Sunt multe păreri despre Catedrala Națională.
Și bune, și ne-bune, și proaste, și chiar de-a dreptul imbecile.
Eu aș privi lucrurile altfel:
Patriarhul Daniel este, înainte de toate, călugăr.
Să spui că „și-a făcut o catedrală uriașă pentru sine” te așază, fără drept de apel, printre imbecili.
Să spui că „Dumnezeu e în suflet și nu are nevoie de catedrale” te pune printre cei care gândesc la suprafață.
Da, Dumnezeu n-are nevoie de catedrale.
Dar noi avem!
Identitatea, istoria și continuitatea unui popor se clădesc și prin catedrale — din piatră, din culoare, din credință și din vis.
Pentru orice națiune, construcțiile și creațiile sunt felul în care își spune povestea lumii.
Să spui că „am fi avut milioane de spitale și kilometri de autostradă” dacă nu s-ar fi ridicat catedrala e o prostie repetată cu patos.
Țara asta n-ar fi fost nici Japonia și n-ar fi avut nici catedrala.
Atât.
De fapt, Biserica este printre puținele instituții care chiar a făcut ceva concret cu banii.
A construit acolo unde era datoria și rostul ei, spre deosebire de altele care doar au știut să-i îmbogățească pe niște unii.
Dincolo de orice, Catedrala Mântuirii Neamului e împlinirea unui vis — visul celor care au făcut România Mare.
Un vis pe care generația noastră l-a adus, în sfârșit, în realitate. Și asta nu e puțin lucru.
A unit, simbolic, România din nou, prin prezența Maiei Sandu.
A unit ortodoxia, prin prezența Patriarhului Ecumenic.
Și, mai presus de toate, ne-a unit pe noi, cei mulți.
Indiferent de rivalitățile noastre cotidiene, azi am fost împreună acolo — chiar dacă unii doar cu sufletul și cu gândul.
Popoarele devin și rămân puternice prin valori care prind formă, prin simboluri care se înalță, prin catedrale care dau trup credinței.
E o reușită.
Și merită să ne bucurăm de ea.
Amin!
P.S. Eu propun să-i dăm Bisericii doar două ministere: Transporturile și Sănătatea.
Atât!
În mai puțin de zece ani, am avea autostrăzi, căi ferate și spitale ultramoderne.
Alin Cosma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu