duminică, 3 decembrie 2023

Impresiile de călătorie în Craiova

După mai bine de 10 ani, iată-mă, recent, la Craiova. Atras mai mult de faima Târgului de Crăciun organizat aici, și mai puțin de obiectivele turistice din zonă. Dar cum eu mă proțăpisem în fața gării din Bănie încă de dimineață, iar magia târgului începea, logic, odată cu venirea nopții, mi-am setat rapid busola, mai întâi, spre principala atracție a orașului: Parcul Romanescu. Care, anul acesta, a împlinit 120 de ani de când a fost inaugurat. Așa că, 3 lei biletul, hopa sus în autobuzul nr. 1, electric, silențios, vreo 20 de minute de călătorie, printr-un trafic lejer, și iată-mă în cel de-al doilea cel mai mare parc din România, ca întindere, după Parcul ,,Regele Mihai I“ al României (fost Herăstrău), din București. Însă, în opinia mea, mult mai frumos decât acesta. Dacă doriți să vedeți și voi cum arată Parcul Romanescu, dar și celelalte obiective cărora le-am trecut pragul, trebuie doar să intrați pe canalul de YouTube HaiLaDrum, acolo unde am postat recent un vlog despre Craiova. 
     Din parc, am fost să admir stadionul ,,Ion Oblemenco“ și Sala Polivalentă, apoi m-am oprit la cea mai veche construcție civilă din oraș, Casa Băniei, reconstruită de Constantin Brâncoveanu în 1699, pe locul fostelor case ale boierilor Craiovești din secolul al XV-lea. Am fost plăcut surprins să constat că acolo funcționează, astăzi, Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei. Desigur, n-am ratat ocazia s-o vizitez, iar ceea ce am văzut acolo m-a încântat peste măsură. Următoarea oprirea a fost în casa celui mai bogat român din perioada interbelică, Jean (Ioan) Mihail, a căruia avere se ridica, în 1920, la echivalentul a 9 tone de aur. Astăzi, acest monument istoric fermecător, o capodoperă de arhitectură, găzduiește Muzeul de Artă, unde pot fi admirate, printre altele, lucrări ale lui Constantin Brâncuși și ale celor mai renumiți pictori români. În incinta palatului de aici se află și Centrul ,,Constantin Brâncuși“, unde am avut posibilitatea să urc cu un lift (de o persoană) într-o prismă. Ea conține o interpretare la scară mare a două dintre operele lui Brâncuși, ,,Ovoidul“ și ,,Pasărea Măiastră“. Ultima oprire importantă pe care am făcut-o a fost la Grădina Botanică, un loc minunat chiar și în anotimpul rece. 
   Cât despre târg, ce-aș putea să vă spun? Este, într-adevăr, minunat, cel mai frumos din țară și, probabil, unul dintre cele mai apreciate din Europa. Așa că, dacă aveți timp și ceva bani (fiindcă prețurile din târg sunt destul de mari!), merită să veniți la Craiova! Dincolo de târg, puteți să vă convingeți cât de frumoasă e Cetatea Băniei. Da, da, acuma, iarna! 
(Facebook)

Niciun comentariu: