Miruna plecase la școală încrezătoare că poate de data asta va veni Moș Nicolae și la ea. Avea 6 ani, și de când mergea la grădiniță, de vreo trei ani, nu venise niciodată nici Moș Nicolae, nici Moș Crăciun. Auzise toate acestea de la colegii ei, dar mama ei, împovărată cu ale casei și cu cei cinci copii mai mari decât Miruna, mai ales de când omul ei se prăpădise de "oftică", cu patru ani în urmă, îi spusese că nu există niciun Moș, și că toate astea sunt inventate de copiii îmbuibați cu bani și cu de toate. Ea rămăsese însă convinsă, în sufletul ei pur, că poate totuși există și că aceștia vor găsi și adresa ei. În ziua de 5 decembrie, plecase la școală cu gândul că poate anul ăsta va fi mai norocoasă. Colegii de clasă își făceau planuri, cum să lustruiască ghetuțele, care mai de care mai noi și mai călduroase. Ea privise către bocancii ei cu câteva numere mai mari, purtați pe rând de frații mai mari, și se gândea că oricât i-ar curăța, tot nu va putea să îi scoată la lumină. De teamă că mama ei o va certa, fugise în spatele casei și curăța la ei de zor. Când a găsit de cuviință că sunt în ordine, i-a lăsat, plină de speranță, pe marginea scărilor. A mers la culcare, rugându-se să găsească ceva în ei a doua zi dimineața. Nu mâncase mare lucru la cină, câțiva cartofi copți și o cană de lapte. Închise ochii și se lăsă pradă somnului, mai ales că înghețase un pic în curte. Somnul veni aproape pe nesimțite și Miruna se pomeni dusă într-un loc în care nu mai fusese niciodată. Era un castel mare și cam întunecat, dar în holul mare în care se găsea, zări o rază galbenă de lumină pe care o urmări și ajunse în fața unui șemineu mare, în care câteva lemne groase trosneau și răspândeau căldură. Lângă șemineu era un moș vesel cu o barbă mare și albă, care fredona un cântecel și buchisea la o păpușă căreia îi luceau doi ochi mari, albaștri. "Cine ești tu, fata moșului? " "Sunt Miruna, moșule. Cea mai mică fetiță a Ilenei, așa o cheamă pe mama"! " Eu sunt Moș Nicolae" "Mama mi-a spus că nu ești adevărat, ci scornit de copiii bogați"! "Ba sunt adevărat, poți să mă tragi de barbă, dacă vrei! Însă nu vin decât la copiii cuminți și încerc să le dăruiesc din suflet ce își doresc ei mai de preț. Tu ce ți-ai dori?" "Eu nu îmi doresc nimic, moșule. Însă tare mă simt singură, frații mei sunt mari și nu se joacă deloc cu mine, iar mama are atât de multă treabă!" "E grea singuratatea, fată dragă! Și greu de găsit leac împotriva ei!" Miruna zâmbi în somn, și se întoarse pe partea cealaltă. Noaptea trecu repede și dimineața se ivi pe neașteptate, cu un soare nefiresc de luminos pentru o zi de decembrie.
Miruna se trezi și se bucură de lumina ce năvălise în cămăruța ei mică și sărăcăcioasă. Fugi într-o clipită la ghetuțele ei butucănoase și ochii i se umplură de lacrimi de fericire, când, într-una din ghete găsi un cățeluș alb, ca barba moșului din vis.
De Florina Ungureanu
