Cip. Cirip.
Mai sunt din ăştia care se tem că ne bagă cip-uri în vaccin? Vă temeţi că ne bagă cip-uri în orice? Că ajung să ne controleze prin asta? Hai, că sunteţi simpatici. Adică chiar nu v-aţi prins că ne-au cipat de mult? Că ne controlează pas cu pas de ani de zile? Mai mult, ne-am cipat noi înşine. De bună voie şi nesiliţi de nimeni. Am şi plătit pentru asta. Ba chiar plătim lunar. Mai suntem şi dependenţi de cip-urile noastre. Şi n-am renunţa nici morţi la dependenţa noastră. Pentru că, dragii mei, telefoanele noastre mobile ce credeţi că sunt?
Normal că ştiu în orice moment unde ne aflăm. Doar le-o spunem noi înşine. Şi nici nu e nevoie, e suficient să avem telefonul asupra noastră. Şi îl avem mereu, desigur. Normal că ne cunosc preferinţele. Că toţi facem comenzi online. Normal că ne cunosc starea de sănătate. Cu toţi căutăm simptome pe google. Normal că ştiu unde ne petrecem vacanţele. Că ne lăudăm pe Instagram. Şi ce şi unde mâncăm. Că dăm share singuri. Sigur că ne cunosc simpatiile şi antipatiile, personale sau politice. Doar toţi avem Facebook, nu? Când Orwell imagina un Big Brother care ne urmăreşte clipă de clipă şi care ne controlează fiecare pas nu s-a gândit la această formă perversă de control prin care toţi colaborăm şi ne lăsăm seduşi de Big Brother. Că o vom face cu naivitate, cu supunere, bunăvoinţă, cu mândrie chiar. O tiranie participativă. Aş zice să ne fie de bine, dar... mă tem că e prea târziu.(Marilena Dumitrescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu