Spectacolul a fost susținut de Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” Chișinău pe scena Cercului Militar Craiova.
Nu se putea o surpriză plăcută mai mare pentru publicul craiovean decât prezentarea acestei poveşti de către profesioniştii din Chişinău, ținând cont că spectacolele de balet sunt rare în oraşul nostru.
În faţa unei săli pline în care spectacolul a fost televizat au evoluat următorii:
Marie - Mariana Anghilinici
Prinţul- Alexandru Balan
Drosselmeyer - Tudor Tudose
Regele şoarecilor - Iuri Tcaci
Spărgătorul de nuci (păpuşa) - Cristina Suruceanu
Spărgătorul de nuci (dublul) - Ion Moşneaga
Arlechinul - Radu Tcaci
Colombina - Veronica Slonovscaia
Dracul - Eugeniu Tcaci - Om Emerit
Drăcoaica - Olga Marcova
Păpuşile spaniole - Veronica Slonovscaia, Eugeniu Tcaci - Om Emerit
Păpuşile orientale - Iana Davîdova, Alexandru Muhtarov
Păpuşile chineze - Olga Marcova, Radu Tcaci
Păpuşile ruse - Sonia Di Sarno, Dumitru Țuţuianu
Păpuşile franceze - Liubov Batîr, Nicolai Nazarchevici
Spărgătorul de nuci (rus. Щелкунчик, Şcelkuncik) este un balet de Piotr Ilici Ceaikovski (opus 71).
Libretul: Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann „Spărgătorul de nuci şi regele şoarecilor”.
Povestea "dansată" din visul Clarei este următoarea:
Actul I
În casa domnului Stahlbaum domneşte atmosfera sărbătorească a Crăciunului. Părinţii fac ultimele retuşuri la pomul de iarnă, aşezând lângă el cadourile pentru copii. Se aprind beculeţele şi se deschide uşa. Clara şi Fritz, copiii domnului Stahlbaum, dau buzna în cameră. Le urmează verii şi verişoarele cu părinţii lor. Copiii se aşază în rând şi încep un marş voios. După dansul adulţilor vine şi unchiul Drosselmayer.
Acesta este aşteptat cu nerăbdare, căci de fiecare dată le aduce copiilor surprize neobişnuite. Nu-i va dezamăgi nici acum. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz câştigă disputa, iar Clara izbucneşte în lacrimi.
Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei un "Spărgător de nuci", costumat în uniformă militară. Fritz îl azvârle râzând şi îl strică, în timp ce Clara este consolata. Pentru că între timp s-a făcut târziu, mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Clara îşi ia rămas bun de la Spărgătorul "bolnav" şi se duce la culcare.
După puţin timp, Clara se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu şi astfel evenimentele acestei seri continuă. În lumina lunii, pomul de Crăciun devine tot mai mare, ocupând o mare parte a camerei. Şoarecii, conduşi de regele lor, apar din toate părţile şi se apropie de fată. Ea îi goneşte înfricoşată.
Atunci se trezeşte Spărgătorul de nuci, care, alături de soldaţi, se luptă cu şoarecii. Bătălia nu e deloc uşoară şi Spărgătorul pare să cedeze. Clara intervine şi reuşeşte să-i învingă pe şoricei.
Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ tânar şi frumos.
Pentru a-i mulţumi ca l-a salvat, el o invită pe fetiţă în împărăţia dulciurilor.
Camera se transformă într-o pădure de brazi înzăpezită. Fulgii de nea îi înconjoară pe cei doi, arătându-le drumul.
Actul II
În sfârşit, Clara şi Prinţul ajung la Castelul trandafirilor din Împărăţia dulciurilor. Prinţul-Spărgător povesteşte Zânei dulciurilor şi suitei acesteia întâmplarea, subliniind intervenţia curajoasă a Clarei împotriva regelui şoarecilor. Tânăra pereche este cinstită cum se cuvine de întreaga curte împărătească.
Cele mai nostime personaje vor participa la divertismentul compus din mai multe dansuri: spaniol (figurile de ciocolată), arab (figurile de cafea), chinezesc (figurile de ceai), rusesc (micii cazaci de turtă dulce), italian. Clara şi Prinţul execută un minunat „pas-de-deux”, apoi toată suflarea se angrenează în marele „Vals al Florilor” din final. Pentru Clara a fost însă doar un minunat vis.(Daniela Caraman-Fotea, Grigore Constantinescu şi Iosif Sava, Ghid de balet, Editura Muzicală, Bucureşti 1973).
Cel două ore ale spectacolului au trecut pe nerăsuflate.
Am fost plăcut impresionat de frumuseţea costumelor şi a dansatorilor.
Cum aş descrie spectacolul de aseară în câteva cuvinte?
Muzicalitate, basm, vis, culoare, mişcare, ritm, graţie, atitudine, profesionalism.
Sper că fotografiile postate v-au convins de frumuseţea spectacolului de la Cercul Militar Craiova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu