sâmbătă, 6 decembrie 2025

Pentru noaptea asta magică! ❤️❤️❤️❤️



Miruna plecase la școală încrezătoare că poate de data asta va veni Moș Nicolae și la ea. Avea 6 ani, și de când mergea la grădiniță, de vreo trei ani, nu venise niciodată nici Moș Nicolae, nici Moș Crăciun. Auzise toate acestea de la colegii ei, dar mama ei, împovărată cu ale casei și cu cei cinci copii mai mari decât Miruna, mai ales de când omul ei se prăpădise de "oftică", cu patru ani în urmă, îi spusese că nu există niciun Moș, și că toate astea sunt inventate de copiii îmbuibați cu bani și cu de toate. Ea rămăsese însă convinsă, în sufletul ei pur, că poate totuși există și că aceștia vor găsi și adresa ei. În ziua de 5 decembrie, plecase la școală cu gândul că poate anul ăsta va fi mai norocoasă. Colegii de clasă își făceau planuri, cum să lustruiască ghetuțele, care mai de care mai noi și mai călduroase. Ea privise către bocancii ei cu câteva numere mai mari, purtați pe rând de frații mai mari, și se gândea că oricât i-ar curăța, tot nu va putea să îi scoată la lumină. De teamă că mama ei o va certa, fugise în spatele casei și curăța la ei de zor. Când a găsit de cuviință că sunt în ordine, i-a lăsat, plină de speranță, pe marginea scărilor. A mers la culcare, rugându-se să găsească ceva în ei a doua zi dimineața. Nu mâncase mare lucru la cină, câțiva cartofi copți și o cană de lapte. Închise ochii și se lăsă pradă somnului, mai ales că înghețase un pic în curte. Somnul veni aproape pe nesimțite și Miruna se pomeni dusă într-un loc în care nu mai fusese niciodată. Era un castel mare și cam întunecat, dar în holul mare în care se găsea, zări o rază galbenă de lumină pe care o urmări și ajunse în fața unui șemineu mare, în care câteva lemne groase trosneau și răspândeau căldură. Lângă șemineu era un moș vesel cu o barbă mare și albă, care fredona un cântecel și buchisea la o păpușă căreia îi luceau doi ochi mari, albaștri. "Cine ești tu, fata moșului? " "Sunt Miruna, moșule. Cea mai mică fetiță a Ilenei, așa o cheamă pe mama"! " Eu sunt Moș Nicolae" "Mama mi-a spus că nu ești adevărat, ci scornit de copiii bogați"! "Ba sunt adevărat, poți să mă tragi de barbă, dacă vrei! Însă nu vin decât la copiii cuminți și încerc să le dăruiesc din suflet ce își doresc ei mai de preț. Tu ce ți-ai dori?" "Eu nu îmi doresc nimic, moșule. Însă tare mă simt singură, frații mei sunt mari și nu se joacă deloc cu mine, iar mama are atât de multă treabă!" "E grea singuratatea, fată dragă! Și greu de găsit leac împotriva ei!" Miruna zâmbi în somn, și se întoarse pe partea cealaltă. Noaptea trecu repede și dimineața se ivi pe neașteptate, cu un soare nefiresc de luminos pentru o zi de decembrie. 
Miruna se trezi și se bucură de lumina ce năvălise în cămăruța ei mică și sărăcăcioasă. Fugi într-o clipită la ghetuțele ei butucănoase și ochii i se umplură de lacrimi de fericire, când, într-una din ghete găsi un cățeluș alb, ca barba moșului din vis.

De Florina Ungureanu 

vineri, 5 decembrie 2025

Baba Novac

În istoria militară a lumii, soldații de 70 sau 80 de ani stau de obicei acasă sau, cel mult, în spatele frontului, dând ordine de la distanță. Baba Novac a fost excepția care a sfidat biologia. Sârb de origine, acest haiduc legendar a intrat în serviciul lui Mihai Viteazul la o vârstă la care alții își așteptau sfârșitul, devenind nu doar cel mai bun general al său, ci și cel mai loial prieten.

Relația dintre cei doi a fost una specială. Mihai Viteazul, un strateg genial, avea nevoie de oameni pe care să se poată baza orbește în visul său de unire. L-a găsit pe Baba Novac, un „munte de om”, despre care cronicile vremii scriu cu uimire. Se spune că avea o forță fizică înspăimântătoare, fiind capabil să smulgă copacii tineri din rădăcină cu mâinile goale sau să doboare un călăreț cu tot cu cal.

Deși era foarte bătrân (estimările spun că avea spre 80 de ani în timpul campaniilor glorioase), Baba Novac lupta întotdeauna în prima linie, alături de domnitor. Era mâna dreaptă a lui Mihai, omul care conducea cavaleria în cele mai periculoase șarje și cel căruia i se încredințau misiunile imposibile. A fost alături de voievod la victoriile de la Șelimbăr și Călugăreni, apărându-i spatele. Mihai Viteazul îl considera un al doilea tată și un frate de arme, o legătură de încredere totală care a speriat nobilimea maghiară din Transilvania.

Tocmai această loialitate i-a adus sfârșitul. În 1601, în timp ce se afla la Cluj cu o solie, Baba Novac a fost arestat de nobilii maghiari care îl urau pentru succesele militare obținute alături de Mihai. Judecata a fost sumară, iar execuția a fost de o barbarie rară. Bătrânul general a fost legat și ars de viu în piața publică, apoi trupul său a fost tras în țeapă. Martorii spun că, în ciuda chinurilor groaznice, Baba Novac a murit demn, fără să scoată un sunet de durere sau să-și trădeze domnitorul.

Când Mihai Viteazul a aflat vestea, a plâns. A fost una dintre puținele dăți când marele voievod a vărsat lacrimi. Ajuns la locul execuției, a pus un steag pe locul unde a murit prietenul său și a împărțit bani săracilor în memoria lui. Astăzi, o statuie a lui Baba Novac străjuiește orașul Cluj-Napoca, amintind de haiducul bătrân care a avut puterea unui gigant și loialitatea unui câine credincios.

Dragă Moș Nicolae

"Dragă Moș Nicolae, 

 Oprește goana asta din supermarket și înveselește fețele gri din metroul de luni dimineață. Învață-ne să ne dăm timp și răbdare unii cu alții.  Să mângâiem un câine pe stradă. Să nu ne îngrămădim în oameni. Și să ne cerem iertare. "Nu te-am văzut, cu căciula asta pe ochi!" Nimeni nu se poate supăra pe oamenii-căciuli-pe-ochi.

 Pune-ne în ghete amintiri și nopți albe.  Pune-ne melodii care să ne trezească dimineața cu chef. Și remindere să sunăm mai des acasă. Bunicilor cine le pune ceva în şoşoni? Fă-le un pachet cu ciocolata și pliculețe Knorr. O pălincă bună pentru bunicul și clasica pijama 😊

 Dragă Moș Nicolae,
 Dă-ne mai mulți părinți cu copii de mână și nu cu plase. Mai multi colegi cu care să ieșim la masă, nu cu farfuria peste taste. Mai mulți prieteni cu care să fim idioți, pardon, în largul nostru.

 Dă-ne timp și oameni și învață-ne să îi prețuim. Bine. Și o ciocolată. Mare. Cu alune. XXXL. Că suntem mai mulți."
 (#Eupot, #eusuntMagician) 🎩

joi, 4 decembrie 2025

Am fost la film: Planurile Iubirii

Zilele trecute am fost invitat la un nou film românesc, despre care nu pot spune prea multe datorită faptului că de când am vizionat "Cravata Galbenă" nu îmi mai place niciun film astfel încât pot cataloga filmul "Planurile Iubirii" drept un film low cost care s-a vrut să fie amuzant însă filmul este mai mult trist decât vesel. Ce am remarcat este faptul ca actorii par sa fie la o repetitie la care inca nu stapanesc bine replicile iar tot ce spun pare nesincer  asa incat la un moment dat am adormit spre amuzamentul celor din jurul meu.


Un arhitect american conservator, cu o carieră în ascensiune, se regăsește după 20 de ani cu o tânără pasională și amuzantă, originară din România, și se căsătorește cu ea. Arhitectul primește un proiect deosebit, reamenajarea unei zone istorice din jurul Castelului Bran, și se mută temporar în România.

Acolo cei doi întâlnesc personaje atipice în care triumfă bucuria unor obiceiuri îndepărtate de convingerile pe care tânărul architect le are. Promițător pentru distracție se arată însă noul lor vecin, un poet aventurier (Cătălin Botezatu), mereu fericit, dar nepractic și enigmatic, care își descoperă liniștea și iubirea alături de mama soției arhitectuluim (Maia Morgenstern), o femeie timidă în care se ascunde dorința iubirii.

Situaţiile comice nu întârzie să apară. Soțul, copleșit de noile tradiții, extravaganța şi identitatea provocatoare a noilor vecini, cartierul atipic pentru gusturile sale și diferențele culturale, ia decizia separării şi se întoarce în America. Dar în final alege să înțeleagă bucuria descoperiirii unor noi tradiții și spectaculoasa Românie, explorând atât diferențele dintre cele două culturi, obiceiuri și tradiții, cât și acceptarea acestora.

Copleșit de extravaganta vecinilor, de tradițiile pe care nu le înțelege, de energia locului și de diferențele culturale ce par insurmontabile, arhitectul decide să renunțe: pleacă înapoi în America, convins că lumea aceea ciudată nu este pentru el.

Dar distanța și singurătatea îl forțează să privească totul cu alți ochi. Treptat înțelege frumusețea neprevăzutului, farmecul tradițiilor românești și spectaculoasa diversitate a noii lumi pe care o respinsese. Se întoarce, hotărât să redescopere România – și pe sine –, explorând diferențele dintre cele două culturi și învățând să le accepte, să le îmbrățișeze și să se bucure de ele.

Regia

Mihaela Mihai

Scenariul

Mihaela Mihai

Ion Adrian

Distribuţia

 Maia Morgenstern

 Nicodim Ungureanu

 Cătălin Botezatu

 Cristian Bota

 Gabriel Coveșeanu

 Mihaela Mihai

Aurelian Man

Valentin Lesan

Sofiane Takoucht

Mihaela Coveșeanu

Bogdan Savu

Stelian Milu

Dacă nu aveţi ce face şi plouă afară sau este prea frig puteţi viziona acest film pe care interpretarea  Maiei Morgenstern şi a lui Cătălin Botezatu îl salvează de la a fi un film prost.


Cu fiecare generație care trece, prostia devine mai agresivă și mai mândră de ea

Liviu Alexa: Cu fiecare generație care trece, prostia devine mai agresivă și mai mândră de ea însăși. Nu e vorba doar de ignoranță - asta a existat mereu. E vorba de transformarea prostiei în virtute și a mediocrității în standard.

Nu mă enervează că tinerii de azi nu știu cine e Nichita. Mă enervează că nu vor să știe. Că și-au pus creierul în modul avion și sufletul pe silent. Că pentru ei cultură înseamnă să dea share la citate motivaționale furate de pe Google și traduse prost cu DeepL.

Ne-am transformat într-o societate de experți în nimicuri. Avem doctorate în social media și masterate în influencing. Ne facem că lucrăm opt ore pe zi dând scroll pe LinkedIn și postând despre "mindfulness" și "work-life balance". Suntem atât de ocupați să părem deștepți încât am uitat cum e să fim.

Dar poate că asta meritam. O lume în care valoarea se măsoară în followers, nu în fapte. În care e mai important să pari decât să fii. În care cultura e un moft, educația un inconvenient, iar gândirea critică o boală rară.

Bătrânii noștri mureau pentru idei. Noi ne certăm pentru emoticoane. Ei făceau revoluții, noi facem unboxing la produse chinezești. Ei aveau ideologii, noi avem hashtag-uri. Și totuși, undeva în acest talmeș-balmeș digital, mai există câțiva nebuni care citesc. Care gândesc. Care refuză să devină doar niște consumatori de conținut. Sunt puțini și pe cale de dispariție. Ca urșii panda sau votanții raționali.

Poate că următoarea generație va fi mai bună. Poate se va sătura de superficialitate și va redescoperi profunzimea. Dar până atunci, stăm și privim cum prostia devine noua normalitate, mediocritatea noul standard, iar ignoranța motiv de mândrie.

În fond, ce mai contează? În curând vom muri cu toții într-o apocalipsă transmisă live pe Instagram. Și probabil că ultima grijă a omenirii va fi câte like-uri a primit sfârșitul lumii.

marți, 2 decembrie 2025

Dan Ciupureanu-CEEA CE SIMT



nu contează
nu sunt decât o muscă
printre alte milioane de muște
pe un căcat gigantic

ceea ce simt e doar un bâzâit
care nu se distinge în marea de bâzâituri
pe această particulă
rătăcită într-un borcan

ceea ce simt eu și
ceea ce simt o muscă
e același lucru

într-o zi am omorât două muște
dintr-o lovitură
iar celelalte au bâzâit
la fel cum o făcuseră înainte

w w  ww ww w wwwwwwww
a confirmat diavolul.