” Dacă dragoste nu e, nimic nu e ”.
Asta așa, în loc de bună seara, în speranța că fiecare dintre noi ar putea avea un moment de corectitudine și de luciditate, spre a rememora exact ceea ce... nu a făcut, nu ceea ce a făcut, atunci când o dragoste muribundă s-a agățat cu ghearele de sufletul în care părea să existe reciprocitatea sperată îndelung, ba chiar cerșită. Iar acel nimic de mai sus, credeți-mă că e cel mai plin nimic din lume, pentru că e un nimic care include tot.
Apoi, se mai spune și că indiferența ucide. Eu vă garantez că, atunci când apare, nici nu mai are ce să ucidă. A te pune mai presus de celălalt îți oferă, din păcate, deschiderea minții partenerului, care începe să-și pună întrebări inerente unei asemenea situații. Tratat cu indiferență, își oferă singur și răspunsurile. Unele, confirmate.
Luni și luni de zile, bărbatul îi aducea flori. Apoi se așezau la cafea și, la un moment dat, el întreba:”Unde sunt florile?”(cele pe care le tot aducea), iar ea răspundea, ca de obicei, cu o întrebare:”Pentru ce?”. ”Ca să le pun apă”. Tot el le punea și apă. Ca să supraviețuiască. Și florile.
Într-o dimineață, după cel el venise, ca de obicei, băuseră cafeaua, apoi își văzuseră fiecare de ale lui, spre sfârșitul zilei, ea îi telefonă și îl întrebă:”Unde sunt florile?”
Dar, dacă ești mereu ajutat, înveți să răspunzi. Așa că, pentru prima dată, bărbatul răspunse și el cu o întrebare.
Cu aceeași:
” Pentru ce ? ”
(Alexandru Mogoșeanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu