"Mă întâlnesc în Mall cu o nepoată de-a mea, Nicoleta. Ea m-a oprit, eu nici n-o observasem. Am fost să-l tund pe-ăsta micu’, îmi zise ea. Ținea de mână un țânc cu ADHD de vreo 5-6 ani. Ia uite ce trece timpul, mi-am zis. Parcă mai ieri am fost la nunta lor. Da chiar, bărbatu-său unde este? mă întreb eu, apoi o întreb și pe ea. Am divorțat, îmi răspunde Nicoleta. Pe cuvânt dacă știam. Soră-mea, adică mă-sa, nu-mi spusese nimic.Tăcuse mâlc. Aproape că mă înfuriasem. Păi bine, măi, Nicoleto, ce ți-am urat eu la nuntă? Nu ți-am urat casă de piatră? Ia zi, m-ai ascultat? Ți-ai făcut casă de piatră? Ea îmi mărturisi rușinată că de BCA. Păi vezi?! Așa se-ntâmplă când n-asculți de cei mai în vârstă. Bărbatul fuge dacă-l ții în BCA. Lasă, tanti, că a plecat la alta care n-are nici BCA, stă în chirie. Vezi, am stricat urările pe tine, îi zic eu. Ce altceva ți-am mai urat? Ți-am urat să ai copii frumoși. Ia ține-l un pic pe ăsta micu’, să văd dacă-i frumos ori ba, că nu stă locului o clipă, i-am mai zis eu. Ea încercă să-l oprească din alergat că tot fugea în jurul nostru , îl șterse la nas și mi-l arătă. Clar, nici aici n-a bifat. Dar parcă poți să-i spui? Părinții se supără dacă le spui adevărul. Așa că am tras și eu o minciună nevinovată, că doar nu-i prima oară. Ca să nu mă mai simt vinovată, i-am dat copilului 50 de lei să-și cumpere bomboane. Ăla mic a luat bancnota și-a început iar s-alerge în jurul nostru. Mi-am amintit că le-am dat și 200 de euro la nuntă. Clar, a fost o investiție proastă. Le-am urat să fie fericiți. Îmi amintesc precis. Oare or fi fericiți? Mă tem că nu. Ăia fericiți nu divorțează, se chinuie așa unul pe altul până mor."
De Marilena Dumitrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu