Latif

Fiindcă iubesc poveștile. A fost odată ca niciodată un bătrân numit Latif.

"Latif era cel mai sarac om dintr-un sat. 

In fiecare noapte dormea aciuat pe langa vreo casa din fata pietei centrale, iar zilele si le petrecea asezat la umbra vreunui copac, cu mana intinsa si privirea pierduta in gandurile sale. Latif era însă considerat de toți, omul cel mai intelept din sat. 

Intr-o dimineata insorita, regele insusi isi face aparitia in piata din centrul satului. 

Cineva, i-a soptit ca se afla in fata celui mai sarac dintre supusii sai dar totodata celui mai respectat om de cei din sat, pentru intelepciunea lui.

Amuzat, regele s-a apropiat de cersetor si i-a zis:

- Daca-mi raspunzi la o intrebare iti dau aceasta moneda de aur.

Latif s-a uitat la rege aproape dispretuitor, apoi i-a raspuns:

- Poti sa-ti pastrezi moneda. Pentru ce as vrea-o eu? 

Care ti-e intrebarea? 

Raspunsul lui Latif a fost corect si creativ. 

Regele, vadit surprins, s-a aplecat si a lasat moneda la picioarele cersetorului.

A doua zi, a venit din nou in piata. De data asta nu s-a mai plimbat printre comercianti ci a mers direct spre locul in care se odihnea Latif - un maslin batran.

Din nou regele a pus o intrebare si din nou Latif a raspuns rapid si intelept.

Suveranul, surprins inca o data de atata luciditate, si-a scos sandalele si s-a asezat pe pamant in fata lui Latif, apoi i-a zis

- Latif, am nevoie de tine.

Iti cer sa vii la palat si sa fii consilierul meu.

Iti promit ca nu iti va lipsi nimic, ca vei fi respectat si ca vei putea iesi din palat cand doresti...Te rog!

Latif a acceptat.

In fiecare zi, monarhul il chema pe noul sau sfatuitor pentru a-l consulta cu privire la problemele regatului, propria sa viata sau indoielile sale spirituale. 

Latif raspundea mereu clar si precis.

Aceasta însă, a starnit gelozia tuturor curtenilor, care vedeau in cersetorul-consultant o amenintare pentru influenta si interesele  lor materiale. 

Circumspecti, afisand o mima grava, unul cate unul, graiau:

- Prietenul tau Latif, asa cum il numesti tu, comploteaza sa te detroneze.

- Nu se poate! Nu cred asa ceva, le-a replicat regele.

- Poti confirma cu ochii tai, au strigat toti in cor. 

In fiecare dupa-amiaza, pe la ora cinci, Latif se strecoara afara din palat, prin aripa de sud si merge si se intalneste, nu stim cu cine, intr-o casuta de la marginea satului. 

Simtindu-se dezamagit si ranit, regele hotari sa verifice acele versiuni. 

In dupa-amiaza acelei zile se ascunse in spatele unei usi care dadea spre scara pe care se presupunea ca va iesi Latif. 

De acolo l-a putut vedea  coborand treptele, iar dupa ce a privit in jur, ca si cum nu voia ca cineva sa-l vada, cu cheia care-i atarna la gat a deschis usa si a iesit.

- Ai vazut?, strigau curtenii, frecandu-si mainile satisfacuti. 

Apoi, urmat de o garda personala, monarhul l-a urmarit pe Latif pana la casuta cu pricina. 

- Deschide, Latif!, ii striga regele, batand puternic in usa. Sunt eu regele.

Latif a deschis. Nimeni altcineva, in afara de el, nu se afla in saracacioasa lui casă.

In acea incapere se putea vedea doar o farfurie veche din lemn, un baston, iar in centru atarna, prinsa intr-un carlig fixat in tavan, o tunica veche, ale carei dungi aproape ca nu se mai distingeau de timpul care trecuse peste ea.

- Complotezi impotriva mea, Latif, intreaba  regele? 

- Cum poti gandi asa ceva, Majestate? Nici vorba! De ce as face-o? 

- Dar vii aici in secret in fiecare dupa-amiaza. 

Latif zambi si se apropie de tunica ponosita. O mangaie si-i zise regelui:

- Acum sase luni cand am ajuns la castelul tau, tot ce aveam era aceasta tunica, acest blid si acest toiag.

Acum ma simt atat de confortabil in hainele pe care le port, patul in care dorm e atat de moale, respectul pe care mi-l oferi e atat de flatant si atat de fascinanta puterea ce mi-o ofera locul pe care-l am alaturi de tine...ca in fiecare zi vin aici doar pentru a fi sigur de un lucru: 

SA NU UIT NICIODATA CINE SUNT SI DE UNDE AM PLECAT..."

EK