<<Timpul este etern ca însemnătate, însemnătatea Nașterii Domnului acum douămii și mai bine de ani este un prezent continuu.
Totuși se pare că timpul nu există câtă vreme nu putem umbla asupra trecutului, numai asupra viitorului, dar dacă acțiunile noastre sunt înainte în gând, gândul există? L-a văzut cineva? Numai sufletul l-a simțit.
Muzica este un gând pentru noi artiștii și toate acțiunile noastre sunt pentru și prin muzică, de aceea Corala Academică a Filarmonicii "Oltenia" se apleacă cu respect în fața publicului său de aici, din sală și de oriunde pentru timpul pe care ni l-ați acordat și pentru timpul în care ne-ați susținut, pentru trecutul, prezentul și viitorul în care ați fost și veti fi impreună cu noi.
Nu o există timpul, cui îi pasă! Domnia voastră, publicul, existați! Prin si pentru domniile voastre existăm si noi, dacă suntem în inimile dumneavoastră, scopul zilelor noastre ca artiști a fost atins, pentru aceasta Corala Academică a Filarmoncii "Oltenia" vă multumește așa cum știe cel mai bine…. cântând.
Să vă dea Dumnezeu tot binele, să vă înmulțească clipele vesele, să scurteze clipele cele rele și asupra domniilor voastre să fie sănătate în anul ce va veni și în anii care fi-vor!
Pentru tot și pentru toate, Corala Academică a Filarmonicii "Oltenia" vă spune: „-Cu plecăciune!”>>
Mulțumim, Mihaela Dumitru, pentru această emoționantă prezentare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu