Tot postează nostalgicii poze cu bătrâni gătind la sobe în curtea casei. S-au întrebat vreodată de ce ?
Să vă spun cum era cu butelia de aragaz în comunism:
Înainte de ’89 nu puteai intra oricum in posesia unei butelii.
Ca să iei o butelie trebuia să ai repartiție de la PCR. Te înscriai pe o lista în urma unei cereri. Daca se aproba cererea, te puneau pe o altă listă de asteptare. Uneori puteai astepta ani buni. Dacă erai membru de partid, fruntaș în întrecerea socialistă sau mama eroină, aveai șanse mari să o primești mai repede decat restul lumii. Un hot, daca îți intra în casă, primul obiect pe care punea mâna era butelia, pentru că o vindea ca pâinea caldă. Dupa ce îți luai butelie începea un alt clavar, cel al încarcarii ei. Se faceau cozi interminabile în fața sediului PECO. Buteliile statea puse în rând, numerotate cu creta, legate cu lanțuri, iar oamenii asteptau încă de la primele ore ale zilei să vină mașina cu butelii. La coadă toată lumea stătea cu privirea ațintită asupra prețiosului recipient, de unde si vorba: „a sta cu ochii ca pe butelie”. Capacele de butelie erau și ele la mare căutare. Era bine sa ai un capac în plus pe care să-l pui pe lanț pentru vreo rudă sau un prieten. La centrele PECO prețul era de 13,5 lei ( la negru 100 lei) O butelie ajunsese să se vândă între 3 și 5 mii de lei. În anii ' 80, un medic generalist avea salariul de 2600-2800 lei.
Liviu Voicu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu