Craiova de Zece revine din 15 ianuarie – publicul își poate vota favoriții.

Un eveniment dedicat dialogului, comunității și conexiunilor care dau valoare orașului.

Istorie, tradiție și business se întâlnesc într-un cadru premium, alături de oameni, idei și perspective care contează.

Asociația INSPIR, împreună cu Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova, vor aduce la Craiova Connect – Spring Edition 2026 un gest simplu, dar plin de sens: mărțișoare realizate cu suflet.

Mărțișoarele vor putea fi achiziționate în cadrul evenimentului, iar banii donați vor fi folosiți pentru acțiunile și proiectele sociale care urmează să fie desfășurate, dedicate sprijinirii și implicării comunității.

Fiecare mărțișor spune o poveste.

Fiecare gest înseamnă sprijin, speranță și continuitate.

Vino și tu să cumperi un mărțișor special, creat cu grijă și emoție, pentru persoana iubită – și transformă un simbol al primăverii într-un act de solidaritate.

Într-un cadru în care istoria, tradiția și businessul se întâlnesc, muzica va deveni limbaj comun.

🎶 Vînturici Alessia Elena ne va încânta la această ediție cu sunetul profund și delicat al naiului, un moment artistic care aduce liniște, profunzime și sens dialogului.

După lansarea din 1 februarie, de la Dobrosloveni, un eveniment construit ca un spațiu intim de expunere, nu de prezentare, volumul antologic„Când o nalbă răsare din greșeală” ajunge și la Craiova, în cadrul Craiova Connect-Spring Edition, la Ramada Plaza Craiova.

Pentru noi, ca organizatori, este important să spunem de la început: această apariție nu este o replică a momentului de la Dobrosloveni. Nu își propune să reproducă atmosfera, construcția scenică sau forma radical personală în care poezia va fi expusă pe 1 februarie. Și nici nu ar putea.

La Craiova, Maria vine cu volumul. Cu textul. Cu prezența ei. Vine cu tot ceea ce s-a adunat acolo, în Dobrosloveni, în ultimele 16 luni.

Vine cu un proces. Cu straturi de lucru, cu fragmente de gând, cu o formă de scris care s-a sedimentat în timp, într-un loc în care și-a permis să creeze fără presiune și fără mască. Volumul este doar una dintre formele acestei acumulări.

Nu vine cu piesa de teatru „Caietul care nu ajunge niciodată la tine”.

Există creații care aparțin unui singur loc. Pentru Maria, Dobrosloveni nu este doar locul in care alege sa isi prezinte creatiile, ci spațiul în care își permite să creeze, să joace și să se dezvăluie complet. Acolo stă în pijamale. Acolo e libera, acolo isi traieste fiecare vers. Acolo își asumă vulnerabilitatea fără protecție. Acolo transformă scrisul în scenă si scena in scris.

În afara acestui spațiu, Maria alege altfel. Refuză expunerea totală, nu din distanță față de public, ci din respect față de propriul proces artistic. Este o alegere asumată, atipică, care face parte din identitatea ei creativă.

La Craiova Connect-Spring Edition, publicul va întâlni volumul „Când o nalbă răsare din greșeală” într-un context diferit: unul al dialogului, al prezenței și al întâlnirii cu un text care nu justifica, dar se lasă citit.

Pentru noi, ca organizatori, aceasta nu este o limitare, ci o formă de onestitate artistică. Nu toate creațiile trebuie mutate dintr-un loc în altul. Unele există deplin doar acolo unde s-au născut.

Iar faptul că Maria vine la Craiova cu această claritate este, în sine, o declarație.

Craiova Connect – Spring Edition aduce în prim-plan nu doar cultură și creativitate, ci și excelență în educație și tehnologie. Un exemplu puternic în acest sens este Soft Hoarders, echipa de robotică a Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova.

Cea mai veche echipă de robotică din Oltenia, Soft Hoarders este activă de peste un deceniu în cadrul competiției internaționale FIRST Tech Challenge, reușind performanțe remarcabile atât pe plan național, cât și internațional. De-a lungul timpului, echipa a reprezentat România de trei ori pe podiumul internațional, aducând prestigiu nu doar liceului, ci și întregii regiuni.

Formată din 18 liceeni pasionați de tehnologie, inovație și viitor, echipa Soft Hoarders demonstrează cum educația aplicată poate deveni motor de dezvoltare comunitară. Prezența lor la Craiova Connect are ca obiectiv informarea publicului larg despre competiția FIRST Tech Challenge, dar și evidențierea impactului real pe care echipa l-a avut în Oltenia, prin inițiative dedicate digitalizării și implementării soluțiilor tehnologice în comunitate.

Prin Soft Hoarders, Craiova Connect confirmă rolul său de platformă de dialog între educație, tehnologie și societate, punând în lumină o generație care construiește viitorul cu inteligență, pasiune și responsabilitate.

📍 Locație: Ramada Plaza Craiova

📅 Data: 25 februarie 2026

🎟️ Bilete disponibile pe biletin.ro

🔔 PRESALE

➡️ până la 1 februarie – 50 lei

➡️ după 1 februarie – 70 lei

🔟 Craiova de Zece revine din 15 ianuarie – publicul își poate vota favoriții.

Un eveniment realizat de CMB Media Events, în parteneriat cu Jurnal de Craiova.

LIMBA ROMANA SI LOCUL EI IN LUME

Emil Cioran zicea, mai în glumă - mai în serios: “...ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” 

De ce e limba română așa o limbă unică? 

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de “dor” și “doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

“Dor” și “doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra “românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume…“

Articol redistribuit.(Istorie si civilizatie /Doina Uynar)

De Eenzame Uitvaart (Înmormântarea Singuratică)

Olanda oferă un exemplu remarcabil de civism și umanitate prin proiectul cunoscut sub numele de „De Eenzame Uitvaart” (Înmormântarea Singuratică). Această inițiativă a luat naștere în anul 2002, în Amsterdam, la propunerea poetului și artistului vizual F. Starik (Frank Starik), care a coordonat proiectul până la moartea sa în 2018. Premisa de la care a pornit a fost simplă, dar cutremurătoare: nimeni nu ar trebui să părăsească această lume ca un simplu număr de dosar, fără ca numele să-i fie rostit și fără ca existența sa să fie onorată de o prezență umană.

În Amsterdam, atunci când o persoană decedează și nu are rude, prieteni sau resurse financiare pentru o înmormântare, responsabilitatea revine municipalității. În mod tradițional, aceasta era o procedură pur birocratică: trupul era dus la cimitir (adesea Cimitirul St. Barbara din Amsterdam) și înhumat sau incinerat în prezența strictă a funcționarilor. F. Starik a schimbat acest lucru prin înființarea „Poule des Doods” (Grupul Morții), un colectiv de poeți voluntari care și-au asumat rolul de a scrie și recita un poem personalizat pentru fiecare defunct nerevendicat.

Procesul începe cu o muncă de detectiv sensibilă. Atunci când serviciile sociale preiau cazul, poetul desemnat primește acces la puținele informații disponibile despre viața celui dispărut. Uneori, poliția sau asistenții sociali intră în locuința decedatului și descriu ce au găsit: un anumit gen de muzică pe un CD, o fotografie veche, o colecție de timbre, o chitanță de la un magazin de animale sau pur și simplu atmosfera din casă. Aceste detalii aparent banale devin „ancorele” realității pe care poetul le folosește pentru a reconstrui, în versuri, o schiță a vieții acelei persoane. Nu este vorba despre inventarea unei biografii false, ci despre onorarea urmelor reale lăsate în urmă.

Ceremonia propriu-zisă este sobră și intimă. La cimitir sunt prezenți, de obicei, doar patru persoane: șoferul dricului, doi gropari și poetul. Sicriul este coborât sau depus, iar poetul citește textul scris special pentru acea ocazie. Este un moment de reculegere care transformă o procedură administrativă într-un ritual uman. Poezia este apoi depusă pe sicriu sau înmânată arhivei municipale, devenind singura mărturie scrisă a faptului că acea persoană a fost văzută și recunoscută în momentul plecării.

Impactul acestui proiect a depășit granițele Amsterdamului. Modelul a fost adoptat și în alte orașe olandeze, precum Groningen, Utrecht sau Haga, dar și în Belgia, la Anvers (Antwerp), unde organizații similare colaborează cu autoritățile locale. Până în prezent, au fost organizate sute de astfel de ceremonii. F. Starik a publicat chiar și o carte intitulată „De eenzame uitvaart”, care cuprinde poveștile și poemele scrise pentru acești oameni invizibili ai societății.

Această practică subliniază o valoare fundamentală a societății olandeze: demnitatea fiecărui individ este inalienabilă, indiferent de statutul social sau de gradul de singurătate. Într-o lume a vitezei și a conexiunilor digitale, poeții olandezi ne reamintesc că o comunitate civilizată este aceea care are grijă de membrii săi până în ultima secundă, asigurându-se că tăcerea morții este spartă, măcar pentru o clipă, de o voce caldă care spune: „Te-am văzut. Ai existat. Drum bun”.