de Felicia Stamatin
Mai cresc și pe morminte ghiocei,
Sub albe straturi de zăpezi târzii,
Durerea vieții-o simt numai acei
Ce-n loc de trandafiri, de ziua ei,
Duc mamei dorul, lipsă dintre vii!
Și n-o să simți vreodată că-i pustiu,
Decât atunci când trebuie să-i duci
Câteva flori (și-n dor ce nu-l descriu!)
Lângă mormanul pus peste sicriu,
La cea mai tristă cruce dintre cruci!
Sub rădăcini de zeci de ghiocei,
Se odihnește mama, chip senin,
Putea să fie, însă nu mai e!
Nu știu pe cine să întreb ,,de ce?”
Să-ți fie, mamă, somnul tot mai lin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu