Seara de miercuri a fost una cu care iubitorii de opera sunt mai puţin obişnuiţi, al-5-lea spectacol din cadrul Festivalului Internațional Elena Teodorini a fost susținut la Filarmonica Oltenia Craiova cu opera în concert.
S-a interpretat actul al II-lea din opera Tristan şi Isolda de Richard Wagner.
În cadrul spectacolului au participat:
Conducerea muzicală – Walter Attanasi
Tristan (tenor) – Ian Storey (Marea Britanie)
Isolde (soprană) – Jane Irwin (Marea Britanie)
Brangane (soprană) – Vilhelma Moncyte (Lituania)
Regele Mark (bas) – Dragoljub Bajić (Serbia)
Kurwenal (bariton) – Ioan Cherata
Melot (tenor) – Bogdan Olaru
Orchestra Operei Române Craiova
Iubirea tragică dintre Tristan şi Isolda a fost descrisă de-a lungul timpului în diferite poveşti şi manuscrise. Deşi există mai multe variante a şirului de evenimente ce i-a unit pe cei doi, Tristan şi Isolda au rămas în legendă ca o iubire pasională, însă imposibilă.
Povestea are loc în Evul Mediu, în timpul domniei Regelui Arthur. Isolda era fiica Regelui Irlandei şi fusese promisă de soţie Regelui Marc din Cornwall. Regele Marc a trimis după viitoarea lui regină un mesager, în persoana lui Tristan, care trebuia să o escorteze pe Isolda până în Cornwall.
Însă, pe drumul către Cornwall, Tristan şi Isolda s-au îndrăgostit nebuneşte. Isolda nu a avut de ales şi a trebuit să îndeplinească promisiunea tatălui său şi să se căsătorească cu Marc. În ciuda acestui lucru, aventură dintre cei doi a continuat în secret. Când Regele Marc a aflat de iubirea lor, a decis să o ierte pe Isolda, însă Tristan a fost izgonit din Cornwall.
Tristan a fugit în Bretania unde, după un timp, a cunoscut-o pe Iseult şi a fost atras de ea din cauza asemănării de nume cu cel al iubirii sale adevărate. Tristan şi Iseult s-au căsătorit, însă comuniunea dintre cei doi nu s-a consumat pentru că bărbatul nu o putea da uitării pe Isolda.
Căzut bolnav la pat, Tristan a trimis după iubita să, în speranţa că revederea Isoldei va reuşi să-l vindece. Dacă ea ar fi fost de acord să se întoarcă, pânzele corăbiei cu care venea trebuiau să fie albe. În caz contrar, negre. Prima care a văzut însă pânzele a fost Iseult care a fugit la Tristan să-i dea vestea că acestea sunt negre, deci Isolda nu dorise să vină. Din gelozie, Iseult minţise, astfel încât Tristan nu a aflat niciodată că Isolda era în drum spre el şi că pânzele erau albe. Tristan a murit la scurt timp după aflarea veştii. Nici Isolda nu a mai rezistat mult, dându-şi sufletul din suferinţă pentru iubitul său pierdut.
Cei doi sunt înmormântaţi împreună iar deasupra mormântului lui Tristan creşte un trandafir care nu va muri niciodată.
Richard Wagner a fost o personalitate complexă a vremurilor sale, astfel acesta fiind poet, muzician, compozitor, dirijor şi estetician, s-a afirmat că o personalitate viguroasă în cultura muzicală europeană.
Richard Wagner a fost o personalitate interesantă, izbucnind revoluţia de la 1848 Wagner ia parte activă prin articole de presă, prin cuvântări şi prin participare la luptele de pe baricade. După înfrângerea acesteia, a fost emis un ordin de arestare împotriva lui, aşa încât a fost nevoit să fugă. Se refugiază la Weimar, de aici la Paris şi apoi în Elveţia în casa familiei Wesendonck unde o cunoaşte pe Matilde de care se îndrăgosteşte.
Puternicul sentiment de iubire, înfiripat între Wagner şi Mathilde Wesendonck, va genera opera Tristan şi Isolda, unul dintre cele mai copleşitoare poeme ale zugrăvirii sentimentului de dragoste.
Aflat în exil în Elveţia, a terminat opera Tristan şi Isolda (1857-1859), operă a cărei temă i-a oferit prilejul zugrăvirii propriilor sale sentimente. Dominat de o tulburătoare pasiune pentru Mathilde Wesendonck, Wagner redă elocvent iubirea fără margini şi chinurile sfâşietoare ale acestui sentiment. Influenţat de filosoful Schopenhauer, opera aceasta are alte semnificaţii decât legenda medievală, unde “iubirea învinge moartea”, la Wagner chinurile iubirii sfârşesc prin moartea izbăvitoare.
Acţiunea legendei se află din dialog, căci opera conţine în cele trei acte sfârşitul legendei. Reducând acţiunea, în operă precumpăneşte analiza psihologică, iar muzica operei devine “un gigantic poem vocal-simfonic despre forţa ucigătoare a pasiunii iubirii”. Pe lângă analiza psihologică, Wagner zugrăveşte şi comuniunea omului cu natura şi cântă romantismul nopţii, temă îndrăgită de poeţii romantici, care vedeau în noapte şi simbolul sentimentelor descătuşate de lanţurile raţiunii.
În această operă, limbajul muzical devine expresia “spiritului tristanesc”, a frământărilor lăuntrice, a sentimentelor dezlănţuite şi a pasiunii iubirii. În speţă armonia are mare intensitate expresivă. Chiar şi laitmotivele sunt fundamentate, în mare parte, pe armonie. Cromatismul liniilor melodice este însoţit şi de un cromatism al armoniilor. Acordurile alterate au dezlegări excepţionale în lanţ, determinând o continuă încordare. Frecventa mişcare a armoniei, prin oscilarea pe diferite funcţiuni ale tonalităţii, prin dese incursiuni pe diferite trepte, alternând treptele principale cu cele secundare, şi prin continua modulare dau un tonus emoţional deosebit de puternic desfăşurării muzicale. Armonia bogată, ca şi prezenţa polifoniei, conferă fluxului muzical adâncă expresivitate. În schimb ritmul derulării dramatice este lent. Magistrale pagini simfonice sunt Preludiul şi Scena morţii Isoldei, încât apar des în repertoriul obişnuit al concertelor simfonice. Laitmotivul principal, emis la începutulPreludiului, are două sensuri: de suferinţă (cu mers descendent) şi de izbăvire (cu mers ascendent), el fiind germenul muzical al întregii drame muzicale. (https://cpciasi.wordpress.com/lectii-de-istoria-muzicii/lectia-7-romantismul-muzical/richard-wagner/)
Cu excepţia uverturii Faust, a sonatelor şi simfoniilor scrise în anii tinereţii, a cântecelor pe textele Mathildei Wesendonck şi a lucrării orchestrale omagiale Idila lui Siegfried închinată Cosimei-fiica lui Liszt, creaţia sa este în întregime dedicată operei.
Despre spectacol pot spune că am avut plăcerea să-l ascultăm pe marele tenor Ian Storey din Marea Britanie în rolul lui Tristan, tenorul fiind la prima sa vizită în România.
Spectacolul integral am înţeles că durează mai bine de 4 ore şi sunt convins că este unul grandios.
Rolul lui Tristan i-a adus renumitului tenor faimă internaţională iar cei care nu au reuşit să ajungă sâmbătă seara la Filarmonica Oltenia au pierdut un spectacol impresionant în care Bogdan Olaru şi Ioan Cherata, artiştii Operei Romane Craiova au fost la înălţime alături de invitaţii străini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu