Valentine's Day, o sărbătoare chicioasă, importată de la americani, comercială, gălăgioasă, dulce, lacrimogenă, plușată, roșie, mărgelată, paietată, dantelată, coafată, naivă și penibilă, menită să stoarcă lacrimi de emoție fetelor de liceu cu profil agricol și să strice fardul disperat al doamnelor trecute de 40. Ori să ușureze tuturor portofelele și să umple paturile cu pufoșenii stridente, pe care nu mai ai pe unde să le dosești, după o săptămână de oftaturi și lăcrimări emoționat-suave.
Cam așa se discută, de ani buni, despre această zi. Cu atâta sictir se pronunță și se trâmbițează caracterul comercial al zilei de azi, de parcă în zilele de Paști și de Crăciun se împart porcii, mieii, icoanele, mătăniile și acatistele... gratis.
Și atâta tam-tam se bate pe ideea americănismului, de zici că Decebal s-a născut pe când per Scorilo vopsea ouă roșii, se închina și tupila iepurași de ciocolată prin tufele lui de mărar dacic de prin curte. Sau tocmai se întorcea de la colindat și se gândea să pună de o cafea -tot dacică- din aia cu caimac, tip cappuccino, să se încălzească.
... Vorbim cu atâta dispreț despre import, ca și cum nu am fi importat cam toate sărbătorile, cam toate mâncărurile, cam toți sfinții, ba chiar și religia, tot ( aproape tot, hai!), inclusiv calculatorul ăsta la care scriu eu aici... și telefonul de la care voi o să-mi dați un like neaoș românesc. Străbunii îi spuneau laic.
Vă mai amintiți ce frumos sărbătoream noi Dragobetele înainte de 89?Ghilimelele se subînțeleg. Era o zi așa, raw, bio, cum să-i mai spun, toată numai o suflare națională, nu mai pridideam cu iubirea, echilibrul și naturalul, fără chiciuri, fără interese comerciale, era totul numai suflet, numai simțire autentic românească.
Nu, nu era deloc plină de –citez din înțelepciunea Facebook-ului- porcării roz, ca acum, de bărbați valentinici din ăștia, castrați, sensibili, efeminați, puși pe declarații și pe aruncat cu banii aiurea, cum vedem că se întâmplă în această -citez din nou - odioasă și perversă zi americănească, și cum ferit-a Sfântul să vezi pe meleagurile noastre de dragobeți sobri, ocupați cu chestii serioase. Ori prin mânăstirile noastre, unde nu întâlnești niciodată, nu-i așa?, interese comerciale și chiciuri precum cruciulițe cu leduri și baterii R6, ori brelocuri cu Maica Domnului fotoșopată, cu ten impecabil și siluetă de divă, ori brățări cu cruci sufocate de ștrasuri, ori mătănii din cauciuc și zirconiu, ori pe pruncul Isus înfășurat în trandafiri de plastic, vișină putredă-spre-marsala, dat prin pulbere de sclipici auriu, clip-clip, de ți se înmoaie inima de gingășie, ori pe Arsenie Boca cu ochi hipnotici, bătând în cyan , cu buze de un fucsia furios și triumfalist, de-ți ia retina foc etc. etc.
Tot umblă vorba prin târg că ne-au umplut americanii de chiciuri și de interese comerciale. Că noi, altfel, am fi fost niște esteți și niște idealiști. Mari.
De-aia zic și eu să combatem mai puțin și să iubim mai mult. Mâine, ieri, azi! Happy Valentine’s!
(Text mai vechi, din perioada acidulat-sarcastică, de a cărui mușcătură încă nu mă dezic, dar pe care azi poate că aș mai nuanța-o).
De Camelia Radulian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu