După o întrerupere de doi ani, Salonul Regional de Fotografie ”Oltenia în imagini” pornește din nou la drum. Îi așteptăm pe toți liceenii pasionați de fotografie din Oltenia să ne trimită lucrări. Anul acesta, Salonul se va desfășura sub genericul #SOLIDARITATE. Dorim, astfel, să atragem atenția asupra a ceea ce se întâmplă la granița noastră, în Ucraina. Mai jos aveți regulamentul competiției.
REGULAMENTUL
SALONULUI REGIONAL DE FOTOGRAFIE PENTRU LICEENI
”OLTENIA ÎN IMAGINI”
Ediţia a XI-a, 2022
Salonul regional de fotografie ”Oltenia în imagini” este continuatorul Salonului Municipal de Fotografie ”Craiova în imagini”. Salonul este organizat de Asociaţia Culturală “Craiova”, Muzeul Olteniei şi Fotoclubul “Mihai Dan Călinescu” în parteneriat cu Fotoclubul ”Mircea Faria” şi se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei ”DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.
PARTICIPANŢI
Salonul este destinat tuturor elevilor de liceu din Oltenia din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie.
Fiecare participant poate trimite 1-3 fotografii color sau monocrom (alb-negru, sepia etc.) printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20x30 cm sau variante cu latura mare de 30 cm.
NU sunt admise lucrările procesate pe computer, colajele, supraimpresiunile sau cele pe care s-au aplicat diferite filtre. Singurele modificări admise sunt: reîncadrarea, corecţia luminozităţii si contrastului, remedierea defectelor (zgârieturi, pete), conversia imaginilor color in imagini monocrom (alb/negru sau sepia) şi corecţiile cromatice necesare pentru a aduce imaginea cât mai aproape de normal, de veridic.
Participarea este liberă şi nu vor fi percepute taxe de participare.
TEMATICA
Fotografiile vor putea aborda întreaga paletă de activităţi din Oltenia, evitându-se imaginile care încalcă dreptul persoanelor la intimitate; nu vor fi acceptate lucrările ce vor promova discriminarea etnică, socială şi culturală, violenţa, sexul. Vor putea fi abordate toate genurile artei: reportaj, portret, peisaj urban, sport, ceremonii cultural-artistice, fotografie de stradă, aspecte legate de viaţa cotidiană a elevilor.
Fiecare lucrare va avea înscris pe verso, în dreapta jos, citeţ şi cu majuscule: numele şi prenumele autorului, vârsta, numărul de telefon, denumirea completă a şcolii, localitatea, clasa, titlul lucrării şi locul unde a fost făcută fotografia. Titlurile vor fi succinte, sintetice, de maximum trei cuvinte.
Fotografiile trebuie să fie originale, realizate de autori. Nu vor fi acceptate lucrări colective.
Nu sunt admise lucrări copiate de pe internet sau preluate de la alţi autori. Încălcarea drepturilor de autor, prin folosirea neautorizată a altor lucrări, atrage eliminarea din salon precum şi anularea şi retragerea eventualelor premii şi chiar răspunderea penală.
ÎNSCRIEREA LUCRĂRILOR
Lucrările pot fi:
- trimise prin poştă sau curier, la sediul Muzeului Olteniei (secretariat), Str. Madona Dudu nr. 14, Craiova, Dolj .Fiecare participant poate trimite 1-3 fotografii color sau monocrom (alb-negru, sepia etc.) printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20x30 cm sau variante cu latura mare de 30 cm.
- depuse la sediul Muzeului Olteniei (secretariat), Str. Madona Dudu nr. 14, Craiova, Dolj. Fiecare participant poate trimite 1-3 fotografii color sau monocrom (alb-negru, sepia etc.) printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20x30 cm sau variante cu latura mare de 30 cm.
- fiecare lucrare va fi trimisă şi în format electronic pe adresa craiovainimagini@gmail.com, sub formă de fișier JPG cu latura mare de 2000 de puncte.
- este obligatoriu ca fiecare fotografie să fie trimisă atât printată cât și în format electronic . În caz contrar, fotografiile pot fi eliminate din concurs
JURIZAREA
Juriul salonului va fi format din personalităţi cunoscute din domeniul artei vizuale:
Preşedintele Juriului:
MIRCEA ANGHEL, artist fotograf, A.FIAP, Hon.FICS (Preşedinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova).
Membrii juriului:
CRISTI NEDELCU – directorul Salonului
VIOREL PÎLIGRAS, grafician (Asociaţia Culturală “Craiova”).
DORIAN DELUREANU, artist fotograf, membru al Fotoclubului „Mircea Faria” Craiova).
Membrii juriului vor juriza lucrările, fără să cunoască datele de identificare ale autorilor şi vor selecţiona fotografiile ce vor fi expuse în cadrul expoziţiei finale. Fotografiile care au întrunit cele mai mari punctaje vor fi selecţionate pentru premiere.
PREMIILE SALONULUI
În cadrul vernisajului găzduit de Muzeul Olteniei Craiova, vor fi înmânate premiile salonului, susţinute financiar de organizatori şi sponsori, câştigatorii fiind mediatizaţi în mass-media locală. Toţi participanţii care vor avea lucrări acceptate şi premiate în salon, vor primi gratuit câte un CD cu toate lucrările expuse şi acceptate în salon.
Vor fi decernate următoarele premii:
Marele Premiu „NICU-DAN GELEP”
Medalia de Aur a Asociaţiei „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică
Medalia de Argint a Asociaţiei „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică
Medalia de Bronz a Asociaţiei „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică
Premii speciale
Premiul Special „Florin Rogneanu”
Premiul Special „Victor Boldâr” al Fotoclubului ”Mircea Faria”
Premiul Special al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.
Premiul Special „Ştefan Ciuceanu” al Muzeului Olteniei.
Premiul de popularitate
Premiul de popularitate va fi acordat fotografiei care va strânge cele mai multe like-uri după postarea tuturor lucrărilor acceptate de juriu pe pagina de facebook a Salonului - https://www.facebook.com/Salonul-Regional-de-Fotografie-pentru-Liceeni-Oltenia-în-Imagini-512098795486915
Dacă pentru una dintre lucrările intrate în concursul pentru premiul de popularitate se foloseşte un site specializat în obținerea automată de likeuri, lucrarea respectivă va fi eliminată din concurs şi din salon.
CALENDARUL SALONULUI
Ultimul termen de primire a lucrărilor: 29 aprilie, ora 16.00
Jurizarea: 2 mai
Publicarea lucrărilor acceptate în salon pe pagina de facebook a Salonului https://www.facebook.com/Salonul-Regional-de-Fotografie-pentru-Liceeni-Oltenia-în-Imagini-512098795486915: 3 mai
Vernisajul salonului și festivitatea de premiere: 12 mai, la Casa Băniei – secția de etnografie a Muzeului Olteniei Craiova.
Vernisajul Salonului REGIONAL DE FOTOGRAFIE PENTRU LICEENI
”OLTENIA ÎN IMAGINI” va precede Noaptea Muzeelor la Muzeul Olteniei, programată pe 14 mai
Relaţii la tel.
0722.805.866 – Cristi Nedelcu
0721.743.341 – Diana Nedelcu
email. craiovainimagini@gmail.com,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu