miercuri, 20 decembrie 2023

Gândul de la miezul nopții

Gândul de la miezul nopții :
După o zi incredibil de grea încerci să te liniștești și să tragi concluzii, cu un ochi râzi și cu altul plângi ....
Mă bucur din suflet pentru Filarmonica Oltenia Craiova , a doua mea casă , pentru faptul că a reușit să își păstreze integralitatea ei ca instituție , după  un val de DEMONSTRAȚIE DE IUBIRE fără precedent din partea publicului nostru ABSOLUT SENZAȚIONAL și prietenilor de pe tot cuprinsul țării și  din toate colturile lumii, iubire și apreciere de care suntem extrem de onorați și care ne responsabilizează și mai mult față de CEL MAI SENSIBIL și INTELIGENT public , iar concertul de vineri a fost cea mai elocventă dovada a acestei realități, nu știu să fi cântat în întreaga mea cariera de Filarmonica de 30 de ani un concert mai emoționat și mai greu ca cel de vineri seară, cine a avut șansa să fie în sală înțelege perfect despre ce vorbesc , altfel , in cuvinte este imposibil de descris . Astăzi am aflat că se retrage organigrama de pe ordinea de zi , un fapt FOARTE Important pentru care le mulțumim decidenților politici, dar care , nu știu de ce , nu ne dă o stare de liniște, pentru că dacă măcar o dată au putut să se gândească la o astfel de enormitate, oricând o vor face fără nicio remușcare pentru că ...." Nu au mamă, nu au tată.... doar " Sfântul ban " dictează . Să speram că mă înșel, vom vedea în februarie .
Cu celălalt ochi plâng , gandindu-ma la ce s-a ales de colegii mei de la celelalte instituții: Ansamblul Maria Tănase, Casa de Cultura Traian Demetrescu (Tradem) și chiar Teatrul Colibri, înghesuite toate într-o struțo-camilă fără noimă , pur și simplu "de-a valma" , pentru că nu poți amesteca folclorul cu spectacolul de păpuși nici ca mesaj , nici ca public țintă .... nici ca nimic, ca să nu mai vorbim de sintagma absolut fără noimă " teatru și cultură" atribuită secție ce preia Tradem care este tâmpă de-a dreptul .Cum adică teatrul... nu face parte din cultura , este ceva abstract și separat de cultură  și în sfârșit cineva s-a gândit să le alăture? 
Ochiul care plânge este pentru colegii  care au aflat  în pragul Sfintelor Sărbători  că vor rămâne fără loc de muncă, foarte cinic și nepotrivit moment , ca să nu mai vorbim de legalitatea sau moralitatea lui .
In imagine sunt colegii mei din Filarmonica , trăgând un semnal de alarmă și aparadu-si drepturile și instituția mamă.Din păcate ..... doar ei și patru colegi de la Tradem.... este și frica un sentiment, dar artiștii adevărați au avut întotdeauna demnitate, cu orice risc, altfel artistul se transforma in "meșter"( popular sau nu).
Când ai artiști adevărați in jurul tău , îl ai pe Dumnezeu alături, un public  senzațional, societate civilă ce reacționează, galeriile de fotbal , Ministerul Culturii , te poți considera norocos, mulți , foarte mulți nu au norocul ăsta Intr-o viață întreagă . Slavă Domnului pentru tot , vă mulțumim tuturor pentru susținere și Dumnezeu să vă întoarcă înzecit tot ce ați dăruit din inima voastră pentru cultură în aceste 3 zile !
Chapeau! 
🙏🙏🙏

De Dorin Măciuca 

Niciun comentariu: