Cugetari-Blaise Pascal

• ​„Inima are rațiunile ei, pe care rațiunea nu le cunoaște.” Aceasta este poate cea mai celebră reflecție a sa, subliniind convingerea că intuiția, sentimentul și credința (ceea ce el numește „inimă”) pot pătrunde adevăruri inaccesibile logicii pure.
• ​„Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie cugetătoare.” Pascal susține că nu este nevoie ca universul să se înarmeze pentru a strivi omul; o picătură de apă este suficientă. Totuși, chiar dacă universul l-ar ucide, omul ar rămâne mai nobil, pentru că el este conștient de propria moarte și de superioritatea universului, în timp ce universul nu știe nimic.
• ​„Toată nefericirea oamenilor vine dintr-un singur lucru: că nu știu să stea liniștiți într-o cameră.” O analiză profundă a nevoii noastre constante de divertisment (distragere). Căutăm agitația și ocupațiile exterioare pentru a fugi de anxietatea pe care o simțim când suntem confruntați cu propriul gol și cu efemeritatea vieții.
• ​„Tăcerea eternă a acestor spații infinite mă înspăimântă.” O reacție directă la viziunea științifică modernă a unui cosmos imens, gol și mecanic, care pune în perspectivă micimea, fragilitatea și izolarea omului în univers.
• ​„Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, toată fața pământului s-ar fi schimbat.” O observație ironică despre modul în care cauze complet neînsemnate și detalii arbitrare pot altera radical cursul istoriei umane.
• ​„Măreția omului este mare prin faptul că se știe mizerabil.” Pascal argumentează că un copac nu este conștient de propria condiție. Prin urmare, deși condiția umană este decăzută și fragilă, simpla capacitate de a conștientiza acest fapt este dovada măreției noastre.
• ​„Există doar două feluri de oameni: cei drepți care se cred păcătoși și păcătoșii care se cred drepți.” O meditație morală și teologică asupra auto-amăgirii, orgoliului și smereniei esențiale condiției umane.
• ​„Nu ne mulțumim cu viața pe care o avem în noi și în propria noastră ființă: vrem să trăim în mintea celorlalți o viață imaginară și pentru asta ne străduim să ieșim în evidență.” O critică a vanității și a dorinței disperate de aprobare socială, în detrimentul cultivării sinelui autentic.