Elegia pensionarului român

Sunt omul de zăpadă fără glas, 

Întroienit în iarna țării mele,

Analfabeți cu măști de „pepsi-glass”

Mă-njură și de mamă, și de stele...

Și, Doamne, ce puțin mi-a mai rămas,

Să mă despart, fuior, de toate cele, 

Și nu am bani măcar de-un parastas,

Întroienit în iarna țării mele.

Analfabeți cu măști de „pepsi-glass”

Îmi adresează-n cor cuvinte grele,

Iar derbedei cu nume de pripas

Mă-jură și de mamă, și de stele...

Sunt omul de zăpadă fără glas!