În ianuarie 1462, Europa tremura de frig, dar otomanii tremurau de frică. În timp ce majoritatea regilor stăteau la gura sobei, Vlad Țepeș a declanșat ceea ce istoricii numesc azi "Cruciada de Gheață".Contextul era simplu: Dunărea, granița naturală care proteja Imperiul Otoman de Valahia, înghețase bocnă. Ceea ce pentru alții era un dezastru, pentru Țepeș a fost o oportunitate tactică de geniu. Fluviul devenise un pod natural de gheață, solid ca piatra, perfect pentru cavaleria ușoară a valahilor.
Îmbrăcați în blănuri de lup și mirosind a fum și moarte, Țepeș și oastea sa au trecut Dunărea în liniște deplină. Ce a urmat a fost un masacru calculat matematic.Timp de câteva săptămâni, Vlad a lovit fulgerător cetățile turcești de pe malul drept al Dunării, pe o distanță de peste 800 de kilometri (de la Oblucița la Novigrad)Strategia era de "terra deserta": arde tot, ucide tot, dispari în ceață înainte ca inamicul să se dezmeticească.Nu sunt legende. Avem dovada scrisă chiar de mâna lui Vlad. Într-o scrisoare trimisă Regelui Matei Corvin pe 11 februarie 1462, Țepeș face inventarul macabru al capetelor tăiate, cu o precizie de contabil al morții:
"La Oblucița și Novoselo, 1350 de capete. La Dârstor și în împrejurimi, 6840... La Nicopole, 1138...".
Totalul raportat oficial: 23.884 de turci și bulgari uciși, "fără a-i socoti pe cei care au ars în case sau a căror capete nu au fost prezentate ofițerilor noștri."
Imaginați-vă scena: o armată fantomă care apare din viscol, călărind pe un fluviu înghețat, lasă în urmă mii de țepe înfipte în zăpada însângerată și dispare înapoi în pădurile Valahiei. Sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a fost atât de șocat de această "nebunie" tactică încât și-a amânat invazia până la primăvară.Aceasta a fost iarna în care Vlad Țepeș a demonstrat că gerul est-european este cea mai bună armă de apărare a acestui pământ, transformând gheața într-un pod spre iad pentru inamicii săi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu