Puterea nu vine întotdeauna din câștigarea unei confruntări

Când nu mai reacționezi, când nu te mai justifici, când nu mai încerci cu disperare să dai explicații, când pur și simplu alegi să nu te mai implici în provocările altora, ceva se schimbă. Dintr-o dată, cei care obișnuiau să dețină controlul asupra ta, îl pierd. De ce?

Deoarece astfel de oameni se hrănesc cu reacțiile tale, cu emoțiile tale, cu energia pe care o investești în conflict, cu neliniștea sau cu nevoia ta de a te face înțeles cu orice preț și tocmai de aceea tăcerea ta îi dezarmează.

Atunci, când nu le mai oferi nimic din toate astea, nu mai au de ce să se agațe, nu mai au ce răstălmăci, ce folosi împotriva ta. Nu mai au cum să te destabilizeze.

Unii oameni, de cele mai multe ori fără să își dea seama, își construiesc relațiile în jurul tensiunilor, conflictelor, a dramelor emoționale. Au nevoie ca tu să fii tulburat, ca să se simtă puternici, să te enerveze, ca să simtă că dețin controlul, să te simtă vulnerabil, ca să se simtă importanți.

Dar când refuzi să mai intri în jocul lor, le iei toată puterea. Nu pentru că te lupți mai tare, ci pentru că nu te mai lupți deloc. 

Puterea nu vine întotdeauna din câștigarea unei confruntări, ci din înțelepciunea de a recunoaște că unele confruntări nu merită purtate.

Ursula Sandner

Cum recunoști un psihopat – 8 trăsături și comportamente

1. Este foarte șarmant și știe să se facă plăcut. Interacționează cu ușurință, spune povești care îl pun într-o lumină favorabilă și știe ce atitudine să adopte ca să câștige simpatia și încrederea celor din jur.

2. Are relații superficiale bazate pe interes, nu pe un atașament autentic. Îi privește pe ceilalți ca pe niște instrumente de care se folosește pentru a obține ceea ce își dorește.

3. Manipulează cu foarte multă ușurință. Îi flatează și îi laudă pe ceilalți pentru a le câștiga simpatia sau îi face să se simtă vinovați și rușinați, astfel încât ajung să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar face și chiar să se îndoiască de propria capacitate de a gândi și de a lua decizii.

4. Este lipsit de empatie și de compasiune. Poate înțelege foarte bine ce simte celălalt, dar nu este afectat de suferința lui. Tocmai de aceea poate profita de vulnerabilitățile cuiva și le poate folosi împotriva lui.

5. Nu simte remușcări sau vinovăție atunci când rănește pe cineva. Își justifică acțiunile, minimalizează suferința provocată și poate considera că celălalt „a meritat” ceea ce i s-a întâmplat.

6. Dă vina pe ceilalți pentru propriul comportament. Își găsește scuze și justificări, se prezintă drept victimă și îl poate face pe cel pe care l-a rănit să pară, de fapt, „agresorul”.

7. Se consideră mai presus de reguli. Crede că i se cuvin anumite privilegii, că poate face ceea ce dorește și că nu ar trebui să suporte consecințele propriilor fapte.

8. Poate fi impulsiv, agresiv și permanent în căutare de stimulare. Unii psihopați manifestă comportamente antisociale evidente, în timp ce alții pot funcționa foarte bine social și profesional, tocmai pentru că detașarea emoțională, farmecul superficial și egocentrismul le pot fi avantajoase în anumite contexte.

Ursula Sandner

CUM SĂ PIERZI UN ȘANTIER NAVAL DE UN MILIARD ȘI SĂ PARI GENIAL: MANUALUL ROMÂNESC DE AFACERI

 

"Dacă ai o casă de un miliard de euro și vrei să scapi de ea, cum faci? Simplu. Îl chemi pe unul din străinătate, îi dai cheile, îl pui șef peste gospodărie și îi zici: „Auzi, eu am 51% din casă, tu ai 49%, dar te las pe tine să administrezi tot. Eu doar stau pe prispă și mă uit.”

Ce face partenerul? Ca un manager versat, începe să-ți renoveze acoperișul. Dar nu cu banii lui, ci împrumutându-te pe TINE, de la firma LUI mamă, cu dobânzi prietenești. Că doar planul olandezului a fost simplu și diabolic de inteligent: ne-a dat bani cu împrumut ca să devină el stăpânul datoriilor, iar când statul a încercat să schimbe legea și să-și ia casa înapoi, ne-a executat pe loc, cerând toți banii odată ca să ne bage direct în faliment și să plece cu prada sau cu despăgubiri!

Câțiva ani mai târziu, când apa picură prin tavan și pereții au igrasie, partenerul își strânge valizele, își pune ochelarii de soare și îți bate la ușă cu un dosar gros:

„Prietene, îmi datorezi vreo 200 de milioane de euro pentru că ți-am administrat casa. N-ai bani? Nicio problemă, te bag în faliment și scoatem șandramaua la tarabă!”

Și ce face Statul Român, marele vizionar, acționarul majoritar, titanul de la Marea Neagră?

Păi, ce știe el mai bine! Își pune mâinile în șold, oftează adânc, își încasează indemnizațiile de ședință din Consiliul de Administrație și zice: „Aia e, ghinion... a fost o eroare de comunicare!” 🤷‍♂️

Așa s-a scris istoria la Șantierul Naval Mangalia. Un gigant industrial cu docuri imense, ieșire strategică la Marea Neagră și valoare geostrategică de nebănuit a fost adus la sapă de lemn printr-o schemă contabilă de manual. Partenerul olandez a condus mașina, a băgat combustibil scump de la propria benzinărie, a făcut accident, iar la final i-a trimis nota de plată pietonului de pe margine, adică nouă, cu datorii totale acumulate pe șantier de peste 160 de milioane de euro către grupul-mamă.

Unde au fost reprezentanții statului în tot timpul ăsta? 

Probabil la cafea. Au privit impasibili cum datoriile creșteau exponențial către firma-mamă din Olanda, până când mamutul industrial n-a mai putut respira și a intrat cuminte pe linia de plutire... a falimentului.

Iar cireșa de pe colivă?

După ce am lăsat perla industriei navale să se devalorizeze, am scos-o la mezat. Iar cumpărătorul vine la licitație și adjudecă totul pentru 138 de milioane de euro, adică o sumă la preț de soldare pentru un mamut industrial de un miliard, cu mii de oameni direct și indirect afectați și infrastructură unică în Marea Neagră.

Ne lăudăm la televizor cu „poziția geostrategică” și cu „Flancul Estic al NATO”, dar realitatea e mai simplă: suntem singura țară din lume capabilă să aibă o comoară în curte, să plătească chirie pe ea și la final să o dea cadou ca să nu mai aibă ce mătură.

Felicitări echipei de negociatori ai Statului Român! Data viitoare când mai privatizați sau „salvați” ceva, anunțați-ne și pe noi. Poate strângem câțiva vecini din bloc și cumpărăm și noi un aeroport sau o hidrocentrală la preț de bicicletă second-hand."

Angelica Alexe