"Știți ceva? Una peste alta, n-are, domne, nicio importanță!
Stai ani de zile cu coatele pe pervazul vieții și te uiți la soare. Câteodată te încălzești, altădată îl bănuiești că luminează inegal și nedrept, dar - de cele mai multe ori - nici nu-l vezi.
Vezi doar culorile pe care le nasc razele lui.
În spatele verdelui unui câmp - e soarele. Ascuns după turcoazul cerului, e soarele. Dincolo de petalele ca un obraz de femeie ale florilor, cu toate culorile lor... știți cine e.
Păi da, asta zic! N-are, domne, nicio importanță! Ce nu are importanță? Păi... nimic, dacă oricum nu are.
Dar știți care e treaba? Soarele habar nu are că existăm. Nici noi nu prea știm, până când nu ni-l arată cineva. Un copil. Care poate fi oricare dintre noi. Iar oamenii-copii au un dar minunat: acela de a vedea și de a-ți împărtăși tot; simplu; corect; răbdător; vulcanic; lăcrimând; râzând.
“Nu vă supărați, ați văzut soarele?”
Nu. Pentru că nu te poți uita la el.
Dar am văzut tot ceea ce luminează, toate culorile pe care le naște.
Da, domne, da! Soarele e ca dragostea, v-ați prins...
Te întorci spre cel care te-a întrebat:
“Dar dumneavoastră ați văzut soarele?”
N-are nicio importanță.
Dar culorile..."
(Ducu Mogoșeanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu