12 ani de blogosfera olteneasca de Dragobete

Dragobetele este o sărbătoare tradiţională românească care se sărbătorește pe 24 februarie. Acesta se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară.

Asociaţia Bloggerilor Olteni a fost înfiinţată acum 12 ani şi având drept scop promovarea sau mediatizarea unor evenimente care vor avea sau au avut loc la care autorul articolului a participat efectiv.

Aniversarea celor 12 ani de la înfiinţare a avut loc la Casa Romanescu alături de platouri cu aperitive reci, calde şi friptură stropite cu vinuri de la Domeniile Vânju Mare.

Cei care vor să cumpere vinuri de la aceasta cramă le pot găsi la magazinul aflat în Craiova pe bd. Carol I, nr. 84.

Cu ocazia evenimentului am sărbătorit şi a-120-a degustare de vinuri organizată de ASBO.

Acestea au fost vinurile de la degustare:

- Mirage Riesling Italian sec.

- Mirage Rose sec.

- Divin Fetească Neagră demisec.

Vinurile şi diverse informaţii despre cramă au fost prezentate de Ion Gîrniţă, proprietarul Domeniilor Vânju Mare.

Casa Nicolae Romanescu este un monument de arhitectură de interes național din municipiul Craiova, situat pe Calea Unirii, lângă Biserica Mântuleasa. Casă, ce a aparținut familiei Romanescu, poartă numele celebrului om politic Nicolae Romanescu (consilier, primar al Craiovei, deputat și senator timp de 48 de ani), cunoscut mai ales pentru înființarea parcului ce azi îi poartă numele. Din 1974, Casa Romanescu mai este cunoscută și drept Casa Universitarilor, spațiu activităților cultural-științifice organizate de cadrele didactice de la Universitatea din Craiova.

Spirit occidental, modern și vizionar, Nicolae Romanescu a fost personalitatea care a influențat în cel mai spectaculos mod fața Craiovei. Proiectele sale de modernizare a orașului au inclus realizarea parcului ce îi poartă numele, alimentarea cu apă potabilă, canalizarea, ecologizarea mediului, electrificarea orașului și iluminatul public, pavarea, alinierea și modernizarea străzilor, amenajarea parcurilor de pe lângă școli și biserici, amenajarea pieței centrale, extinderea abatorului, dezvoltarea comerțului și a industriei, impulsionarea culturii și învățământului. În 1885 a întemeiat o Școală de menaj la Craiova, iar în 1901 a introdus cel dintâi atelier-școală din țară. Cea mai romantică idee a sa a fost transformarea grădinii Bibescu într-un mare parc natural (azi Parcul Nicolae Romanescu), fapt pe care l-a și transformat în realitate cu ajutorul arhitectului peisagist francez Edouard Redont, care a întocmit planurile.

Parcul Nicolae Romanescu este în prezent unul dintre cele mai importante obiective turistice din Craiova.

Gama de vinuri Mirage este o gamă creată de oenologii de la Domeniile Vânju Mare special pentru zona de HoReCa. Sortimentele gamei sunt toate vinuri seci, fermentate după metoda tradițională, fără adaosuri în fermentare, iar vinurile roșii sunt nebaricate, dar s-au obținut prin proces de fermentație continuă, gravitațională.

Majoritatea vinurile gamei, albe, rose sau roșii, sunt cupaje de două soiuri, primul principal (imaginea) şi al doilea de completare (imaginea răsturnată), pentru intensificarea gustului şi aromelor. Soiurile care se cupajează sunt alese astfel încât să se completeze unul pe celălalt, pentru a îmbogăți paleta de arome şi gusturi, fermecându-l pe consumator, iar învechirea în sticlă de minim șase luni le transformă într-o atracție irezistibilă.

Divin înseamnă prin definiție ceva provenit de la zei, de la Dumnezeu. Figurativ, gama Divin are în componență vinuri cu caracteristici puternice, făcute de oameni pentru zei, sau pentru Dumnezeu.

Gama este creată pentru domeniul Horeca şi destinată numai pentu evenimente, întâlniri sau petreceri. În realizarea lor, oenologii cramei Vânju Mare şi-au dat silință să creeze licori în care să scoată în evidență terroir-ul deosebit al zonei Vânju Mare şi influența acestuia asupra aromelor soiurilor de struguri.

Puteți degusta aceste vinuri în orice companie şi cu orice prilej şi vă veți delecta cu gusturile lor deosebite, care vă vor înveseli cu siguranță.

Eu am apreciat vinul a cărui preparare costă cel mai mult Mirage-ul Rose sec care este o fetească neagră vinificată în rose. Terroir-ul din zona Vânju Mare este cel mai propice pentru o feteasca neagră „preparata aşa cum scrie la carte”. Este un vin cu arome discrete, în care regăsim notele fructelor de pădure bine integrate.

Petrecerea s-a încheiat cu poza de grup, dans şi un tort aniversar delicios.

LA MULŢI ANI ASBO!

Legenda lui Dragobete

Dragobete a fost fiul babei Dochia, o tanara deosebit de frumoasa. Legenda spune ca ar fi adormit intr-o poiana, iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat in ceata si ar fi lasat-o însărcinată. Dupa 9 luni de zile, s-ar fi născut Dragobete, fiul acesteia. La nastere, a avut 4 ursite: Primavara care i-a daruit iubirea, prospetimea florilor si tineretea fără batranete, Vara care i-a daruit dulceața fructelor si caldura dragostei, Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i inveseli pe oameni cu cantecele lui, iar cea de-a patra ursitoare, Iarna i-a dat o imbracaminte alba cu sclipiri de diamante. Dragobete a ajuns sa fie îndrăgit si iubit atat de femei, cat si de bărbați. Se pare ca, toate darurile l-au ajutat sa seduca toate tinerele care ii ieșeau in cale, motiv pentru care a devenit simbolul dragostei. Totusi, intr-o zi, cand deja era tanar fecior, a intalnit un intelept care l-a dus in munte si l-a invatat totul despre plante si animale. In plus, in noaptea de 23 spre 24 februarie, aparea in visele baietilor si ii invata tainele iubirii. Dupa sute de ani in care Dragobete i-ar fi invatat pe oameni sa iubeasca, el a murit si a fost transformat intr-o planta numita “Navalnic”, care apare primavara devreme in poieni.

ÎN ORAȘUL CU IUBIRE

În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,

Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...

E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt! i

Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!

În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,

De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.

Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc

Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"

În oraşul cu iubire nu există cerşetori,

Toată lumea dăruieşte doar emoţii şi fiori!

Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,

Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...

În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,

Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"

Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,

Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...

În oraşul cu iubire, nu există umilinţă

Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă

Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,

Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"

În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori

Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!

Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască

Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!

O poveste care poate fi adevărată

Această poveste s-a aflat de la un doctor, care acum este mort (a murit in 1999) si care a locuit lângă Tg.Jiu. 

Parintii sai au fost directori la școlile din Tg Jiu: cea de băieți si cea de fete.

Tatăl sau, Matei Stoicoiu, a cumpărat o casa chiar în Tg. Jiu ca să fie aproape de școală. Într-o vară, când se plimba prin parcul de la Tg. Jiu l-a întâlnit pe Brâncuși în parc. Ei se cunoșteau, deoarece fuseseră colegi în clasele primare.

L-a întrebat de ce a venit, iar el a spus ca a venit ca să cerceteze locul în parc, unde să amplaseze niște monumente, care au fost comandate în memoria eroilor din primul război mondial. Apoi Matei i-a spus că o să-i facă cunoștință cu fiul sau, doctorul de care v-am spus, Traian Stoicoiu. Astfel că atunci când Traian l-a cunoscut pe Brâncuși, a rămas impresionat.

Traian era supărat când îmi povestea că comuniștii au schimbat adevăratele nume ale operelor lui Brâncuși și anume:

- Nu se chema “Coloana infinitului”, ci “Coloana sacrificiului infinit” dat de eroii noștri. Pe de alta parte, dacă numărați modulele din care este alcătuită coloana, veți obține un număr care reprezintă anul când a fost primul război mondial și se termină cu o jumătate din modul, adică reprezintă jumătatea anului respectiv.

- Al doilea monument, așa cum l-a conceput Brâncuși, este o masă înconjurată de 12 scaune. Deci nu “Masa tăcerii”, ci “Masa apostolilor neamului”, iar în mijloc s-ar afla Iisus Christos.

- Al treilea monument arată ca o poarta, dar nici pe departe nu este poarta. Deci, nu se numește “Poarta sărutului”, deoarece nu are legătură cu memoria eroilor, ci monumentul “Întregirii neamului”, deoarece fiecare stâlp este alcătuit din 4 stâlpi uniți sus cu o grindă. Deci acestea reprezintă 8 regiuni care trebuiau să se alipească patriei mame, România.

Trebuie să știe lumea ca Brâncuși a fost un sculptor simbolist. Comuniștilor nu le-au plăcut numele date de Brâncuși, operelor lui.

De atunci a rămas așa, iar romanii parcă sunt drogați, nu vor să schimbe nimic.

Doctorul înainte de a muri, a spus să transmit în țară aceste lucruri pe care el le știa perfect.

Cu stima, Liviu Popp 

Mesaj primit cu rugamintea de a-l da mai departe!

Seducătorii de pe Facebook...

       

1.ANALFABETUL: "Tiam vazut pozele pe fb iesti foarte frumuoasa".

2.TIMIDUL: "Scuză-mă că te deranjez.

 Te urmăresc de mult timp, dar nu am avut curajul să-ți scriu până acum😊".

3.GRĂBITUL: "Dă-mi numărul de telefon să te sun!"

4.PSIHOLOGUL: "De ce nu vrei să ne întâlnim? În refuzul tău citesc o oarecare inhibiţie sexuală... Probabil din cauza educației severe pe care ai primit-o, care te condiționează şi acum".

5.FILOZOFUL: "Viaţa e scurtă, trebuie trăită. Ai auzit de Orazio, ştii ce înseamnă CARPE DIEM?"

6.POETUL: "Aseară am scris câteva rânduri, gândindu-mă la tine... vrei să le citeşti?

Eşti o floare, eşti un crin..."

7.GHINIONISTUL: "Am 45 de ani şi nu mi-am găsit încă jumătatea. Locuiesc cu părinții, dar mi-aş dori să locuiesc cu tine".

8.IRASCIBILUL: "Cine te crezi, fă, să-mi spui mie că nu vrei să ne-ntâlnim? Cine eşti, fă? Lady Diana?"

9.TEHNOLOGICUL: "Ai uaţap? Ai skaip? Ai vebcam?"

10.LINGUŞITORUL: "Tu eşti radiera, eu sunt creionul. Te rog nu mă şterge din viaţa ta!❤"

11.CRIPTICUL: "Cf? Vrei să vb? Nb."

12.OPTIMISTUL: "Sunt văduv de ani de zile, am 65 de ani, dar din punct de vedere sexual sunt foarte activ. În pat sunt un vulcan. Dacă nu crezi, te invit să probezi".

13.LĂUDĂROSUL: "Toate femeile sunt moarte după mine, ar trebui să te consideri norocoasă că te bag în seamă. Mooamă, ce-ți fac când ne întâlnim".

14. NE- DIVORȚATUL: "De 12 ani suntem separați și am nevoie de cineva ca tine.In scurt timp bag actele de divorț .Spune.mi doar când ești dispusă să mă mut la tine".

15  COCALARUL:"  păpușe nu vrei sa facem schimb de guma ? 🤣🤣" 

16. SPIRITUALUL: " oh, femeie divină ce ești, Creatorul mi te-a trimis în cale, după atâtea dezamăgiri și provocări. Vrei să medităm împreună și să atingem Nirvana? Apoi  ne vom îndrepta divin către Tantra Yoga. Nu contează ce ne rezervă mâine, important este să ne umplem ființa de un astăzi...tra la la"

Preluat

ȘTIAȚI CĂ?

Populația Pământului este de aproximativ 7,8 miliarde de oameni.  Pentru majoritatea oamenilor, acesta este un număr mare, asta-i tot.

 Cu toate acestea, dacă numărați cei 7,8 miliarde de oameni din lume ca fiind 100% oameni, aceste procente devin mai clare.

 

 De la 100% dintre oameni:

 11% sunt în Europa

 5% sunt în America de Nord

 9% - în America de Sud

 15% - în Africa

 60% sunt în Asia

 

 49% locuiesc în sate

 51% - în orașe

 

 12% vorbesc chineza

 5% în spaniolă

 5% în engleză

 3% vorbesc arabă

 3% în hindi

 3% în bengaleză

 3% în portugheză

 2% în rusă

 2% în japoneză

 62% în propria limbă.

 

 77% au locuințe

 23% nu au unde să locuiască.

 

 21% dintre oameni mănâncă în exces

 63% pot mânca cât vor

 15% dintre oameni sunt subnutriți

 Costul zilnic al vieții pentru 48% dintre oameni este mai mic de 2 USD.

 

 87% dintre oameni au apă potabilă curată

 13% fie nu au apă potabilă curată, fie au acces la o sursă de apă contaminată.

 

 75% au telefoane mobile

 25% nu.

 30% au acces la internet

 70% nu au acces la internet.

 

 7% au primit studii superioare

 93% dintre oameni nu au mers la facultate sau universitate.

 83% pot citi

 17% dintre oameni sunt analfabeti.

 

 33% sunt creștini

 22% sunt musulmani

 14% sunt hinduși

 7% sunt budiști

 12% - alte religii

 12% nu au convingeri religioase.

 

 26% trăiesc mai puțin de 14 ani

 66% au murit între 15 și 64 de ani.

 8% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani.

 Dacă aveți un loc de locuit, mâncați alimente sănătoase și beți apă curată, aveți un telefon mobil,

 poți călători pe internet și ai absolvit o facultate sau o universitate, te afli într-un grup privilegiat mic.

 (În categoria mai puțin de 7%)

 

 DIN 100% DIN OAMENI DIN LUME, NUMAI 8% POT TRAI  PÂNĂ LA 65 DE ANI.

 

 Dacă ai peste 65 de ani, fii mulțumit și recunoscător.  Ai grijă de viață, prinde momentul.  Nu ai părăsit această lume înainte de a împlini vârsta de 65 de ani, ca 92% dintre oamenii care au murit din cauza sănătății.  Prețuiește fiecare clipă rămasă!

Text preluat: Vadim Torgai

Despre cor

​"În cor există cel puțin patru tipuri de voce: sopran, alto, tenor, bas. Câteodată, vocile pot avea divizii, astfel găsim sopran 1, sopran 2, alto 1, alto 2 etc. Mai există și denumiri diverse, cum ar fi: bariton, contratenor, contralto, mezzo-soprană, etc., dar acestea sunt folosite în general de oamenii care sunt soliști, oameni care fac parte dintr-un grup „hot” de acapella (se aplică mai ales contratenorilor) sau oameni care încearcă să își găsească scuze pentru faptul că vocile lor nu se încadrează în celelalte categorii obișnuite, așa că îi vom ignora pe aceștia, momentan.

​Fiecare tip de voce cântă pe diferite înălțimi și au câte o personalitate diferită. V-ați putea întreba: „De ce oameni care cântă note diferite au și personalități diferite?” și într-adevăr este o înrebare misterioasă care nu a fost studiată îndeajuns de către oamenii de știință. În orice caz, revenind la subiect; realitatea este că cele patru voci pot fi distinse cu ușurință și vă voi explica imediat cum:

​SOPRANELE sunt acelea care cântă cel mai sus, pentru că au impresia că ele conduc lumea. În general au părul mai lung și bijuterii la modă. Se consideră jignite dacă nu au de cântat măcar nota FA în fiecare frază din fiecare piesă pe care o primesc. Când ating o notă înaltă, acestea o vor ține cel puțin încă jumătate din valoarea scrisă de compozitor în partitură și/sau cerută de dirijor, apoi se plâng de faptul că le „omoară” gâtul, iar compozitorul și dirijorul sunt sadici. Sopranele consideră celelalte partide din cor, ca fiind inferioare. Partida de alto pentru soprane este ca vioara a 2-a pentru vioara 1 – drăguț de omogenizat cu ele, dar nu neapărat necesare. Toate sopranele cred în secret faptul că în cazul în care partida de alto nu ar mai cânta, partitura ar suna la fel și nu înțeleg oricum de ce cineva și-ar dori să cânte acele note – este plictisitor. Pe de altă parte, tenorii pot fi foarte buni de ținut prin preajmă; pe lângă posibilitățile de flirt (se știe că sopranele nu flirtează niciodată cu bașii), sopranelor le place să cânte în duet cu tenorii pentru că tot ceea ce fac tenorii este să se chinuie să cânte într-o zonă joasă spre medie a sopranelor, în timp ce acestea sunt acolo sus în stratosferă, fălindu-se. Pentru soprane, bașii sunt mizeria pământului – aceștia cântă mult prea tare și sunt nefolositori pentru a fi folosiți la omogenizare – și oricum trebuie să ai o problemă ca să cânți în cheia FA.

​ALTISTELE sunt „sarea în bucate” – cel puțin în opinia lor. Altistele sunt persoane nesuferite care ar purta și blugi pe scenă dacă ar avea voie. Acestea se află într-o poziție unică în cor, nefiind nevoite să cânte nici prea sus și nici prea jos, conștientizând faptul că celelalte voci cred despre ele că au cele mai ușoare părți. Dar altistele cred cu totul altceva. Ele știu că atunci când sopranele se forțează să cânte o nota LA mai lungă, ele au de „țesut” un pasaj foarte complicat plin de alterații și cu dificultăți ritmice, dar nimeni nu observă acest lucru pentru că sopranele cântă prea tare (și de obicei și bașii). Altistele au un secret ascuns, o plăcere din a conspira și a găsi metode de ale face pe soprane să cânte fals. Partida de alto are o neîncredere înnăscută în tenori, deoarece tenorii au un ambitus (de multe ori) asemănător cu al lor și au impresia despre ei că sună mult mai bine. Altistelor le plac bașii și le face plăcere să cânte alături de ei în duete – bașii oricum au un sunet bubuit, astfel poate fi singurul moment în care partida de alto să se facă auzită. Fetele din partida de alto se plâng mereu de faptul că sunt prea multe și astfel ele nu pot cânta niciodată tare.

​TENORII – răsfățații corului. Cam despre asta este. În orice caz, aceștia nu sunt niciodată destui, iar dirijorii preferă să își vândă sufletul decât să lase un tenor mediocru să plece din cor, în timp ce pot renunța ușor chiar și la cele mai bune altiste. În concluzie, dintr-un oarecare motiv, tenorii (care sunt foarte puțini) sunt foarte buni – este una dintre acele realități enervante ale vieții... Deci nu este de mirare că tenorii se umflă mereu în pene – până la urmă cine să le facă pe soprane să leșine? Singurul lucru care îi poate face pe tenori să fie nesiguri și iritați, este acuzația (care vine de obicei din partea bașilor) că o persoană care poate cânta atât de sus, nu are cum să fie un bărbat adevărat. În stilul lor ușor pervers, tenorii nu recunosc niciodată acest lucru, ci dau vina pe compozitor, acuzându-l pe acesta de sadism pentru faptul că îi pune să cânte atât de sus. Tenorii au o relație de dragoste și de ură cu dirijorul, deoarece acesta de fiecare dată îi pune să cânte mai tare (fiindcă sunt mereu prea puțini). Niciun dirijor în istoria cunoscută nu a cerut mai puțini tenori în ansamblu. Tenorii se simt amenințați într-un fel, de fiecare dintre celelalte partide – de soprane pentru că pot atinge acele note incredibil de înalte; de altiste pentru că nu au nicio problemă atunci când cântă note pe care ei se chinuie din răsputeri să le atingă; pe bași deoarece (chiar dacă nu pot cânta mai sus de MI) cântă îndeajuns de tare încăt să nu se mai audă partida de tenor. Desigur, un tenor mai degrabă ar muri decât să recunoască aceste lucruri. Se știe și faptul că tenorii își mișcă sprâncenele mai mult decât orice alt membru al corului.

​BAȘII cântă mai jos decât oricine. Sunt persoane de încredere și au părul facial mai mare decât oricine altcineva. Bașii se simt mereu neapreciați, dar au o convingere profundă că ei sunt cea mai importantă partidă dintr-un cor ( o viziune susținută de muzicologi, dar în niciun caz susținută de soprane și de tenori), în ciuda faptului că ei au partea cea mai plictisitoare și pot cânta aceeași notă în două pagini. Aceștia compensează, cântând cât de tare pot ei – majoritatea bașilor sunt cântăreți la tubă în inima lor. Partida de bas este singura partidă care se poate plânge regulat de cât de jos este scrisă partitura și fac niște fețe oribile atunci când încearcă să atingă notele în grav. Bașii sunt persoane caritabile, dar caritatea lor nu se extinde la fel de mult ca cea a tenorilor, pe care îi consideră niște „câini de vânătoare”. Aceștia urăsc să se acordeze cu tenorii, mai mult decât aproape orice altceva, dar le plac altistele – exceptând cazul în care trebuie să cânte în duet cu ele, iar altistele primesc partea mai interesantă. În ceea ce privește relația lor cu sopranele, ei le văd pe acestea într-un univers paralel pe care nu îl pot înțelege deloc. Nu pot înțelege de ce cineva și-ar dori să cânte atât de sus și să sune atât de prost atunci când greșește. Când un bas face o greșeală, celelalte partide îl vor acoperi și el poate continua pe drumul său vesel știind că la un moment dat, cumva, va ajunge pe nota fundamentala a acordului."

(preluat)

Discursul DICTATORULUI

“Imi pare rau. Dar nu vreau sa fiu un Imparat. Nu este treaba mea sa conduc sau sa cuceresc pe nimeni. Mi-ar placea sa ii ajut pe toti daca este posibil: evrei, arieni, negri, albi. Toti ne dorim sa ne ajutam unii pe ceilalti. Fiintele umane iubesc asta. Vrem sa traim din fericirea noastra si nu din nefericirea noastra. Nu vrem sa ne uram si sa ne dispretuim unul pe celalalt. In lumea asta este loc pentru toti, iar Pamantul acesta bun este atat de bogat si poate sa ofere tuturor. Felul in care traim poate fi liber si frumos.

Dar ne-am pierdut calea, lacomia a otravit sufletul oamenilor, a inchis lumea intre bariere ale urii si ne-a impins in saracie si varsare de sange. Suntem din ce in ce mai rapizi, dar ne-am inchis in noi insine.

Masinaria abundentei ne-a lasat in nevoie, inteligenta noastra ne-a facut cinici si duri; gandim prea mult, dar simtim prea putin; mai mult decat de o masinarie, avem nevoie de umanitate, mai mult decat desteptaciune avem nevoie de candoare si delicatete. Fara aceste calitati, viata ar fi violenta, totul va fi pierdut.

Avionul si radioul ne-au adus mai aproape. Insasi natura acestor inventii ne cere bunatate, ne cere sa fim frati, ne cere unitatea. Chiar acum, vocea mea atinge milioane de oameni din intreaga lume. Milioane de femei, barbati si copii disperati, victimele unui sistem care i-a facut pe oameni sa tortureze si sa inchida oameni nevinovati.

Celor care ma puteti auzi, va spun – Nu disperati, mizeria care ne-a invaluit acum este rezultatul lacomiei, este amaraciunea omului aflat pe calea progresului, dar ura oamenilor va trece si dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, se va intoarce la oameni si astfel libertatea nu va pieri niciodata. Soldati, nu va dati brutelor, acelora care va dispretuiesc si va inrobesc, care va spun ce sa faceti si cum sa simtiti!

Nu va lasati pe mainile acestor oameni nenaturali, pe mainile oamenilor masina, cu suflete ca niste masinarii si minti ca niste masinarii! Voi nu sunteti masini! Voi sunteti oameni! Aveti iubire umana in inimile voastre! Nu urati, doar cei neiubiti urasc! Cei neiubiti sunt inumani! Soldati, nu luptati pentru sclavie, luptati pentru libertate! In versetul 17 din Evanghelia dupa Luca scrie: "Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu intr-un singur om, nu intr-un grup de oameni, ci in toti oamenii. Voi, oamenii, aveti puterea.

Puterea de a crea masini, puterea de a crea fericirea; voi, oamenii, aveti puterea de a face aceasta viata frumoasa si libera, sa faceti din aceasta viata o minunata aventura. Sa ne unim, sa luptam pentru o viata mai buna, sa folosim aceasta putere in numele democratiei, sa ne unim in lupta pentru o noua lume, o lume decenta care va oferi oamenilor sansa sa munceasca, tinerilor – un viitor si celor in varsta, o batranete sigura. Promitand toate acestea, brutele au ajuns la putere!

Dar au mintit, nu si-au tinut promisiunea si nu o vor face niciodata! Dictatorii se elibereaza pe ei insisi inrobind oamenii. Acum trebuie sa luptam ca sa ne indeplinim acest tel. Sa luptam ca sa eliberam lumea, sa inlaturam barierele nationale, sa inlaturam lacomia, ura si intoleranta! Sa luptam pentru o lume rationala, o lume in care stiinta si progresul sa aduca fericire oamenilor. Sa ne unim intru democratie!"  

Charlie Chaplin - Discursul DICTATORULUI

Șoapte din trecut

"Am mers la școală într-o dimineață în care erau -27 de grade afară. Duceam cu mine, ca în fiecare zi de iarnă, o plasă de lemne. Toți elevii de la școala noastră duceau lemne. Pentru că aveam sobe în clasă, iar școala nu avea bani.

Noi făcem și focul. Prin rotație un elev aducea o plasă de surcele. Dacă el se îmbolnăvea sau din cauza zăpezii nu putea ajunge la școală, aveam în dulapul din spatele clasei 2 plase pline de surcele. De rezervă. Nu aveam petrol sau benzină. Nu se găseau. Aveam în schimb lac de mobilă, pe care tatăl unui coleg îl fura de la o fabrică din apropiere.

Primele 2 ore, până se dezmorțea puțin aerul din clase citeam. Nu putea nimeni să scrie nimic. Îți înghețau degetele…

De două ori pe săptămână aveam ore de la 7. Școala era 6 zile pe săptămână. Da. Și sâmbăta.

Într-o iarnă a nins atât de mult încât zăpada ajunsese la 3 metri înălțime. Prin oraș era un tunel, prin care circula doar salvarea. Tot orașul era paralizat. Nu și școala. Am mers în fiecare zi la școală.

Făceam atelier de 2 ori pe săptămână, prin rotație. Băieții munceau diverse chestii, fetele coseau fețe de masă, huse de cataloage sau făceau plăcinte. Școala avea o mică bucătărie și vindeau plăcinte elevilor. Aveam și o mică seră care trebuia îngrijită și de unde se vindeau flori.

De 2 sau 3 ori pe săptămână avem consultații. O dată pe lună, prin rotație, 4 sau 5 elevi mergeau la Casa de copii ca să-i ajute pe colegi să-ți facă temele.

Seara se oprea curentul de la 7 la 8. În fiecare seară. Iarna, învățam la lumina felinarului.

Când ieșeam de la școală, mergeam o tură prin oraș. Dacă era coadă ne puneam 4-5 la coadă, unul se ducea să vadă ce urma să se vândă acolo, apoi fugea acasă și dădea alarma. Mamele veneau cu banii iar noi plecam către casă.

Orice greșeală era pedepsită imediat și fără menajamente. Majoritatea profesorilor aveau metode preferate de a pune elevii la respect. Castanele în creștetul capului, pumnul în falcă, palma peste față, liniarul peste degete, trasul de perciuni sau urechi, radiera trecută apăsat prin păr sau loviturile cu arătătorul în palmă erau ceva obișniut.

Ce spuneau părinții: Sigur ai făcut tu ceva! nu te-a bătut Tovarășul profesor fără motiv…

Nota 7 era o rușine. Notele sub 5 erau catastofă. Și se pedepseau. La fel cum se pedepsea lipsa temelor sau intratul cu întârziere la ore. Absențele erau aproape inexistente. Cei care aveau 10-15 absențe într-un trimestru erau exmatriculați. Nici asta nu era bine, pentru că intervenea poliția. Învățământul de 10 clase era obligatoriu. Și legea pe vremea aceea era lege…

Aveam niște manuale ponosite pe care le cârpeam tot anul pentru că trebuia să le predăm înapoi la școală. Fiecare elev semna un tabel unde era trecută starea manualelor primite. Dacă le stricai, părinții tăi trebuiau să le plătească. Asta nu era bine… deloc..

Am avut o copilărie grea. Nu doar eu. Toată generația mea…

Dar nu imi amintesc nici un copil cu ADHD. Sau alte boli care l-ar fi împiedicat să învețe. Nimeni nu se scuza că nu și-a făcut tema pentru că a curățat zăpadă toată noaptea ca să nu i se rupă acoperișul. Pentru că nu interesa pe nimeni,. Trebuia să înveți. Erai obligat. Cu vorba bună, cu bătaia, cu amenințări. Trebuia să înveți.

Ar mai fi multe de povestit.

Ideea, dragii mei e că ar trebui să vă puneți pe învățat. Indiferent de ce spun profesorii voștri sau de ce spun părinții voștri. Știu o să îmi spuneți că învățați prostii. Da. e adevărat. Și noi le-am învățat. Și le-am uitat…

Dar e singura modalitate să vă faceți creierul să funcționeze. Să-l puneți la treabă. Să-l porniți. Să-i dați provocări noi. În fiecare zi. E foarte important. Să vă antrenați creierul să gândească!

O să vedeți mai încolo care e diferența dintre oamenii care fac bani folosindu-și creierul și cei care dau la lopată 10 ore pe șantier… O să vedeți…

Și dacă ai citit până aici și ești elev, te provoc. Plânge-te că nu ți-au luat ai tăi iPhone. Auriu. Te rog! Plânge-te!"

       

NU EXISTA " BANI PUBLICI"

" Nu uitati niciodata acest adevar fundamental :

STATUL nu are niciodata alta sursa de venit in afara banilor pe care oamenii ii castiga ei insisi. Daca STATUL doreste sa cheltuie mai mult, o poate face numai sifonand economiile dvs., sau taxandu-va mai mult. Si nu e o gandire sanatoasa aceea ca altcineva va plati.

Acel altcineva sunteti dumneavoastra. NU EXISTA " BANI PUBLICI", ci numai bani platitorilor de TAXE si IMPOZITE."

 Margaret Thatcher

„Cea mai scumpă de pe lume”

La sfârșitul anului 1980, inginerul Valeriu Matache, director general al Centralei de Mecanică Fină din București, i-a propus poetului Nichita Stănescu să „ilustreze” calendarul pentru 1981 cu 12 poezii, câte una pentru fiecare lună a anului. Sub luna februarie a calendarului poetic, Nichita a scris „Cea mai scumpă de pe lume”. 

„Spune-mi care mamă-anume

Cea mai scumpă e pe lume?

Puii toți au zis de pasări,

Zarzării au zis de zarzări,

Peștișorii, de peștoaică,

Ursuleții, de ursoaică,

Șerpișorii, de șerpoaică,

Tigrișorii, de tigroaică,

Mânjii toți au zis de iepe,

Firul cepii a zis de cepe,

Nucii toți au zis de nucă,

Cucii toți au zis de cucă,

Toți pisoii, de pisică,

Iară eu, de-a mea mămică.

ORICE MAMĂ E ANUME,

CEA MAI SCUMPĂ DE PE LUME!”