Manifest pentru omul care și-a uitat puterea.
(sau: Ultimul adevăr spus înainte de liniște)
Te-ai născut liber.
Nu ți-ai dat acordul să fii mințit, crescut în frică, domesticit și transformat într-un cod de bare.
Dar ai fost. Cu blândețe. Cu educație. Cu grijă. Cu manuale, ștampile și zâmbete de plastic.
Ai învățat că nu tu decizi. Că trebuie să muncești, să taci, să respecți, să accepți.
Ai fost învățat să stai jos, să nu întrebi, să nu simți prea mult, să nu visezi prea mare.
Ți s-a spus ce e „bine”, ce e „adevărat”, ce e „normal”.
Și ai crezut. Ca noi toți.
Până când ceva, undeva în tine, a început să strige încet.
Și dacă tot ce știm… e o minciună?
Ce urmează e pentru acea voce.
Pentru tine, cel dinăuntru.
Pentru omul care simte că lumea nu e întreagă.
Pentru cel care vrea să-și amintească.
Am fost mințiți. Și am crezut.
De la primul cuvânt, chiar de la prima litera, silaba, ni s-a spus o poveste falsă.
Am fost învățați că suntem nimic:
urmașii sclavilor, ai maimuțelor, ai sălbaticilor.
Ni s-a smuls rădăcina și am fost plantați în nisip.
Ne-au rupt trecutul din mâini și ne-au vândut ruinele drept progres.
Dar dacă privești atent, vezi că fiecare generație cade mai jos.
În trup, în minte, în suflet.
Medicina?
Nu e despre vindecare.
E despre fidelizare.
Clienți, nu pacienți.
Pastilele nu sunt soluții, ci lanțuri lucioase.
Ni se dau proceduri, diagnostice și frici ambalate frumos,
dar cauzele adevărate ale bolilor rămân ascunse.
Pentru că sănătatea nu aduce profit.
Educația?
Nu e iluminare, ci dresaj.
Nu ne-au învățat să gândim, ci să repetăm.
Să credem, să nu punem întrebări.
Ne-au umplut mințile cu informații sterile
și ne-au golit inimile de adevăr.
Am ieșit din școli nu ca oameni liberi, ci ca soldăței obedienți.
Politica?
O piesă ieftină de teatru.
Păpuși care se ceartă pe scenă,
dar au același păpușar.
Ne lasă să alegem între două bice,
ca să simțim că suntem liberi,
când totul a fost deja decis – fără noi, împotriva noastră.
Mâncarea?
E otravă ambalată colorat.
Suntem hrăniți cu moarte lentă –
chimicale, zahăr, sinteze de laborator.
Ni se spune că e sănătos.
Dacă refuzi, ești nebun.
Adevărata hrană a fost înlocuită cu plastic comestibil.
Apa?
Nu mai e vie.
Apa adevărată, care vindecă și energizează,
a fost înlocuită cu lichid industrial,
plin de clor, fluor, metale grele.
O bem și ne mirăm că murim devreme.
Dar otrava zilnică nu se vede cu ochiul liber.
Casa?
O cutie.
De beton, electricitate și geometrie strâmbă.
Fără contact cu pământul.
Fără armonie cu natura.
O închisoare care zâmbește și îți promite „confort”.
Munca?
Nu e menire, ci sclavie cu orar fix.
Schimbăm viața pe supraviețuire.
Trudim pentru alții, pentru un salariu care nu ne ajunge,
pentru un vis care nu e al nostru.
Spunem că suntem liberi –
dar robul modern și-a uitat lanțurile.
Banii?
Hârtii magice născute din nimic.
Sunt creați din aer, dar noi ne sacrificăm viața pentru ei.
Cine controlează banii, controlează lumea.
Și noi alergăm, fără să întrebăm: pentru ce?
Religia?
Frica digitală.
Ne-au dat un Dumnezeu care cere frică, supunere și durere.
Ne-au interzis căutarea.
„Crede. Nu gândi.”
Și noi am ascultat.
Sexul?
A devenit tranzacție.
Dragostea – un mit de demult.
Relațiile – trocuri.
Nu ne mai unim. Ne folosim.
Consumăm oameni, apoi ne plângem că suntem goi.
Familia?
Distrusă.
Bărbatul – învins,
femeia – epuizată,
copilul – supravegheat, controlat, modelat.
Neamul s-a spart în indivizi cu suflete frânte și minți confuze.
Legea?
Nu e pentru noi.
Respectăm reguli scrise de alții,
pentru un sistem care se protejează pe sine, nu pe oameni.
Justiția e doar un instrument al puterii.
Când devii inutil, te aruncă.
Știința?
Caută fonduri, nu adevărul.
Cine strigă mai tare, primește grantul.
Adevărul? Se ascunde.
Inovațiile reale? Interzise.
Tot ce contrazice dogma, e cenzurat.
Pământul?
Nu știm ce e.
Ne-au spus că zburăm printr-un vid imens,
cu o viteză nebună.
Dar n-am văzut cu ochii noștri.
Tot ce „știm” – e filtrat prin ecrane.
Tot ce simțim – e ignorat.
Sensul vieții?
O glumă sinistră:
Învață. Muncește. Plătește. Mori.
Asta e oferta sistemului.
Sensul real nu ne-a fost cerut.
Ni s-au dat surogate: like-uri, carieră, seriale, frica de moarte.
Omul?
O ființă cu aripi tăiate.
Avem potențial infinit,
dar suntem ținuți în frică, rușine și pastile.
Școala ne-a domesticit.
Societatea ne-a învins.
Sistemul ne-a strivit.
Și sistemul?
Un lagăr cu pereți moi.
Oferă distracție, bonusuri, reduceri.
Dar încearcă să evadezi – și te zdrobește.
Spune adevărul – ești „extremist”.
Cere libertate – ești „amenințare”.
Aceasta nu e o teorie.
E viața noastră.
Un prezent în care
adevărul e crimă,
iar minciuna e normă.
Nu ne omoară cu gloanțe,
ci cu ignoranță.
Nu cu război,
ci cu înlocuirea realității.
Și dacă n-ai înțeles asta...
Nicio problemă.
Continuă să trăiești.
Cu lanțuri strălucitoare,
opinii permise,
o pensie decentă
și creierul scos din priză.
Chemare la trezire:
Dacă încă citești, înseamnă că ceva în tine s-a mișcat.
Poate o neliniște. Poate o furie. Poate o recunoaștere amară.
Nu ești singur. Și nu ești nebun.
Ești viu.
Și dacă ești viu, poți să deschizi ochii.
Poți să refuzi ceea ce nu ți se potrivește.
Poți să taci când toți strigă și să strigi când toți tac.
Poți să-ți iei puterea înapoi. Nu de la sistem, ci din tine.
Pentru că adevărul nu se dă.
Adevărul se asumă. Cu prețul comodității. Cu prețul confortului. Cu prețul unei vieți false.
Dar ce primești în schimb...
E viața ta. Adevărată. Nepermisă. Periculoasă.
Dar vie.
P.S. Dacă citești asta....
Înseamnă că știi sa citești! 🥳🤣🤭
