Hiroshima

Sadako Sasaki avea doi ani cînd bomba atomică a căzut la Hiroshima. Era la 2 km de locul unde a explodat Little Boy. Fetița a fost spulberată prin fereastră. Mama a fugit către ea, crezînd că e moartă. Miraculos, nu pățise mare lucru. Aproape toți vecinii săi au murit. Fetița a fost rănită însă într-un mod pe care nimeni nu îl putea vedea.

Pînă în clasa a şaptea(1955), a fost un copil fericit. La o zi însă după ce îşi ajutase echipa să cîştige un concurs de atletism, a simțit oboseală şi amețeală. După o perioadă şi-a revenit. Nu după mult timp însă, în timpul unei pauze de la şcoală, amețeala i-a revenit. A căzut pe podea şi nu s-a mai putut ridica. Colegii i-au informat pe profesori, iar părinții au dus-o la spitalul Crucii Roşii. Acolo a aflat că are leucemie, un fel de cancer al sîngelui. Nimănui nu-i venea să creadă. La vremea aceea leucemia era numită "boala bombei atomice".

Aproape toată lumea care avea acea afecțiune murea, iar Sadako era foarte speriată. Voia doar să se întoarcă la scoală, dar a fost nevoită să stea în spital, undde plîngea fără încetare.

Pe 3 august 1955, cea mai bună prietenă a ei, Chizuko Hamamoto, a venit să o viziteze. Adusese cu ea nişte hîrtie aurie de origami. În timp ce împăturea hîrtia, i-a spus lui Sadako despre legenda conform căreia, dacă o persoană face o mie de cocori (păsari sfinte ce trăiesc 100 de ani) din hîrtie, i se va îndeplini o dorință. După ce a auzit asta, Sadako s-a hotărît să urmeze ritualul, pentru a se însănătoşi. Familia era foarte îngrijorată pentru starea ei de sănătate, dar cînd au văzut raza de speranță din ochii fetei, au început şi ei s-o ajute la confecționarea cocorilor. După ce a trecut de 500, starea ei de sănătate s-a îmbunătățit, iar doctorii i-au permis să se întoarcă pentru o scurtă perioadă acasă.

După prima săptămînă însă, ameteala şi oboseala au revenit şi a trebuit să se întoarcă la spital. Desi avea suficient timp la dispoziție, Sadako ducea lipsă de hîrtie. A improvizat utilizînd etichetele de la medicamente şi orice îi cădea în mînă. Se ducea chiar în camerele celorlalți pacienți şi le cerea hîrtia de la pachetele primite. Prietena ei îi aducea de fiecare dată material de la şcoală. Deşi starea ei se agrava, n-a renunțat la visul ei. Pe la mijlocul lui octombrie, piciorul stâng i s-a umflat şi a devenit vînăt. Nu mai putea să mănînce. După ce familia a implorat-o, a cerut niste orez cu ceai. A remarcat că "e gustos". Pe 25 octombrie 1955, a ajuns la cocorul numărul 664. Seara a adormit şi nu s-a mai trezit niciodată.Toți cunoscuții ei o iubeau şi au fost devastați. Pentru a-i duce dorința la bun sfîrşit, 39 dintre colegii ei de clasă au făcut restul de cocori. Au înființat un club de împăturit cocori.

Au publicat o serie de scrisori, pentru a duce mesajul mai departe. Vestea s-a dus repede. Elevii de la 3 100 de scoli din nouă țări străine au donat bani catre acest club. Pe data de 5 mai 1958, la trei ani de la moartea lui Sadako, cu banii strînşi din donații, s-a ridicat Monumentul Copiilor în Parcul Păcii din Hiroshima, acesta fiind situat aproape de locul unde a căzut bomba atomică. Mulți dintre copiii care au făcut posibil monumentul au participat la ceremonie.

Trei elevi, printre care şi Eiji Sadako, fratele lui Sadako, au tras cortina ce acoperea statuia. Pe fundal se auzea Simfonia a saptea a lui Beethoven. Micul clopot, inscriptionat cu"O mie de cocori" -în față- şi "Pace pe pămînt şi în ceruri"- pe spate, a răsunat pînă la Domul Atomic şi la Mormîntul Gol, acesta din urmă avînd o placă unde sunt scrise numele celor ucişi în atacul criminal atomic.

Copiii din toată lumea trimit şi astăzi cocori de hîrtie, pentru a fi puşi la statuia lui Sadako. Făcînd acest lucru, ei fac auzită încă o dată dorința scrisă la baza monumentului: "Acesta este strigătul nostru, aceasta este rugăciunea noastră: pace în lume!"

         Sursa:www.hiroshima-is