DESPRE ADN, ARN, VIRUȘI ȘI VACCINUL ANTICOVID
Cu totii (animale/plante) suntem formati din celule. Din milioane de celule. La fel cum ai nevoie de milioane de cărămizi pentru a construi orice: un bloc de locuințe,spre exemplu.
O celulă este un mic atelier aflat într-o cameră. Deci are pereti, tavan si podea. La o celulă învelișul ăsta se cheamă membrană (a se vedea schița atașată).
Celula ("atelierul") are tot ce îi trebuie pentru a produce ceva. Ceea ce produc celulele sunt proteinele. Ele pot fi simple sau combinate cu alte structuri. Spre exemplu hemoglobina care transportă prin sânge oxigenul este formată dintr-o proteină (globină) + o altă structură (hem) la care se leagă fierul. La fel toate proteinele se pot lega între ele în fel și chip pentru a forma toate organele noastre: inima, ficatul rinichii, creierul, etc. Celulele din ficat produc proteinele din care este făcut ficatul, cele din rinichi-rinichiul , etc.
În fiecare celulă ("atelier") există o diviziune a muncii. Într-un "departament" se elaborează planurile după care se pot construi proteinele produse de celula (“atelierul”) respectiv. Acest “departament” se numește nucleu și se află în interiorul celulei, înconjurat și el de un perete (“membrana nucleului”). În nucleu se află practic o “bibliotecă” ce conține planurile după care se poate produce orice proteină din organism. Această “bibliotecă” este sub forma unei benzi lungi (dacă vreți ca o cartelă perforată lungă, din vechile calculatoare care funcționau cu așa ceva) pe care se află codurile pentru orice proteină de care ai nevoie. Această “bandă-lungă-de-cartelă-perforată” este Acidul Dezoxiribonucleic (ADN). În el se află deci toate codurile pentru tot ceea ce suntem: culoarea ochilor, a pielii, etc, etc, etc.. Din această bandă celulele din ficat vor folosi numai porțiunea pentru fabricarea proteinelor pentru ficat, cele din inimă numai porțiunea pentru fabricarea proteinelor pentru inimă etc.
O celulă are deci un perete (membrană) și un nucleu învelit și el de o membrană. Spațiul dintre nucleu și mebrana celulei se numește citoplasmă. În citoplasmă se află mai multe structuri. Unele dintre ele produc energia necesară pentru ca celula (“atelierul”) să poată funcționa. Ele se numesc MITOCONDRII. În alte structuri (“bancurile de lucru”) se produc proteinele pentru care celula (“atelierul”) respectiv este specializat. Aceste structuri se numesc RIBOZOMI
Pentru ca ribozomii să poată produce o proteină trebuie să primească planurile după care se construieste proteina respectivă. La fel cum niște muncitori au nevoie de planul casei sau al mașinii sau al oricărei altceva pentru a o fabrica. Pentru asta în nucleu informația pentru proteina respectivă este copiată de pe ADN pe o altă “cartelă perforată” care se numește ARN mesager (Acid Ribonucleic mesager). Acest proces se numeste “transcriptie”. În nucleu se produc, deci, ARNm pentru fiecare proteină care intră în structura organului respectiv. Acesti ARNm sunt ca niște curieri care copiază informația de la ADN și o duc la ribozomi. ARN-ul mesager (“cartela perforată”) este “băgat” în ribozomi așa cum ai băga un card într-un dispozitiv de citire. Ribozomul citește cardul (fenomen care se numește “translație” – “traducere”) și produce proteina care era codificată pe acest “card” (ARN mesager). Deci “traduce” informația de pe ARN mesager în proteina respectivă, “produsul “atelierului” respectiv.
Virușii sunt niște mici golani care au în interior fie un mic lanț de ADN invelit intr-o membrană (sunt ca o castană cu țepi) fie un mic lanț de ARN. Deci au în interior niște “cartele de informație perforate” care, dacă intră într-o celulă normală îi pot altera producția de proteine. Este ca si cum vine cineva si iti bagă in laptop un card care iti da peste cap sistemul de opereare. Si nu intelegi de ce laptopul merge greu, sau ti se inchid brusc niste programe sau, mai rau, sistemul de operare cade cu totul.
Un virus ADN odată intrat in celulă își “bagă” ADN-ul în ADN-ul din nucleul celulei. Astfel celula respectivă va produce nu numai proteinele ei dar și proteinele din care este făcut virusul. Deci va produce ARN mesager care copiazaă virusul. Acest ARNm se duce la ribozomi si ribozomul va produce, practic, un nou virus. Așa se inmulțesc virușii: păcălind celulele noastre astfel încât ele încep să îi fabrice
Un virus ARN (cum este noul coronavirus) este un golan și mai șmecher: el este deja un ARN mesager. Motiv pentru care în momentul în care intră in celulă (în “atelier”) nu are nevoie neapărat să se ducă în nucleu pentru a fi copiat ci se poate duce direct în ribozom (“la bancul de lucru”) și ribozomul îl reproduce. Deci virusul ARN trece peste “capul” departamentului din nucleu și își bagă cardul direct în mașina de produs proteine.
Un virus ARN poate însă să intre și în nucleu și să se infiltreze în ADN-ul de acolo. Pentru aceasta el trebuie însă copiat și codificat într-o replică de tip ADN. Acest lucru îl poate face o enzimă cu care virusul respectiv vine cu tot cu ea în celulă. Enzima se cheamă “reverstranscriptaza” (transcriptaza inversă) care actionează, deci, invers decât transcriptaza normală: copiază un ARN pe un ADN și nu invers, cum face transcriptaza normală. În felul acesta și un virus ARN se poate infiltra în ADN-ul unei celule.
Odată “infiltrat” în interiorul celulei un virus ADN sau ARN nu numai că obligă celula să îl tot producă dar el “își poate băga nasul” peste tot în ADN-ul celulei. Astfel el poate strica planurile pentru sinteza altor proteine. Apar, deci, mutații în ADN-ul celulei mutații care se traduc în sinteza unor proteine cu defect. Prin acest mecanism virușii pot produce așa numitele “mutații genetice” de care ne este teamă.
Vaccinul antiCOVID este făcut după o idee genială: practic el este ARN-ul mesager după care se poate sintetiza o singură proteină, respectiv cea din țepii învelișului virusului SARS-Cov-2. Odată injectat în noi acest ARN mesager este preluat de celulele musculare în care a fost injectat. În interiorul celulei el se duce direct la ribozomi care încep să sintetizeze strict proteina aflată în țepii virusului. Această proteină este apoi expusă la suprafața celulei musculare. Odată ajunsă acolo ea poate fi recunoscută de celulele care circulă prin sânge și care sunt responsabile de apărarea imunologică a noastră (“poliția rutieră” dacă vreți care în sânge sunt limfocitele T). Acestea iau amprenta proteinei respective și trimit informația altor celule (limfocitele B) care încep să sintetizeze anticorpii pentru eliminarea acestei proteine. Astfel încât, pe viitor, când vom veni în contact cu virusul avem deja “scutul de apărare” împotrica ‘țepilor” lui și în felul acesta virusul nu va putea să intre în celulă. Mai mult, limfocitele T care deja știu cu cine au de-a face, devin foarte agresiva (devin Limfocite ucigase, Limfocite T “killer”) care se vor arunca asupra virusului.
Precum vedeți, spre deosebire de virusul intreg, vaccinul nu conține transcriptaza inversă. Prin urmare ARN-ul mesager pe care îl transportă nu poate fi copiat în ADN și inclus în ADN-ul celulei. Deci nu are cum să interfereze cu informațiile din ADN-ul nostru. Deci NU are cum să provoace mutații genetice. Tot ce face acest vaccin este sinteza proteinei din țepii virusului și, prin aceasta, să provoace producția de anticorpi împotriva ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu