joi, 29 aprilie 2021

Interviu

Superb! Un interviu pansament de suflet!

”CEA MAI BUNA CALE SPRE IAD E SA TE CREZI BURICUL PAMANTULUI ."
 - ANTHONY HOPKINS

-“Cât de greu ţi-a fost să joci rolul unui bolnav de demenţă, pe care, culmea, îl cheamă tot Anthony?

Cel mai tare moment din viaţa mea de actor... Mi-a fost uşor să joc acest rol şi nu cred că m-am mai distrat aşa de bine la un film. Am avut norocul ca, în ultimii cinci ani, să  lucrez cu Richard Eyre şi Emma Thompson (nr. regizorul, respectiv actriţa din King Lear) sau cu Jonathan Pryce (nr. regizorul The Two Popes). Şi acum lucrez cu Olivia Colman, care este cea mai bună. Mă distrez muncind pentru că am ajuns la acea vârstă a melancoliei, simt cum mă împresoară. Oamenii pe care îi ştiam de o viaţă au murit, chiar şi oameni mai tineri ca mine au murit. Încerc să nu dramatizez, asta e viaţa! 

-Crezi că intensitatea şi durerea care se degajă din The Father vin din chinul celor ce îngrijesc oameni bolnavi de demenţă, cum e cazul personajului tău? 

Bolnavul de demenţă e, într-un fel, fericit. E în iad, dar nu ştie. E protejat de durere. Îmi pare mai rău pentru familiile acestor oameni, care sunt nevoiţi să-şi ducă părinţii la azil. Nici nu-mi pot închipui câtă amărăciune e acolo. Filmul  surprinde  foarte  bine  modul  în  care demenţa unui membru al familiei îi afectează pe ceilalţi, ajung să o ia şi ei razna. 

-Te face un astfel de film să te gândeşti mai mult la propria mortalitate? 

Nu  avem  cum  să  ghicim  viitorul,  iar  asta ne conferă o mare libertate! Într-un fel, mi-a fost uşor să gestionez subiectul, pe de altă parte  m-a  făcut  să  fiu  mai  introspect.  Mi-aduc aminte de parcă a fost ieri cum stăteam la căpătâiul tatălui meu mort. Mama era şi ea acolo, lângă trupul neînsufleţit. Şi mi-amintesc la ce mă gândeam: „Mda, nu eşti aşa şmecher cum te crezi, tot asta te aşteaptă şi pe tine.“ Asta-i viaţa! Vine o zi când Moartea îţi bate la  uşă.  Deci  suntem neputincioşi  în  faţa hazardului, nu ştim ce ne aşteaptă.

-Cum ţi s-a schimbat modul de a vedea viaţa pe măsură ce ai îmbătrânit?

Am  avut  o  viaţă fantastică,  iar  acum îmi văd toată existenţa foarte clar. Trecutul e atât de viu în mintea mea! Ai mei, tatăl meu, care  a  trudit  până  la  ultima  suflare,  mama, bunicii, toţi sunt aici, cu mine. Nu ştiu cum să explic, dar undeva în mintea mea, eu m-am întors  acasă,  în  Wales.  Poate  simt  iminenţa morţii, deşi nu stau cu frică. Ce sens ar avea? E inevitabilă. Nimeni nu scapă viu de pe planeta asta.  Acest  adevăr  simplu,  de  netăgăduit, m-a  eliberat  cumva,  m-a  uşurat  de  orice anxietate, nu pot schimba nimic. Mi-a adus un dulce sentiment al păcii. Mi-amintesc că mama, pe patul de moarte, la 89 de ani, era foarte împăcată, voia pur şi simplu să plece, îi ajunsese. Carl Jung spunea că, la un moment dat în viaţă, pe la 45-50 de ani, moartea devine o certitudine, o vedem la orizont. De aceea trebuie să ne bucurăm de timpul rămas.

-Ştiu că te-a pus pe gânduri pandemia, mai ales în privinţa modului în care izolarea a afectat oamenii.

Nu ştim niciodată ce lupte interioare duce fiecare om. Dureros de mulţi oameni se simt singuri, iar pandemia a dus la un apogeu al izolării. Eu şi soţia mea suntem foarte atenţi la  ceilalţi, intuim  imediat  când  oamenii  se simt singuri şi încercăm pe cât putem să îi susţinem. Singurătatea  e  adevărata  boală, iar pandemia asta este definiţia izolării. Aşa că fac şi eu ce pot să îi înveselesc pe cei din jurul meu, să îi încurajez. Să fiu bun cu chelnerul de la restaurant, de exemplu, care se expune şi munceşte până la extenuare.  Suntem  aşa  preocupaţi de propria persoană tot timpul. Eu nu pun mâna pe nimic în industria în care  lucrez,  mi  se  aduce  totul la botul calului. Oamenii care pun luminile, care  îmi cară  lucrurile, care îmi fac machiajul, părul, care mă filmează, datorită lor apare faţa mea de idiot pe marele ecran. Eu sunt nimic, doar un vehicul. Cea mai sigură cale spre Iad e să te crezi buricul pământului. 

-Privind în urmă la viaţa şi cariera ta, cum percepi totul? 

Mă uit în urmă la viaţa mea şi-mi zic: „Ce stranie  întâmplare!“.  Chiar  cred  asta,  nu vorbesc din cărţi, simt că suntem guvernaţi de un Ceva. Nu cred că sunt la cârmă, simt că am fost plimbat prin viaţă într-o maşină care merge foarte încet. Privesc în urmă şi mă întreb: „Ce naibii a fost asta?“. Trăiesc cu senzaţia că viaţa nu e altceva decât un vis, o iluzie. Oamenii vor spune că vorbesc prostii. Nu fac filosofie, dar simt că totul e un vis. Şi aşa am simţit mereu.”

Interviu preluat de pe Facebook

miercuri, 28 aprilie 2021

A dispărut Raiul

Să nu-mi spuneţi că nu aveţi timp de o doză de teatru. Iată un  fragment din piesa Marilenei Dumitrescu : Nu suntem melci. Sau suntem, nominalizată la concursul Cea mai bună piesă a anului 2018 organizat de UNITER.
"Intră Văduva, cu un buchet de flori, un mănunchi de lumânări și o urnă.
VĂDUVA: Aici e cimitirul?
NINA: Nu, adică nu cred.
VĂDUVA: Nu-i aici Narciselor 5? (Scoate o hârtie din geantă): Uite, mi-am notat aici adresa. Narciselor 5.
PAUL: E Narciselor 5, dar aici nu e niciun cimitir. E casa noastră.
VĂDUVA: Eu nu văd nicio casă. De ce ziceți că e casa dumneavostră? Ori locuiți în cimitir?!
NINA: Nuuu, cum să locuim în cimitir? Era o casă aici, dar a dispărut.
VĂDUVA: Ce ciudat! O să întârzii la înmormântare. Știți, mi-am pierdut un prieten. Adică era un prieten al soțului, că de-aia l-am luat și pe el (arată spre urnă). Pot să mă așez puțin? Mă dor picioarele. N-aveam alți pantofi negri decât ăștia cu toc.
NINA: Da, sigur. Luați loc... (Arată spre urnă): Dânsul e soțul dumneavoastră?
VĂDUVA: Da, e soțul meu, Andrei. A fost factor poștal.
PAUL: Și cum a ajuns... așa?
VĂDUVA: El a cerut să fie incinerat. Înainte să moară, bine-nțeles... Adică a cerut înainte să moară, dar l-am incinerat după ce-a murit.
NINA: Fireşte... Dar de la ce i s-a tras? A fost bolnav? Accident?
VĂDUVA: Nici una, nici alta. I s-a tras de la sănătate. Știți, în ultima vreme, era exagerat de sănătos.
PAUL: Și poți să mori din asta?!
VĂDUVA: Se pare că da. Știți, ce-i mult, nu-i bun... Or el, fiind factor poștal, mergea mult pe jos... Sănătate curată. A murit mergând. Știți cumva ce s-o fi întâmplat cu cimitirul?
PAUL: Habar n-am. Dar să știți că noi locuim aici de ani de zile și n-am auzit să fie vreun cimitir la noi în curte.
VĂDUVA: Serios? (Se mai uită o dată pe adresă): Narciselor 5... Înseamnă că a dispărut.
NINA: Cine?
VĂDUVA: Cimitirul.
NINA: Ai auzit, dragă? Nici să murim nu mai putem, că a dispărut și cimitirul.
PAUL: Bine, dar tu crezi că acolo mergem când murim? La cimitir? Nu mergem în rai?
NINA: Da, unii dintre noi. Ăia buni. Dar n-aș vrea să ajung singură în rai.
PAUL: Adică ce vrei să spui?
NINA: Știu eu?... De când n-ai mai fost la biserică?
PAUL: Adică sunt buni numai ăia care merg la biserică? Și care pupă moaște? Vrei să spui că tu n-ai păcate?
NINA: Ei, cine n-are păcate? Că de-aia ne-a pedepsit Dumnezeu și ne-a luat casa de sub noi.
VĂDUVA: Dumnezeu n-ar face așa ceva.
PAUL: Da’ chiar! Asta e o blasfemie. Adineauri ziceai că ți-au furat casa hoții, acum spui că ți-a furat-o Dumnezeu.
NINA: Auzi, Paul... Dar dacă a dispărut și raiul?
VĂDUVA: Cum să dispară raiul?!
NINA: Știu eu? Cum a dispărut casa, cum a dispărut cimitirul...
PAUL: Dar dacă a dispărut raiul, poate că a dispărut și iadul... Măcar nu mai ne e teamă că vom ajunge în iad."

marți, 27 aprilie 2021

Rugăciune


"Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul."

Spiridon Popescu

luni, 26 aprilie 2021

Compromis


"O poveste de mai demult, de pe când senioarele încă se mai  numeau babe. Cu totul incorect poitic. Dar ce treabă au babele cu politica?! Sau, hai să facem un compromis. O să numesc baba din povestea mea bunica. Nu se supără nimeni, aşa-i? Ei bine... nici nu-mi vine să vă spun. Mă gândesc că n-o să mă credeţi. Dar am să vă spun totuşi. Într-o zi, bunica a început să curgă. Ce s-a întâmplat? A întrebat-o unul dintre fii. M-am înţepat cu grebla. Sofico, pune-i un plasture bunicii, a spus fiu-său şi şi-a văzut de treabă. Nu ştiu ce treabă avea el. Dar bărbaţii ştiu să-şi facă de treabă ca să nu-i pună femeile la treabă. Sofica i-a pus un plasture. Dar bunica s-a fisurat prin altă parte. Nepoţeii o priveau curioşi. Ia uite, iar curge bunica. Deşi, ca să fim cinstiţi, la început doar picura. Dar din ce în ce curgea tot mai tare. Au dus-o la doctor. Acesta a privit curios, a întors-o pe toate părţile şi şi-a declarat neputinţa. N-am ce să-i fac. Pare o scurgere incurabilă. Sau încercaţi la un instalator, poate vă ajută. Instalatorul a venit, s-a mirat dar i-a trecut, apoi i-a montat câteva robinete pe unde curgea, ca măcar să nu mai curgă necontrolat. Nepoţeii s-au distrat o vreme cu robinetele bunicii, apoi s-au plictisit. Aşa sunt ăştia bătrânii, plictisitori. Nu prea mai ai ce să faci cu ei. Ăştia ai ei, familia, s-au strâns la un consiliu să se sfătuiască. Ce facem cu ea? S-o dăm la reşapat, a propus unul. Nu foloseşte, a spus fie-sa mai mare. N-aţi văzut? O repari într-un loc şi crapă prin altul. Da, aşa e... Aici au fost toţi de acord. S-o ducem la azil, au propus câţiva. Nu vrea la azil. Ei, dar ce, e după ea?! S-au interesat, dar azilul costa prea scump. Aşa că au lăsat-o să curgă în voia ei. O scoteau prin curte, să nu ude covoarele. Bunica, adică baba din povestea mea, se făcea din ce în ce mai mică. Pentru că ceea ce curgea, dus era. Nimic nu mai venea în loc. Ştiţi, din cauza hormonilor, a zis nepotu-său student la medicină. Nu mai are hormoni de creştere. Bunica clipoci uşor, în semn de aprobare. Da, aşa e. Nu mai am. Apoi începu să susure printr-un alt loc. Cu timpul se obişnuiseră cu bunica asta curgătoare şi din ce în ce mai mică. Dar mie îmi era frică. Încă îmi este. Până ce bunica, într-o zi, a dispărut de tot. Se scursese toată viaţa din ea. Cum unde? În pământ. Pe urmele ei, pe unde trecuse picurând, curgând, susurând au răsărit ghiocei, violete, păpădii. Chiar şi nişte guguştiuci am văzut. Uite aşa se schimbă anotimpurile."
https://www.facebook.com/marilena.dumitrescu

sâmbătă, 24 aprilie 2021

Despre colivarese jalnice, fanatice și false

Doar un gând și atât. 

Sunt oameni care ştiu multe citate din Biblie, dar în interiorul cărora e doar pustietate şi nicio fărâmă de cer. 
Sunt şi oameni din adâncul cărora izvorăşte o frumuseţe deosebită fără a cita din Sfânta Scriptură. 
Aceştia din urmă au înţeles că putem păstra cerul şi lumina în noi şi că frumuseţea interioară este cea care dă sens cuvântului OM.
                    

Nu am fost reprezentat de niciun guvern

"Nu am fost reprezentat de niciun guvern și de nicio conducere în România. De când mă știu, Țara a fost condusă prost, dovada se vede cu ochiul liber:
- exodul de forță de muncă și de inteligență ;
- lipsa unei infrastructuri funcționale;
- înstrăinarea resurselor naturale;
- exportul de materii prime;
- desființarea și distrugerea sistematică a industriei;
- distrugerea și vânzarea flotei de petroliere, mineraliere și pescuit oceanic;
- nesfârșitele reforme din învățământ, sănătate și administrație publică, care urmăresc destabilizarea nicidecum funcționalitatea;
- ridicarea la putere a unor persoane care răspund la comenzile cancelariilor europene, nu la nevoile noastre;
Toate acestea arată că România este condusă greșit, de oameni aleși greșit, care au transformat Țara noastră într-o colonie."
Iulian G. 

Perle din armată mai știți și altele?



1. V-ați parfumat ca niștecurve! Numai nevastă-mea și fiică-mea se mai parfumează așa.
2. Bateți trei pași și începeți să cântați cu stângul!
3. Măi rahat, nu mai mișca în formație că te mănânc!
4. Bagați la tărtăcuță, regulamentul nu poate fi încălcat absolut niciodată, cu excepția situațiilor prevăzute de regulament!
5. Să nu mai prind picior de soldat nebărbierit prin unitate!
6. Instrucția domnului medic militar Ionescu, cu tema „Cum rămân sănătos” se amână pe motiv de boală…
7. O mână criminală a dat cu piciorul și a spart chiuveta!
8. Am auzit un zâmbet în formație!
9. Sergentul Popescu va fi pedepsit cu cinci zile de arest pe motiv că imitând vocea locotenentului Ionescu a urlat ca un bou…
10. Să nu mai prind televizorul mergând noaptea prin cameră!
11. Dacă sunteți proști și nu țineți minte, cumpărați-vă un carnețel și un pix și țineți-le la buzunarul de la piept și vă puteți nota. Uite așa ca mine…
12. Varianta 2: Dacă sunteți prea proști să vă aduceți aminte scrieți-vă pe ceva. Și eu îmi scriu totul.
13. Aveți grijă la pragul ăla de sus. Dacă vă dați cu capul de el rămâneți proști pe toată viața. Și eu mi-am dat de trei ori, de aia știu…
14. Unuia i se face morala în fața plutonului: Aveți în față un măgar și un porc…(urmează muștruluiala și la sfârșit)… treci la loc în formație,măgarule!
15. La instrucția de front, dom’ plutonier ordonă: „Pluton, alinierea în front câte unul! Pentru verificarea bocancilor, ridicați piciorul drept!”Unul dintre soldați ridică, din greșeală, piciorul stâng, la care dom’ plutonier, văzând și un bocanc stâng ridicat, strigă imediat: „Bă, care airidicat amândouă picioarele?”
16. Sergentul către soldați: – Trebuie să țineți dușmanul tot timpul în ochi…Ce te holbezi așa la mine, soldat!?…
17. Fruntașul Popescu va fi pedepsit cu cinci zile de arest pe motiv că a fost găsit cu o persoană de sex feminin la gardul unității în loc să fie în pat…
18. Plutonierul față de soldat: „Bă, tu ești un mic căcat față de mine!”
19. Plutonierul către trupă: „Soldați, sunteți 3, împărțiți sectoru-n 4 și luați fiecare câte o bucată!”
20. Domn’ colonel, referitor la reinstaurarea disciplinei: „De azi întoarcem foaia cu 360 de grade și chiar mai mult!”
21. „Soldat răspunde numai prin da sau nu: cine te-a învățat să faci patul așa?”

joi, 22 aprilie 2021

Franz Kafka

La 40 de ani Franz Kafka (1883-1924), care nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, se plimba prin parc în Berlin cand a întâlnit o fetiță ce plângea din cauză că și-a pierdut păpușa preferată. Ea si Kafka au căutat păpușa, dar fără succes.
Kafka i-a spus copilei să se întâlnească ziua următoare să o caute. A doua zi după căutări fără rezultat, bărbatul i-a dat fetiței o scrisoare de la păpușă în care scria "Te rog nu plânge, am pornit într-o călătorie ca să văd lumea. Am să-ți scriu despre aventurile mele."
Așa a început o poveste ce a continuat până la sfârșitul vieții scriitorului.
În timpul întâlnirilor sale cu fetița, Kafka îi citea scrisori atent compuse din partea păpușii cu mesaje pe care fetița le considera adorabile.
În final Kafka a adus înapoi păpușa (a cumpărat una nouă) pe care a dus-o la Berlin.
"Nu arată deloc ca păpușa mea", a zis fetița. Franz i-a dat fetiței o altă scrisoare în care menționa: "Călătoriile m-au schimbat." Micuța a îmbrățișat păpușica și a luat-o acasă fericită.
Un an mai târziu Franz Kafka moare.
După câțiva ani, fetița devenită adult găsește în păpușă o scrisoare. Era semnată de Franz Kafka și spunea: " Tot ceea ce iubești probabil va fi pierdut, dar în final, dragostea se va întoarce sub altă formă."
M. Kumpfmuller: Splendoarea vieții

Știați că LUPUL...

Știați că LUPUL.....
- nu mânca niciodată cadavrul
- nu se împerechează decât cu un singur partener ,nu se împerechează  cu mama sau sora lui ca alte animale..
- Are o singură pereche lup pe viață și nu trădează și dacă moare rămâne singur(ă ),lupul își cunoaște bine puii (precum omul).
- Este SINGURUL animal care își AJUTĂ   PĂRINȚII după ce au ajuns la bătrânețe și  le aduc vânatul ( mâncarea)..
- Lupul doarme doar cu un ochi, iar celălalt rămâne deschis!
- Când un lup este rănit devine  vârful ferocității  sale.
- Când omori un lup, el nu țipă la moarte și se tot uită în ochii tăi cu priviri fixe până iese sufletul din el!!
- Se mai spune că este SINGURUL  animal capabil să se LUPTE cu SPIRITUL  RĂU!.

Va fi mai bine?

"În România va fi mai bine când noi toți vom înțelege că nu suntem în concurență, ci în colaborare și că depinde de fiecare dintre noi să facem asta. Mai pe scurt, în România va fi mai bine când noi toți vom vrea să fie bine!
#NoapteBunăRomânia "
#CIE

miercuri, 21 aprilie 2021

Despre libertate

"Liber ești numai în groapă sau în urnă la crematoriu. Oamenii numesc libertate posibilitatea de-a-și exprima nesancționați părerile. Din punctul ăsta de vedere, sunt relativ liberă, în mediul în care trăiesc. Altminteri, omul este condiționat dinainte de-a se naște: al cui fiu este, în ce mediu va trăi, cine-i vor fi vecinii, dascălii, modelele - presupunând că le va avea - Țara în care se va fi născut, regimul în care va trăi. Cum să fii lier atâta timp cât depinzi de atâția factori și când există ființe care depind de tine?"
        ~Ileana Vulpescu, Arta Compromisului~

luni, 19 aprilie 2021

Reguli de viață



"1) Fii optimist și nu vei avea nimic de pierdut.
2) Iubește-ți și respectă-ți părinții, doar ei îți vor oferi în viață totul necondiționat, restul se numesc schimburi de servicii.
3) Dacă tu o iubești, restul sunt detalii nesemnificative.
4) Cea mai frumoasă femeie este cea pe care tu o iubești.
5) Femeia are întotdeauna dreptate.
6) Dacă cineva vrea să te loveasca nu ai cum să-l oprești, dar te poți apăra. Apără-te cum poți mai bine.
7) Un om de caracter ia atitudine în fața oricui, e mereu sincer și spune ce gândește.
8 ) Cine are curajul să vorbeasca atunci când  toți tac, are dreptul să tacă atunci când toți vorbesc.
9) Nu te purta niciodată urât cu un copil sau in fața unui copil oricât ai fi de nervos.
10) Nu ai dreptul sa descurajezi pe nimeni, cu atât mai putin un copil.
11) Toate visele tale se pot realiza dacă tu crezi în ele.
12) Omul care iubește viața se va despărți de ea zâmbind.
13) Trăiește viața cum vrei tu, nu cum vor alții, pentru că oamenii te vor critica, te vor judeca, dar la final când viața se va termina toți vor spune că ai fost un om bun!"
#CIE

sâmbătă, 17 aprilie 2021

Cele 7 minuni



“Ana era o fetiţă de 9 ani care trăia într-un sat. Fetiţa terminase clasa a IV-a şi aflase cu bucurie că a fost admisă în clasa a V-a la una dintre cele mai bune şcoli din oraşul învecinat. În prima zi de şcoală, Ana a mers în grabă spre autobuz, nerăbdătoare să ajungă la şcoală.

Când a ajuns, fetiţa a cerut câteva indicaţii altor elevi pentru a reuşi să ajungă în clasa sa. Pentru că Ana era îmbrăcată modest şi ştiind că este dintr-un sat mic, copiii au început să râdă de ea. În scurt timp, a venit şi profesorul şi le-a cerut tuturor să facă liniște, a prezentat-o elevilor pe Ana şi le-a spus că ea le va fi colegă de acum înainte. Ora a început şi profesorul le-a cerut elevilor să fie pregătiți pentru un test de câteva minute. El le-a cerut atunci copiilor să scrie care sunt cele şapte minuni ale lumii.

Toți au început să scrie repede. Ana însă scria mult mai încet decât colegii săi.

După ce copiii au predat foaia, mai puţin Ana, profesorul a venit lângă fetiţă să vadă dacă s-a întâmplat ceva. “Nu-ţi face griji, Ana. Scrie ce ştii, restul elevilor au terminat atât de repede pentru că au învăţat despre ele în urmă cu două zile.”

Atunci, Ana îi spune profesorului: 
“Mă gândeam că sunt atât de multe lucruri şi e greu să aleg doar şapte.” Apoi i-a înmânat foaia profesorului.

Profesorul a început să citească cu voce tare răspunsurile copiilor şi majoritatea erau corecte:
 Mare Zid Chinezesc, Coloseumul, Stonehedge, Marea Piramidă din Giza, Turnul din Pisa, Tajmahal, Grădinile suspendate din Babylon şi tot aşa.

Profesorul era fericit că elevii au ţinut minte tot ce i-a învăţat. Când a ajuns la răspunsurile Anei a început să citească: 

CELE 7 MINUNI SUNT –  să vezi,  să auzi, să simţi, să râzi, să gândeşti, să fii bun, să iubeşti!

Profesorul a rămas uimit, iar toată clasa a amuţit. 
Astăzi, o fetiţă dintr-un mic sat uitat de lume le-a reamintit care sunt cele mai importante daruri pe care fiecare dintre noi le-a primit şi care sunt adevărate minuni."

Ce a scris Ileana Vulpescu la 80 de ani...



„La 80 de ani, cum nu mă pregătesc de grădiniţă, am tras şi aceste concluzii despre lumea-n care trăim.

Pământul, socot, este ori un loc de ispăşire ori o colonie penitenciară a altei lumi, iar noi, orişicum, cobaii. Cu aceste vederi, am zis că, dacă tot mi s-a dat viaţă, atunci s-o trăiesc.

Modest, fără fumuri, într-o lume tot mai restrînsă. Oricum, altă viaţă nu mi-aş dori. Scriu fiindcă am vrut să comunic în felul ăsta cu semenii mei.

Am trăit pînă la 15 ani în regim monarhic, pe urmă în comunism şi, din 1990, în regimul succesor acestuia, în care s-au ilustrat o mulţime de nepoţei ai Kominternului. Bine, un bine pentru toată lumea, n-a fost niciodată-n România şi nicăieri pe Pămînt. Nu mi-a fost drag internaţionalismul comunist, nu mi-e drag nici internaţionalismul capitalist. Mă doare să văd că patriotismul este asimilat sifilisului şi blenoragiei. Mă-ntristează să văd că, în comparaţie cu politica,  bordelul este o mănăstire. Că învăţămîntul este o parodie, că-n spitale trebuie să-ţi aduci şi tifon de-acasă. 
La acest ultim capitol am bătut de departe comunismul.

Cultura a ajuns o aventură individuală, iar limba română din mass-media, o păsărească de rîs şi de plîns.

Ce fac eu ? Mă uit cum fuge timpul. Viaţa m-a-nvăţat să rîd cu măsură şi să-mi economisesc lacrimile.

Dacă într-un viitor neprecizat cineva m-ar mai citi şi m-ar comenta, aş dori să se refere doar la ceea ce-am scris.

N-am nimic de ascuns autobiografic, dar îmi consider viaţa cît se poate de banală, deşi n-am trăit-o-n dorul lelii.

La 80 de ani, le urez tuturor (şi mai ales celor tineri) să-şi întărească vîrtos cocoaşa, să-şi poarte cu demnitate crucea şi să se bucure de fiecare clipă ca şi cînd ar fi ultima."

vineri, 16 aprilie 2021

CHARLIE CHAPLIN remember



In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obtine ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Respect.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.”
Charlie Chaplin

joi, 15 aprilie 2021

AXIOMA LUI PRUTEANU!



„Cultura de masă s-a degradat înfiorător fiind infestată de grosolănie, sexualitate de mahala, incitare la ură, umor grobian, șmecherie, agramatism, ignoranţă. Televiziunile oferă 0,01% cultură. Se urmăreşte, parcă, îndobitocirea acestui neam.”
(George Pruteanu)

Vreme rea


"La nici doi ani după nuntă, nevastă-sa a început să ningă. La început el nu s-a speriat. A crezut că e normal. Nu mai fusese însurat până atunci, aşa că nu ştia mare lucru despre femeile măritate. Ea era frumoasă aşa, ninsă. Dar lui îi era din ce în ce mai frig. Aşa că a început să bea. Seara, după lucru, mergea cu colegii la băut. Beau şi vorbeau despre neveste. Aflase de la ceilalţi că toate femeile măritate ning uneori. Unele chiar viscoleau câteodată. Altele, dimineaţa erau pline de rouă.  Unele se înceţoşeau, iar altele se înnorau şi plouau zile în şir. Mai ales englezoaicele. Englezoaicele erau nevestele englezilor. N-ar fi aflat asta dacă n-ar fi lucrat la o multinaţională. Într-o zi, un corporatist din ăsta a dispărut. Au aflat mai târziu că fusese surprins de avalanşa de nevastă-sa în pat cu o colegă nemăritată şi însorită. Au ţinut un minut de reculegere, dar nimeni nu s-a gândit la corporatistul mort sub zăpezile nevestei. Toţi s-au gândit la nevestele lor care, înainte de a se mărita, erau toate numai raze de soare. Apoi s-au îmbătat criţă, pregătindu-se pentru tornada de-acasă. Hei, bărbaţilor! Să ştiţi că femeile răsar şi strălucesc doar pe cer senin."
Din volumul în pregătire Proză scurtă şi nebună de Marilena Dumitrescu 

miercuri, 14 aprilie 2021

Lecții pe care le-am învățat în ultimul an:



1. China a câștigat al treilea război mondial fără să tragă nici un foc.
2. Europenii nu sunt așa de educați cum par.
3. Bogații sunt de fapt mai puțin imuni decât săracii.
4. Nici un preot, șeic, guru sau astrolog, n-a putut salva nici un pacient.
5. Cei ce lucrează în sănătate valorează mai mult decât fotbaliștii de legendă.
6. Animalele se simt probabil la fel la grădina zoologică, cum ne simțim noi în carantină.
7. Planeta se regenerează rapid fără intervenția umană.
8. Petrolul e inutil într-o societate fără consum.
9. Majoritatea oamenilor pot lucra confortabil de acasă.
10.Toată lumea poate supraviețui fără junk food.
11.Să duci o viață igienică nu e deloc dificil.
12. Și bărbații pot găti.
13.Media e plină de proști.
14. Actorii sunt doar entertaineri, nu eroi.
15. Viața e foarte fragilă; aveți grijă de ea.

De pe net

NEAM DE ZEI



Noi nu suntem mancurții nimănui,
Noi robi n-am fost barbarilor sălbatici,
Puneți-vă cuminți pofta în cui!
Popoare de nomazi și de astmatici.

Expulsie de curve prin nisipuri,
Popor de hoți ce-ați rătăcit prin oaze,
Intoxicând prin medii cu tertipuri,
Cu limbi spurcate în lins de găoaze.

Oricine are dreptul la pământ,
La viață, la tain, la cânt și țipăt,
Dar pe pământul nostru doar mormânt,
Și-o piatră vă vom așeza la capăt.

Voi pielea de cămilă azi pe cap,
Vă străduiți să ne-ndesați degrabă,
Să devenim mancurți cu handicap,
Ne ticluiți perpetua corvoadă.

Și cât o să vă rabde Dumnezeu?
Și cât să vă mai suportăm hachițe?
Noi suntem daci, iar voi popor ateu,
Și v-ați născut din prea bolnave spițe. 

O să ne repliem iar pe Carpați,
În sanctuare fără de stihie,
Și-o să vă botezăm doar cu scuipați,
Noi încă purtăm cușmă, nu tichie!

Noi niciodată nu vom fi mancurți,
Noi suntem neam de zei născuți în munți !

JIANU AUGUSTIN 
14 aprilie 2018

marți, 13 aprilie 2021

Mai avem voie să trăim?

,,Bine, și noi, ăștia sănătoși, presupunând că mințile voastre bolnave pot accepta conceptul de oameni sănătoși, mai avem voie sã trăim?
Uite că existăm, uite că n-am murit, uite că răsuflăm încă sub prosteala voastră de hârtie pânzată! 
Uite că nu, n-am murit, uite că n-am umplut șanțurile cu stârvurile noastre de asimptomatici care vă tot infectăm... 
Morților vii, ne dați voie și nouă, ăstora vii și neatinși de boala voastră, să trăim?! 
Ne dați voie să nu ne intereseze mucii voștri, febra voastră eroică? 
Avem voie să ducem pe picioare cancere, boli autoimune, boli de toate felurile, dureri, suferințe inimaginabile, pareze, infirmități, care n-au noblețea căcatului vostru de viroză respiratorie?!! 
Vă împăunați cu tulpinile voastre, mereu mai exotice, mai mortale, mai aducătoare de coșmaruri în care plutiți, orbi, de un an! 
Trăiți voi, morților, în lumea voastră, numărați-vă zilnic rândurile, dar lăsați-ne să viețuim vii în lumea noastră vie! 
Pentru că v-am demonstrat că trăim, și nu datorită măștilor voastre, care nu v-au protejat, nu datorită gelurilor voastre antiseptice, care nu v-au protejat! 
Pentru că, pur și simplu, suntem oameni sănătoși, și cel puțin căcatul vostru de virus nu s-a lipit de noi! 
Ah, cu ce satisfacție jubilați când cade unul dintre noi... Cum vă curg balele pe sub mizeria aia lipită de bot! 
Dar știți ceva?! 
Noi suntem mai mulți, suntem imensitatea vie, și vii trăim, morților! 
Hai, masca pe bot, să vă salvați! 😷"

Autor: Valentin

luni, 12 aprilie 2021

Seva vieții mele

«Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu.» Marcel Iureş

duminică, 11 aprilie 2021

Când ne vom reveni?

"Nu sunt unul dintre cei care l regreta pe Ceausescu pentru ca ajunsese un nebun cu cultul personalității. La început a avut ceva rezultate dar a fost mai mult datorita faptului ca romanii erau muncitori și cu bun simt.
    Dar despre altceva voiam sa vorbesc, despre învățământ. Atunci se învață carte, profesorii erau respectați, aveau un statut, elevii știau mai devreme ce doresc sa facă în viata. Examenele de treapta erau examene, cel de admitere la facultate la fel.
  Acum, toată lumea are facultare: de drept, litere, marketing, sociologie, inginerie dar foarte putini sunt cei care învață ceva pe acolo. Cred ca la medicina e mai greu sa treci și sa nu înveți zic.
   Profesorii de liceu nu sunt respectați, sunt prost plătiți, mai ales la început, batjocoriți de unii elevi și de unii părinți.
  La conducere sunt câteodată oameni care nu știu sa lege doua cuvinte în limba romana. Ce sa mai vorbim de altceva.
  Nu știu când ne vom reveni noi ca popor pentru ca în loc sa dam dovada de abnegație, înțelepciune și bun simt, asa cum au făcut bunicii și părinții noștri care au trecut prin perioade mult mai grele decât noi, noi ne lamentam, dam dovada de nesimțire, infatuare, lene, incultura și multa prostie care e altceva. Nu știu când ne revenim.
  O zi buna!"
https://www.facebook.com/dan.marcinschi

sâmbătă, 10 aprilie 2021

Aroganta

Aroganța este soclul pe care un imbecil își înalță statuia suficienței.
Jianu Augustin 

One love

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3805338702835007&id=100000767446176

Iartă, iubește, bucură-te!

Florile înfloresc și atunci când nu le privește nimeni. Pomii dau roade fără să întrebe cine le mănâncă...Când oamenii devin oameni unii pentru alții, se deschide cerul peste pământ. Doar iubirea naște iubire...
Iartă, iubește, bucură-te!
Fă rai din ce ai....!!!
Hrisostom Filipescu

sâmbătă, 3 aprilie 2021

Singurătate

Într-o zi, un tânăr vine să stea de vorbă cu un bătrân care prefera să trăiască izolat de lume.
"Nu te saturi să fii singur tot timpul?"
Bătrânul răspunde: "Am mult de lucru. Trebuie să antrenez doi șoimi. Și doi vulturi. Să calmez doi iepuri și să antrenez  șarpele. Să motivez măgarul și să îmblânzesc leul."
"Dar nu văd deloc animale pe aici! Unde sunt?"
"Sunt animale care trăiesc în noi. Doi 'șoimi' atacă tot ce văd. 
Bun-rău, util-dăunător, trebuie să-i învăț să distingă. Pentru că sunt ochii mei.
Doi 'vulturi' distrug, rănesc tot ce ating. Trebuie să-i învăț să slujească și să ajute fără să facă rău. Pentru că sunt mâinile mele.
"Iepurii" se tem mereu, fug și se ascund. Trebuie să-i calmez și să-i învăț să facă față situațiilor dificile, nu să scape de necazuri cu orice preț. Pentru că sunt picioarele mele.
Partea cea mai grea e să privești 'șarpele'. E într-o cușcă strâmtă, încuiat în siguranță, dar e mereu gata să atace, să înțepe, să otrăvească pe oricine se apropie de el. De aceea trebuie să-l urmez și să fiu disciplinat. Pentru că asta e limba mea.
Măgarul, după cum știe toată lumea, este foarte încăpățânat, veșnic obosit și nu vrea să-și facă treaba. De aceea, trebuie să-l învăț să fie recunoscător și să rămână în mișcare. Pentru că e corpul meu.
Iar în final, am de îmblânzit un "leu" care vrea să fie rege și să comande tuturor. E mândru, arogant și pretinde ca lumea toată să se învârtă în jurul lui. Trebuie să disciplinez leul. Pentru că este Ego-ul meu".
După vezi, am mult de lucru, tinere..."
Bătrânul era Lev Tolstoi.
(de pe Fb)