E noapte la margini și-i somn peste case,
Se leagănă bezna pe crengi îndoite,
E-o umbra ce umblă, a lemnelor arse,
Mai sus, pe cărări șerpuite.
Pe coșuri se-nalță spirale de timpuri
Și-mbibă mirosul în hainele groase,
Se-alintă pisicii, columne de știmpuri
Și vise-n fuioare sunt toarse.
E negura toată în curți fără iarnă,
Luminile-s stinse ca-n orbul găinii,
Sunt beți toți ciobanii și dorm la povarnă
Și tac chiar și câinii.
E liniștea vieții de aștri lipsită,
Cu luna-ntre stele ascunsă că-i trează,
E ziua sfârșită de lumea tihnită,
Doar ochii sticloși o veghează.
Cătălina Florescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu