Dacă te duci la un meci și reții înjurăturile, înseamnă că asta te-a interesat.
Altfel, într-o poezie - din păcate mai puțin cunoscută - a lui George Topârceanu, domnia-sa zice așa:
“Și-apoi, vă rog să-mi spuneți, cu gândul în trecut,
Câți dintre dumneavoastră, pe vremuri, la-nceput,
Au învățat la teatru deprinderile rele -
Să bea și să fumeze, să facă toate cele?”
Da, spectacolul naționalului craiovean are plictiseala cehoviană pe care o confirmă apariția nudului pe care nimeni nu-l mai vede tocmai de aceea, are indignarea oricărui om întreg la minte la adresa cuiva care-i urlă în față propriei soții că va muri în curând, expresia consacrată
fiind evidențiată cu marker-ul, tocmai pentru că mesajul include toate categoriile de posesori de opinii legate de ceea ce a făcut Ivanov, precum și da: viața e o mare labă, pentru că Ivanov și-a cam tras-o singur cu tot ce a făcut în viața sa și, oricum, ești ceea ce mănânci.
“În teatrul nostru liber, e liber fiecare,
Să intre, când arată biletul la intrare,
Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place,
E liber să se ducă și să ne lase-n pace.” - Topârceanu; un poet, ca să nu existe dubii.
Pe stadion, nu l-am suspectat niciodată pe ăla care a zis: acțiunea+organul+”în mă-ta”, că o cunoaște pe mama ăluia care a ratat penalty-ul și și-o dorește din tot sufletul. Am fost convins ca e modul spectatorului de a condamna nereuşita respectivă. Și atât.
A merge la teatru și a nu înțelege că, dincolo de ușile acestuia trebuie să acceptăm orice, mai ales adevărul despre noi, este cum ai merge la biserică, îmbrobodit/ă, duminica, spre iertarea unui foarte reușit 69 din seara anterioară.
“Pe câte alte nuduri ce cad orizontal,
Ipocrizia pune perdele de cristal!
Chiar tu, frumoasă doamnă, cu zâmbetul frivol,
Tu ziua ești un înger, dar noaptea… dracul gol!” - George Topârceanu; un poet.
Mergeți liniștiți la teatru. Cu condiția să știți unde mergeți; să acceptați că, pentru oamenii de pe scenă, nu sunteți în sală, de acolo realismul scenelor pe care le veți vedea; din scenă, partea dinspre public se numește “al patrulea perete”. Tocmai ca pentru actori să nu existe rețineri. Acțiunea pe care o vedeți se desfășoară într-o cameră, deci nu ați avea ce căuta acolo; doar vi se spune o poveste; uneori, principiile meta ne mai aduc aminte, cu intenție vădită, ca suntem la teatru.
Cu condiția să vă amintiți ca nici la cârciumă nu aveți ce căuta în bucătărie, nici la service nu mergeți să vă reparați mașina, ci ca să vi se repare, după cum și la psiholog ar trebui să mergeți ca să vă spună ce să faceți. Nu invers.
“Nu căutați în teatru virtuți familiare,
Nu puneți artei zgardă și visului hotare,
Lăsați să zboare-n voie uşoara Poezie -
Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie!
Căci e o profanare și o enormitate
S-arunci un văl impudic pe biata nuditate,
Să-mbraci în cămășuță un înger de Murillo
Și-n rochie decentă pe Venera din Millo!”- e de Topârceanu.
George Topârceanu a încetat din viață în 1937.
Vă dați seama cum gândea el atunci și cum nu sunt în stare unii dintre noi să gândească nici măcar acum?
De-aia, când mai văd și mai aud tâmpenii, îmi vine să vezi foto.
(“Jos cortina” - George Topârceanu;
Comentariu Alexandru Mogoseanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu