o frunză căzută îmi spune șoptit
că n-ai mai venit da n-ai mai venit
o iau și-o ascund între file-ntr-o carte
și-i răspund hotărât că plecarea nu-i moarte
doar ploaia călduță ce cade tăcută
îmi aduce aminte de-o stare plăcută
dintr-o vreme în care noi doi și-o umbrelă
pășeam fericiți. un tablou acuarelă
pictat de-amândoi dintr-o dragoste mare
ca de-un pictor nebun iubitor de amare
săruturi. când și când cate-o rază de soare
se ițea printre nori să ne mângâie ochii
și toamna părea un designer de rochii
în culori de pământ cu mult galben și ocru
nu mai vii și privesc prin al lumii binoclu
nu te văd dar te-aud cum îmi spui te iubesc
și plouă cu lacrimi cu frunze atât de firesc....
Florina Ungureanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu