Marea Evadare

    Am promis zilele trecute că voi scrie câteva rânduri despre Marea Evadare.

    Vă rog să nu vă gândiţi la celebrul film cu Charles Bronson şi Steve McQueen în care un număr de 200 de prizonieri încearcă să evadeze dintr-un lagăr nazist în anul 1944 ci la un număr mult mai mic de oameni liberi din Craiova care s-au decis să îşi petreacă penultimul weekend din luna octombrie vizitând 3 crame aflate în apropiere de Ploieşti.

    Înhămaţi cu un pic de curaj şi cu bilete la tren cumpărate cu o lună înainte împreună cu mai mulţi colegi de la Asociaţia Bloggerilor Olteni am plecat cu trenul Softrans pe ruta Craiova-Ploieşti. Nu aş recomanda această variantă celor care vor să călătorească în weekend până la Ploieşti sau mai departe deoarece trenul se aglomerează foarte mult din Bucureşti. Acest lucru este valabil şi la întoarcere până la Bucureşti când se călătoreşte în condiţii inumane cam ca pe vremea studenţiei mele când urcăm pe fereastră în tren şi de multe ori naşul pleca din staţii pe scara vagonului.

    Evadare în Dealu Mare este un eveniment al Asociaţiei Dealu Mare creat cu intenţia de a promova cramele aflate în această asociaţie, turismul viticol şi evident zona în care se afla aceste crame.

    În zona cuprinsă între Ploieşti şi Buzău din câte am înţeles sunt 62 de crame însă o mică parte dintre ele fac parte din această asociaţie.

    În jurul orei 10,00 am ajuns în Staţia Ploieşti Vest de unde trebuia să ne preia un autocar plecat din Bucureşti cu alt grup urmând să mergem cu acesta la crame după un program stabilit de către organizatori pe traseul nr. 1.

    Trenul nu a avut întârziere însă autocarul din motive necunoscute pentru noi a întârziat aproximativ o oră fapt pentru care evident că tot programul vizitelor, cel puţin teoretic s-a decalat.

    Prima cramă vizitată a fost cea de la Domeniul Aristiţei o mai veche cunoştinţă de-a noastră de la o degustare anterioară făcută la Craiova.

    Primul cuvânt care îmi vine în minte când discut despre Domeniul Aristiţei este profesionalism.

Gazdele au fost extraordinar de primitoare, pregătite cu o gustare astfel încât să meargă vinurile prezentate de către aceştia iar cel puţin 4 oameni în frunte cu oenlogul  Cristian Tudor si somelierul  Bogdan Dumitrescu au stat printre noi şi ne-au furnizat permanent informaţii despre vinuri, drojdii, preparare, îmbuteliere, marketing viticol, cultura viţei de vie şi multe alte nelămuriri avute privind acest interesant domeniu de activitate.

    

A urmat Crama Dagon unde am descoperit un alt mod original de a vinde vinul celor veniţi în vizită la ei să se distreze eventual să facă un grătar şi să îşi petreacă întreaga noapte în zonă la un pahar de vin bun.

                                        

    Demnă de remarcat aici este pivniţa aflată în via din apropiere a cărei parte de la intrare a fost construită în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu fiind continuată cu o prelungire construită în perioada comunistă.

    La întoarcerea din excursia facută în vie şi pivniţă gazdele ne-au omenit cu o cafea care a mers la fix.

    Pentru că un ghinion nu vine niciodată singur şi aici mă refer la întârzierea autocarului a trebuit ca seara să se încheie trist pentru tot  grupul cu vizita la Crama Davino. Luaţi pe nepregătite deşi în incinta se afla un grup mai mic de vizitatori aceştia au improvizat repede afară un loc adhoc pentru degustare aducând câteva sticle de vin pe care le-au turnat în pahare celor doritori. Cum vinul nu se poate bea ci mai mult plimba prin gura fără o gustare luată inainte şi fiind şi ora 19.00 m-am mulţumit să admir peisajul superb care se vede din terasă. Cum fetele cam îngheţaseră de frig ne-am retras mai repede decât am sperat plecând spre Ploieşti.

    Cineva a încercat după vreo 2 zile să îşi ceară scuze şi să ne promită că va veni la Craiova şi îşi va lua revanşa aşa încât aşteptam cu deosebit interes această revanşă (minim 6 sticle cu Flamboayant amendă).

    La  Ploieşti ne-am cazat la un hotel modest la intrarea dinspre crame la care se aplică foarte bine zicala:" de cât plăteşti de atât primeşti", hotelul Plaisir...

    Curat, decent, funcţiona căldură, curgea apă caldă şi în preţ a fost inclus şi un mic dejun sărac şi comunist care îmi aminteşte de concediile făcute cu părinţii la Slănic Moldova când mâncam la cantină Nemira.

    De remarcat piscina cu apă încălzită la care am înotat duminică dimineaţa la care intrarea se plăteşte separat însă face toţi banii.

    Şi pentru că nu mai fusesem în Ploieşti în plimbare niciodată, duminică după baia în piscină şi predatul camerei am făcut o mică excursie prin oraş unde am vizitat Casa Memorială Nichita Stănescu şi Muzeul Târgoveţilor Hagi Prodan aflate în apropiere una de cealaltă în zona centrală a oraşului.

    Nu vreau să vă dau prea multe amănunte însă ambele muzee merită vizitate, doamnele de acolo au fost foarte drăguţe şi primitoare şi dacă doriţi să vedeţi obiecte personale care au aparţinut poetului Nichita Stănescu sau o casă cu o arhitectură originală şi câteva icoane ( una dintre acestea poate  fi comparată cu o precursoare a actualelor benzi desenate pe teme religioase ), precum şi alte obiecte vechi cele două muzee nu trebuie ocolite.

    Una peste alta nu lăsând la o parte neplăcerile primei zile  cauzate de lipsa de organizare a celor de la ultima cramă pe care am vizitat-o,ieşirea în zona Ploieşti-Dealu Mare a fost benefică fiind un câştig pentru toţi colegii.

Cu această ocazie mi-am amintit şi un banc vechi :

Un tată scoţian le spune copiilor săi:

- Copii, dacă sunteţi cuminţi săptămana asta, duminică vă duc la cofetărie să vedeţi cum mănancă lumea prăjituri!