joi, 10 mai 2018

#EconomieLaEnergie la Craiova

Zilele trecute am scris un articol despre modul în care economisesc eu energia electrică și apa.

Comisia Europeană a lansat o campanie de informare #EconomieLaEnergie, realizând un turneu în perioada 25 aprilie – 1 mai la București (în parcarea București Mall – Vitan), între 3 – 6 mai la Mioveni și între 9 – 13 mai la Craiova.

Ieri pavilionul mobil a poposit în Craiova fiind amplasat în Piața Willliam Shakespeare din fața Teatrului Național .




Intrând în acest pavilion veți afla soluții simple de economisire a apei și energiei.

Mai multe despre economisirea energiei veți afla vizitând acest loc și studiind materialele pe care vi le pun la dispoziție organizatorii campaniei.

Digital Parents Talks la Craiova

Asociația Bloggerilor Olteni împreună cu Lavinia Pavel și Ana Nicolescu au organizat pe 28 aprilie un workshop Digital Parents Talks la Hotel Ramada din Craiova în Sala Amza Pellea.
Digital Parents Talks este un proiect marca Parenting PR prin care Ana și Lavinia se străduiesc să dea informații  de ajutor bloggerilor părinți și tuturor celor interesați de aceste subiecte.
Grupul Digital Parents Talks este foarte activ și aici se  găsesc întotdeauna multe informații utile .
Ana Nicolescu este Mămica Urbană; ne-a vorbit ținând cont de experiența proprie despre brand-ul personal, storytelling și documentare, comunitate și monetizare exemplificându-ne acestea prin propria prezentare multimedia.


Cea mai importantă întrebare a întregii discuții a fost cea de la început:
De ce scriem?
Au urmat altele cum ar fi:
Cine sunt eu în mediul online?
Ce nevoie acopăr eu în piață?
Cum mă diferențiez de ceilalți bloggeri?
De ce m-ar crede pe mine cititorii?
Încet, încet, împreună am încercat să dăm răspunsuri la aceste întrebări.
Lavinia Pavel ne-a povestit în continuare despre SEO, ocazie cu care am aflat mai multe lucruri interesante despre blogspot și wordpress și diferența dintre acestea și domeniul personal sau despre o parte dintre instrumentele online cu ajutorul cărora putem verifica blogul din acest punct de vedere.

În partea a doua a trainingului reprezentanții BCR: Coralia și Adrian ne-au prezentat în cadrul Școlii de Bani câteva exerciții practice privind modul în care ne putem administra averea și veniturile și dacă putem economisi sau cum putem economisi avantajos.

La final, ca de obicei am făcut o fotografie de grup și fiecare participant a primit de la LIDL- unul dintre sponsorii evenimentului câte un mic cadou destinat bebelușilor .

Deoarece despre toate subiectele abordate au mai rămas multe de spus, aștept cu nerăbdare următoarea întâlnire cu participanții la acest workshop.

vineri, 4 mai 2018

Eveniment muzical: Maria Tănase Symphonic

Evenimentul „Maria Tănase Symphonic”, care îi aduce laolaltă pe Loredana Groza, Emilia Dorobanţu şi Dinu Iancu Sălăjanu, se anunţă a fi un spectacol grandios, care se bucură de participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice şi Coralei Academice ale Filarmonicii Oltenia Craiova, sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu.

Astăzi la conferința de presă organizată cu o zi înainte de marele eveniment managerul Filarmonicii Oltenia din Craiova ne-a relatat câte ceva despre ideea și conținutul spectacolului care va fi un spectacol cu melodii cunoscute din folclor aranjate și prelucrate pentru orchestra simfonică.

Realizarea acestui eveniment a durat 3 luni și 10 zile timp în care s-au stabilit toate detaliile necesare plecând de la alegerea repertoriului până la repetiția generală.

Emilia Dorobanţu şi Dinu Iancu Sălăjanu au declarat că au mari emoții înaintea acestui frumos spectacol și sunt încântați și onorați de colaborarea cu instituția de cultură craioveană precum și cu maestrul Marius Hristescu.







Spectacolul este închinat Marii Uniri și sunt convins că va fi un mare succes.

Biletele pentru spectacolul “Maria Tănase Symphonic” se găsesc la casele de bilete ale Filarmonicii Oltenia Craiova – telefon: 0251.414.698, Sălii Polivalente Craiova, dar și online, pe site-urile myticket.ro și entertix.ro.

Preţul întreg al biletelor este 50 lei, 70 lei şi 150 lei (VIP), în timp ce elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de tarife reduse cu 50 la sută, respectiv 25 lei, 35 lei şi 75 lei.

marți, 1 mai 2018

Ne vedem la One Weekend to Remember!

Am scris de multe ori despre dans în general, despre petrecerile latino și binefacerile dansului.

O parte dintre postări le puteți citi pe blog aici, aici, aici și aici.

Iar dacă mai aveți răbdare puteți citi și aici, aici, aici sau aici.

Dacă ați fost curioși să aruncați o privire până la capăt vă dau o veste bună: urmează un weekend plin de dans la care sunt invitați instructori de dans renumiți din România și de peste hotare.

One Weekend to Remember, la a II-a ediție, cel mai mare festival de dansuri latino din Oltenia, va avea loc în perioada 4-6 mai 2018 la Casa de Cultura a Studentilor din Craiova.

Festivalul va reuni campioni naționali și internaționali de dans, dansatori profesioniști și amatori de salsa, bachata, kizomba, rueda de casino, semba și afro-house.



Pentru prima dată în România, în cadrul festivalului, se va organiza și o Cupă Internațională de Kizomba - „INTERNATIONAL KIZZ CUP CRAIOVA 2018”, premiată cu peste 2000 euro (premii în bani și sub formă de voucher – city break).

Această competiție este una dintre cele mai mari din lume, având în vedere premiile acordate, iar concursul se adresează tuturor dansatorilor de kizomba/semba, indiferent de nivel (amatori/profesioniști).

Cu această ocazie Craiova va deveni un oraș important pe harta mondială a dansurilor latino americane.

Evenimentul va avea peste 45 de ore de cursuri și petreceri latino la Casa de Cultură a Studenților din Craiova iar spectacolele performerilor vor avea loc în centrul Craiovei în aer liber.

Dintre artiștii internaționali care vor fi prezenți la eveniment îi pot aminti pe:

- Kwenda Lima (Portugalia); este un foarte căutat dansator, coregraf și instructor de Kizomba și Kaizen Dance s-a născut în Capul Verde - acesta vine însoțit la festival de o echipă de 3 instrumentiști tradiționali. Împreună aceștia vor aduce muzica și dansul trational din Capul Verde la Craiova.

- Miguel E Susana (Portugalia); predau împreună cursuri de Kizomba și Semba.

- Ana Zidaru & Ionuț Zmfirescu (România); Ana s-a născut la Craiova și colaborează cu Johnny Vazquez, “El principe de la salsa”

- Fadi K & Julia (Anglia); Fadi este unul dintre instructorii de renume din lumea pasionaților de salsa.

- Ruddy & Audrey (Franța); unul dintre cele mai îndrăgiți performeri și instructor de kizomba și semba din lume.

- Domenico Cinisi & Iren Zavarin (Italia);

Școlile de dans cu tradiție din România au confirmat participarea la eveniment și vin din toate colțurile țării pentru a-i învăța pe toți cei prezenți elemente și combinații între acestea, care îi vor ajuta să evolueze în fascinanta lume a dansului social: Sonrisa Dance Center -Cluj Napoca, Step In2 Salsa -Brasov, Corazon Latino Dance School - București, Salsa Picante – Brașov, Good Mood – București, Latin Dance – București, Dance Xplosion – Sibiu, Kizz DC- București, HeartBeat Kizomba – Timișoara, Passos Latino – București, Salsa Factory- București, Salsa with Attitude- Timișoara, Dansatorii Anonimi – Iași, IDance Studio- București.

Fiecare seară a evenimentului va avea petreceri care se vor încheia în zori, iar muzica va fi asigurată de unii dintre cei mai buni Dj de profil din țară: Dj Andy, Dj Martinelli, Dj Romy, Dj Shadaw, Dj Zoe, Dj Marian, dar și din afara țării: Dj Ruddy – Franța, Dj Fadi K – Anglia.

Programul manifestărilor este cel de mai jos:



Informații și rezervări pot fi făcute pe pagina web www.oneweekend.ro, la adresa de e-mail: festivalcraiova@gmail.com sau la numărul de telefon 0762.322.786.







Hai să facem economie la energie!

Ca să economisim energie și bani de multe ori nu trebuie să facem lucruri complicate, este suficient să fim un pic mai responsabili și mai atenți.

Cu toți face acest lucru acasă, la serviciu sau la cumpărături și în general peste tot există soluții simple la îndemâna oricui pentru a economisi energia și apă.




Încerc cât mai mult să nu fac exces de consum de energie deoarece sunt conștient că acest consum mare de energie dăunează în timp, afectând planeta noastră.

Resursele pământului nu sunt nelimitate și sunt multe zone pe glob unde lipsa apei potabile afectează foarte mult viața oamenilor.

Comisia Europeană lansează o campanie de informare #EconomieLaEnergie, realizând un turneu în perioada 25 aprilie – 1 mai la București (în parcarea București Mall – Vitan), între 3 – 6 mai la Mioveni și între 9 – 13 mai la Craiova.

În cadrul turneului, oamenii vor afla cele mai optime soluții de economisire a energiei casnice.

Va fi un pavilion mobil, în care publicul va afla idei de economisire a energiei, iar prin apăsarea unui buton, fiecare din cei patru pereți interactivi ai acestuia vă oferă soluții pentru: bucătărie, sufragerie, baie sau dormitor.

Această campanie mai oferă și foarte multe sugestii de economisire a energiei.

Ce fac eu pentru a economisi energia?

1. Mi-am cumpărat aparatură electrocasnică care consumă puțin.

2. Folosesc becuri economice în toate camerele.

3. Sting luminile din camere și de pe holuri atunci când nu am nevoie de ele.

4. Folosesc acasă și la birou aerul condiționat numai atunci când este strict necesar.

5. Înainte de a pleca în vacanță scot din priză toți consumatorii electrici cu excepția frigiderului.

6. Am așezat frigiderul departe de sursele de căldură.

7. Închid robinetul de apă atunci când mă spăl pe dinți și remediez toate defecțiunile apărute la robineți astfel încât să minimalizez pierderile de apă.

8. Spăl o dată pe săptămână cu mașină plină la capacitate la o temperatură de 30 de grade.

9. Arhivez fotografiile făcute în format electronic.

10.În ultimii 10 ani am plantat mai mulți pomi fructiferi și ornamentali.

11. Folosesc prelungitoare electrice cu întrerupător de la care pot deconecta toți consumatorii electrici simultan.

12. Nu folosesc pahare și farfurii de unică folosință.

13.La serviciu imprim documentele pe ambele fețe.

14. Reciclez deșeurile de hârtie rezultate în gospodărie, bateriile sau becurile uzate.

15. Evit deplasările cu autoturismul pe distanțe scurte iar pe distanțe foarte lungi merg cu trenul.

16. Consum alimente de sezon produse local.

17. Nu irosesc mâncarea.

Sunt sigur că fiecare dintre voi face multe lucruri în scopul economisirii energiei și sunt foarte curios să aflu ce soluții de economisire ne vor prezenta organizatorii campaniei.