Immanuel Kant a definit prostia ca fiind lipsa puterii de judecată (Mangel an Urteilskraft).
În lucrarea sa fundamentală, Critica rațiunii pure, Kant face o distincție clară între intelect (capacitatea de a înțelege și de a învăța reguli) și judecată (capacitatea de a ști cum și când să aplici acele reguli în situații particulare).
Conform filosofului german, intelectul poate fi educat și instruit cu informații noi, dar judecata este un talent natural. Din acest motiv, el a ajuns la o concluzie destul de severă:
„Lipsa judecății este propriu-zis ceea ce numim prostie, iar acestui cusur nu i se poate aduce niciun remediu.”
Cu alte cuvinte, Kant susținea că o persoană poate acumula foarte multe cunoștințe (poate fi chiar un erudit), dar dacă îi lipsește talentul natural de a evalua corect contextul și de a aplica acele cunoștințe adecvat, va acționa în mod „prostesc”. Oricâte reguli i-ai preda unui astfel de om, el se va poticni mereu în aplicarea lor practică, deoarece nicio școală nu poate preda bunul simț.
Realizat cu AI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu