Crăciunul, Crăciuneasa şi fetele ei

Crăciunul, odinioară..."Ia sculaţi boieri sculaţi, florile dalbe, / Că v-aduc pe Dumnezeu, mititel şi-nfăşăţel, / Curge mirul de pe el /

Faşă albă de mătasă, Dumnezeu în astă casă."

Mulți ani frumoși Cristian, Cristina! 

____

Legendă din Cernăuți. Crăciunul, Crăciuneasa şi fetele ei

Când s-a încep lumea, oamenii lucrau la lună, noaptea, cum ar lucra ziua, la lumina soarelui, că erau mai credincioşi, nu erau legile împărţite. 

Maica Domnului s-a simţit grea de Ovidenie. 

Pe atunci era unul, Crăciun. Acela pornise 12 cară cu povară la moară. El era aşa de rău că nu lăsa pe nimene să doarmă noaptea; pe fete, pe femeie le bătea, că toate erau betege şi stâlcite. Când a pornit el de acasă, mă-sa le-a zis fetelor: „De-amu culcaţi-vă câte oleacă pe rând, pân’ ce el va veni, şi apoi voi dormi eu.” 

Când venea el trăsnind, huind – mă rog, 12 cară cu povară – toate trebuia să fie cu furcile-n mână.

Vine Maica Domnului în ziua de Ajun la femeie lui Crăciun: „Mă rog, lasa-mă să fac la D-ta!”. „Bucuroasă te-aş lăsa, dară am bărbat tare rău. Uită-te la fetele mele: una-i şchiopă, alta-i oarbă, a treia-i oloagă. Da’eu uită-te ce am pe trup şi pe mâini!”. Era toată ucisă. 

Maica Domnului ştia. „Lasă-mă, te rog, măcar în ocol să mă duc.” Ea a lăsat-o. Atunci încă nu erau stele pe ceri, numai luna îmbla, şi oamenii la lună lucrau. 

Cum l-a născut pe Domnul Hristos, boii l-au aburit şi femeia lui Crăciun i-a ajutat – atunci s-a arătat şi luceafărul de sară pe casa lor şi apoi stelele. 

Crăciun vede de departe şi zice: „Oare ce-au făcut nebunele cele de mi-au aprins casa?” 

Trimite Crăciuneasa pe fata cea ciuntă cu rodini la Maica Domnului. Maica Domnului i-a pus mâinile din aur la loc. Trimite pe cea şchioapă, i-a pus piciorul. Trimite pe cea oarbă, i-a pus ochii. 

Vine Crăciun spre casă şi se miră: vede stelele pe ceri, luceafărul de miezul nopţii, luceafărul de dimineaţă, apoi zorile de ziuă, ziua şi pe urmă soarele răsărind. Crăciun, când a văzut aceste toate, auzând și cine se află la dânsul, a cunoscut puterea lui Dumnezeu. 

A mers de-a adus-o pe Maica Domnului în casă și a cinstit-o – căci, mă rog, a văzut că-i sfântă, fără păcat.

(Culeasă de Elena Niculiţă-Voronca de la Maria Cloșca şi publicată în Datinile şi credinţele populare româneşti, Cernăuţi 1903)