spiro, pe care o ia de soție cam prin 1869. Iubirea lor aduce pe lume  patru copii, dintre care doar doi vor trăi, Nicolae și Ioan.

Moștenirile s-au ținut lanț de familia Mihail. Șirul e deschis de  Constantin, care primește la moartea tatălui său 100 de mii de pogoane  de pământ. În 1899, decide să investească o parte din avere într-un  palat după modelul celor occidentale. Cu toate acestea, Dinu Mihail nu a  mai apucat să-și vadă opera pentru că se stinge în 1908, lucrările cad  pe umerii feciorilor. Un an mai târziu are loc inaugurarea palatului,  iar Nicolae apucă drumul străinătății și se stabilește în Franța, unde  moare la 1918.

Familia “bântuită“ de moșteniri

Averea colosală rămâne în mâinile lui Jean, după cum îl denumiseră  contemporanii. Face studiile la Facultatea de Drept din Paris, ca mai  apoi să obțină doctoratul. În 1909, își sporește averea printr-o  moștenire primită de la mătușa sa, Elena Dumba. În plină ascensiune  financiară, decide să se înscrie în Partidul Conservator, care îl  propulsează spre deputăție. Partidul intră într-o criză de identitate,  iar Ioan C. Mihail părăsește tabăra și trece de partea liberalilor.

Șiragul moștenirilor continuă în 1923, când o soră de-a Elenei Dumba,  îi lasă cinci milioane de lei numerar, un conac la Deveselu și alte  moșii. Nimic nu părea să-i amenințe tașca cu bani. Nici Marea Criză  Financiară (1929-1933), nu a putut stăvili elanul afaceristului. La acea  vreme, România se confrunta cu mari probleme financiare. Carol al  II-lea avea nevoie urgentă de bani pentru a redresa țara. Dar lucrurile  nu era atât de simple, pentru că cineva trebuia să garanteze împrumutul.  Când debutase criza, Ioan era cel mai bogat om din țară, numai el putea  salva patria. Fără să stea pe gânduri, Jean își pune în joc averea și  garantează împrumutul cu propria avere.

Testamentul lui Ioan C. Mihail putea schimba România

Nimeni nu știe de ce Jean nu și-a întemeiat o familie. La 14  februarie 1933, decide să-și facă testamentul, publicat ulterior în  Monitorul Oficial, nr. 300. Neavând moștenitori, Ioan lasă întreaga  avere, mobilă și imobilă, statului român. Toate acestea cu o condiție:  înființare unei fundații culturale care să îi poate numele. Așezământul  urma să fie administrat de un consiliu compus din: Patriarhul României,  Preşedintele Academiei Române, Ministrul Agriculturii şi Domeniilor,  Ministrul Instrucţiunii Publice şi Ministrul Sănătăţii Publice. Iată  câteva din dispozițiile cuprinse în testament:

Moșiile sale să fie împărţite în loturi, iar ţăranii să primească loturi mici, de trei hectare, la preţuri accesibile.

Sumele obţinute din vânzarea loturilor, urmau să formeze ”Fondul  Ioan C. Michail” din care statul să finanţeze acţiuni de utilitate  publică (modernizarea școlilor, dotarea satelor cu biblioteci, ajutor  material pentru copiii aflați în pragul abandonului școlar).

Alocarea sumei de 500.000 lei pentru Fondul ”Nicolae şi Victoria  Michail” pentru a fi ajutaţi săracii şi bolnavii din orașul Craiova.  Orașul Turnu Severin, din judeţul Mehedinţi, să primească 500.000 lei  pentru înfiinţarea ”Fondului Constantin N. Michail” din care să fie  ajutaţi săracii, infirmii şi bătrânii.

Casa Bisericilor să primească 200.000 lei pentru reparaţia şi  pictarea Bisericii Ortodoxe din localitatea Drăgăneşti, judeţul Tecuci,  aflate pe moşia lui Ioan C. Mihail.

Înfiinţarea Institutului Maternităţii din Bucureşti, ce urma a fi  organizat, dotat şi administrat în conformitate cu ultimele standarde  existente atunci la Paris. În plus se dorea înfiinţarea unei secţii de  puericultură. Suma alocată pentru ridicarea institutului, dotare,  mentenanță și plata salariilor, se ridica la 10 milioane lei.

Dacă, între data redactării acestui testament şi data morţii , se  vor adăuga alte bunuri mobile sau imobile, acestea să urmeze linia  generală a testamentului.

: Palatul a fost donat statului în anul 1936, iar azi adăpostește Muzeul de Artă Craiova

Palatul a fost donat statului în anul 1936, iar azi adăpostește Muzeul de Artă Craiova

Un milionar dat uitării

Medicii au pus moartea lui Jean Mihail pe seama unei bronhopneumonii  virale. Conform testamentului, trupul său a fost înhumat în cavoul  familiei din Cimitirul Ungureni, situat în Craiova. Românii l-au jelit  amarnic, iar în ziua funeraliilor, școlile și-au suspendat cursurile.  Moartea unui singur om alimentase vistieria statului cu o suma uriașă:  între patru și șase miliarde lei. Fundația Culturală ”Ion C. Michail” a  luat ființă pe 1 septembrie 1936, însă degeaba. Conducerea și personalul  fundației și-au fixat salarii enorme și au prăpădit o bună parte din  fondurile destinate carității. De la moartea latifundiarului și până în  1948, nu se găsise nimeni care să ducă la bun sfârșit prevederile  testamentare.

Jean Mihail a donat  statului român undeva între patru şi şase miliarde de lei, la nivelul  anului 1936. Cum anul 1938 a reprezentat maximul leului ca monedă  naţională, Ioan C. Mihail era, practic cel mai bogat român la acea dată.

Averea de-o viață, fusese înstrăinată în câteva luni. După  instaurarea regimului comunist, autoritățile sovietice și-au însușit  resturile rămase de la masa lui Mihail și au făcut tot posibilul să-i  șteargă numele din memoria poporului.

Articol preluat

Iubire

„Dacă nu există câini în Rai, atunci când voi muri, vreau să merg unde au plecat.” — Will Rogers

Umor

,,În fiecare dimineaţă, înainte de  micul dejun, îmi iau ziarul, citesc secţiunea de necrologuri şi văd dacă sunt pe listă. Dacă nu sunt, îmi iau micul dejun" - Carl Reiner (n. 1922) celebru actor comic american.

GICĂ PETRESCU

Acum ceva vreme  m-a impresionat un interviu la TVR ("Profesioniștii" - Eugenia Vodă) de peste ani, cu GICĂ PETRESCU (1915 - 2006). Îl uitasem și eu ca de altfel toți romanii.M-a impresionat când a fost întrebat care este cântecul  preferat din toate cântecele sale, a început sa cânte melodia "Tot ce-i romanesc nu piere"(și la chitară, venise la emisiune cu chitara) . Acesta a fost momentul când m-am gândit sa va împărtășesc și dvs (bineînțeles cu ajutorul internet ) câteva date pe care nu le știam și probabil nu le știați despre acest mare artist care prin cântecele sale a înveselit oamenii  făcându-i sa uite pe moment de grijile și necazurile lor. 

Tatăl lui a fost funcționar poștal, cu studii superioare la Geneva, în Elveția, iar mama sa își petrecuse tinerețea la Paris și era o bună pianistă. Așa se face că Gicuță a învățat franțuzește de mic și a luat lecții de pian.

Gică Petrescu urcă pe scenă la 15 ani, unde cântă la voce și chitară. La o serbare a fost remarcat de marele  compozitor Ion Vasilescu, care l-a dus la Radio.

Iubea muzica, dar Gică Petrescu a fost admis la facultatea de Drept, pe care a părăsit-o după doi ani de studii. ”Decât să ajungi un avocăţel mediocru, mai bine apucă-te serios de muzică. Un strop de talent, n-o să-l înveţi la seminar, în nici o facultate. Cultivă-l şi foloseşte-te de el!”, l-a sfătuit tatăl său.

Când avea 16 ani, mama lui a murit subit, iar în 1933, pe când avea 21 de ani, tatăl său Dumitru Petrescu a căzut la pat, paralizat. Gică Petrescu rămâne singura sursă de  venit a familiei.

Gică Petrescu a fost căsătorit cu o singură femeie, iubirea vieții sale, scriitoarea Cezarina Moldoveanu timp de 45 de ani

Aceasta i-a scris zeci de texte. După moartea soției sale(1989) Gică Petrescu a refuzat pentru o lungă perioadă de timp să mai susțină spectacole. Soţia sa, Cezarina Moldoveanu a fost medic stomatolog, apoi poetă, i-a scris multe dintre versuri, i-a tradus multe cîntece. S-au iubit nebuneşte şi nu mergea nicăieri fără ea.

Cum a rezistat 76 de ani pe scenă? Cei care l-au cunoscut spun că Gică Petrescu era foarte riguros şi nu a făcut niciodată excese. Nu a fumat şi nu a băut, deşi a cântat peste 70 de ani cîntece despre pahar.

Gică Petrescu a murit în dimineaţa zilei de 18 iunie 2006.A murit sărac, fără nimeni lângă el. Pentru că nu are moștenitori, mormântul marelui artist este modest, uitat și nu are nici măcar o fotografie.

Sursa : Internet. Textele le-am preluat asa cum au fost scrise, nu am făcut modificări la ortografie.

AAp

Nişte moldoveni

Auzim adesea cuvinte jignitoare despre cei din Moldova

"Nişte moldoveni!"

Când un ignorant oarecare ți se va adresa pe un ton "superior" cu "bã' moldovene", nu te enerva, nu te supãra.

Fii mândru chiar, primeşti de fapt cel mai frumos compliment posibil din toatã țara asta Româneascã!

Exemple de Moldoveni !!

GEORGE ENESCU

MIHAI EMINESCU

NICOLAE IORGA

ŞTEFAN LUCHIAN

ION CREANGÃ

ALEXANDRU IOAN CUZA

ŞTEFAN CEL MARE

CIPRIAN PORUMBESCU

DIMITRIE CANTEMIR

MIHAIL KOGÃLNICEANU

NADIA COMÃNECI

ADRIAN PÃUNESCU

EMIL RACOVIȚÃ

CONSTANTIN TÃNASE

NICOLAE TONITZA

VASILE ALECSANDRI

OCTAV BÃNCILÃ

ALEXANDRU D. XENOPOL

BARBU LÃUTARUL

LUCIA STURDZA BULANDRA

GEORGE BACOVIA

RADU BELIGAN

SILE DINICU

ANGHEL SALIGNY

ION DICHISEANU

LEOPOLDINA BÃLÃNUȚÃ

ANGELA GHEORGHIU

VIORICA CORTEZ

MIOARA CORTEZ

MIHAIL SORBUL

DIMITRIE NEGREANU

CONSTANTIN GANE

GRIGORE ANTIPA

OCTAV ONICESCU

PATRIARHUL TEOCTIST

ELISABETA LIPÃ

MIHAI MÃLAIMARE

GHEORGHE DABIJA

LIVIU DELEANU

SPIRU HARET

MIHAIL STURDZA

IONEL TEODOREANU

CALISTRAT HOGAŞ

ELISABETA BOSTAN

ALEXANDRU ARŞINEL

LOREDANA GROZA

GIL IONESCU

ERNEST MAFTEI

ELENA CUZA

ELENA GHICA

PENEŞ CURCANUL

ALEXANDRU VLAHUȚÃ

ILEANA COTRUBAŞ

TEMISTOCLE POPA

DUILIU ZAMFIRESCU

ION ROATÃ

GARABET IBRÃILEANU

GRIGORE URECHE

OLGA TUDORACHE

TAMARA BUCIUCEANU

STELA POPESCU

IURIE DARIE

RODICA TAPALAGÃ

GRIGORE VASILIU BIRLIC

COLEA RÃUTU

OCTAVIAN COTESCU

Zeci, sute, mii, zeci de mii de alte genii şi personalitãți din toate domeniile şi din toate timpurile, mai vechi sau mai noi!

Plus alte aproape 9-10 milioane de oameni muncitori şi normali cu origini aici şi peste tot în lume!

Înainte să judeci și să jignești e bine să și gândești !!!

Postare preluată

Are dreptate preotul

"Cu greu m-am decis dimineata să merg la biserică. Dar a meritat. 

Popa a zis la predică:"Sa nu vă aud că vă plângeți că vă e greu. Azi trăim cea mai bună perioadă din istoria României. 

Avem libertatea credinței (câți mărturisitori nu și-au găsit sfârșitul în temnițele comuniste?), avem libertatea opiniei, suntem liberi să mergem cu buletinul oriunde in Europa.

Avem libertate deplină din 1996 încoace.

 Suntem liberi!"

 Și a zis de vreo trei ori că doar din 1996 suntem liberi.

Are dreptate popa. Din 1996. Că atunci am scăpat de Iliescu și, teoretic vorbind, și de comunism."

Gabi Lupu

Refuz

Refuz să cred că oamenii, în marea lor majoritate, s-au născut tâmpiți și mor tâmpiți!

Prefer să cred că au amețit datorită rotației permanente a planetei. 

Unora nu le-a ajuns rotația și au apelat la mijloace convenționale mai puternice de amețit prostul: alcoolul, drogurile și beția înălțimilor.

Top muzical

📌O radiografie pertinentă. De luat în seamă. Că tot suntem la început de an.

💔Iar dacă tu crezi că lucrurile stau altfel și că nu asta e realitatea, atunci trăiești într-o bulă, prietene!

Avem un nou an cu multe scumpiri și un război la graniță, care continuă.

Postarea de mai jos îi aparține lui Em Bunu.

”N-am mai postat demult ceva din domeniul cultural, așa că azi vreau să vorbim despre muzică.

Printre cei mai ascultați artiști pe platforma Spotify în 2023, în România, au fost maneliștii Tzanca Uraganu și Iuly Neamțu.

Cea mai ascultată piesă pe Spotify a fost „La tine și la bani”, cântată de Bogdan de la Ploiești, piesă aflată pe coloana sonoră a capodoperei cinematografice "Romina VTM". Melodia a fost ascultată de peste 9 milioane de ori pe Spotify și peste 47 milioane de ori pe YouTube.

Piesa e urmată de două manele ale lui Tzanca Uraganu, „Havana” și „Trotinete”.

Cei mai ascultați artiști la petreceri sunt Gheboasa, Bogdan DLP, și Tzanca Uraganu.

Pe locul doi, în preferințele românilor, e muzica populară.

(Sursa informatiilor: G4Media si Spotify).

Să nu uit: anul acesta vom avea alegeri, în care poporul român va decide cine să-l conducă în următorii ani.”

Em Bunu

Despre tv și programele de revelion

"Anul acesta am stat acasa de Revelion. Inevitabil, am cautat un program de divertisment care sa imi inveseleasca acest moment al anului. Cu exceptia Prima TV, care a prezentat ceva muzica lautareasca de calitate si apoi o comedie clasica romaneasca, in rest a fost ingrozitor! Manele, scenete cu conotatii sexuale, concursuri aiurea si prost gust pe banda rulanta! Realitatea TV a iesit din schema, dar a prezentat la nesfarsit muzica din Maramures, de parca aceasta ar fi singurul nostru bazin etnografic. Imi amintesc acele programe realizate de TVR, cand marii actori filmau scenete, cand existau umoristi cu umor non-pornografic, cand Nea Marin ne bucura seara cu snoavele sale, cand tovarasul Zgabearta organiza revelionul tovarasesc. Astazi nu mai exista decat un deșert al umorului, un deșert al talentelor actoricesti, un deșert al creativitatii de calitate, un deșert al culturii in ansamblu. Pornografia se impleteste cu neam-prostia, impostura cu nepotismul, pilaraia de partid cu submediocritatea si rezultatul se vede. O cultura si o societate dupa chipul si asemanarea diriguitorilor acestora, care se culca vii si se trezesc morti. Rusine!"

AlbaP