Sunt de vină tot timpul. Că sunt intransigenți, că sunt duri, că sunt lași, că își conduc mașina (pe care o iubesc mult de tot) prea repede, că mereu uită să ia lucruri( de pe listele noastre kilometrice de cumpărături, că ne cumpără flori prea rar( deși când o fac, de cele mai multe ori aud :" mai bine dădeai banii pe ceva util"), că nu știu să deosebească roz de fuchsia, că pentru ei turcoazul e la fel cu magenta, că nu observa noua noastră culoare de păr(șaten wallnut față de șaten cinamon), că nu știu când aniversăm trei luni, trei zile și trei ore de la ultima noastră aniversare a primei întâlniri, că uită să ne spună că suntem frumoase(deși când o fac, foarte des li se spune:" acum m-am îngrășat, iar fusta asta chiar nu mă avantajează, deci minți cu nerușinare, așadar, spune ce-ai făcut?"), că nu se implică în programul de balet( engleză, pian, fotbal, etc.) al copilului, că stă prea mult la serviciu( să putem merge la Paris😉), că nu ne scot mai des în oraș( deși când ne scot, ni se pare că se uită pătimaș la blonda silfidă, aflată fix sub ecranul televizorului unde se transmite finala Champions League), că preferă să meargă cu băieții in Deltă decât la rudele noastre(😁), că nu ne susțin, că ne spun că suntem nebune când ni se desfac buclele sau ni se rupe ciorapul, că nu înțeleg că pentru o femeie, "viața se termină la 35 de ani"( e drept că nu știu care, a lor sau a noastră🙄), și în general, pentru toate relele din lume sunt de vina.
Mai ales că nu au nici bască de cele mai multe ori.
De fapt, ei ne dau echilibrul, ei ne dau siguranța, ei ne iubesc în pofida tuturor enunțate mai sus și or mai fi și alte motive.
Pentru că nu mai pot funcționa altfel. Pentru că altfel ar niște amețiți.
La mulți ani, mafioților!
#hainorochaicu44depahare
FlorinaU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu