Viața

Robert De Niro a spus: „Nu toată lumea pe care o vrei în viața ta te vrea în viața ei. Așa că nu te epuiza încercând să arăți bine sau să le faci favoruri atunci când lor chiar nu le pasă dacă ești acolo sau nu. Concentrează-ți energia pe cei care îți apreciază cu adevărat prezența și te apreciază pentru ceea ce ești. Viața este prea scurtă pentru a investi timp și efort în oameni care nu îți corespund. Înconjoară-te de cei care te fac să te simți valoros și care te susțin la fiecare pas.”

CELE 4 LEGI ALE VIEȚII.

Prima spune:

"Persoana care vine in viata noastra, este persoana potrivita"; adica nimeni nu vine in viata noastra din intamplare, toti oamenii din jurul nostru, care interactioneaza cu noi, sunt acolo pentru ceva, care sa ne faca sa invatam si sa mergem mai departe in orice situatie.

A doua lege spune:

"Ceea ce se întâmplă este singurul lucru care s-ar fi putut întâmpla. "Nimic, dar nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră nu putea fi altfel. Nici măcar cel mai mic detaliu.

Nu există "dacă aș fi făcut așa ceva, altceva s-ar fi întâmplat.. ". Nu. Ce s-a întâmplat a fost singurul lucru care se putea întâmpla și trebuia să fie așa pentru noi să învățăm lecția și să mergem mai departe. Fiecare situație care ni se întâmplă în viață este perfectă, chiar dacă mintea și ego-ul nostru rezistă și refuză să accepte asta.

Al treilea spune:

"Oricând începe este momentul potrivit. "Totul începe la momentul potrivit, nu mai devreme sau mai târziu. Când suntem pregătiți să înceapă ceva nou în viața noastră, atunci va începe.

Și al patrulea și ultimul: "Când ceva se termină, se termină. Pur și simplu. Dacă ceva s-a terminat în viața noastră, este pentru evoluția noastră, deci este mai bine să-l lăsăm, să mergem mai departe și să mergem înainte deja îmbogățiți cu acea experiență.*

Despre prietenie, cu dragoste

“Vechii greci nu aveau zei ai prieteniei, deşi aveau cultul prieteniei. Cum s-ar putea explica asta? Zeii şi zeiţele sunt plini de capricii, geloşi, impulsivi, mânioşi, îşi abandonează protejaţii, lovesc, îi folosesc pe oameni în propriul interes, îi înalţă şi îi coboară după bunul plac. Nu te poţi încrede în ei, nu te poţi bizui pe ajutorul lor, chiar când sunt de partea ta. Dacă în vechiul cer grecesc prietenia nu are un zeu, asta se întâmplă pentru că ea este deasupra capriciilor şi mâniilor, desupra dorinţelor hulpave, a răsplăţii şi a răzbunării. Nu există un zeu al prieteniei pentru că zeii nu sunt destul de senini ca s-o patroneze, nu se ridică la înălţimea ei.

Dintre cele trei feluri de prietenie pe care le numeşte Aristotel – prietenia din necesitate, cea din plăcere şi cea „perfectă, a oamenilor [...] care-şi doresc unul altuia binele“, numai cea din urmă merită numele de prietenie şi rezistă. Să doreşti binele pentru altcineva înseamnă, în acest din urmă caz, să-l doreşti, totodată, pentru tine.

Pe măsură ce nisipul se adună în cupa de jos, întoarsă spre pământ, a clepsidrei vieţii, şi omul nu mai aşteaptă nimic de la tumultul mişcător din cupa ei superioară, prietenia preţuieşte mai mult decât dragostea. Prietenia e refugiu, e odihnă, dragostea e câmp de luptă. (De altfel unica şansă a dragostei care s-ar dori salvată ar fi să se transforme în prietenie şi să iasă de sub capriciile Afroditei şi ale invidiei zeilor.)

Prietenia nu te face să suferi. Dacă te face să suferi, nu e prietenie.

Prietenia nu există fără reciprocitate şi fără egalitate, indiferent de valoarea, vârsta, sexul sau calităţile fiecăruia dintre prieteni. În momentul în care unul se simte deasupra celuilalt nu mai există prietenie.

Din prietenie nu poţi fi dat afară. Prieteniei nu i se desface contractul de muncă.

Prietenia nu poate fi întreruptă sau ruptă. Dacă o rupi, recunoşti că n-a existat prietenie.

Prietenia nu e fără sinceritate deplină: nu ascunzi păreri despre oamenii din jur, despre ceea ce trăieşti tu şi nici despre prietenul tău. Dacă eşti nevoit să ascunzi ceva, nu e prietenie. Dar nici nu trebuie să te simţi obligat să spui „verde-n faţă“ totul.

Prietenia e pe viaţă. Dacă s-a terminat, s-a terminat viaţa, şi nici chiar asta nu opreşte prietenia. Ea continuă atâta timp cât măcar unul dintre cei doi mai trăieşte şi trece apoi de la sine, ca la vechii greci, în poveste.

Prietenia nu poate fi interzisă. Dacă se întâmplă aşa, nu e prietenie, e ierarhie sau administraţie.

Prietenia are dreptul la cuvânt. Dacă i se ia acest drept, nu e prietenie.

 Prietenia e ca mierea: nu expiră şi nu are termen de garanţie. Dacă expiră, e marfă contrafăcută.

Te bucuri întotdeauna când îţi revezi un prieten, după orice interval de timp: minute, ore sau ani. Dacă nu te bucuri, nu e prietenie.

Prietenia nu suspendă judecata, dar e în afara judecăţii, creditul acordat prietenului e nelimitat.

 Umorul în prietenie, la fel ca în viaţă, nu e exclus. Dar nici condiţie sine qua non.

 Nu te împiedici de detalii ale trupului sau de gesturile celuilalt sau de defectele lui fizice, în prietenie. Dacă ajung să te irite, nu e prietenie, e căsnicie.

 Prietenia are caracteristici, nu reguli. Aşadar nu poate avea nici nereguli.

Prietenia nu seamănă cu zeii, seamănă cu Dumnezeu. Înţelege totul fără explicaţii. Dacă explicaţia apare, ea nu e pentru a explica, ci pentru a desfăta.

 Se poate greşi în viaţă. Asta nu tulbură prietenia care e dincolo de greşeală şi iertare.

 Prietenia e mai de preţ decât dragostea.

 Are toate aceste însuşiri, dacă e prietenie. Dacă nu le are, nu e prietenie. E, poate, dragoste.

 Prietenia adevărată se salvează. Dacă se pierde pentru totdeauna, nu e prietenie.”

Ioana Parvulescu