Socrate, cel mai mare filozof al tuturor timpurilor, a fost de fapt cel mai urât om din Atena. A fost acuzat de cruzime și corupție a tinerilor. Curtea populară, Eliea, l-a condamnat la moarte: iar Socrate, una dintre cele mai strălucite minți din istorie, a murit bând cucută.
Dar de ce toate astea? Se pare că Socrate nu făcea nimic periculos. Pur și simplu punea întrebări, vorbea cu oricine: cu nobili, cu cetățeni de rând, cu tineri. Dar întrebările lui, în franchețea lor, în simplitatea lor au demolat certitudinile interlocutorilor săi, forțându-i să se confrunte cu golul propriilor certitudini, cu inconsecvența raționamentului lor.
El ne-a învățat să ne îndoim.
Socrate era un personaj prea incomod cu îndoielile pe care le inocula.
A avut îndrăzneala de a demasca politicienii corupți și profesorii falși care susțin adevăruri false și cunoștințe false.
Pentru aceasta a fost condamnat la moarte. Era o amenințare la adresa status quo-ului, un pericol care trebuia eliminat.
În timpul procesului, Socrate nu a vrut să se pocăiască sau să cerșească milă. De asemenea, a refuzat să fie asistat de un vorbitor. Inteligența este incomodă, asta ne învață procesul împotriva lui Socrate. Masele vor iluzii și nu adevăruri; vor să fie linguși și să trăiască fericiți în ignoranță. Bărbații deștepți sunt stânjenitori. Sunt interzise, ostracizate, disprețuite, pentru că tulbură somnul maselor, pun la îndoială autoritatea, dezvăluie înșelăciunile instituțiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu