joi, 27 octombrie 2016

Unele reguli in dansul latino

Prietena noastră Ioana Cotolan a scris pe un blog câteva reguli valabile în cluburile de dans.
Dacă unii oameni ar respecta aceste reguli, nu s-ar mai hlizi anumite persoane aiurea pe Facebook şi nu s-ar mai posta comentarii răutăcioase la adresa celor care ţin la ele, şi sunt foarte mulţi aceştia.
Iar atunci când unora le spui de n ori să fie atenţi în special la regulile 9, 10 şi 11 ar fi cazul să o facă deoarece nimănui nu-i place să fie rănit sau lovit pe ringul de dans.

Nu-i obligatoriu să faci cele mai complicate figuri pe ring dacă nu ai loc.
Regulile de salut şi de igienă ţin de cei 7 ani de acasă ca şi regula de a nu vorbi neîntrebat mai ales dacă nu ştii despre ce este vorba.
Iar când nu te ataca şi nu te jigneşte cineva cu atât mai mult nu trebuie să ţi se pună pata pe persoana în cauză!

Şi atunci ce este mai grobian?
Să-i calci pe toţi pe picioare sau să-i tolerezi?
Să le atragi atenţia verbal sau sub o altă formă?
Să priceapă acest lucru sau nu?

Pentru că indiferent ce mai scriem noi aici vor exista întotdeauna oameni nepoliticoşi, Juliete care nu se spală, indivizi care vor lovi pe toată lumea pe ringul de dans, beţivi, persoane care vin în clubul de dans ca să piardă timpul privind la cei care dansează, persoane care stau non stop pe Facebook şi tot felul de alte tipologii umane mai mult sau mai puţin frumoase şi amuzante.
De asemenea este frumos să respectăm dreptul fiecăruia de a dansa ce melodie îi place, când şi cu ce persoană are chef, la ce şcoală de dans şi în ce club de dans are plăcerea să meargă.

Fiecare dintre noi se regăseşte mai bine în anumite melodii, pe anumite dansuri şi cu anumite persoane.
Şi dacă dansezi susţinut transpiri.
Toată lumea care dansează transpira, bărbaţi şi femei laolaltă.
Când stai la masă doar şi bei sau fumezi din când în când câte o ţigară afară nu transpiri.
Iar ringul de dans nu este ring de miss nici de Chipendales şi nici tarla unde poţi trece oricând vrei cu sticlă în mână în toate direcţiile.

Faptul că oamenii pot fi sau nu prieteni tine de alegerea lor, nu o poate comanda nimeni pentru că nu mai suntem la şedinţele de partid de pe vremuri.
Simţul umorului are legătură cu natura umană şi cu coeficientul de inteligenţă al fiecăruia, însă se pare că multă lume nu îl mai are şi atunci când confunzi dansul cu luptele de stradă dai dovadă de proasta creştere şi unii oameni pot să se supere.
Şi sunt destui loviţi ocazional, chiar dacă nu postează aici.
Aşa încât frumos şi civilizat ar fi să ne bucurăm de faptul că putem dansa.
Iar pentru cei foarte tineri sau mai puţin tineri mi-aş dori să-i văd dansând şi peste 25 de ani.
Slabi şi fără să transpire!

Niciun comentariu: