vineri, 10 octombrie 2025

O nouă premieră la Teatrul Naţional Craiova

Ieri a avut loc în foaierul Teatrului Naţional Craiova o conferinţă de presă în cadrul căreia cei prezenţi au fost informaţi despre nouă premieră cu piesa IVANOV de: Anton Pavlovici Cehov, spectacol care va avea loc în datele de 15 şi 16 octombrie 2025 ora 19.00 în Sala Amza Pellea.





Regia spectacolului aparţine lui Eugen Jebeleanu care începând cu aceasta stagiune este al doilea regizor rezident al teatrului, primul fiind binecunoscutul Radu Afrim.

Eugen Jebeleanu a mai regizat doua spectacole de Cehov: "Pescărușul" la TNB și "Livada de Vișini" la Teatrul Odeon.

În acest spectacol, ne-a mărturisit că a încercat să îmbine teatrul cu filmul, fiind un spectacol foarte dinamic care va ţine spectatorii lipiţi în scaune timp de peste 2 ore.

Distribuția spectacolului este următoarea: Vlad Udrescu, Monica Ardeleanu, Gabriela Baciu, Alex Calangiu, Ramona Drăgulescu, Iulia Colan, George Albert Costea, Corina Druc, Româniţa Ionescu, Geni Macsim, Cătălin-Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Mircea Mogoş̦eanu, Raluca Păun, Marian Politic, Costinela Ungureanu şi Cătălin Vieru.

"Ivanov (1887) surprinde criza morală și existențială a lui Nikolai Ivanov, un tânăr moșier copleșit de datorii, blocat într-o apatie lucidă, asemenea unui Hamlet provincial. Cândva idealist, el devine conștient de eșecul propriei vieți, dar e incapabil să acționeze sau să-și mai găsească un sens în viață. Căsnicia cu Anna Petrovna, grav bolnavă, se destramă pe fondul indiferenței lui Ivanov față de suferința ei. Într-o atmosferă de provincialism sufocant, zvonuri și ipocrizie, Ivanov caută zadarnic pofta de viață în atracția față de tânăra Sașa. Nici promisiunea unei noi iubiri, nici suferința soției nu îl animă, pentru că adevărata sursă a rătăcirii sale nu se află în împrejurări, ci în propriul spirit epuizat."






Mai multe despre acest spectacol veţi afla urmărind conferinţa de presă aici si aici.

Vă aşteptam la teatru!

Niciun comentariu: