În Olanda, când o persoană moare fără ca familia sau prietenii să participe la înmormântare, ceremonia nu rămâne în tăcere. Un reprezentant civil al comunității este prezent, iar alături de el se află un poet, chemat să ofere acelui ultim moment o formă de demnitate umană.
Această inițiativă a apărut din dorința de a evita ca despărțirea finală să devină un simplu act birocratic. Poetul primește puținele informații existente despre cel decedat: un nume, o dată, poate o profesie, o adresă sau, uneori, doar un detaliu mărunt. Din aceste fragmente fragile se naște un text scris special pentru acea viață.
În timpul ceremoniei, poemul este citit cu voce tare. Nu glorifică realizări și nu inventează legături care n-au existat. El adună, cu respect, ceea ce a mai rămas și transformă un rămas-bun anonim într-un gest profund uman.
Nu este un ritual grandios și nici un eveniment public. Este ceva simplu, aproape invizibil. Dar, pentru acea clipă, omul care a plecat nu mai este singur. Cineva îi rostește numele. Cineva îl recunoaște.
Poate că acesta este, de fapt, sensul cel mai adânc al inițiativei: să ne amintească faptul că o viață, chiar și atunci când se stinge în tăcere, merită să fie salutată de o voce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu