Femeile au o superioritate pe care nu trebuie să o aștepți a fi dezvăluită. Trebuie să o intuiești, să o înțelegi și, mai apoi, să o dezvolți... până la urmă, în folosul ambilor.
Suferinde, plăpânde și niciodată iubite pe cât cred ele (iar în unele cazuri chiar au dreptate), se mișcă printre mobilele casei, fără ca - vreodată- mâinile să le stea. Adună ce lăsăm noi în urma noastră, pun la loc lucruri pe care nimeni nu le-a mișcat, curăță și curățenia perfectă, continuă la nesfârșit să conserve, de fapt, relația. Tot ceea ce vedem în jurul nostru este meritul unei femei: curățenia noastră trupească, puiul de om pe care-l ducem la grădiniță, calmul pe care (măcar) îl afișăm la serviciu, hainele sau parfumul pe care le apreciază... colegele, zâmbetul nostru și chiar începutul de burtică răsfrânt peste curea fac parte din ceea ce încercăm să nu recunoaștem că sunt calități.
De fapt, singura calitate a unei femei este aceea de a zâmbi. Atunci când presupune, pentru că simte ceva. Ceva ciudat, nu neapărat în neregulă.
Atunci, o femeie adevărată, face toate cele de mai sus, din nou, de la început, zâmbind.
Iar după ce tu adormi, o femeie adevărată face toate cele de mai sus, plângând.
Dimineața, te așteaptă - zâmbind - la cafea. Râzând, te înconjoară cu brațele sale calde și drăgăstoase și îți spune:”Mulțumesc!”.
Bărbații se încalță și pleacă la serviciu. Lor, a mulțumi, li se pare în cele mai multe cazuri, umilitor.
Există o singură situație în care bărbații ar mulțumi și pentru prima strângere de mână din parc.
După ce le mor femeile, bărbații încep să moară treptat, în chinuri care pot dura zeci de ani.
În fiecare zi, merg și pun o floare... acolo. Și plâng.
În loc să fi râs în fiecare dimineață...
(Mogo)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu