joi, 4 august 2022

Despre populația actuală

România se duce la vale pe un tobogan demografic abrupt.
Potrivit estimărilor făcute în urma Recensământului care tocmai s-a încheiat, mai avem o populație rezidentă de aproximativ 18,2 milioane de locuitori.
În 1989, în țara noastră erau 23,16 milioane de oameni.
Asta înseamnă că în 32 de ani, am pierdut, pe timp de pace, un număr uriaș de români: 4,96 de milioane.
Prin comparație, Siria a pierdut în 11 ani de război numai 3 milioane de locuitori.
Datele, deocamdată, cum spuneam, sunt estimative, însă oricât de optimist ar fi scenariul, nu trebuie să uităm de fenomenul scăderii dramatice a natalității.
Anul trecut, numărul de nou-născuți a fost cel mai mic, din întreaga istorie a țării noastre. 
S-au născut sub 180.000 de copii.
Vladimir Alexandrescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Statistică spune că o cifră atât de mică nici măcar înainte de 1900, când România era redusă la două provincii, Țara Românească și Moldova, nu a fost înregistrată.
"

Niciun comentariu: