Despre România

N-am fost la Iași, la Parascheva. M-am dus la București. Capitală europeană și la moaște. Acolo e pelerinajul original, cu ștaif.

Am zis să mă duc la Sfântul Dimitrie. Că e patronul orașului. Orașul care nu are șef la canalizare, dar are la moaște.

Ajung pe la 6 dimineața pe Dealul Patriarhiei. Singurul deal pe care urcă românul fără să se plângă, pentru că sus nu e de muncă, e minune.

Coada începe de la Unirii. Oficial. Neoficial, începe de la Obor. Că s-au așezat unii cu scaune pliante, cu termosuri și cu boxe JBL din care urlă predici pe TikTok.

Bucureștiul la coadă e alt animal. La Iași e smerenie de provincie. Aici e luptă de supraviețuire. E Black Friday la moaște.

Lângă mine, un domn în trening Adidas original de la Dragonul Roșu îmi explică că el vine în fiecare an. "Anu' trecut m-a scăpat sfântu' de un dosar. Anu' ăsta vreu să mă scape de-al doilea dosar". Păi da. Justiția lucrează lent, moaștele lucrează la program prelungit.

La un moment dat vine o voluntară. Fată, 19 ani, cu ecuson "Biserica te iubește". Ne dă iconițe și ne zice: "Vă rog frumos, nu mai filmați". În fața mea, 40 de oameni filmează cu blitz. Că dacă nu pui pe Facebook live cum atingi racla, degeaba ai atins. Sfântu' nu te vede dacă nu ai semnal 5G și 10 like-uri.

Miroase a mici de la o tarabă neautorizată de jos. A tămâie ieftină. A transpirație de corporatist care a venit direct de la birou, că așa i-a zis șefa: "Du-te și tu, poate te liniștești".

Pe la 11, după 5 ore în care am avansat 300 de metri și am auzit toată viața lui nea Gigi de la Videle care s-a vindecat de hernie la moaște, ajungem sus. La Patriarhie.

Organizarea e militară. Adică românească. Ceea ce înseamnă haos strigat.

Sunt garduri, jandarmi, preoți cu stații. Unul strigă: "CU FLUX CONTINUU! FĂRĂ OPRIRE!"

Asta e noua teologie ortodoxă: flux continuu. Nu mai e "vino și te roagă". E "atinge și cară-te".

Ajung la baldachin. Racla lui Sfântul Dimitrie cel Nou strălucește. E lustruită de zeci de mii de palme. De babe care au pus înainte mâna pe bani, pe carne tocată, pe bara din tramvai.

Am o secundă. O secundă de contract.

Pun mâna. E rece. Rece de tot. 

În spatele meu, un jandarm deja mă împinge: "HAIDE, TATĂ, CĂ E COADĂ!"

Și-atunci realizez. Toată șmecheria.

Nu noi atingem moaștele. Moaștele ne ating pe noi. Ne arată cât de dispuși suntem să stăm 7 ore la coadă pentru o secundă de speranță, dar nu suntem în stare să stăm 7 minute la coadă să ne plătim impozitul.

Ies. Jos, la Unirii, coada s-a dublat. Plouă, dar nimeni nu pleacă. 

Un puști cu glugă mă întreabă: "Nea, a meritat?"

Îi zic: "Da. Mi-a trecut. Nu mă mai doare nimic. Mai ales bunul simț."😥

Preluat de pe FB