luni, 1 august 2016

La Sibiu-Turism, Rock si Faust.




Timp de trei zile am vizitat orașul Sibiu unde am petrecut un weekend interesant și plăcut.

Nu mai fusesem în Sibiu din 2008, când deja orașul fusese declarat Capitala Culturală Europeană, cu un an înainte.
Municipiul Sibiu (în germană Hermannstadt, în maghiară Nagyszeben, în latină Cibinium) a reprezentat și reprezintă unul dintre cele mai importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor sași stabiliți în zonă.
Orașul a fost capitală a Transilvaniei între anii 1692-1791 și 1849-1865.
 A cunoscut în ultimii ani o renaștere economică și culturală semnificativă.
Sibiul este în prezent unul dintre orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.
Industriile clasice ale orașului sunt industria constructoare de mașini (Bilstein Compa), industria confecțiilor (Mondex, Mondostar), industria produselor alimentare (Scandia) și industria de rechizite școlare (Flaro).
Recent au fost deschise câteva fabrici noi de componente electrice și electronice (Continental, Kuhnke Relee, Haartmann), de rulmenți (SNR Rulmenți), de air bag-uri (Takata Petri) și de curele de transmisie (investiție a companiei germane Siemens).

Prima mențiune a cetății a fost făcută în data de 20 decembrie 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-lea existența unei prepozituri a Sibiului (praepositura Cibiniensis), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1366, dar există și o mențiune mai veche a numelui Villa Hermanni (1223). În anul 1241 a fost atacat, cucerit și parțial distrus în marea invazie mongolă.
În secolul al XIV-lea Sibiul a devenit un mare centru de comerț și timp de secole a fost cea mai importantă cetate germană din Transilvania. Meșteșugarii din oraș erau organizați în bresle, în 1376 fiind cunoscute un număr de 19 bresle.
În anul 1366 Sibiul a fost declarat "oraș".
Aici a fost publicat, în anul 1544, Catehismul Luteran, prima carte tipărită în limba română.
Din 1692, odată cu creșterea influenței austriece, Sibiul devine capitala Transilvaniei. Aceasta este o perioadă înfloritoare a orașului, cele mai reprezentative construcții din această perioadă fiind Palatul Brukenthal și Biserica romano-catolică „Sfânta Treime”.
În anul 1788 apare la Sibiu primul ziar (în limba germană) din Transilvania, numit Theatral Wochenblatt.
În 1872 se construiește prima linie de cale ferată, iar în 1897 Sibiul este electrificat. Tot în această perioadă Sibiul este sediul asociației ASTRA și un oraș important al comunității românești. În anul 1905 a fost dat în folosință tramvaiul sibian, care a funcționat până la desființarea sa în anul 1970.
Ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial și a perioadei comuniste populația săsească s-a diminuat considerabil prin deportări în Siberia și mai târziu prin emigrarea masivă în Germania.














În Sibiu își au sediul: Teatrul Național „Radu Stanca”, Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul pentru copii și tineret „Gong” și Teatrul de Balet Sibiu.
În fiecare primăvară în localitate are loc Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (F.I.T.S.), considerat cel mai mare festival de teatru din sud-estul Europei. De asemenea, anual sunt organizate Festivalul de Artă Medievală, Festivalul de Artă Neconvențională „La Strada”, Festivalul Internațional de Muzică Electronică și Artă Contemporană Transylvania Calling și Festivalul Internațional de Jazz Sibiu, Târgul de Paști din Sibiu, festivalul de bere CibinFEST, Târgul de Crăciun din Sibiu.
În afară de aceste festivaluri, au loc și alte evenimente culturale, precum diferite concerte de jazz, folk sau rock cum a fost cel organizat de Art Mania în perioada în care am vizitat Sibiul.
ART Mania Festival Sibiu a scris o nouă pagină în istoria evenimentelor rock și în premieră au evoluat pe scena din Piața Mare formația Katatonia vineri, și formațiile Ihsahn și Pain of Salvation sâmbătă.
Am asistat la o atmosferă de sărbătoare a Rockului la care au fost prezenți mii de oameni de toate vârstele mai mult sau mai puțin implicați în acest gen de muzică, din toată țara și din străinătate, vă voi povesti mai multe despre acest eveniment, într-o postare viitoare.
M-a impresionat atmosfera liniștită și decența de la festival, precum și amabilitatea și răbdarea spectatorilor și a trupelor prezente la manifestare.




Pe pagina Primăriei Sibiu găsiți o rubrică dedicată calendarului manifestărilor care au loc în oraș.
Sibiul este un oraș turistic în care permanent se simte prezența turiștilor străini, oriunde am mers în oraș, am văzut grupuri de turiști ruși, asiatici, germani, unguri, sârbi, polonezi sau englezi.
Am vizitat foarte multe obiective turistice din oraș: Piața Mare, Piața Mică, Turnul Sfatului, Podul Minciunilor, Muzeul Brukenthal cu secțiile sale de artă românească, arta universală, istorie, istorie naturală, farmacie și. Arta contemporană, Casa Albastră, Catedrala Ortodoxă, Capela „Sf. Cruce”, Biserica Romano-Catolică din Piața Mare, Biserica și Complexul Ursulinelor și Biserica Evanghelică Parohială, Grădina Zoologică, am mers pe străduțe și am admirat arhitectura clădirilor.


În interiorul muzeului de artă pot fi admirate tablouri pictate de autori romani sau europeni celebri.
Muzeul de istorie aflat într-o clădire unde a funcționat primăria Sibiului câteva sute de ani are o colecție foarte interesantă de arme, un lapidariu și un tezaur interesant care merita a fi văzute.
Am avut norocul să găsesc bilet la piesa Faust care se joacă de 9 ani cu casa închisă, vă voi povesti mai multe despre acest eveniment, într-o postare viitoare.





Din păcate sunt multe case frumoase de vânzare care în acest moment sunt nelocuite și evident mai puțin îngrijite iar unii turiști evident fac mai multă mizerie decât este admis.
Zona pietonală este plină de terase, restaurante, patiserii, covrigarii sau gogoșerii unde poți servi masa, bea o cafea, mânca o înghețată, o gogoașă sau un covrig la prețuri decente.
Parcul de autobuze este vechi și depășit, nu ar fi rău dacă s-ar învești ceva bani în transportul în comun.
Biletele de autobuz și taxa de parcare se achita la niște automate montate în zonele de interes.
Părculețul de la gara este neîngrijit, plin de gunoaie și oameni ai străzii.
În centru am văzut angajați ai salubrității golind coșurile de gunoi în niște saci mari de plastic fără a fi dotați cu mănuși de protecție.
Nu am avut timp să vizitez cu această ocazie  comunitatea latino din Sibiu, o comunitate foarte mare și puternică, din câte am înțeles de la cunoscători.
Una peste alta Sibiul este o destinație turistică demnă de a fi luată în seamă și participarea la un eveniment/concert, sau numai o vizită de câteva zile în acest oraș, este o idee bună, dacă nu aveți planuri de vacanță.

Niciun comentariu: