luni, 22 aprilie 2019

Am fost la PoftiFest

Vineri 19 aprilie am fost invitat împreună cu o parte din colegii din blogosfera olteană laun eveniment interesant aflat la prima ediție și anume PoftiFest, un eveniment destinat iubitorilor  gastronomiei și degustărilor de vinuri, manageri, producătorivânzători, antreprenori și creatori din industria ospitalității oltenești,  bloggeri și jurnaliști.  
Acest eveniment a fost organizat de compania românească de import și distribuție a produselor Ho.Re.Ca.: Upi, Cu Poftă chiar la sediul firmei într-un cort de evenimente suficient de încăpător pentru toți invitații.





Compania deține în propriile spații de refrigerare și congelare o gamă de peste 500 de produse selectate și importate sub standarde de calitate ISO 9001 și ISO 22000 din Polonia, Italia și Germania și se află pe centura de Nord a Craiovei în spatele aeroportului pe strada General Ștefan Ispas.
Gazda noastră comercializează ulei, oțetfăinăcarne, mezeluri, semipreparate, conserve, brânzeturi, sosuri, pește și preparate din pește.


Cele mai exigente restaurante, pizzerii, fast-food-uri și organizatori de evenimente pot cumpăra de aici produse pentru orice categorie de eveniment sau meniu complex.
Ce am putut noi face la un astfel de eveniment?
În primul rând am gustat din bunătățile oferite la discreție de organizatori: peștebrânzeturi, mezeluri și multe alte feluri de mâncare peparate la minut de Chef Vio.










Nu a lipsit cafeaua și nici vinul celor de la "O Mie de Chipuri".


George Wine mai vechea noastră cunoștință ne-a servit cu Fetească, Merlot și Shiraz oferindu-ne și explicații profesioniste  în calitate de somelier.




Spre deosebire de multe alte evenimente similare la care am participat am apreciat muzica bună și nivelul acustic corespunzător al acesteia, lucru care a permis socializarea și întreținerea unei atmosfere plăcute.
Evenimentul a fost un succes fiind bine primit de oaspeții celor de Upi și sper  odată cu dezvolarea afacerilor acestei firme în zona aceasta  organizeze cât mai multe evenimente de acest gen.

marți, 16 aprilie 2019

#prinArad

Daca ajungeti in partea de vest a Romaniei va recomand sa va rezervati minim 3 zile pentru a vizita municipiul Arad si imprejurimile sale.
Am fost de mai multe ori in acest frumos oras, de fiecare data "pe fuga" pentru a rezolva diverse probleme personale, asa incat nu m-am putut bucura pe deplin de placerea de a vizita si admira cladirile reprezentative si mai ales nu am primit explicatii autorizate privind istoria orasului si a imprejurimilor acestuia.
Despre acest frumos oras au scris nenumarate persoane, mie mi-au placut postarile de aici, aici sau aici, eu va voi povesti numai impresiile mele care sper sa va faca curiosi. 
Ocazia de a ajunge din nou la Arad s-a ivit la sfarsitul lunii martie cand am fost invitat la un Info-Trip de 2 zile, timp in care am beneficiat de un tur ghidat al orasului  in care am vazut  cateva cladiri importante si am vizitat 6 crame aflate in apropiere unde am degustat nu mai putin de 34 de vinuri produse in acestea. 
Organizatorul Info-Trip-ului a fost Consiliul Judetean Arad prin Centrul National de Informare si Promovare Turistica al Judetului Arad.
Intentia organizatorilor de a promova orasul este laudabila insa programul a fost prea incarcat asa incat nu am putut vedea toate obiectivele fapt pentru care am recomandat  la inceputul postarii minim 3 zile pentru o astfel de excursie.
Dupa un drum lung facut cu trenul m-am cazat la hotelul Akademos care este situat in parcul Reconcilierii Romano-Maghiare.
Zona este curata si linistita si foarte  aproape de centrul orasului. 
Pana la ora intalnirii programate cu organizatorii m-am plimbat in voie pe stradutele din zona unde am admirat arhitectura cladirilor si am facut cateva fotografii.






Din cauza nepasarii proprietarilor sau a autoritatilor o parte din aceste cladiri s-au degradat inrautatind  aspectul zonei si la un moment dat pot deveni un pericol pentru trecatori.
Deschiderea evenimentului a avut loc la Restaurantul Best Western unde am facut cunostinta cu organizatorii si ceilalti participanti: ghizi, fotografi sau bloggeri.




Chiar daca nu am reusit sa dam stingerea prea devreme avand multe de discutat la un pahar de vin sau de bere, a doua zi am reusit sa plecam conform programului in mult asteptata vizita la crame. 
Cu toate ca autobuzul pus la dispozitie nu a fost adecvat conditiilor de drum si nici soferul acestuia nu parea prea experimentat pentru astfel de traseu ziua a fost reusita si fiecare participant a fost multumit de informatiile primite, locurile vizitate si mai ales de vinurile degustate.
Am inceput cu vizita la crama Maxi Marc din Maderat locul unde "visele devin vinuri".
Crama este noua si aici inca se mai construieste, proprietarii isi doresc chiar reabilitarea unui vechi conac aflat  in apropiere si pivnita acestuia.
Aici am degustat 4 vinuri iar eu va recomand Mustoasa de Maderat, un vin alb in care veti simti tente florale pe fondul unei aciditati moderate.





Am mers mai departe la Crama Elite Wine din Maderat care se afla pe dealul vecin Cramei Maxi Marc.
Aici am gasit o atmosfera foarte familiala si primitoare. 
Am degustat 4 soiuri de vinuri iar mie mi-a placut cel mai mult Cadarca din 2016 pe care merita sa o incercati.



Am primit foarte multe informatii de la gazde privind fabricarea vinului atat in crama proprie cat si in alte podgorii renumite din tara si din lume.
A urmat crama Whine Princess infiintata de domnul Balla Geza in anul 1999. 



Ghid ne-a fost domnul Balint Zoltan care a avut amabilitatea sa ne invite la o masa de pranz traditional cu gulas de vita la care am degustat nu mai putin de 8 soiuri de vin. 
In aceasta crama la inaltime au fost Mustoasa de Maderat, Cadarca de Minis, Merlot-ul si un soi de vin dulce Cadarissima  pe care l-am servit la final.



Am plecat mai departe la Crama Hellburg locul in care vinificarea strugurilor se face deocamdata in Slovacia. 
Pe langa cele 4 soiuri de vin prezentate pentru prima data la o degustare gazdele au fost foarte amabile si ne-au servit cu cate o cafea din partea casei. 
Burgundul Mare a fost vinul care a castigat batalia, un vin rosu, cu o culoare de rubin spre ruginiu cu aroma metalica, cu tente de cirese negre, prune, cu un postgust puternic.
O alta degustare de 8 vinuri a urmat la Crama Daiconi, locul in care am facut o multime de fotografii  cu apusul de soare.
Aici puteti incerca Feteasca Neagra din 2016, Cabernetul Sauvignon din 2015 sau un Cabernet Sauvignon proaspat direct din butoi admirand in acelasi timp tablourile pictate de catre proprietarul cramei. 
Am incheiat cu crama Rab unde gazdele ne-au servit cu platouri taranesti si sarmale in timp de am degustat 6 soiuri de vin. 
Aici am aflat pentru prima data de strugurii Zweigelt din care iese un vin rosu cu aroma lemnoasa care mi-a placut foarte mult. 
In acest loc amatorii de vinuri mai dulci sau aromate pot servi un Muscat Otonel foarte bun sau un Rose facut din Merlot. 
Dupa 34 de vinuri degustate am incheiat cu 2 pahare de palinca traditionala facuta de gazdele de la crama Rab care a stimulat digestia sarmalelor mancate la o ora destul de inaintata.
Din pacate nu am reusit sa mai vizitam Cetatea Siria, Muzeul Ioan Slavici sau Muzeul primului tren electric din Romania precum si alte obiective turistice din zona asa incat cred ca la urmatorul Info-Trip sau o vizita pe cont propriu trebuie alocate 2 zile pentru imprejurimile Aradului si vizita la crame.
A urmat ziua tururilor in care am vizitat cladirea Primariei, Biserica Rosie, Sinagoga, Palatul Cultural si Turnul de Apa care gazduieste un muzeu al apei.






Am primit explicatii despre fiecare cladire in parte si despre multe alte cladiri frumoase pe care le-am intalnit in plimbarea noastra.
Mi-ar fi placut sa asist la un concert in sala Palatului Cultural care arata foarte bine sau sa merg la o piesa de teatru in cladirea Teatrului Ioan Slavici si sper ca la urmatoarea vizita sa fiu mai norocos din acest punct de vedere.
Pentru mine ziua s-a incheiat putin mai devreme deoarece voiam sa ajung la gara asa incat am lipsit de finalul turului.
Cu toate acestea am reusit sa vad si sa aud suficiente noutati despre un oras care merita sa fie vizitat si in care in mod cert si cel mai pretentios vizitator va gasi ceva interesant de vazut.
Astept sa-mi povestiti ce v-a placut mai mult in Arad, orasul, vinurile din zona sau ambele...

  

sâmbătă, 6 aprilie 2019

Concert eveniment la Craiova : Plácido Domingo jr and friends


Plácido Domingo jr. & friends este o premieră muzicală absolută în România prin concertele susţinute de către Plácido Domingo jr. împreună cu alte nume rezonante ale scenei naționale și internaționale. Favorita publicului la ediția din acest an a concursului Eurovision, Laura Bretan, se numără printre invitații speciali ai evenimentului Placido Domingo jr. & fiends,  alături de soprana Irina Polivanova, tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper la Eurovision, și cântărețul Valentin Boghean.



BIOGRAFIE

Născut în 1965 în Mexic, Plácido Domingo jr. a fost familiarzat de la o vârstă fragedă cu lumea muzicală a celor mai reprezentative voci ale operei, astfel încât pasiunea pentru muzică a fost inevitabilă.




O bună parte a vieții sale a petrecut-o în calitate de compozitor și producător muzical, însă în 2010, Plácido și-a prezentat debutul internațional în calitate de cântăreț. Într-un interviu acordat vocidellopera.com, Domingo jr. povestește cum a început această nouă perspectivă a carierei sale: “(…) într-o zi tatăl meu avea nevoie să învețe câteva cântece compuse de mine și m-a rugat să le înregistrez pentru el. Le-am înregistrat, iar după ce mi-a auzit vocea m-a întrebat de ce nu mă apuc de cântat muzică pop sau contemporană. Restul e istorie.”

Încurajat de tatăl său în acest parcurs muzical, Plácido Domingo jr. a fost întâmpinat cu multă căldură pe scenele lumii. De asemenea, publicul apreciază de fiecare dată ocaziile în care Domingo tatăl și fiul sunt reuniți pe scenă, în cadrul unor duete extraordinare.

De-a lungul carierei sale de compozitor, Plácido Domingo jr. a scris piese pentru artiști de calibru precum Michael Bolton, Riccardo Cocciante, Vanessa Williams, Sarah Brightman, Jose Carreras, Luciano Pavarotti, Leona Mitchell, Diana Ross, Alejandro Fernández, Tony Bennett, și bineînțeles, tatăl său, Plácido Domingo.

În calitate de cântăreț, Domingo jr. a colaborat pentru primul său EP, în 2010, cu producătorul Juan Cristóbal Losada. În 2017 a scos primul album în limba spaniolă – Latidos, urmat de versiunea în engleză – Heartbeat. Acesta include cântece celebre ale anilor ’50 și ’60, cu influențe de latino, pop, jazz, tango, bolero, cha-cha-cha și bachata, cu aranjamente orchestrale și duete cu artiști precum José Feliciano, tatăl său - Plácido Domingo, și Arturo Sandoval, printre alții.

INVITATI

 Laura Bretan s-a născut în anul 2002 în Chicago, Illinois, într-o familie de români. La numai 13 ani a uimit America în cadrul show-ului America’s Got Talent, unde s-a clasat pe locul şase. În 2016 a ridicat sala şi juriul în picioare la audiţiile „Românii au talent”, concurs la care Laura a câştigat premiul cel mare. Românca s-a aflat printre finaliştii de anul acesta de la „Eurovision”, unde a participat cu piesa ”Dear Father”. Deşi s-a clasat pe locul al doilea, Laura a câştigat cel mai important vot, cel al publicului.



Soprana Irina Polivanova, câştigătoare a premiului Virginia Zeani, s-a născut în Lviv, Ucraina. A urmat cursurile Conservatorului din Moscova, începând cu anul 2014, la clasa profesorului Yuriy Grigorev. În timpul studiilor de licenţă a interpretat trei roluri principale la Teatrul Conservatorului din Moscova: Ionta în opera omonima de Ceaikovski, Mimi în „La Boheme” de Puccini şi Tatiana Larina în „Evgeni Onegin” de Ceaikovski.



Câştigător al prestigiosului premiu „Luciano Pavarotti”, tenorul Alin Stoica este din 2016 colaborator al Operei Naţionale Bucureşti. Alin s-a născut în 1987 în Capitală şi a absolvit Conservatorul în anul 2011. A participat la numeroase concursuri şi a câşigat, printre altele, marele premiu la Concursul „Paul Constantinescu” şi premiul special al Radiodifuziunii Române la Competition „Grand Prix de l'Opéra”.



Vali Boghean este unul dintre cei mai talentaţi muzicieni din Republica Moldova, aclamat de publicul care umple sălile de spectacole până la refuz. Pe lânga vocea sa inconfundabilă, Vali este cunoscut ca un maestru al instrumentelor aerofone, incluzând trompeta, saxofonul, flautul, tilinca, kavalul, dudukul, cimpoiul şi clarinetul, dar nu ratează ocazia de a-şi cuceri audienţa cu interpretări la chitară clasică şi bass.



Evenimentul „Plácido Domingo Jr. & friends” va avea loc la Craiova pe 20 aprilie 2019, ora 20:00. 
Spectacolul va avea loc la Sala Polivalentă, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, într-o combinaţie de muzică clasică şi ritmuri care amintesc de epoca swing, îmbinate cu o bază solidă de jazz şi un aranjament orchestral fluent, ducând clasicul crossover într-o direcţie cu totul nouă.

Biletele se pot achiziţiona de pe site-ul eventim.ro şi de la agenţia de bilete a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, din Calea Unirii, nr.16, de luni până vineri, între orele 10:00 şi 18:00.

Ne vedem la spectacol!