CĂSĂTORIA ȘI CÂTEVA ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE EA!

Căsătoria iese, treptat, din modă. Divorțul devine azi regula, nu excepția. Iar o statistică din 2016 arată că 43% din copiii născuți în Uniunea Europeană sunt născuți înafara căsătoriei! 

Chiar și la noi, în zilele noastre circa 30% din copii se nasc și cresc în familii monoparentale! 

Dacă acum 30 de ani nașterea pentru o mamă necăsătorită era considerată o rușine, sau un eșec în viață, azi a devenit normalitate. O deviație de la normă întâlnită foarte frecvent tinde să devină ea înșiși normă.

Căsătoria este un contract juridic

Garantat de un ofițer al stării civile. Simplu slujbaș la stat, angajat acolo pe un salariu. Formal, e cel care face actele. 

Faptic, e o persoană necunoscută, mai ales în orașe, fără vreun impact asupra cuplului. Iar livretul de familie e încă o hârtie. Utilă pentru arhivele cetății. 

Peste 100 de ani, se va putea face o statistică despre numărul de nașteri, căsătorii și decese din orașul sau din țara ta.

Însă un contract poate fi respectat sau nu. Oricând, una din părți, sau chiar ambele, pot să se răzgândească. Să dorească să renegocieze contractul. Sau să schimbe radical condițiile, renunțând complet la angajamentele luate anterior. 

Viața e scurtă, și e datoria noastră să o trăim cât mai agreabil. Iar dacă se dovedește că am semnat un contract dezavantajos, putem să renunțăm la el. Cu penalitățile aferente. Astfel, se reduc unele pierderi, achitându-se în schimb penalizări!

În momentul încheierii unui contract, e posibil să fii entuziasmat, emoționat, sau chiar nerealist! Așa că e dreptul tău să te poți, la o adică, răzgândi! Mai ales când AȘTEPTĂRILE tale se dovedesc a fi nerealiste!

Căsătoria este o uniune religioasă

Întrucât aburii beției hormonale țin doar 2-3-4 ani, majoritatea celor care semnează un astfel de contract încep să aibă serioase îndoieli cu privire la cât este acesta de avantajos. 

Din acest motiv, e bine ca angajamentul să fie girat și de un preot. Ca garanție în fața divinității, care va pedepsi, probabil, partea care nu-și respectă angajamentele luate în biserică. 

Astfel, o formă primitivă de FRICĂ vine să cimenteze instituția formală a căsniciei.

Însă pe măsură ce rolul bisericii devine tot mai slab în viața noilor generații, dispare și teama de o eventuală pedeapsă divină. 

Ca să nu mai vorbim de autoritatea pur formală, și tot mai redusă, a preotului. Al cărui rol în comunitate devine unul tot mai tradițional, formal sau pur decorativ. Așa că nici coerciția aceasta nu mai funcționează.

Căsătoria este de fapt un acord între două (sau mult mai multe) persoane

Un fel de afacere, cu reguli mai puțin clare, nescrise, prestabilite, transmise din gură în gură de generații. Și interpretabile în mod radical DIFERIT, de către corul de rude ale fiecărei părți implicate. 

Subiectiv, în funcție de INTERESUL de moment al fiecărui membru al familiei extinse. Odată semnat contractul cu o parteneră, sau un partener, ai permis, fără să-ți dai seama, intrarea în viața ta a unei bune părți din noua ta familie!

Întâmplător, fiecare fiind EXPERT în a da sfaturi eficiente cu privire la bunul mers al căsniciei tale, al gătitului, curățeniei sau automobilului tău! 

Nu pentru că ei ar ști, ci pentru că numărul enorm de EȘECURI REPETATE din viața LOR le oferă acum OCAZIA unică de a-ți transmite și ție valoroasa lor experiență! Precum și oportunitatea de a încerca și experimenta PE TINE cum să se facă lucrurile DIFERIT. 

Cât mai diferit de erorile grave făcute de ei în trecut! Vai de fiecare din voi dacă veți refuza acest ajutor unic și dezinteresat!

Căsătoria e o împărțire a averii

Pe vremea când porneai de la zero, și căsătoria îți oferea ocazia să primești de la stat, GRATIS, un apartament cu chirie simbolică, era o afacere! 

Acel apartament era proprietate comună, singura și cea mai mare avere a cuplului. Suficient să te determine să rămâi captiv acolo toată viața. 

Dacă alegeai, din disperare, să pleci, nimeni nu îți mai dădea alt apartament. Și nici nu mai erai considerat o partidă bună, dacă deja ai divorțat o dată! 

Aveai o tinichea legată de coadă, și erai prost văzut. Și ca bărbat! Să nu mai vorbim de o femeie! Vinovată din start, și neapărat etichetată ca și infidelă (cu termeni mult mai duri, mai din popor).

Azi, averile se fac mai repede, din tunuri, din mită, sau chiar din credite care vor trebui, cândva, rambursate. 

Extrem de rar, contribuția soților este egală. De regulă unul singur e mai aproape de oala cu miere. Caz în care se simte dator să epateze prin asta! Afișând și o amantă care să consfințească și statutul social. Ca în bancul cu amanta: A noastră-i mai frumoasă!

Căsătoria e o familie  

Pe vremea când mergeai la slujbă doar 8 ore, aveai timp să descoperi că ai și copii. 

Azi, mori de foame cu un singur job. Ori faci ore suplimentare, ori iei măcar două joburi. Chiar în țara sau orașul tău, dacă ești norocos. Dacă nu, pleci la 2000 km de casă, și vii doar în concediu, în vizită. Trimiți doar bani pentru ăia mici, să nu le lipsească nimic. 

Material vorbind. Că de exemplu sau model familial, moral și comportamental, nu mai poate fi vorba.

În lipsa unuia sau a ambilor părinți, crescuți de bunici, și cu mijloace financiare pe mână, copiii cresc în spiritul găștii de cartier. 

Fumatul, alcoolul sau drogul sunt la ordinea zilei, și păcănelele constituie distracția principală. Important e să epatezi, să dai bine în ochii celor din gașcă. 

Ei devin modelul tinerii generații. Iar babacii să muncească, să aducă banii. Dacă nu au fost în stare să înțeleagă ce e familia, apoi să tragă.

Căsătoria e o echipă

Echipă adesea disfuncțională. Oameni cu vârste diferite, din generații diferite – copii din noua generație, soacra din cea veche, și tinerii dezorientați pe undeva pe la mijloc, toți încearcă zadarnic un limbaj comun. 

Fiecare trage în altă direcție. Și are INTERESE diametral opuse celorlalți. Și cum interesul poartă fesul, e gata și conflictul. 

Alimentat și el, cu gaz pe foc, de galeriile furioase. Fiecare se crede expert în problema CELUILALT, și mereu ȘTIE mult mai bine cum ar trebui făcut!

Doar proștii din cadrul cuplului greșesc mereu, și de aia se ceartă! Cum să aibă interese diferite, când ei sunt două jumătăți ale aceleiași persoane? Sau cel puțin așa spune povestea. 

Ei ar trebui, cică, să se iubească și să trăiască în pace și armonie, ca în povestea cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, care s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe. (Dar nu împreună! Nicăieri nu mai scrie asta! Voi ce credeați?)

Căsătoria și sexul

Educația sexuală este făcută diferit pe sexe. În timp ce adolescentele tindeau cândva să se uite la filme romantice, adolescenții priveau, curioși, filme pentru adulți. De unde și enorma diferență de optică în ce privește viața sexuală! 

Noroc cu noua generație, când (doar) filmele romantice ies complet din modă, și se cade, pe undeva, la un acord. Însă lipsa misterului, al emoției fructului oprit, poate duce la plictiseala rapidă. 

Noroc cu afrodisiacele, Extasy-ul și alte stimulente care înlocuiesc, măcar temporar, senzația de plictiseală.

Așa că rolul jucat de sex în căsătoria modernă este secundar deja. Exploziile hormonale pălesc în fața ultimelor pastile cu aromă de căpșuni, care, cică, dau senzații cu adevărat tari. Iar persoana care le procură este un partener mult mai cool ca soțul/soția.

În cuplu acum nici sexul nu mai contează, deoarece azi o armată de psihologi New-Age te pregătesc încă din adolescență să înțelegi că sexul e, cică, doar o altă alegere. Nu mai e un dar al naturii. Prin urmare, se poate schimba după bunul plac al fiecăruia. În funcție de situație și partener.

Căsătoria și toleranța

Vorba glumei care circulă de multă vreme: Dacă soțul își tolerează soția, și soția își tolerează soțul, avem oare de a face cu o casă de toleranță?

Nivelul tot mai scăzut al TOLERANȚEI pare a fi, din punctul meu de vedere, problema principală. Și singurul loc în care se poate lucra cu ușurință pentru a se repara ceva. 

Eliminarea AȘTEPTĂRILOR nerealiste, ancorarea la realitate, eliminarea unor prejudecăți și tipare de gândire învechite, toate pot produce adevărate MIRACOLE. 

Nu poți împăca un cuplu certat! Dar poți, individual, lucra pe STAREA DE BINE personală a celor implicați. 

Odată ce se lucrează pe rănile încă deschise ale copilăriei, se ajustează starea de bine personală, brusc, se diminuează, ca prin minune, și AGRESIVITATEA. 

Furia reprimată, sau exprimată violent, se ajustează prin tehnici simple de autocontrol. Și căsnicia poate redeveni, peste noapte, ceva LA MODĂ. 

Cu asta mă ocup! 

Mă crezi? Fie mă crezi, fie nu, în ambele cazuri ai perfectă dreptate! 

Așa că acest articol este bun pentru toată lumea. Trimite-l, te rog frumos, și prietenilor tăi, dacă apreciezi că le va fi de mare folos!

Preluat

Diverse legi

--- Legi fundamentale universale --- 

  "Singura dată când ușa se închide singură este atunci când ai lăsat cheile înăuntru". (Legea destinului)

  "Când ai mâinile pline de unsoare, începe să te mănânce nasul". (Legea mecanicii lui Lorenz)

   "Asigurarea acoperă totul. Mai puțin ce ți s-a întâmplat". ( Legea Asigurărilor No-Pay)

   "Problemele nici nu se creează, nici nu se rezolvă, doar se transformă".( Legea persistenței, a lui Einstein)

   " Dacă la televizor există doar două emisiuni care merită vizionate, ele vor fi în același timp". ( Legea lui Jones)

   "Prețul total de plătit este întotdeauna mai mare decat bugetul, de exact 3,14 ori bugetul. 

De aici și importanța numărului Pi". ( Legea lui Pi Llao)

    "Probabilitatea să te pătezi în timp ce mănânci este direct proporțională necesității tale de a rămâne curat". ( Ley de Soup)

    "Orice corp scufundat în cada plină cu apa va face telefonul să sune". ( Legea lui Omay God)

   "Orice corp așezat pe buda, va face să înceapă să sune soneria de la ușă". (Legea lui Ooh Shit)

  "Viteza vântului crește proporțional cu prețul pieptănatului". (Legea meteorologica a lui Reynold, cunoscută și ca Începutul Comediei)

Mai vreți și alte legi?

  "Când, după ce ani de zile ai păstrat ceva fără să-l folosești, decizi să îl arunci, nu va trece nici măcar o săptămână si vei avea, cu adevărat, nevoie de acel lucru".(Legea fatalității ireversibile)

  "Ori de câte ori ești punctual la o întâlnire, nu va fi nimeni acolo să verifice, iar dacă se întâmplă sa întârzii o dată, o singură dată, toata lumea va fi ajuns acolo înaintea ta". ( Principiul lui Delay)

și ultimul

   "Nu lua viața prea în serios, până la urmă, nimeni nu va ieși viu din ea". (Teorema siguranței  absolute  a Filozofului din Güémez)

Cinci legi ale prostiei umane

 Legile prostiei.

Carlo M. Cipolla, istoric economist italian, a formulat cinci legi ale prostiei umane. Le-a scris ca pe o glumă academică. Au ieșit una dintre cele mai exacte descrieri ale realității pe care le-am citit.

PRIMA LEGE. Numărul de proști din jurul tău îl subestimezi întotdeauna și inevitabil. Oricât ai umfla cifra ca să te asiguri, realitatea iese mai rea. Nu e pesimism, e statistică. Prostia nu se distribuie după cum îți convine ție să crezi.

A DOUA LEGE. Probabilitatea ca un om anume să se dovedească prost nu depinde de nicio altă însușire a lui. Nici de studii, nici de funcție, nici de bani. Diploma nu te apără. Postul înalt nu te apără. Îi dau prostiei doar un ton mai sigur pe el și un vocabular mai bun. Prostul cu doctorat nu devine deștept, devine prost cu bibliografie.

A TREIA LEGE, pe care Cipolla a numit-o de aur, e definiția propriu-zisă. Prost este cel care produce pagubă altuia, sau unui grup, fără să câștige el însuși nimic, iar uneori pierzând și el. Aici stă tot miezul. Nu e vorba de răutate. Răul are logică, are scop, are socoteală. Prostia nu are niciuna. Pagubă de dragul pagubei. De asta nu poate fi anticipată. Nu poți deduce mișcarea următoare a cuiva care nu urmărește nimic.

A PATRA LEGE ne privește pe noi, cei care ne credem rezonabili. Oamenii rezonabili subestimează constant forța distructivă a prostului. De fiecare dată ni se pare că de data asta scăpăm. Îi explicăm. Ne înțelegem cu el. Îi arătăm cu răbdare unde greșește. Și de fiecare dată se dovedește că nu. Eroarea noastră e că îi atribuim propria noastră logică. Presupunem că are un interes, deci că poate fi negociat. Nu are. Nu poate.

A CINCEA LEGE. Prostul e cel mai periculos tip de om. Mai periculos decât banditul. Cu banditul măcar știi la ce te aștepți. Îți ia ce ai, dar suma bunurilor din lume rămâne aceeași. Banii trec dintr-un buzunar în altul. Banditul are un interes, iar interesul poate fi calculat, cumpărat, blocat sau întors. Prostul distruge, fără folos pentru nimeni, inclusiv pentru el. Pur și simplu pentru că așa a ieșit.

De aceea concluzia lui Cipolla nu e filozofică, ci gospodărească. Cu banditul se negociază. Cu prostul rămâne o singură soluție, distanța. Logica pe care nu o are nu poate fi combătută. Nu pierzi o discuție cu prostul, pierzi timp, energie și nervi, iar el pleacă exact la fel cum a venit.

Și acum vă spun de ce îmi plac atât de mult aceste legi.

Pentru că explică o decizie pe care mulți o iau greu, iar eu o iau ușor. Pe stream sunt categoric. Dau ban. Dau ban pentru prostie, nu pentru că nu e cineva de acord cu mine. Dezacordul e bun, dezacordul construiește. Prostia nu construiește nimic, doar consumă. Consumă spațiul, consumă atenția, consumă discuția și nu lasă nimic în urmă.

Nu vreau să fiu în același spațiu cu ea. Nu din dispreț. Din calcul. Legea a patra spune limpede ce se întâmplă cu cei care cred că de data asta scapă.

Nu cumva să iasă ceva.

Pa la toată lumea.

Se pregăteşte înscrierea culturii țestului oltenesc în patrimoniul universal imaterial al UNESCO

Acesta este un demers având originea la dezbaterea organizată în 2025 la evenimentul „Treasure of the East” din municipiu, moderată de jurnaliștii de gastronomie Cezar Ioan și Cosmin Dragomir, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor locale, mediului academic, învățământului alimentar, dar și jurnaliști, bloggeri și public curios este înscrierea culturii țestului oltenesc în patrimoniul universal imaterial al UNESCO.

Intitulată „Cultura țestului în Oltenia “, inițiativa susținută de Consiliul Județean Dolj prin intermediul a două instituții reprezentative din subordine – Centrul Județean de Cultură și Artă (CJCA) și Muzeul Olteniei Craiova - include cercetarea și realizarea documentației științifice necesare pentru recunoașterea oficială la nivel național, în primă etapă, precum și un complex program multianual - cu o paletă largă de activități de educare, promovare și revitalizare - vizând atât aspecte privind realizarea și utilizarea țestului, cât și elemente emblematice ale gastronomiei tradiționale din regiune.

Printre inițiatori se regăsesc și Liceul de Industrie Alimentară Craiova - care va integra folosirea țestului în programe educative, laboratoare și ateliere practice de preparare a produselor tradiționale, și Asociația „Curaj Înainte “- în portofoliul căreia se regăsesc proiecte relevante în susținerea și promovarea gastronomiei și a culturii culinare.

La conferința de presă și acțiunea demonstrativă organizată cu ocazia prezentării programului „Cultura țestului în Oltenia “a participat președinta Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, expert acreditat UNESCO pentru acest domeniu, dr. Ioana Baskerville, care a subliniat importanța acestui tip de demersuri pentru imaginea și economia României la nivel internațional.

Alături de ea, managerii Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj și Muzeului Olteniei Craiova, Mirabela Gagiu,

 respectiv Florin Ridiche, 

precum și reprezentantul Asociației „Curaj Înainte “, Cosmin Dragomir,

 jurnalist, scriitor și activist de gastronomie, au vorbit despre trecutul străvechi și despre specificul distinct al culturii țestului în regiunea Olteniei, ocazie cu care a fost proiectat și un scurt film documentar relevant:

Inițiativa de mare complexitate lansată sub genericul „Cultura țestului în Oltenia “vizează, în prima etapă, înscrierea tehnicilor tradiționale de realizare a țesturilor în Lista elementelor vii din Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial. În acest sens, au fost deja parcurși pași semnificativi, la nivelul instituțiilor culturale implicate fiind constituit colectivul de muzeografi, cercetători și etnografi care elaborează documentația. Echipa a demarat cercetarea în teren, în zone în care se regăsesc artizani care păstrează viu acest meșteșug, precum Brabova, Bârca, Rast, Argetoaia, Cernătești sau Grecești. Activitatea va continua, în lunile august - septembrie, nu doar în localități din Dolj, ci și din celelalte județe ale Olteniei, fiind derulate interviuri, realizate filme documentare și colectate informații din trecut.

În paralel, componentă de conștientizare, educare și mediatizare a programului multianual va asigura prin acțiuni diversificate – demonstrații culinare, ateliere interactive, școli tematice de vară, conferințe pentru dezvoltarea unei rețele de Puncte de Gastronomie Locală care să exploateze turistic țestul, rețetarul și simbolistica acestuia, concursuri sau expoziții itinerante – promovarea țestului la nivel național, venind în susținerea selectării acestuia ca propunere a României către UNESCO, în vederea înscrierii în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Aici puteţi vedea câteva imagini de la eveniment şi materiale video cu programul artistic prezentat cu această ocazie:

Dacă ai peste 65 de ani, fii fericit și recunoscător. Bucură-te de viață, bucură-te de moment.

 Populația actuală a Pământului este de aproximativ 7,8 miliard (decembrie / 2020)

- 11% sunt în Europa

 - 5% sunt în America de Nord

 - 9% sunt în America de Sud

- 15% sunt in Africa

 - 60% trăiesc în Asia

 - 49% locuiesc în mediul rural

 - 51% locuiesc în oraș

 - 12% vorbesc chineza

 - 5% vorbesc spaniola

 - 5% vorbesc engleza

 - 3% vorbesc arabă

 - 3% vorbesc hindi

 - 3% vorbesc bengaleză

 - 3% vorbesc portugheza

 - 2% vorbesc rusă

 - 2% vorbesc japoneză

 - 62% vorbesc propria limbă maternă.

 - 77% au casa proprie sau inchiriata.

 - 23% nu au cazare.

 - 21% consumă mai multe calorii decât este necesar

 - 63% pot mânca trei mese complete

 - 15% sunt subnutriți, au mâncat ultima masă, dar nu au trecut la următoarea.

 - 48% costul zilnic al vieții este mai mic de 2,00 USD

 - 87% au apă potabilă

 - 13% nu au apă potabilă și/sau au acces doar la o sursă de apă contaminată.

 - 75% au telefoane mobile

 - 25% nu au 

 - 30% au acces la internet.

 - 70% nu au

 - 7% au studii universitare.

 - 93% nu au urmat facultatea

 - 83% pot citi.

 - 17% sunt analfabeti.

 - 33% sunt crestini

 - 22% sunt musulmani

 - 14% sunt hinduși

 - 7% sunt budiști

 - 12% sunt de alte religii

 - 12% sunt atei, fara convingeri religioase

 - 26% au sub 14 ani

 - 66% au între 15 și 64 de ani

 - 8% au peste 65 de ani

 Dacă ai casa ta (sau închiriată), mănânci 3-6 mese complete pe zi și bei apă curată, ai un telefon mobil, poti naviga pe internet și mergi la facultate, faci parte din micul *Grup Privilegiat* (tu esti în categoria *Global Elite* de *mai puțin de 7%* din populația lumii).

 În condițiile actuale, *din 100 de locuitori ai planetei, doar 8 pot trăi sau depăși 65 de ani.*

  Dacă ai peste 65 de ani, fii fericit și recunoscător.  Bucură-te de viață, bucură-te de moment.

 

Trei lucruri pe care trebuie să încercăm să le uităm :

 👆🏿 *1* .  Vârsta noastră . 

 👆🏿 *2* .  Trecutul nostru

 👆🏿 *3* .  Plângerile noastre

( Via Rodica Frank )

O comunitate a inventat sute de cuvinte noi tocmai ca să nu spună niciodată ce simte

Dacă un lingvist ar studia lumea corporate așa cum se studiază triburile izolate, ar descoperi ceva fascinant: o comunitate care a inventat sute de cuvinte noi tocmai ca să nu spună niciodată ce simte. Avem termen pentru frica de a rata un eveniment, dar nu avem curajul să spunem "nu mai pot".

Am tradus câțiva termeni în stilul meu, pentru știință și pentru sănătatea noastră mintală. 😊

♦️FOMO (Fear Of Missing Out) - teama că, dacă ratezi al patrulea webinar din săptămână despre "AI și viitorul muncii", viitorul muncii te va găsi nepregătit. Spoiler: viitorul vine oricum, iar webinarul era un pitch de vânzare cu slide-uri.

♦️JOMO (Joy Of Missing Out) - FOMO după doi ani de terapie. Bucuria de a rata cu bună știință un networking event și de a găti o supă în liniște. Cea mai subversivă formă de dezvoltare personală: să nu te dezvolți nicăieri, o seară întreagă.

♦️Ghosting - practica prin care companiile care cer candidaților "excelente abilități de comunicare" dispar după trei interviuri, un test de personalitate și o temă de opt ore. Candidatul rămâne cu tema. Compania, cu "cultura bazată pe respect".

♦️Quiet quitting - fenomenul revoluționar prin care oamenii muncesc... exact cât scrie în contract. Panică. Articole. Studii. Nimeni nu l-a numit pe numele lui adevărat: fișa postului.

♦️Quiet firing - răspunsul organizațiilor: nu te concediem, doar îți luăm proiectele și te lăsăm să înțelegi singur. Ghosting cu badge de acces încă funcțional. Deocamdată.

♦️Sinergie - cuvânt care înseamnă orice și nimic, folosit când două departamente care nu se suportă sunt obligate să colaboreze. "Să creăm sinergii" = "Să vedem cine cedează primul."

♦️Agile - cândva, o metodologie. Azi, un adjectiv pentru orice haos organizat: prioritățile se schimbă marțea, planurile miercurea, vinovații se stabilesc vinerea. În retro.

♦️Alignment - starea mistică pe care nimeni n-a atins-o, dar în numele căreia se organizează încă un meeting. Care necesită un follow-up. Care necesită un alignment.

♦️Work-life balance - prezent în toate anunțurile de recrutare, absent din toate calendarele. Apare pe slide imediat după poza cu masa de ping-pong.

♦️Reziliență - a suporta condiții proaste fără să te plângi, rebranduit ca virtute. Când ți se cere reziliență, întreabă politicos la ce ar trebui să reziști. Răspunsul e, de obicei, chiar organizația.

♦️Employer branding - arta de a fotografia biroul în singura zi în care a fost fericit.

♦️Upskilling - să înveți lucruri noi ca să faci treaba a doi colegi plecați și neînlocuiți. Alias "oportunitate de creștere".

♦️Circle back - "revenim la asta" = "nu mai revenim niciodată, dar elegant."

Nu e nimic în neregulă cu cuvintele. E în neregulă cu ce ascundem în spatele lor. Pentru că, la finalul zilei, pardon, "at the end of the day", oamenii nu pleacă din lipsă de sinergie. Pleacă pentru că nimeni nu i-a întrebat, sincer, ce mai fac.

Iar la întrebarea asta nu există buzzword. Există doar curajul de a asculta răspunsul.

Corina Neagu 

Ce vrem de la viitorul nostru?

Ma uit la norvegieni. O super națiune. Educați, bogați, cu mentalitate. Asigurați financiar pe viață ca popor. Ma uit la israelieni cum controlează finanțele lumii cum își apără interesele ca niște lei și sunt o mana de oameni. Mă uit la japonezi, un popor atât de fain și educat. Mă uit la spanioli, cumva au chestia asta a lor faina ca popor cu stilul de viață pe care reușesc să îl îmbine totuși cu munca serioasă, la italieni cu nebunia lor creativa. Olandezi, danezi, finlandezi. Polonezi. Popoare nu populații. 

Si după mă uit la poporul asta al nostru român. Și mă gândesc ce naiba ne mai leagă azi. Cine suntem noi de fapt? Ce vrem de la viitorul nostru? Nu avem nici un ideal, nu avem nici un obiectiv. O adunatura de oameni foarte diferiți de fapt. 

Va spun sincer, azi, acum nu am nici un motiv să fiu mândru că sunt român. Personal am atât de puțin în comun cu majoritatea poporului român încât mă simt foarte, foarte străin aici. Poporul asta îi urăște pe cei că mine. I-a urat istoric. Dar nu este despre mine și sentimentele mele subiective. 

Trăim o disolutie a statului care a început de câțiva ani și începem să o simțim în toate aspectele. România e in disolutie. Cred că încrederea românilor în statul român și instituțiile sale este la cel mai jos nivel posibil. Și fiecare zi ne mai arată mai clar la, mai evident că nu mai avem în ce să mai avem încredere. Justiție coruptă total, politicieni, instituții ale statului folosite că măciuci in războaiele între diferitele găști, societatea tot mai inertă și sparta pe non teme. Un stat rapace care cocoșează cu taxe și impozite populația și firmele pentru că banii sa ajungabjn mâinile unor corupți și castelor de privilegiați. 

Pare că Romania este incapabilă să își revină din acest coșmar. Fiecare dintre noi s-a retras în colțișorul lui încercând salvarea individuala în timp ce nimic nu ne mai unește și nu mai avem nimic în comun. 

România este o țară in derivă. Asta este absolut evident. Încrederea este la cote minime. Un stat muribund. 

Nu am mai scris. Mi se pare inutil. Despre ce sa scriu? Despre justiție? Pai zilnic sunt lucruri super scandaloase. Am tot scris. Se schimba ceva? Despre politicieni? Degeaba. Scriu și la alegeri tot ei ies. Ati văzut că sunt în stare de orice de la anulat alegeri la anulat decizii interne de partid. Orice. Se simte duhoarea mafiei deja. 

Și peste toate astea mă întreb zilnic daca mai merita sa stau aici sau să plecam. Australia e o țară de vis, Elveția, Danemarca sunt exact pe gustul meu. Și Olanda și Cipru și Spania și Costa Rica. 

Daca nu am fi atât de prosti am putea avea și noi o super țară și nu ar mai trebui sa plecăm nicăieri. Dar e prea mare prostia și ticăloșia la nivel de masa. Și ce trăim acum e rezultatul, emanația, spuma unei societăți fara valori și total inertă. 

Urmează furia populara. Suntem în punctul în care toată lumea este nemulțumită profund. Suntem în punctul în care societatea va regla dezechilibrele prin altele și mai mari. Acum apare adevăratul extremism și nebunia. In câțiva ani. Suveranistii actuali sunt niste pisicuțe pe lângă ce vine. Veți vedea din păcate.

Reportaje is Back

Preluat de pe fb

Viața

Un mesaj profund, lăsat de Bert Hellinger, pentru cine nu știe, a decedat pe data de 19/9/19.

Psihoterapeutul și scriitorul german avea 93 de ani, este cunoscut în întreaga lume pentru crearea metodei terapeutice "Constelația familială".

A lăsat acest text minunat:

" Viața te dezamăgește să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.

Viața distruge tot ce este de prisos până când rămâne doar ce este important.

Viața nu-ți dă pace, să încetezi să te învinovățești pe tine însuți și să accepți tot ce nu poti schimba.

Viața îți va retrage ceea ce ai, până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.

Viața trimite oameni contradictorii să te vindece, așa că nu te mai uiți afară și începi să reflectezi cine ești în interior.

Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața te ia din drum și îți prezintă răscrucea, până când încetezi să vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.

Viața îți pune dușmanii in cale, până nu mai "reacționezi".

Viața te sperie și te va speria de câte ori este nevoie, până îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.

Viața te distanțează de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acel trup, ci sufletul pe care îl conține.

Viața râde de tine de multe și multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.

Viața te rupe în câte părți sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.

Viața se confruntă cu voi rebelii, până când încetați să încercați să o controlați.

Viața repetă același mesaj, dacă este cazul cu țipete și lacrimi, până când în sfârșit îl auzi.

Viața trimite fulgere și furtuni, ca să te trezească.

Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viaţa îţi neagă bunurile şi măreţia până când nu mai vrei bunuri şi măreţie şi începi să serveşti.

Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.

Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.

Viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești.

Viața te ridiculizează până când devii nimic, nimeni, pentru ca atunci devii totul.

Viața nu îți oferă ceea ce îți dorești, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.

Viața te doare și te chinuie până când renunți la capricii și istericale și îți apreciezi respirația.

Viața îți ascunde comori până când înveți să ieși la suprafață și să le cauți.

Viața ti-l neagă pe Dumnezeu, până când îl vezi în toți și în toate.

Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, asta e ca Sinele tău cel mai bun să se manifeste... până când doar iubirea rămâne în tine ". 🤍 

Bert Hellinger

Să trăim frumos

Mai stau și mă uit la noi și mă apucă râsul. Ne certăm pentru moșteniri pe care nici măcar n-am apucat să le lăsăm. Ne supărăm pentru garduri, pentru locuri de parcare, pentru cine a zis, cine n-a zis, cine a salutat primul și cine s-a uitat urât.

De parcă am fi semnat vreun contract cu Dumnezeu că plecăm ultimii de pe planetă.

Adevărul este mult mai simplu și, în același timp, mult mai greu de înghițit.

Peste o sută de ani, aproape niciunul dintre noi nu va mai fi aici.

Casa pentru care muncești două schimburi și faci rate treizeci de ani va avea alt proprietar. Poate unul care o va renova complet și va spune râzând: „Cine a făcut, mă, bucătăria asta?”

Mașina pe care o speli în fiecare duminică va ajunge la fier vechi sau prin vreun muzeu, dacă o mai apucă vremurile.

Telefonul fără de care astăzi nu ieși nici până la pâine va fi o piesă de muzeu. Nepoții se vor uita la el cum ne uităm noi astăzi la telefoanele cu antenă și vor întreba:

— Pe bune, cu ăsta vorbeați?

Hainele tale nu vor mai exista.

Pantofii pe care ai dat un salariu întreg vor încălța, poate, pe altcineva o perioadă, după care vor ajunge la gunoi.

Mobilierul va fi schimbat.

Fotografiile vor rămâne uitate prin vreun cont cu parola pierdută.

Și vine partea care doare cel mai tare…

Într-o zi, numele tău va fi rostit pentru ultima dată.

După aceea, viața își vede liniștită de drum.

În casa ta vor locui alți oameni. Vor râde în sufrageria în care tu ai plâns. Vor face grătar în curtea în care tu ai visat. Copiii lor vor alerga prin camere fără să știe că acolo cineva și-a făcut planuri, s-a certat, s-a împăcat, a iubit și a suferit.

Și știi ce este fascinant?

Pământul nu se oprește o secundă.

Luni dimineață tot se merge la muncă.

Magazinele tot se deschid.

Copiii tot merg la școală.

Se mai joacă un meci de fotbal.

Se mai face o nuntă.

Se mai naște un copil.

Lumea merge înainte exact cum a mers și înainte să te naști.

Noi, în schimb, ne consumăm pentru lucruri care peste câțiva ani nici nu vor mai conta.

Ne stricăm relațiile pentru bani.

Ne îndepărtăm de frați din cauza unui teren.

Nu ne vorbim cu părinții din orgoliu.

Ținem supărarea în suflet de parcă am avea garanție pe viață.

Și culmea…

Cei mai mulți nu duc lipsă de bani.

Duc lipsă de timp.

Timp să-și vadă mama.

Timp să-și țină copilul în brațe.

Timp să-și sune un prieten.

Timp să spună: „Iartă-mă.”

Sau: „Îți mulțumesc.”

Ori, pur și simplu: „Mă bucur că exiști.”

În schimb, avem timp să ne certăm cu necunoscuți pe Facebook trei ore pentru politică, fotbal sau cine știe ce prostie care peste o săptămână nu mai interesează pe nimeni.

Viața nu este proprietatea noastră.

Este un lucru împrumutat.

O primim fără să o cerem și, într-o zi, o dăm înapoi fără să fim întrebați dacă suntem pregătiți.

Atunci nu va mai conta câte ceasuri ai avut, câte mașini ai schimbat sau câți urmăritori ai strâns.

Va conta câți oameni au zâmbit pentru că ai trecut prin viața lor.

Va conta dacă ai fost omul care a întins o mână sau cel care a împins.

Dacă ai adus liniște sau ai lăsat scandal.

Dacă atunci când cineva își va aminti de tine va zâmbi… sau va răsufla ușurat.

Așa că mai lasă puțin orgoliul jos.

Sună-ți părinții.

Îmbrățișează-ți copiii.

Ține-ți omul iubit mai aproape.

Râzi mai mult.

Călătorește dacă poți.

Fă bine cât încă ai puterea.

Pentru că, indiferent cât de importanți ne credem astăzi, peste o sută de ani vom fi doar o fotografie îngălbenită, un nume pe o cruce sau într-un act vechi… iar pentru cei mai mulți nici măcar atât.

Asta nu este o veste tristă.

Este, poate, cel mai bun motiv să trăim frumos cât încă suntem aici.#mungysshan

Am venit și ca să fim vii

Nu mai trăim. Ne filmăm că trăim..Și în jurul nostru, generații întregi fac același lucru.

Se filmează la cafea..

Se filmează la sală..

Se filmează plângând..

Se filmează rugându-se..

Se filmează în vacanțe pe care nu și le pot permite, în haine pe care le returnează a doua zi, lângă oameni pe care nu-i iubesc.

Nu mai simt- documentează.

Nu mai contemplă- optimizează.

Nu mai sunt- livrează.

Au devenit propriul lor departament de marketing.

Nu mai întreabă: „E profund?"

Întreabă: „Câte view-uri?"

Nu mai întreabă: „Are ceva de spus?"..Întreabă: „Câți followeri are?"

Nu mai întreabă: „A trecut prin viață?"..Întreabă: „E în trending?"

Se tem mai tare să fie uitați… decât să se piardă pe ei înșiși...

Au pierdut liniștea..

Au pierdut naturalețea..

Au pierdut clipele acelea mici în care nu trebuie să fii nimănui nimic- doar viu..

Și cel mai trist? Nici nu mai știu ce au pierdut..

Pentru că pierderea nu se postează..

Iar ce nu se postează, în 2026, nu mai există.

Dar există încă oameni care intră într-o cameră și schimbă energia fără să posteze nimic..

Care spun o singură propoziție și rămâne în tine ani întregi..

Care nu fac spectacol… și totuși au substanță..

Pentru că adevărata prezență nu se măsoară în reach.

Ci în ce lași în sufletul cuiva după ce ai plecat.

N-am venit pe lume doar ca să fim vizibili.

Am venit și ca să fim vii...

Toate religiile sunt o formă de sclavie organizată…

”Toate religiile 

sunt o formă de sclavie organizată…

Am petrecut ani studiindu-le. 

Creștinism, islam, iudaism, hinduism, budism, bahá’í, sikhism, orice vrei. Toate îți vând același mecanism: o poveste de frică, supunere, ierarhie și vină.

Toate au fost inventate de bărbați pentru a controla femeile.

Toate legitimează nedreptatea socială și rasială.

Toate promovează ideea că există cineva mai „ales”, mai „curat”, mai „aproape de dumnezeu” decât restul.

Toate îți spun să te supui.

Toate cărțile „sfinte” sunt manuale de politică și propagandă, nu de etică.

Acolo nu e morală. E frică mascată în virtute.

E control emoțional deghizat în înțelepciune.

E abuz spiritual lăudat ca „adevăr etern”.

Religia nu e separată de politică.

Religia ESTE politică.

Toți dictatorii, toate sistemele opresive, toate imperiile, toate coloniile, TOATE au folosit religia ca scuză.

Spui ceva?

Ești pedepsit.

Critici religia?

Ești un păcătos.

Te îndoiești?

Ești rătăcit.

Nu te supui?

Mergi în iad.

Asta e „libertatea” religiei.

Religia spune că femeia trebuie să fie acoperită, să tacă, să fie umilă.

De ce nu se acoperă bărbatul?

De ce doar ea trebuie să „tenteze” și să fie „curată”?

De ce corpul femeii e o problemă, dar al bărbatului e libertate?

Nimeni nu răspunde, doar se repetă: „Așa vrea dumnezeu.”

Când un copil se naște, nu alege. I se impune.

De mic este spălat pe creier cu „păcat”, „rușine”, „dumnezeu vede”, „dumnezeu bate”, „vei arde”.

Îi este ucis liberul arbitru înainte să știe ce înseamnă.

Și apoi, la maturitate, ni se spune că avem „libertatea de a alege religia”.

Asta nu e alegere.

E condiționare.

E dresaj psihologic, generație după generație.

Religia justifică uciderea în masă (cruciade, jihad, pogromuri, sacrificii).

Justifică sclavia.

Justifică colonialismul.

Justifică violul.

Justifică mutilarea genitală.

Justifică apartheidul.

Justifică toate crimele făcute „în numele lui dumnezeu”.

Creștinismul a ars femei de vii și a numit asta „protecție spirituală”.

Islamul omoară femei cu pietre și îi spune „lege divină”.

Iudaismul spune că femeia e necurată și nu poate intra în templu.

Hinduismul a susținut arderea văduvelor.

Budismul interzice femeilor accesul în unele mănăstiri.

Sikhismul predică egalitate, dar în practică femeile tot nu conduc.

Toate sunt ipocrizie.

Și toate cer sacrificii, supunere, genunchi plecați și tăcere.

Toate au nevoie de frică.

Fără frică, religia nu funcționează.

Fără rușine, nu te poate controla.

Fără vină, nu te poate manipula.

Religiile NU vor ca tu să gândești.

Vor să crezi. Să repeți. Să nu întrebi.

Când un om spune „dumnezeu a zis”, discuția se oprește.

E acolo finalul rațiunii.

Pentru că nu mai ai voie să analizezi.

Nu mai ai voie să observi contradicțiile.

Totul devine tabu.

Și dacă spui ceva — ești etichetat: eretic, păcătos, rătăcit, antihrist, apostat, pierdut.

Religia este cel mai mare mecanism de control social din istoria umanității.

Și este încă în funcțiune.

Sub pretexte de „credință”, „tradiție”, „respect”, „alegere personală”.

Dar nu e alegere.

Este frică transmisă din mamă în copil.

Este rușine băgată în oase din copilărie.

Este control. Sistemic.

Este sclavie invizibilă.

Vrei să fii liber?

Atunci trebuie să ai curajul să spui adevărul despre religie, oricât ar durea.

Toate religiile sunt o frână pusă peste conștiință.

Toate te vor obedient.

Niciuna nu te vrea cu adevărat liber.

Toate religiile disprețuiesc femeia prin însăși biologia ei.

Cel mai clar exemplu? Menstruația.

Un proces natural, ciclic, vital pentru reproducere.

Fără el, omenirea nu ar exista.

Și totuși, în TOATE religiile este văzut ca o murdărie.

Un păcat.

O „impuritate”.

O „rușine” ce trebuie ascunsă, izgonită, pedepsită tăcut.

Iudaismul spune că o femeie la menstruație e „niddah” – necurată.

Timp de 7 zile, nu are voie să atingă soțul, patul, mâncarea, templul.

După, trebuie să se purifice într-o baie rituală.

Ca și cum sângele ei o face murdară.

Creștinismul, moștenind acest model, o exclude.

Nu are voie să atingă lucruri „sfinte”.

Femeile, în tăcere, stau în biserici știind că „nu sunt vrednice”.

Nu se vorbește despre menstruație, e un tabu rușinos.

Iar în unele secte, femeile încă sunt izgonite din spații sacre în acele zile.

Islamul este și mai clar:

Femeia nu are voie să se roage, să postească, să atingă Coranul, să intre în moschee în timpul menstruației.

Trupul ei e considerat „najs” – impur.

Nu are voie să întrețină relații.

Bărbatul e „scutit” de apropiere.

Femeia e trimisă în colț, până devine „curată”.

Adică, până nu mai e ea.

Hinduismul o izolează complet:

Femeia e considerată „necurată” și trebuie să fie separată de familie.

Nu are voie să gătească, să atingă vase, să doarmă în patul ei.

Există chiar „colibe de menstruație”, în care femeile sunt izolate fizic, ca niște paria temporari.

Există femei care mor acolo, mușcate de șerpi, arse sau înghețate.

Dar „așa vrea zeul”.

Budismul și taoismul, deși aparent „mai blânde”, impun același concept de impuritate energetică:

Femeia menstruată e interzisă în anumite ritualuri.

Este considerată dezechilibrată spiritual în acele zile.

Tăcere. Rușine. Distanță.

Toate religiile, fără excepție, transformă menstruația – un proces biologic normal – într-un stigmat.

Femeia devine, periodic, o ființă de mâna a doua.

O anomalie temporară.

Un inconvenient rușinos.

Dar realitatea este: nu sângele e murdar.

Ci gândirea care îl condamnă.

Femeia sângerează lunar ca parte din echilibrul vieții.

Dar religia nu vrea echilibru.

Vrea rușine.

Vrea separare.

Vrea tăcere în fața unei evidențe naturale, ca să păstreze dominația bărbatului și controlul asupra corpului femeii.

Și atunci apare întrebarea:

De ce toate religiile au o problemă cu corpul femeii?

Răspunsul e simplu:

Pentru că trupul femeii le scapă de sub control.

Poate da viață.

Poate sângera fără să moară.

Poate simți intens.

Poate gândi liber.

Religiile, construite de bărbați, se tem de femeia care nu se rușinează de trupul ei.

Se tem de femeia care își cunoaște biologia, natura, forța.

Așa că o reduc la „păcat”.

O numesc „impură”.

O acoperă. O izolează. O educă în rușine.

Încă din copilărie, o fată e învățată să se simtă greșită pentru ceea ce este.

Religiile nu sunt doar misogine.

Sunt anti-viață.

Anti-natură.

Anti-trup.

Și când transformi menstruația într-o condamnare lunară, creezi generații întregi de femei care se urăsc pe ele însele fără să știe de ce.

Care se simt defecte.

Slabe.

Vinovate.

Neacceptate.

Și apoi devin mame și transmit aceeași rușine mai departe.

Acesta este unul dintre cele mai tăcute și eficiente lanțuri mentale pe care religia le-a pus vreodată pe gâtul unei ființe umane.

Să faci o femeie să creadă că sângele ei o face mai puțin valoroasă.

Adevărul e că sângele ei e viață.

Dar religia îl numește păcat.

Un copil care vine dintr-o mamă oprimată,

vine deja încărcat cu frici, cu ruşine, cu limite care

nu sunt ale lui.

Vine cu o tăcere în sânge, cu o vină care nu-i aparține, cu o amintire uitată a durerii transmise prin corpul femeii ce l-a purtat, prin emoțiile şi gândurile pe care mama nu le-a putut exprima,

ci doar le-a tăcut, le-a ascuns, le-a îngropat adânc.

Această moştenire nevăzută îl însoțeşte de la început, definindu-i felul în care se va raporta la sine şi la lume, până când conștientizează şi rupe lanţul.”

Sursa: net. 

Mulțumesc autorului cu ale cărui cuvinte rezonez, pe care însă nu îl cunosc

Cheloo

"Cheloo deranjează. Provoacă urticarie. E anticomunist. Antiprogresist. Anticapitalist. Anti instituții. Anti sistem. Da. Inclusiv instituția bisericii. Nu e împotriva ortodoxiei. Nu e ateu. Nu e anti preoți. Ci anti popi. Nu mai puneți botu la ce îndrugă propaganda care încercă cu atâta disperare să îl separe de popor. Și cine nu e anti popi. Ce? Nu aveți curajul să vorbim pe față despre homosexualitatea și pedofilia cuibărite de atâția ani în BOR? Omu are propriul lui drum către Hristos. La fel ca noi toți. Serafim Rose a fost dintotdeauna sfânt? 

Cheloo e tot ce urăște cel mai mult sistemul ăsta bolșevic. Personalitatea puternică. Onestitatea directă. Independență. Reziliență. Refuzul de a se conforma. Nimeni. Absolut nimeni. Nu îi poate contesta sinceritatea și manifestările continue anti sistem. Indiferent ce părere ai despre calitatea textelor, sinceritatea și autenticitatea lui Cheloo nu pot fi puse la îndoială. Nu joacă un rol. Nu e fals.

Paraziții au educat generații. Sute de mii de tineri întru gândire independentă. Și am folosit cuvântul educat în deplină cunoștință de cauză. Dacă lăsați superficialitatea deoparte. Și aerele de mironosițe virgine. Ifosele. Ascultați albumele. Printre înjurături și limbaj vulgar găsiți comori de rezistență anti sistem. Munți întregi. Nu doar mesaje. Manifeste.

E unu pe aici care se fute în cur cu moralitatea și I-a rezultat Cheloo + televiziune = nu. Că e vulgar. Că e drogat. Că e incompatibil. Nu o să îi dau nume că îmi e lene să mă iau pulă în gură cu el. Ce a căutat Cheloo pe TV? Să îți dea ție la muie. Asta a căutat. Faptul că ani de zile am avut un om onest care a ținut propaganda progresistă în șah nu a contat deloc? Voiai unu steril care să nu aibă opinii controversate în public și să accepte docil bărbați rujați în fustițe roz doar pentru că Delia și Bendeac îi consideră emancipați? Ai 200 de canale pe TV. Te lezează sinceritatea. Dar accepți docil dresajul. Bravos. Tu ești vulgar. Uitată-te la Măruță. Eu vreau un nebun care să își bage pula în corectitudinea politică.

Ombladonofficial. Acceptă poziții la TV. Fute-i în gură și ia-le și banii. 

Adevărul nu se transmite niciodată pe cale diplomatică. Niciodată. Doar minciuna operează în parametrii corecți politic. Adevărul doare. Urlă. Își bagă pula și scuipă. 

Puneți botu că Cheloo e nebun. Și dacă e nebun a ajuns așa din cauză că e înconjurat de idioți. Face slalom printre cretini. Și cum să nu înnebunești când te uiți la țara ta și ea a devenit all you can eat. În engleză. Că româna pute. Presa v-a mințit cu pandemia. V-a mințit cu președintele. Și acum o credeți? Atât de proști sunteți? Prima regulă. Adevărul este fix opusul a ce zice presa. A doua regulă. Statul minte. Atât. Două reguli. E greu? Tot ăștia ca voi l-ați considerat și pe Eminescu sifilitic. Și tot tagma asta l-a condamnat și pe Hristos. 

Cheloo nu are nevoie de bâlbâiți de oameni să îi țină partea. A intrat deja în istorie. Istoria este singura monedă a timpului. În antiteză cu mărunțișul pe care omul de rând îl strânge la ciorap sau îl ia la bani mărunți. A creat. A influențat. Și-a sculptat singur numele în cartea istoriei cu dalta nesimțirii și a aroganței celui care e viu. Nu poate fi amuțit. Cheloo suntem sute de mii de răzvrătiți. Din scările blocurilor și din cartiere mărginașe. Nu suntem elite. Suntem sarea pământului. Sloboade, Doamne, în lume nebunia!"

✍️ Abel Dimitriev

Richard III-povestea ascensiunii sângeroase şi a prăbuşirii unui rege

Am văzut de nenumărate ori acest spectacol cu diverse trupe şi regii diferite dar spectacolul de la încheierea Festivalului Shakespeare a fost şi va rămâne mult timp în memoria iubitorilor de teatru.

Spre deosebire de alte versiuni în acest spectacol rolul regelui Richard III este interpretat de Evgenia Dodina, apreciată actriță israeliană iar Le Figaro remarca despre ea că „este, ea singură, un adevărat festival”.

De remarcat în acest spectacol este faptul că actorii nu numai spun replicile dat şi cânta sau danseaza ca la majoritatea pieselor pe câte le-am văzut de-a lungul timpului la Teatrul Evreiesc din Bucureşti.

De asemenea sunt multe momente în care o parte din actori interacţionează cu publicul spectator.

Richard III de la Gesher Theatre reimaginează thrillerul politic al lui Shakespeare ca un eveniment teatral de mare intensitate. Povestea îl urmărește pe Richard, Ducele de Gloucester, un strateg strălucit, condus de furie, inteligență și o sete neobosită de putere. Marcat fizic și marginalizat social, el transformă excluderea într-o armă, manipulând rivalii, seducând aliați și orchestrând o ascensiune nemiloasă către tronul Angliei. Spectacolul se desfășoară într-un peisaj fragmentat și expresionist, unde limbajul, identitatea și alianțele se schimbă constant. Richard navighează această lume instabilă cu precizie teatrală, atrăgând publicul în confidențele sale și dezvăluind mecanismele controlului politic. Ansamblul redă o societate prinsă între teamă și fascinație, incapabilă să reziste forței ambiției lui Richard, chiar și atunci când el o subminează din interior. Pe măsură ce tirania lui Richard se adâncește, atmosfera devine tot mai claustrofobă: fantomele apar, loialitățile se prăbușesc, iar regatul alunecă spre violență și decădere morală. Spectacolul culminează într-o confruntare brutală pe câmpul de luptă, unde domnia lui Richard se prăbușește sub greutatea haosului creat. Această interpretare plasează publicul în mijlocul unei lumi în care adevărul este manipulat, puterea este adictivă, iar granița dintre conducător și performer se estompează.

Distribuție & Echipă artistică

Richard, Duce de Gloucester, regele Richard al III-lea - Evgenia Dodina | Regele Eduard al IV-lea, fratele lui Richard/Ducesa de York, mama lui Richard, Eduard și Clarence – Doron Tavori | George Clarence/Stanley – Israel (Sasha) Demidov | Ducele de Buckingham – Gilad Kletter | Regina Elisabeta, soția lui Eduard - Michal Weinberg | Lady Anne, văduva lui Edward, fiul regretatului rege Henric al VI-lea, soția lui Richard – Karin Seruya, Uval Scharf | Lord Hastings/Primarul Londrei – Alexander Senderovich | Sir William Catesby - Paulo E. Moura | Sir Brackenbury, locotenentul Turnului - Eli Menashe | Contele Rivers, fratele reginei Elisabeta/Prințul Edward - Noam Tal | Lord Grey, fiul reginei Elisabeta, Duce de York - Shir Sayag | Asasin – Shlomi Bertonov | Episcopul – Maxim Rosenberg/Ori Yaniv

Echipa artistică

Autorul piesei: William Shakespeare | Traducere/Adaptare: adaptare de Itay Tyran, tradus în ebraică de Dori Parnes | Regia: Itay Tiran | Scenografia: Eran Atzmon | Costume: Judith Aharon | Design de lumini: Gleb Filshtinsky | Design video: Victor Sorokin | Sunet/Muzică: Michael Vaisburd | Coregrafia: Renana Raz | Producție muzicală Amit Poznansky | Traducere cântece limba română: Mihai Vladimirescu

Câteva imagini din spectacol puteţi vedea aici şi aplauzele de la final mai jos.

Doi tineri din Verona -povestea iubirii, trădării, prieteniei şi loialităţii

Nu văzusem niciodată piesa aceasta care se pare că este una dintre primele comedii scrise de William Shakespeare.

Este foarte posibil ca "Doi tineri din Verona" să fie prima piesă a lui Shakespeare. Deși brută, deja conține sămânța temelor care vor deveni mai târziu centrale în operă sa: tineri îndrăgostiți, confuzi în iubire, care fug din oraș, se pierd în pădure și, în cele din urmă, se descoperă pe ei înșiși; o femeie se deghizează în bărbat pentru a-și urma iubitul, care nu o recunoaște, ceea ce se transformă în perspectiva transgresivă a lui Shakespeare, potrivit căreia pentru a fi pe deplin uman trebuie să ne jucăm rolurile și să ne performăm propria identitate. Aceasta se leagă direct de o altă temă fundamentală ale lui Shakespeare: cea în care iubirea înseamnă a acorda atenție celuilalt. Nu este vorba doar de a simți un sentiment puternic pentru altcineva; pentru Shakespeare, pentru a iubi cu adevărat pe cineva trebuie mai întâi să îl vedem că individ unic. La Verona întâlnim diferite tipuri de iubire: iubirea dintre cei doi protagoniști, iubirea pe care fiecare dintre ei o simte pentru femeile pe care le iubesc, iubirea dintre părinți și copii. Și, în toate cazurile, este periculos să ne lăsăm purtați de intensitatea sentimentelor; mai bine este ca mai întâi să fim atenți și apoi să avem grijă de cei pe care îi iubim. Iar pentru a vedea pe altcineva, trebuie mai întâi să ne vedem pe noi înșine. Și asta nu este la fel de ușor pe cum cred aceste personaje.

Distribuție & Echipă artistică

Jorge Basanta: Antonio/Ducele/Gazda | Prince Ezeanyim: Panthino/Proscris/Muzician | Alberto Gómez Taboada: Thurio | Rebeca Matellán: Silvia | Manuel Moya: Valentine | Alfredo Noval: Proteus | Carmen Mayordomo: Lucetta/Launce/Proscris/Muzician | Antonio Prieto: Speed/Proscris/Muzician | Irene Serrano: Julia

Echipa artistică

Autor: William Shakespeare | Traducere: Josete Corral | Scenografie: Nick Ormerod | Lighting design: Ganecha Gil | Video design: Celeste Carrasco | Sound/Music design: Sandra Vicente & Kevin Dornan | Coregrafie: Amaya Galeote

Descriere companie

Declan Donnellan și Nick Ormerod au fondat compania internațională de teatru Cheek by Jowl în 1981 și, de atunci, au creat peste 40 de producții, prezentate în mai mult de 50 de țări de pe șase continente. Printre spectacolele premiate ale Cheek by Jowl se numără: Boris Godunov, Three Sisters și Measure for Measure (în rusă); Aş You Like It, Macbeth și The Winter’s Tale (în engleză); Andromaque și Ubu Roi (în franceză); și, mai recent, The Revenger’s Tragedy (în italiană). Munca și contribuțiile lui Declan și Nick în domeniul artelor au fost recunoscute atât în țară, cât și internațional, inclusiv prin Premiul Laurence Olivier și Ordinul Imperiului Britanic (OBE). Pentru întreaga sa carieră, Declan Donnellan a primit Premiul Stanislavski, Masca de Aur, Premiul Carol cel Mare și Leul de Aur de la Veneția. Pe lângă Cheek by Jowl, producțiile lui Declan Donnellan și Nick Ormerod includ: Fuenteovejuna, Sweeney Todd, ambele părți ale piesei Angels în America (Naţional Theatre); Shakespeare în Love (West End); Oedip Rege și Hamlet cu Teatrul Național din Craiova. În ultimii ani, Cheek by Jowl a colaborat cu Compania Națională Spaniolă de Teatru Clasic (CNTC) și cu LAZONA pentru a produce mai multe opere emblematice din repertoriul clasic spaniol și britanic, obținând un succes internațional remarcabil.

Spectacolul cu un decor minimalist este foarte amuzant atât prin text cât şi prin interpretarea actorilor spanioli.

Cine a fost la acest spectacol în mod sigur nu a regretat dovada fiind hohotele de râs din sala ale spectatorilor cât şi aplauzele de la final.

Câteva imagini din spectacol puteţi vedea aici şi aplauzele de la final mai jos.

HAMLET la Festivalul Shakespeare

Am ales să văd la Sala Amza Pellea Hamletul Teatrului Maghiar de la Cluj în regia domnului Gábor Tompa.

Distribuție & Echipă artistică

Claudius: Ervin Szűcs | Gertrude: Enikő Györgyjakab- The Wittenberg Group -Hamlet: Miklós Vecsei H. | Horatio: Balázs Bodolai/Loránd Farkas | Marcellus: Zsolt Gedő | Bernardo: András Buzási | Francisco: Ferenc Sinkó | Ophelia: Zsuzsa Tőtszegi | Polonius: József Bíró | Laertes: Tamás Kiss | Rosencrantz: Éva Imre | Guildenstern: Anikó Pethő | Osric: Szabolcs Balla | Ghost: Zsuzsa Tőtszegi, Gáspár Pászka | The Messenger: Gizella Kicsid | Young Hamlet: Venczel Lőrincz-Szabó | Young Ophelia: Tekla Szabó/Édua Szabó

Echipa artistică

Autorul piesei: William Shakespeare | Regia: Gábor Tompa | Scenografia: András Both | Costume: Bianca Imelda Jeremias | Design video: András Rancz | Muzica originală: Vasile Șirli | Coregrafia: Melinda Jakab | Dramaturgia: András Visky | Asistent designer costume: Gyopár Bocskai | Asistenți regie: Emőke Veres, Sári Gálhidy

Descriere companie

Teatrul Maghiar de Stat Cluj este un element definitoriu pentru identitatea culturală a oraşului, fiind totodată cea mai veche companie de teatru în limba maghiară, care funcţionează fără întrerupere de la înfiinţare. Începând din 2008 este membru al Uniunii Teatrelor din Europa. Repertoriul teatrului cuprinde deopotrivă spectacole după texte clasice şi contemporane ale literaturii maghiare şi universale. Pe lângă reprezentaţiile în sala mare şi în sala studio, teatrul organizează seri de teatru-lectură și programe culturale comunitare. Teatrul Maghiar este, de asemenea, organizatorul Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, care are loc o dată la doi ani. Estetica proprie a teatrului, născută la confluenţa tradiţiei teatrale maghiare şi a şcolii regizorale româneşti, este consolidată prin invitarea unor creatori care - pe lângă realizarea unor spectacole apreciate de public şi de profesionişti - asigură continuitatea prospeţimii spirituale a companiei. Echipa artistică a teatrului este considerată una din cele mai închegate și puternice din ţară. Acestei echipe i se alătură în mod regulat artişti tineri, ceea ce facilitează schimbul de experienţă între generaţii şi continuitatea profesională. Profitând de avantajele unui mediu multicultural, teatrul nu se adresează doar comunităţii locale sau unei singure comunităţi lingvistice: toate spectacolele sale sunt supratitrate în limbile română, şi engleză. Compania participă în mod regulat la proiectele Uniunii Teatrelor din Europa și consideră foarte importantă reprezentarea internațională a valorilor locale.

Aş putea spune că deşi a ţinut destul de mult, in jur de 3 ore,  fiind şi cea mai lungă piesa a lui Shakespeare nu am fost foarte impresionat de spectacol datorită grabei cu care s-au jucat, s-a trecut peste  scenele esenţiale cu toate că interpretarea actorilor a fost la înălţime. Am reţinut că originală ideea de a prezenta dialogul groparilor ca o emisiune radiofonică însă cum am zis cu o durată prea scurtă şi lupta de la final că un meci de box de asemenea cu o durată mult prea scurtă.

Puteţi vedea câteva fotografii din spectacol aici şi mai jos aplauzele de la finalul spectacolului.

AM AFLAT TOTUL DESPRE FEMEI DE LA UN PUSTI DE CLASA a IIl a !!!Compunere liberă despre FEMEIE a elevului Gigel din clasa a IIl-a

  

Femeia este o fiinţă, pe care Dumnezeu a  lăsat-o pe pământ după chipul şi asemănarea lui,  deşi toţi o preferă după chipul şi asemănarea  lui Pamela Anderson.

De fapt şi femeia este tot un  fel de Dumnezeu, căci pe pământ e atotputernică. Nimic nu se face  fără ea ...nici politică (vezi madam Thatcher),  nici vâlvă (vezi Mrs Hillary Clinton), nici miliarde (vezi madam  Rotschild), 

nici copii (vezi mama).

  Femeile sunt de două feluri: tinere şi foarte  tinere. Cele mai în vârstă intră în categoria "femei  bine".

  "Femeile bine" sunt acelea care au  împlinit 50 ani şi de fapt merg pe 39. Oricum, la femei  nu are importanţă vârsta, ci

  cosmeticele, fiindcă fiecare produs cosmetic acoperă 2-5 ani. Aşa că dacă o femeie foloseşte 20 de cosmetice poţi      să  spui despre ea că nici nu s-a născut încă, deşi  primeşte deja pensie. 

   Femeia este subiectul celor mai multe cântece de dragoste, de  aceea dragostea este întotdeauna cu cântec. Tata      spunea că  fără femei nu se poate trăi, iar cu femei este imposibil  de trăit.  

 Cea mai mare calitate  a femeii este zestrea. Cel mai mare defect al femeii  este maică-sa. Dar aşa cum inventatorii au    inventat  avionul fără pilot, revolverul fără zgomot, tot aşa se încearcă o altă invenţie:  zestrea fără nevastă şi soţ fără

  soacră. Cred că cel care va pune la punct aceste două  mari invenţii va primi Premiul Nobel  pentru Pace.  

  Femeile se pot împărţi,  după cum spune unchiul Costel, în alte trei categorii: femeile care au suflet şi sunt  stimate, cele   care au caracter şi sunt admirate şi cele care au "nu-ştiu-ce" şi sunt căutate. Eu  nu ştiu de  ce sunt căutate, că doar nimeni nu se joacă cu ele de-a v-aţi ascunselea, ci  de-a v-aţi găsite-lea. Unchiul Costel îi şoptea  lui tata   despre una: "Ce mi-am căutat mi-am  găsit, iar acum mi-e frică să nu-mi găsească  ceva şi medical".

 Femeia este de genul feminin,  deşi unele poartă pantaloni, după cum unii bărbaţi sunt  de genul masculin şi poartă şorţ de bucătărie.

 Femeia, spune legenda, s-a născut dintr-o  coastă. De aceea se pricepe atît de bine să  mişte şoldurile. Prima femeie care a păcătuit a fost Eva. A  doua femeie au fost toate celelalte.  Cică Eva a păcătuit cînd a muşcat din măr.

 E posibil să fie adevărat, fiindcă într-o seară, când mama era  plecată de acasă, l-am auzit pe tata,  care era cu o vecină în salon, strigându-i: "Ho, nebuno, nu muşca!". Probabil că  pe întuneric l-a confundat pe tata cu un măr. Într-adevăr,când  

 a ieşit el din cameră, avea urme de  muşcătură pe gât, exact acolo unde este mărul lui  Adam. Pe urmă, ca în Biblie, tata i-a şoptit vecinei:  "Acum pleacă repede, că dacă vine acasă şarpele, s-a zis cu noi!". Eu l-am întrebat: "Despre ce sarpe vorbeşti, că acasă nu  trebuie să vină decât mama!".  Enervat, tata mi-a plesnit două palme, de m-am văzut cu  toţi

sfinţii, aşa cum scrie în Biblie.

  Atât ştiu despre femei.

         Gigel 🤣🤣🤣🤣

Câteva impresii despre primul spectacol din cadrul Festivalului Shakespeare-Titus Andronicus: Renăscut

    Chiar dacă sunt multe piese din cadrul acestui festival pe care le-am văzut şi la alte ediţii ale celui mai mare festival de teatru din lume dedicat marelui Will şi nu sunt un fan al producţiilor bazate pe violenta, crime, violuri sau mutilări am dorit să văd acest spectacol jucat de către japonezi şi viziunea regizorului Ryunosuke Kimura.

"Compania de Teatru KAKUSHINHAN este o companie japoneză de artele spectacolului, fondată de regizorul Ryunosuke Kimura. Pornind de filosofia de a „crea cuvinte și forme de expresie care vor continua să trăiască peste 400 de ani”, compania valorifică operele lui William Shakespeare pentru a crea un teatru care intră în rezonanță cu societatea contemporană. În loc să trateze opera lui Shakespeare ca pe o moștenire a trecutului, KAKUSHINHAN o privește ca pe un text viu, care reflectă emoțiile și experiențele prezentului. Printr-o interpretare atentă a textului, compania aduce împreună forme diverse - de la teatrul Nō la operă, dans, artă contemporană și expresii generate cu ajutorul inteligenței artificiale. Demersul pornește de la o întrebare centrală: dacă Shakespeare ar trăi astăzi, ce ar spune lumii? Ancorată în cultura japoneză, dar animată de o perspectivă internațională, KAKUSHINHAN creează punți între clasic și contemporan, între Est și Vest, între corp și limbaj, între tehnologie și teatralitate. Prin aceaste practici transdisciplinare, creează spectacole care depășesc granițele și vorbesc unui prezent global împărtășit."

Distribuție & Echipă artistică:

Titus Andronicus – Tsunao Yamai (artist de teatru Noh) | Lavinia – Fūka Haruna | Tamora – Miki Takii | Saturninus – Go Kijima | Bassianus – Mark Yudai Iwasaki | Lucius – Rion Yanagimoto | Martius – Ryo Morimoto | Quintus – Kazan Tachimoto | Mutius – Shin Hikage | Marcus – Seiji Miyagawa | Aaron / Zeul Răzbunării – Hirokazu Tategata | Muzică live – Takashi Yoshida

Echipa artistică:

Autorul piesei: William Shakespeare | Traducere: Kazuko Matsuoka | Adaptare: Ryunosuke Kimura | Regia: Ryunosuke Kimura | Scenografie: Izumi Matsuoka | Costume: Maya | Iluminat: Naoyoshi Negoro | Design măști Noh: Hisato Iwasaki | Muzică și sunet: Koji Ozono | Muzică / Compoziție: Takashi Yoshida | Coregrafie: Ami Rokuhara | Regizor tehnic: Koki Ura | Asistent regie: Kosuke Hioki

Noh (sau Nō) este cea mai veche formă de dramă muzicală din Japonia, cu o tradiție de peste 650 de ani. Combină dansul, poezia, muzica și teatrul pentru a spune povești bazate pe literatura clasică și mitologie, aceasta arta tradiționala fiind inclusă în patrimoniul UNESCO.

Titus Andronicus este una dintre primele piese ale acestuia excesiv de violentă şi sângeroasă fapt care o face să fie mai puţin jucată.

Caracteristic acestui spectacol este faptul că regizorul a introdus în producţie două personaje: un băiat care este martor la lumea lui Titus Andronicus şi Corbul o figură care îl întruchipează pe Shakespeare.

Spectacolul este însoţit de muzică live şi multe scene de dans care pe de o parte accentuează dramatismul scenelor de violenţă şi pe de altă parte aduc acţiunea piesei în zilele noastre.

Amuzant a fost faptul că o actriţă a învăţat câteva replici în limba româna spre încântarea spectatorilor.

Chiar dacă în centrul acestei tragedii exista sângele ne putem imagina dacă oare exista un viitor fără sânge?

 Câteva foto din spectacol am postat aici iar mai jos finalul şi aplauzele publicului.