vineri, 15 aprilie 2022

O formă de economisire sigură si profitabilă

Sunt salariat de peste 30 de ani şi în acest interval de timp am încercat diverse forme de economisire: la CAR-uri, bănci, fonduri mutuale, în valută, asigurări, scheme piramidale, în aur şi în alte forme existente după perioada tulbure a anilor 90.

De-a lungul timpului am asistat la falimente răsunătoare ale unor bănci de prestigiu cum ar fi Bancorex, Banca Turco-Română sau privatizări şi garantări mai mult sau mai puţin dubioase din care mulţi dintre oamenii actuali de succes sau rudele lor au făcut bani despre care nu întreabă nimeni acum.

Aş aminti Fondul Naţional de Investiţii, Caritas sau SAFI, toate aceste fenomene existente în anii de după revoluţie au îmbogăţit sau sărăcit multe persoane din România.

Dacă mă întrebaţi pe mine şi vreţi o părere personală legată de progresul unor cetăţeni romani consider că fenomenul Caritas a ajutat la dezvoltarea unor anumite zone ale ţării concentrând mari sume de bani, adică de opt ori suma depusă într-un interval foarte scurt de timp de oameni din toată ţara în mâinile unui număr limitat de oameni.

Celelalte scheme piramidale care au funcţionat după acelaşi model au rezistat mult mai puţin din cauză că fenomenul Caritas a topit rapid economiile populaţiei.

Eu personal nu am avut încredere în acest fenomen însă am investit în fondurile mutuale existente la vremea respectivă din care am câştigat nesperat de mult.

În acelaşi timp am avut şi depozite bancare sau fonduri la CAR de unde am reuşit să fac diverse împrumuturi avantajoase pentru a îmi rezolva o multitudine de probleme care apar în momentul în care te căsătoreşti şi îţi întemeiezi o familie.

Fără a mă pretinde expert financiar am studiat oferta unei instituţii care promovează economisirea din Craiova şi anume: Casa de Ajutor Reciproc Top Invest din Craiova.

Principiul de funcționare al CAR-urilor constă în a împrumuta contribuţia membrilor CAR către membrii CAR. Însă o parte dintre banii proveniţi din contribuţii vor fi mereu la dispoziția celor care doresc să efectueze retrageri. Pentru a garanta că aceste fonduri sociale rămân sigure chiar și în cazul în care o casă de ajutor reciproc intră în dificultate, funcționează fondul de garantare.

Acest fond este important pentru a menține încrederea în sistemul CAR-urilor. Fondurile garantate îi încurajează pe membri să își mențină economiile și să nu le retragă simultan chiar și în perioade caracterizate de tensiuni sociale.

C.A.R. Top Invest este în slujba membrilor din anul 2019. În urma fuziunii prin absorbție a CAR Credit Capital, Top Invest are peste 620 de membri activi şi peste nouă milioane lei active, având sediul în municipiul Craiova.

La 31.01.2022, C.A.R. Top Invest Craiova avea de încasat în următorii șase ani împrumuturi în valoare de 9.601.784 lei. Pentru aceste împrumuturi au garantat un număr de 1.076 persoane, cu veniturile și bunurile prezente și viitoare.

Pot fi membri CAR Top Invest din Craiova:

Salariaţi din orice domeniu de activitate,

Alte persoane care obţin venituri din pensii,

Persoane fără deosebire de naţionalitate, sex, vârstă, convingeri politice sau religioase.

Pot fi membri ai Casei de Ajutor Reciproc persoane fizice cu vârsta minimă de 18 ani, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute în paragraful anterior.

În general un membru al unei Case de Ajutor Reciproc are următoarele beneficii:

Posibilitatea de a economisi sume de bani prin constituirea şi consolidarea unui fond social personal, pentru care va primi o dobândă;


Dreptul de a accesa un împrumut

C.A.R. TOP INVEST vă oferă o dobândă începând cu 01.11.2021 de 7,3 %, pe an, cu capitalizare. (7,5 % cu capitalizare inclusă!)

Economiile sunt garantate de către Fondul de Garantare al Caselor de Ajutor Reciproc.

Multe din informaţiile necesare în vederea înscrierii la acest CAR le puteţi găsi pe site-ul acestora.

Evident că lovindu-mă de felurite experienţe neplăcute de-a lungul timpului legate de formele de economisire amintite la început am adresat câteva întrebări conducerii CAR la care am primit foarte repede şi răspunsuri:

1. Un client care are un împrumut la CAR Top Invest doreşte să refinanţeze acest împrumut printr-un credit la o bancă. Cum îl convingeţi să nu facă acest lucru?

R: Dacă oferta băncii respective este mai bună decât oferta noastră, nu încercăm deloc să-l convingem. Dimpotrivă. Analizăm permanent ofertele bancilor comerciale, ale IFN-urilor și CAR-urilor concurente și încercăm să oferim membrilor noștri cele mai bune soluții, astfel încât să refinanțeze creditul la noi. Faptul că avem un singur element de cost, dobânda, că nu avem niciun fel de comisioane, că documentația unui împrumut este simplă, face ca oferta noastra să fie luată în primul rând în calcul, apoi persoana respectivă se interesează și de alte optiuni. Un membru CAR trebuie să beneficieze de cea mai bună ofertă de pe piață, chiar dacă aceasta nu este a noastră.

2. Ce argumente aveţi dacă în contextul războiului din Ucraina membrii Car Top Invest doresc să îşi retragă depozitele şi vă puteţi confrunta cu o lipsă de lichidităţi? Depozitele sunt cesionate către o altă instituţie financiară sau firma de asigurări?

R: Avem soluții pentru orice situație de criză. Nu ne-am confruntat cu retrageri de fond social. Am constatat că valoarea sumelor economisite a crescut mai mult de la începerea războiului din Ucraina, raportat la perioada anterioara. Dar, dacă ar exista o potențială situație, avem oricând la dispoziție posibilitatea accesării unui credit din Rezerva Mutuală de Intrajutorare de la Fondul de Garantare al CAR. ”Depozitele CAR” așa cum sunt cunoscute pe piață, nu sunt cesionate catre alte entitați. Lichiditatea de care dispunem și sprijinul financiar pe care-l primim de la structurile asociative de control și supraveghere a activitații, ne permit să facem față oricăror retrageri de fond social.

3. Cum evitaţi fluctuaţia clienţilor care aleg să îşi mute economiile la alte bănci, CAR, alte forme de economisire etc?

R: Nu există o astfel de fluctuație a membrilor. În primul rând pentru că dobânda oferită la economii e cea mai mare de pe piață. De ce ar transfera un membru CAR Top Invest Craiova, fondul social la care primește o dobândă neimpozabilă de 7,5 % pe an cu capitalizare inclusă, la o bancă comercială unde ar avea o dobândă medie bancară la depozite de 3,5 % pe an? Economiile beneficiază la CAR de garantare integrală. La bancă dobânda este impozitată de stat, iar banca îi ia și un comision. Oferim, după cercetările noastre, cea mai mare dobândă la fondurile sociale dintre toate casele de ajutor reciproc din Oltenia. Membrilor CAR le sunt prezentate permanent extrasele cu sumele nete caștigate, fiecare întelege unde are cel mai bun randament. Beneficiem în schimb de aportul unor persoane care își retrag banii din depozitele bancare și constituie fonduri sociale. Oricând o persoană poate compara oferta noastră https://casadeajutorreciproc.ro/economisire-car cu oricare comparatoare de depozite bancare de pe piață.

Concluzia bună sau rea este că fiecare dintre noi trebuie să economisească. Motivele pentru care facem acest lucru sunt diverse iar instituţia unde vom face investiţia depinde de la om la om.

Analizând toate ofertele existente pe piaţă la această oră putem concluziona fără a greşi că investiţia la CAR Top Invest Craiova este o investiţie bună.

Date de contact CAR Top Invest:

Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 19, Bl. 97A, Sc. E, parter, Craiova, Dolj

TELEFON

  • 0351. 44.55.33,
  • 0351.44.44.00,
  • 0774.55.07.68,
  • 0774.92.23.54

E-mail:  
office@casadeajutorreciproc.ro

  • Luni-Vineri: 9 AM – 17:00 PM
  • SÂMBĂTĂ - DUMINICĂ: Închis

Economisire cu folos!












Niciun comentariu: