Blaise Pascal despre prostie

Evitarea persoanelor care Blaise Pascal nu a tratat „prostia” doar ca pe o simplă lipsă de inteligență, ci a analizat-o filozofic în capodopera sa Cugetări (Pensées), abordând-o prin prisma ignoranței, a semidoctismului, a vanității și a orbirii umane.

​Viziunea sa despre prostie se concentrează pe câteva idei fundamentale:

• ​Pericolul semidocților (cei aflați la mijloc): Pascal credea că științele au două extreme care se ating. Prima este „ignoranța naturală” (în care ne naștem cu toții, o stare simplă și sinceră). A doua extremă este „ignoranța savantă” a marilor minți care, după ce au studiat tot ce se poate ști, realizează că de fapt nu știu nimic. Prostia orgolioasă și dăunătoare se află la mijloc: persoanele care au ieșit din ignoranța naturală, dar nu au atins-o pe cea savantă. Acești semidocți „au o spoială de știință și fac pe deștepții; ei sunt cei care tulbură lumea și judecă greșit toate lucrurile”.
• ​Nebunia ca stare inerentă a omului: Referindu-se la iraționalitatea și iluziile în care trăiește specia umană, Pascal a scris: „Oamenii sunt într-atât de inevitabil nebuni, încât a nu fi nebun ar însemna să fii nebun printr-un alt fel de nebunie.” (În original, termenul fous acoperă spectrul de la nebun la smintit sau prost).
• ​Falsa superioritate și negarea naturii umane: O altă formă de prostie este aroganța de a ignora limitele umane. De aici provine celebrul său aforism: „Cine vrea să facă pe îngerul, face pe bestia” (Qui veut faire l'ange fait la bête). Încercarea de a părea pur spiritual, perfect și detașat de condiția de om duce la cele mai josnice și absurde comportamente.
• ​Agitația și distracția continuă: Pascal considera o dovadă de miopie spirituală felul în care oamenii își consumă viața alergând după distrageri (divertissement). El observa că „toată nefericirea oamenilor vine dintr-un singur lucru: neputința de a sta liniștiți într-o cameră”. Fuga constantă în zgomot și ocupații inutile este modalitatea prostească prin care omul evită să se confrunte cu propria mortalitate și cu golul interior.
• ​Curiozitatea din vanitate: Pascal a criticat dorința superficială de a ști lucruri doar de dragul de a impresiona, spunând că „de cele mai multe ori, curiozitatea nu este decât vanitate. Vrem să cunoaștem doar pentru a putea vorbi despre asta.”

​Pentru Pascal, opusul prostiei nu era acumularea mecanică de informații, ci luciditatea — recunoașterea propriilor limite, a fragilității umane și a „nimicului” care suntem în raport cu infinitul.